Scurta autobiografie a Arhimandritului Arsenie Papacioc

• « Inapoi
• Inainte »

Scurta autobiografie a Arhimandritului Arsenie Papacioc

M-am nascut in anul 1913, la 15 august, in comuna Perieti, satul Misleanu, jud. Ialomita.

Am intrat in monahism in anul 1947, la 15 ianuarie, la Manastirea Cozia. Am fost calugarit in anul 1949, la Manastirea Antim, dar pe seama Manastirii Sihastria - Neamt, la 26 septembrie, prin aprobarea expresa a Patriarhului Iustinian.

Am primit hirotonia in preot exact la un an dupa calugarie, la 26 septembrie 1950, in ziua pomenirii Sfantului Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii. Lucrul acesta m-a incurajat foarte mult, si nu l-am considerat fara semnificatie in marea raspundere preoteasca si calugareasca. Intre 1950 si 1952 am fost numit spiritualul Seminarului Monahal Neamt, singurul din tara la vremea aceea. Apoi am fost egumenul Manastirii Slatina-Suceava, timp de mai multi ani. Aici ne mutase Sfantul Sinod, pe 30 din calugarii Manastirii Sihastria.

Am fost preot paroh la parohia Filea de Sus si Filea de Jos din judetul Cluj -un centru catolic-, timp de 2 ani.

Apoi am fost staret la Manastirea Cheia - Prahova, vreme de 6 ani; econom mare si casier la Manastirea Caldarusani; preot si duhovnic la Manastirea "Dintr-un lemn"; slujitor la Manastirea Cernica, vreme de un an si jumatate. Din 1976 sunt preot slujitor si duhovnic la Schitul Techirghiol - Constanta.

Parintele Arsenie Papacioc este un duhovnic consacrat al zilelor noastre. Vederea sfintiei sale de pastor sufletesc este confirmata de cateva trasaturi duhovnicesti absolut necesare, precum: blandete, smerenie, milostivire, daruire totala, cunoastere a Sfintei Scripturi si a invataturii patristice, darul cuvantului, intelepciunea duhovniceasca, experienta personala si multa dragoste pentru oameni. Ca preot si duhovnic, parintele Arsenie a fost daruit de Dumnezeu cu aceste daruri de mare pret, care l-au facut cunoscut multor credinciosi ca un bun pastor sufletesc.

Nascut in comuna Perieti-Ialomita, la 15 august 1913 isi face anii de ucenicie monahala in Manastirile Cozia si Antim si este calugarit la 26 septembrie 1949 la Manastirea Sihastria, sub ascultarea vestitilor nostri duhovnici Arhimandritul Cleopa Ilie, in calitate de staret si a ieroschimonahului Paisie Olaru. Exact un an mai tarziu, in ziua pomenirii Sfantului Evanghelist Ioan, Apostolul Iubirii, este hirotonit preot si se nevoieste un timp in obstea Manastirii Slatina-Suceava. Alte ascultari: staret al Manastirii Cheia-Prahova, 6 ani de zile; preot si duhovnic in Manastirile Caldarusani, Dintr-un Lemn si Cernica; iar din anul 1976, duhovnicul Schitului Sfanta Maria-Tomis, intemeiat de Patriarhul Iustinian la Techirghiol.

Cunoscand statornicia si bogata experienta duhovniceasca a Prea Cuviosiei Sale am invitat pe parintele Arsenie la o convorbire ziditoare de suflet, pe care o redam in paginile ce urmeaza.

- Ce ati invatat in chip deosebit in viata manastireasca din inceput pana astazi?

- Dupa ce am intrat in monahism m-am simtit foarte mic si neinsemnat, dar incurajat puternic de importanta tainei acestei daruiri.

Imensa valoare a focului nasterii din nou intr-o silueta smerita a fiintei tale, lucru care in lume nu s-ar fi putut trai si cunoaste, pentru ca nu exista Crucea de Aur a Taierii Voii.

Aici, in viata monahala, ies la iveala multele neputinte din om si asa simti nevoia sa te umilesti, fermentul cel mai important pentru formarea personalitatii duhovnicesti a omului nou -calugarul. Aici, cu darul lui Dumnezeu, se ascute mintea si se smereste inima si nu stii de unde cunosti lucruri ascunse tie pana acum. Aici stii ca omul smerit nu se vede niciodata smerit si fiecare are o masura de umilinta, care nu-i altceva decat o grozava arma de aparare impotriva duhurilor rele, ca este lucrarea darurilor date cu placere de mana Stapanului tau.

Aici, in viata de manastire, se descopera la nesfarsit posibilitati de viata curata si un fel de a fi prezent cu sufletul si a simti ca "Dumnezeu vrea sa-ti daruiasca mai multe bunatati decat ceri tu", cum spune Fericitul Augustin, si esti indemnat spre o mare nadejde, cum spune Solomon: Cine a nadajduit spre Domnul nu s-a rusinat.

Dar cea mai mare multumire o am catre nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, ca ne-a dat si am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, aparatoarea desavarsita a vinovatilor. Spre a ne schimba viata ne trebuie numai o vointa tare si o incredere mare in mila Maicii Domnului si in atotputernicul ei ajutor. In manastire mi-am aprins sufletul de bucurie, incredintandu-ma rugaciunilor Maicii Domnului, apararea neajunsa a noastra, a celor slabi.

- Ce fapte bune se cuvine sa faca un calugar ca sa dobandeasca din belsug nadejdea mantuirii?

- "Sa stii sa aduci pe Duhul Sfant in tine", spune Sfantul Serafim de Sarov. Nu atat faptele noastre bune ne pot mantui sufletele, cat harul si mila lui Dumnezeu, care, cred eu, nu poate fi un dat mai imbelsugat pentru nevointe, oricum ar fi ele. Ni se dau de sus pentru curatirea sufletului nostru de tot pacatul si mai ales de neiubirea aproapelui nostru. Sa nu-l vorbesti de rau, in tine, pe fratele tau si mai ales in afara de tine.

Aceasta sa fie cea mai grabnica preocupare a noastra: iubirea, caci traind in aceasta mireasma, nici celelalte fapte cu chip frumos nu raman neimplinite (si chiar daca ar mai ramane unele, randuiala Divina nu-si va retrage harul de la tine). Motivul neaparat al mantuirii noastre este sa iubim pe toti fratii nostri (ca toti sunt rascumparati). Acesta va fi criteriul de judecata al vietii noastre la raspantia cea din urma, care va incepe cu aceasta grava intrebare: "De ce n-ai iubit, daca ai purtat numele Meu in randuiala vietii tale? De ce ai speculat iubirea altora, acoperindu-ti pacatele tale si de ce ai dispretuit pe cel neinsemnat, sarac, sau suferind, cand Eu, insangerat, scuipat si batut in cuie, am zis: Porunca noua va dau voua, sa va iubiti unul pe altul, nu sa va urati sau sa va instrainati inimile fata de celalalt? Si de ce n-ati dat, sa va scapati pe fratele vostru sarac de rusinea de a sta cu mana intinsa?"

Iata deci unde trebuie sa fie mai intai atentia zilelor vietii noastre pentru infricosata Judecata.

- Calugarul care nu-si poate implini canonul sau calugaresc, nici fagaduintele date la tunderea in monahism, ce fapte bune ar trebui sa faca pentru a nu-si pierde sufletul?

- Sa faca cu drag orice fel de ascultare, ca mare este taierea voii (dar macar sa nu se impotriveasca), sa stie ca este uraciune inaintea lui Dumnezeu cartirea. Sa lupte sa vada pe toti cu inima de frate, sa-i ajute in neputinte si sa nu critice pe superiori si nici pe altii; daca este incepator, lucrul acesta este si mai grav. Sa fie multumit cu ce are si sa multumeasca cu umilinta ca sta in manastire, la atat de sigur adapost.

Chiar daca un frate sau monah nu este prea avansat in traire, sa stea cu toata statornicia in manastire si sa se spovedeasca rupt si curat si nu se va pune problema pierderii sufletului, ca nu este putin lucru sau neinsemnat sa stai in manastire hotarat si fara cartire.

Spune in Pateric Sf. Ishiron (pag. 121) ca cei ce vor trai in veac de ispitire si nicidecum lucrare nu vor avea, dar vor rabda pana la urma, aceia mai mari decat noi si parintii nostri se vor chema.

Oricum va sti bunul Dumnezeu, dar nu vom indrazni sa spunem ca isi vor pierde mantuirea. Statul in manastire cu drag, chiar daca exista neputinta multa dar isi smereste inima, chiar daca nu va primi dupa dreptatea divina, si nici mila si darul nu le va avea, va avea insa marea milostivire a lui Dumnezeu la Judecata, caci mare este Dumnezeul calugarilor.

- Cum putem scapa de multimea grijilor pamantesti, ca sa dobandim mai mult timp de rugaciune?

- Parinte Ioanichie, mare mai este rugaciunea din inimile si gurile tuturor catre Dumnezeu. Rugaciunea este ca o sageata ascutita cu care au tras de mii de ani toti sfintii si chiar cei mai simpli crestini, a patruns inima cerurilor (care erau poate mahnite pe pamanteni), si pe aceleasi urme au venit raspunsurile salvatoare, si asa s-a contribuit la mentinerea in viata a credintei pe pamant, din neam in neam.

Frate crestine, ai si tu istoria ta, esti incadrat intr-o mare unitate crestina, Biserica, si esti rascumparat de jertfa Mantuitorului pentru totdeauna; pretuiesti, deci, atat de mult si ai o raspundere atat de mare si de nobila. Cat de greu este sa cerem fiecare cat de putin, simplu si direct, ca Dumnezeu sa ne ajute in atatea necazuri si doriri, si sa-I multumim!...

Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului Iisus Hristos si Maicii Domnului? Se spune ca Maica Domnului este suparata pe toti aceia care nu-i cer niciodata nimic. Ea este o noua lume, si cat poate Dumnezeu cu puterea, poate si Maica Domnului cu rugaciunea. Arata-te, deci a fi un fiu cu inima de copil al Maicii Domnului!

De grijile pamantesti nu putem scapa decat daca nu vrem. Ca suflete daruite se impune mai multa vointa de a nu ne lasa aglomerati si coplesiti de grijile acestea pamantesti pana intr-atat. Ne randuim viata ca oameni care gandim mai inalt si cu multa raspundere. Se spune ca daca am putea intreba pe cei de sus (pe cei mantuiti): "Ce v-a costat pe voi de ati ajuns la atata fericire?", ne-ar raspunde: "Timp, putin timp petrecut bine!" Iata deci ca nu avem cu nici un chip alta vreme sa ne implinim sufletele chemate, daruite si plecate cu atata hotarare.

Trebuie sa ne gandim ca ne numim "Cin ingeresc". Ingerii se roaga neincetat, in toata vesnicia.

- Cum se putem birui mai usor razboiul desfranarii si al gandurilor trupesti?

- Pentru biruirea acestui razboi al curviei, in orice stadiu s-ar afla, trebuie mai intai cerut harul bunului Dumnezeu. Nu este o batalie de scurta durata, pentru ca trebuie neaparat ajuns la o biruinta totala. La inceput fiecare se vede neputincios sa se impotriveasca, dar la Dumnezeu totul este cu putinta.

Inceputul acestei lupte este:

a) Sa vrea neaparat sa scape de acest razboi.

b) Sa se roage cu toata inima, la Dumnezeu si la Maica Domnului, sa-l ajute.

c) Sa ocoleasca, atat cat se poate, imprejurarile care ar putea trezi patimile.

d) Sa nu primeasca in minte momelile care vin si care pot parea a fi nevinovate si incep sa se concretizeze cu imagini; toate aceste ganduri sa le alunge, schimbandu-si mintea in rugaciune, dar o rugaciune a lui, nu recomandata de cineva, oricine ar fi acela; o rugaciune cu suspinele proprii, chiar daca n-au cuvinte.

Daca atacul este iute, indulcitor, coplesitor, sa suspine la Maica Domnului si sa nu cedeze atacului. In faze avansate, sa se marturiseasca rupt si curat, fara menajamente si fara invinuirea momentului, imprejurarii, sau a persoanelor. Marturisindu-se mai des, il va ajuta foarte mult.

Duhovnicul il va intelege, il va iubi, il va asigura ca nu e singur, dar nici nu-l va lasa in motivarile lui, "ca ar fi necesar si prea firesc". Duhovnicul sa aiba ravna si bunatate, sa-l poata dezlipi de patima aceasta ascunsa si cu multe capete. Se recomanda lectura, carti si orice cu subiecte pregatitoare la moarte. Va fi iertat, oricare ar fi greseala, prin pocainta, si aceasta ar fi o mare cucerire, dar sa nu se amageasca cineva sa creada ca fara de pocainta s-ar cunoaste vreo iertare. Pacatul acesta face sa nu puteti vedea nici ce e Raiul, nici ce e iadul cu adevarat, si la aceasta ar trebui gandit si meditat mai mult.

Pentru cei ce au pozitie duhovniceasca si totusi sunt raniti mai mult sau mai putin, si trec prin baia pocaintei, li se considera drept accidente si vor avea motive serioase sa intre cu adevarat intr-o smerita smerenie, si aceasta aduce o mare bucurie lui Dumnezeu fata de cel care are parerea de sine ca nu e cazut.

Nu e un paradox, este si o dreptate si o mare milostenie divina. El, Stapanul si Pastorul cel bun, a lasat stana de oi si a mers sa caute oaia ratacita si a purtat-o pe umeri fericit, ducand-o la staulul imparatiei slavei. Citeam ceea ce va spun acum: "Sunt, frate crestine, crede-ma, doua feluri de bucurii care nu se pot uni: tu nu vei putea a te bucura aici pe pamant cu placeri trecatoare si vinovate, si in cer a imparati cu Iisus Hristos". Atunci faradelegea isi va astupa gura sa (Ps. 106, 42) "Nebunule, acel timp de care abuzezi iti sapa groapa, si ziua de maine va fi vesnicia!" Spunand acestea, gandesc ca ar putea incuraja pe cei ce lupta cu atacurile din afara si cu firea dinauntru.

- Cum putem birui si alunga de la noi slava desarta si cugetul mandriei?

- Urata si necurata patima! Toate relele pescuiesc in balta aceasta. Sa nu auda Dumnezeu de omul mandru! Ii ia darul intreg ca sa se poticneasca, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.

Il paraseste, devine o mare uraciune; ii ia gustul frumosului; il lasa ratacit si haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemanare si nici discernamantul constiintei. E adevarat cum spun un Sfintii Parinti: "Unde caderea a apucat, acolo mai inainte mandria a lucrat". Nici o patima nu te apropie mai mult intr-o asemanare cu diavolul ca mandria.

Toate patimile se mai pot, sa zicem, apara cu firea si cu grozavele imprejurari ale vietii, dar mandria nu se poate apara cu nimic. Ea are nesuferita cutezanta sa stea langa orice virtute, si chiar -la cine poate- se ascunde in smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des intalnit si intarind cuvantul, este ce ea ce spune un parinte: "E smerit mandruletul!"

Fiind atat de primejdioasa si atat de prezenta la toate varstele si rangurile, este bine ca nimeni sa nu desconsidere pe nimeni, oricat ar fi de neinsemnat (caci si in el se ascunde Hristos), si chiar sa-l intrebe, pentru a-i cere o parere, macar si conventional, si acesta ar fi un prim pas, adica un semn pe drumul Evangheliei.

E bine sa intrebi, sa ceri pareri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, ca -cine stie?- harul lui Dumnezeu se salasluieste mai mult in cei simpli si nebagati in seama. Pleaca-te (macar pentru smerenie trupeasca, cum se zice) ca tot este un sunet placut, si vei vedea cata nevoie ai de semenii cu care a randuit Dumnezeu sa traiesti si sa te vezi, si te vei convinge, in drumul vietii, ca intelepciunea sta sigur mai mult unde este smerenie pentru ca acolo este Dumnezeu.

Iata, Lucifer a cazut iremediabil, cadere mareata numai prin doua cuvinte: "Eu sunt...", si cazand, a ajuns impotrivitor pe veci, uraciunea pustiirii. Sa nu se amageasca cineva ca fara o adevarata purificare in singura apa smereniei, va putea intra in imparatia, de unde au cazut ingerii. Iata la repezeala gandurile si indemnurile mele ca sa poata cineva delibera ca Dumnezeu ne-a facut frumosi singur numai pentru El.

- Ce sa facem sa ne putem stapani limba si sa dobandim darul tacerii?

- Cu adevarat mare este nestapanirea limbii - cum spun sfintii: "Mare este caderea de la limba". Vorba multa este mai mult desertaciune decat folos, iar vorbirea de rau este o mare primejdie pe lumea aceasta si adica, si pe lumea cealalta. Se zice ca cei mai multi din osanditii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rau.

Trebuie sa-l iubesti, frate, pe fratele tau. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mantuitorului? El a dat aceasta porunca ca o incununare a tuturor invataturilor sale, ca singura cale spre mantuire -IUBIREA- si a urmat neuitata si sfasietoarea Golgota.

Trebuie facuta educatie de amanunt a raspunderii ce avem pentru viata noastra, singurul timp ce il avem sa ne punem paza limbii si sa ne curatim inima de rautate. Sfantul Grigorie Teologul spune: "De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mai mult de orice cuvant rusinos" si, cu atat mai grozav de orice cuvant ucigator. Patericul va fi de mare folos la capitolul "Folosul tacerii" (pag. 242). Sfantul Isidor Pelusiotul spune (pag. 108): "Vorbirea cu folos este o binecuvantare, iar daca este intarita cu lucrare, este incununata". "Ca viata fara cuvant mai mult foloseste, iar cuvantul si strigand supara. Iar daca si cuvantul si viata se vor intalni, face o icoana a toata filosofia".

Inchide pe Domnul in inima si ai luare aminte acolo (in inima), si sa stai acolo inaintea Domnului fara sa iesi: atunci iti vei da seama de orice fir de praf. Asa incepe invatatura tainica; ea inseamna o oglinda pentru minte si o faclie pentru constiinta. Ea usuca desfraul, inabusa furia, alunga mania si ridica mahnirea, inlatura cutezanta, nimiceste deznadejdea, lumineaza mintea, alunga lenea, te smereste cu adevarat, si ai cugetare fara lingusire; raneste pe demoni, curata trupul si nu este partasa, ci straina de orice lucru spurcat.

Cugeta mereu: "La cine ma voi duce? Sunt vierme..." Aceasta si altele care tin de gandul mortii si al vesnicelor asezari, apartin de invatatura tainica.

- Cum putem dobandi darul smereniei si al lacrimilor la rugaciune?

- Smerenia nu are cum sa vina singura, fara ca tu, in mersul duhovnicesc al vietii sa cugeti ca nu poti nimic fara darul lui Dumnezeu. Mantuitorul zice: Fara de Mine nu puteti face nimic! Canonul 124 Cartagina zice: "Si daca totusi cineva zice ca poate ceva (fara Hristos), anatema sa fie".

Frate, nu stii ca, daca esti cu pareri de sine, mandru, esti parasit de ajutorul lui Dumnezeu?! Ca zice: Dumnezeu, celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har. Gandeste-te, deci, fara harul lui Dumnezeu esti praf si cenusa. Si daca socoti ca ai fost rabdat pana acum si asa va fi mereu, ia aminte, cu mare teama, ca Dumnezeu indelung rabda, dar si inainte apuca!

Fiule, gandeste-te ca in singurul timp al acestei vieti, cu ravna ta, cu dorirea ta de a fi cu ingerii in cer, cauta sa te smeresti, ca numai asa dai valoare acestor frumuseti ce ti le-ai capatat, ca sa nu fie aceste bogatii sufletesti -vai!- pieirea ta in foc. Ia aminte, frate, ca daca vei cugeta ca Dumnezeu te poate cerceta chiar acum, ca vei muri, el, cugetul, te va invata ce sa faci, stiind ca "in ce te va gasi (moartea), in aceea te va judeca.

Fara de smerenie nu este nici o nadejde de mantuire, si "daca n-ai, frate, umilinta in inima ta, atunci sa pricepi ca ai oarecare inaltare in inima ta". Daca s-ar putea intelege ca Domnul Iisus ne cere atat de putin pentru ca sa mostenim impreuna cu El!... Umilinta, umilinta, si iar umilinta!

- Multi credinciosi spun ca au slabit in rugaciune si nu se mai pot ruga. Ce sa facem ca sa avem ravna si evlavie la sfanta rugaciune?

- Nu trebuie sa incetam a ne ruga macar cu mintea. Aceste momente de vid, ori de urcus sau coboras se constata si-n lumea sfintilor, pentru smerenia lor. Dumnezeu cumpaneste darurile cu fiecare, pentru un echilibru duhovnicesc. Unii pierd din calitatea rugaciunii, altora -care s-au rugat cu smerita inima- le-a venit un fel de mangaiere si apoi, cu parerea de bine se roaga numai sa le vina mangaieri, dar este o simpla amagire, un fel de a ne targui, si astfel de mangaieri pot veni si de la diavoli, ca simti falsa satisfactie a amagirii. Diavolii sunt bucurosi sa te tina in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte, fara interes si fara oprire. Roaga-te smerit, sa aduci pe Dumnezeu in inima ta, decat sa te inalti cu mintea si sa te ratacesti cumva pe sus, ca mai bine este sa nu fii nimic, decat sa fii eroul altcuiva, si nu al lui Hristos.

De rugaciune avem nevoie fara de nici o incetare, pentru ca este cuviincios sa fim mereu cu Dumnezeu, si apoi suntem panditi, de asemenea, de cel rau, fara de nici o incetare. Mila lui Dumnezeu este cu noi; sa nu se teama nici o inima plecata, caci suntem rascumparati cu Sangele Mantuitorului, si pretuim, deci, cat pretuieste El.

Sunt multi, care, daca se roaga cineva din ai lor, sau multi alti traitori crestini, se amagesc sa creada (macar ca vor trai intr-o continua nepasare), ca vor avea si fericita binecuvantare a acelora. E bine sa se stie din vreme ca "prin florile lor, buruienile campului se roaga in zadar sa fie iertate de coasa" (Iorga). "Nu este rusinos pentru un om de a cadea strivit de dureri, ci este rusinos de a muri nepasator si istovit de placeri" (Pascal).

- Ce rugaciuni si carti de rugaciune recomandati calugarilor si mirenilor?

- Nu ma gandesc sa amintesc aici atat de rugaciunile tipicului zilei, care se fac, ci e bine sa ma gandesc mai mult la ceva permanent, nu atat la a insirui cuvinte, cat la a te educa si antrena iubirea, intr-o stare de simtire, de vibratie a sufletului tau. Aceasta tresarire cu finetea unui suspin as incerca sa o recomand.

Sfantul Agaton zice: "Cine se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga". Este vorba deci de a-l face simtit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, si pe oricare sfant, cu inima ta, cat mai continuu. Aceasta ar tine luminita sufletului tau aprinsa, si va fi mai greu ca acel suflet sa fie atacat. Trebuie stiut ca mult se teme diavolul de omul treaz, cat mai treaz! Rugaciunea este un mijloc neaparat folositor, dar trezvia este un scop atins.

Recomand rugaciuni catre scumpul nostru Mantuitor, catre Maica Domnului (mai ales paraclisele), mangaierea neadormita a sufletelor noastre; rugaciuni catre sfantul inger pazitor (canonul), si la nevoie si evlavie, catre orice sfant. Carti de rugaciune, pentru oricine, cele care sunt; ca de altfel, e nevoie mai mult ... de inima ta.

- Ce carti sfinte recomandati pentru citit calugarilor si mirenilor?

- Recomand calugarilor Patericul -neaparat- si Patericul romanesc -pentru ca sunt Parintii pamantului tau, si-ti dau indemnuri nebanuite si ravna sa cunosti si sa implinesti. Apoi: Urmarea lui Hristos, Vietile Sfintilor, Sbornicul, scrieri ale sinaitilor si atonitilor. Pentru cultura generala, scrieri despre arta ortodoxa, pentru stil si armonie mai ales. Si pentru oricine, orice carte sau publicatie religioasa, mai ales cu pregatire la moarte (Filocalia, Puterea Numelui -Kalistos Ware, Viata lui Iisus, Catehism ortodox, Istoria religiilor, Dascali de cuget si simtire romaneasca si orice publicatie a I.P.S. Antonie Plamadeala).

- Care sunt marile foloase ale Sfintei Liturghii?

- Nu poate explica mintea omeneasca minunea, valoarea si foloasele Sfintei Liturghii, macar in parte. Domnul Iisus Hristos - Dumnezeu este de fata in Sfantul Altar. Si daca ar fi cu putinta sa se vada cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult in cer, de cum este in Sfantul Altar, la Sfanta Liturghie.

Ca: "Tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce te imparti, Hristoase, Dumnezeul nostru!"

Iata o taina nepatrunsa de mintea omului: Domnul Hristos imprumuta chipul, glasul si miscarea preotului; repet, El este Cel ce savarseste, dand omului prin hirotonie, mai presus de fire, bogatia darului preotiei, savarsindu-se marile prefaceri, ale painii si a vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului, ca sa-L avem vazut (prin credinta) permanent, ca noi sa ne impartasim (sa mancam) cu Trupul si Sangele Lui. Ca cine nu va manca Trupul Meu si nu va bea Sangele Meu, nu va avea viata intru el. Iata, deci, folosul cel mai desavarsit: ca avand in toata fiinta ta pe Hristos (NIKA) Biruitorul, vei fi luminat si de temut pe tot drumul, de mare raspundere, al mantuirii tale si al semenilor tai.

La Sfanta Liturghie primesti intr-un fel deosebit Harul lui Dumnezeu, taria cea mare a crestinului, aprinzand lumina adevarului din om pentru viata si lupta impotriva stapanitoarelor puteri ale intunericului.

Iata, deci, ca viata noastra este cu adevarat conditionata numai de aceasta mare Taina a Impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului. Aceasta Sfanta Liturghie care se savarseste intr-un chip atat de nepatruns, cu cinste, evlavie si binecuvantare, are randuite rugaciuni si prefaceri adanci pentru salvarea de la pieire a lumii intregi, vizand direct pe cei pomeniti pentru sanatate, luminare, frumusete, si taria nelimitata asupra duhurilor rele.

Este atat de necesara si de obligatorie participarea la Sfanta Liturghie, mai mult chiar decat ne sunt necesare lumina si aerul. Dumnezeu tine pamantul mai mult pentru Sfanta Liturghie care se savarseste pe el! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pamant, si folosul dincolo de inchipuire al intregii creatii a lui Dumnezeu.

- Cum pot contribui calugarii la mantuirea, povatuirea si catehizarea mirenilor?

- Intai printr-o comportare cuviincioasa, nesmintitoare, iubitoare si cu ravna in toate (in biserica si in afara de biserica), o ravna fara alt interes decat mantuirea. Apoi, in contact direct (cu mirenii), prin linistea, bucuria mare si asezarea lor, ca prin harul lui Dumnezeu au plecat cu totul la sfatul Evangheliei, la slujire si sarguinta neincetata pentru Hristos.

Apoi, sa le vorbeasca smerit despre IAD si despre RAI, cu toata convingerea si sa-i sfatuiasca fara sa-i judece, ca viata aceasta este prea scumpa pentru a o petrece numai in desertaciuni, ca ei pot trai in lume ca niste crestini, caci au destule ingaduinte pentru neputintele lor, dar sa nu-si salbaticeasca sufletele de la Hristos. In foarte multe cazuri, tot pilda vietii calugarului vorbeste mai puternic inimilor nepasatoare sau chiar impietrite ale mirenilor. Sfantul Vasile spune: "Sa nu rusinam pe cei ce-si pun nadejdea in noi". Sa nu-i smintim.

In general, viata de manastire, cu slujbe mai traite si imbogatite, precum si randuiala in toate sectoarele manastirii, facute cu un sentiment si o dorinta ingereasca, ca pentru Hristos, ar putea sa-i foloseasca si sa-i determine sa vrea sa gandeasca mai mult.

- Care este marea misiune si raspundere in fata lui Dumnezeu a unui pastor de suflete?

- Este nemarginit de mare. Cu cat este mai mare sufletul decat trupul, cu atat mai mare este raspunderea unuia ca acesta decat a oricarui conducator din lume. Caci sufletul e omul, nu trupul.

Misiunea pastorului de suflete este una singura: fara abatere sa-i duca la Hristos. Nu e usor, dar are puterea Aceluia Caruia I s-a dat toata puterea, in cer si pe pamant, a Domnul Hristos, Care este cu el. Nu i s-a dat pastorului de suflete -preotului- puterea pentru o desarta marire personala, ci ca sa poarte cu inima de parinte toate slabiciunile fiilor sai sufletesti, in chip egal. Sa sufere pentru ei in momente de caderi si rataciri de tot felul si sa stie ca sufletele lor din mana lui i se vor cere la judecata, zice Scriptura, si Scriptura nu se poate desfiinta.

Conducatorul de suflete sa gandeasca smerit despre el, despre toiagul si haina pe care le poarta, caci cei care-l asculta il asculta pentru Hristos. Deci ei fac tot ce fac ca eroi ai lui Hristos. Sa nu se interpuna, el, conducatorul, ca vai, este o mare si grava ratacire, ca adica ar zice ca el este Cel ce este.

Un conducator de suflete sa aiba credinta si nadejde ca nu-l va lasa Domnul Hristos neajutat, daca-si iubeste fiii duhovnicesti si intelege, cu suspine, ca mantuirea lui este conditionata exclusiv de mantuirea fiilor lui. Dojana va fi necesara, sigur, dar nu aceasta este singura metoda in formarea lor. Aceasta ramane poate un simplu accident. Tot blandetea si intelegerea creste si zideste, caci nu trebuie sa-i iei libertatea (de a gandi la Hristos) pana intr-atat incat sa nu ramana si pentru el ceva; sa poata cugeta, merge, sa inteleaga si sa-si poata forma personalitatea duhovniceasca. Conducatorul trebuie sa fie in toate un mare exemplu. Sfantul Ioan Scararul spune ca "pacatul cu gandul al pastorului de suflete este mai greu in ziua Judecatii decat pacatul cu lucrul al ucenicului". Si mai departe spune acelasi Sfant: "Cu cat te are cineva mai mult la evlavie, cu atat esti mai mult dator a te iscusi intru cunostinta dumnezeiestilor Scripturi, a-i folosi pe ei prin pilda vietii".

Sfantul Grigorie Teologul zice: "Tot atatea suflete ucidem, cate din vina noastra le lasam sa se osandeasca". Iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune, pentru conducatorii de suflete: "In zilele de pe urma putini preoti se vor mantui. Cei mai multi se vor osandi. Macar ca vor scapa de pacatele proprii, dar nu vor scapa de pacatele celor care i-au avut sa-i pastoreasca".

- In ce consta responsabilitatea duhovnicului?

- Pentru aceasta Marele Vasile hotaraste in ce chip este duhovnicul si zice: "Duhovnic se numeste cel ce nu mai vietuieste dupa trup, ci de Duhul lui Dumnezeu se poarta, si fiu al lui Dumnezeu este, si s-a facut asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu".

Nu este lucrul tuturor a povatui pe altii, ci carora li s-a dat dumnezeiasca alegere, dupa cum zice si Apostolul: Alegerea duhurilor care despart pe cel rau de cel bun cu sabia cuvantului. Deci toata puterea jertfei Mantuitorului pe Cruce, de a ierta pacatele oamenilor, a dat-o Duhovnicului si a intarit, pecetluind aceasta putere zicand Apostolilor: Iata va dau putere: ce dezlegati voi dezleg si Eu si ce legati voi leg si Eu.

Raspunderea de duhovnic este neinchipuit de mare, gandind ca mantuirea crestinului este conditionata de a fi dezlegat de pacate. Ce imensa obligatie ai, sa nu piara vreun suflet, in timp ce si tu erai chemat sa-i randuiesti zilele. Raspunde nu numai de cei care sunt bolnavi, batrani, si care poate asteapta sfarsitul; trebuie sa se gandeasca asupra tuturor varstelor, ca toti au nevoie de harurile divine pentru puterea de a cunoaste, de a lupta cu raul din el si din afara, si de a se forma si a fi mereu in binecuvantare.

- Ce trebuie sa faca un duhovnic pentru a zidi si a mantui cat mai multe suflete?

- Duhovnicul este si el un om: ca om intru totul cu dorinte, cu slabiciuni, primeste darul acesta al iertarii pacatelor prin marturisire, iertare pe care numai Dumnezeu poate sa o dea. Se cuvine, pe langa acest mare dar al Duhului Sfant, sa ceri si tu in continuare de la Dumnezeu indoit dar, ca proorocul Elisei, sa poti avea neaparat o viata curata, de sfintenie, mai aleasa si mai deosebita decat a celorlalti oameni, cu patimile vindecate, povatuindu-te numai de indemnurile Sfantului Duh, daca voiesti sa ai numele de duhovnic adevarat, unit cu lucrul (fapta). In toate sa fii exemplu: daca vei posti, vor posti si fiii tai; daca te vei smeri, se vor smeri si ei, si-n toate vor fi dupa buna randuiala a lui Hristos, pentru ca ei cred mai mult in cele ce vad la tine cu lucrul, decat ce aud din gura ta! "Ca ochii sunt mai increzatori decat urechile"(Sfantul Nicodim Aghioritul).

Deci duhovnicul trebuie sa fie iubitor si inveselitor cu toata lumea. Sa se vada ca esti primitor si intelegator, si cand au venit la tine sa-ti vada blandetea, bunatatea, iubirea, si ca esti sincer doritor sa-i ajuti in procesul lor de constiinta pentru lucrul cel mai de pret: mantuirea. Sa fii (ca duhovnic) popular, sa-l convingi mai intai de acel lucru care l-ar ingrijora: ca pastrezi taina spovedaniei lui, cu pretul vietii tale, fereasca Dumnezeu sa fie altfel! Ca discutia este omeneasca, dar lucrarea divina. Ca esti martor cinstit cu puterea de a dezlega sufletul lui de orice pacat marturisit si ca, asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "(pacatele marturisite) nu se mai iau in vedere nici la vami, nici la Judecata de Apoi. Atunci el va vedea cat a fost de mare momentul marturisirii lui".

Sa-l convingi ca omul nu este acela care a gresit, ci este acesta care se caieste si se spovedeste acum. Si daca a cazut in apa adanca si e salvat, cu darul lui Dumnezeu, si rasufla linistit, nu-l mai cearta nimeni ca de ce e ud: bine ca a scapat de la pieire.

In felul acesta bland si de la inima dandu-si seama ca se savarseste cu el Taina Iertarii pacatelor, isi deschide sufletul cu totul; sa nu faca o marturisire rea, cumva (care l-ar primejdui mai mult), sa nu-i ramana nimic, nici pacate mari si grozave si nici cele mici, care se cred a fi neinsemnate. Dar e un lucru foarte inselator sa crezi asa ceva, pentru ca: "nu este lucru mic in viata raul cel mai mic". Iti va cere ajutor, sa-l cercetezi si dupa o oarecare randuiala, si sa o faci cu toata inima, ca e fiul tau. Si sa-l asiguri ca la raspantia cea din urma, candva, veti fi de fata, si ingerii nostri se vor bucura, si cu ei o data, si rudele, si lumea, si toata creatia lui Dumnezeu.

O astfel de lucrare duhovniceasca va avea ecou si in alte suflete, si vor cerceta Biserica, si va strabate peste munti Duhul lui Dumnezeu, incurajandu-ne spre unitate in dragoste crestina, caci credinta noastra, a crestinilor, este iubire.

Duhovnicul aratandu-si intru totul si intru toate dragostea de parinte, adevarat se socoteste ca moartea cu fiii lui e mai dulce decat o viata fara dansii.

- Astazi, cand crestinii nu mai pot tine dupa sfintele canoane postul si viata morala, in ce conditii ii putem impartasi?

- Crestinii traiesc si ei momentele lor istorice, si nu sunt lipsiti de dorinte si de grijile vietii, dar samburele de adevar ce exista in om nu se poate sa nu rascoleasca si sa nu le trezeasca acea voce a fiintei superioare din ei -constiinta. Nu cred ca exista vreun crestin care sa nu aiba un sentiment suspendat de tresarire, si care sa nu se inchine cand aude bataia clopotelor, legata de o traditie religioasa sau un eveniment deosebit. El stie (cu acea scanteie divina din el) ca acest sunet sobru, sacru si patrunzator al clopotelor cheama viii, plange mortii si imprastie viforele naprasnice.

Canoanele raman valabile ca niste mari faruri de orientare, sa se vada, mai ales gravitatea pacatelor, ele avand insemnarile si subinsemnarile lor, dar trebuie cunoscut ca au si elasticitatea lor. Lupta mare este sa-i vindeci rana, nu sa-l lasi singur ani intregi fara marile haruri ale Sfintelor Taine. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Ani vrei sa-i dai? Trebuie sa-l insanatosesti!" Sa ajunga la o cunostinta de sine si sa intre singur in marile bogatii ale harurilor ceresti si sa stie ca venirea Mantuitorului, Care "S-a pogorat pana in adancurile mizeriei omenesti, nu ca sa anihileze faptura Sa, ci pentru a o transfigura", ca marea jertfa a Mantuitorului s-a facut ca sa fim iertati prin pocainta de toate pacatele, si el, crestinul, sa ramana intr-o mare nadejde, fara sa se teama. Caci "nici o nenorocire nu inseamna ceva, si nimic nu este pierdut atat timp cat credinta ramane in picioare, cat timp capul se ridica din nou, si cat timp sufletul nu abdica" (Maeterlink).

Nu trebuie apasat pe o puternica nevointa prin canonisire, ci mai mult pe o intensitate a ei. Nu timpul poate decide, ci calitatea vietuirii printr-o continua dispozitie sufleteasca, nedand loc la amaraciuni opace; printr-o sincera si apasata parere de rau, care-i va aduce o mai adevarata smerenie, atat de primita spre iertare si atat de binefacatoare spre viziuni noi si descoperiri mai presus de ratiunea omeneasca, cu care dragostea lui Dumnezeu imbogateste pe omul smerit, iar nu pe cel incorsetat intr-o incorsetare si aspra nevointa. Domnul Hristos Se daruieste mai cu placere unei inimi ranite, dar caita si smerita, decat unei inimi postite si rugate, dar care desigur, isi cere dreptul. "Nici vaduva si nici fecioara n-au alta treapta in cer decat aceea pe care o fixeaza umilinta".

Deci duhovnicul nu greseste micsorand timpul pocaintei in marea lui raspundere, ca spune Sfantul Vasile Cel Mare in canonul 74: "Cel care are putere de a lega si dezlega nu se canoniseste micsorand timpul pocaintei pentru cel care se caieste de buna voie spovedindu-se; ca unul ca acesta ajunge degraba la iubirea lui Dumnezeu".

Cine iubeste pe fiii lui si mantuirea lor, ar trebui sa stie ca eforturile si marturisirea lor nu inseamna chiar nimic, pentru ca tu sa nu fii in inima lui si sa nu poti face pogoramant impartasindu-l (eventual). Iisus Hristos, milostivul nostru stapan, S-a bucurat sa bage primul om in Rai un talhar care L-a marturisit, Iisus Hristos care a mustrat cu asprime pe mai-marii sinagogilor pentru impietrirea lor. Le-au luat-o inainte desfranatele, talharii si vamesii, iertati cu blandete, si ramaneau incurajati sfintindu-si sufletele.

Iata deci cum Domnul Iisus, cu aceeasi iubire si blandete, doreste sa se daruiasca fiilor lui si este amanat de rigoarea si asprimea -iarasi- a "Legii". Dumnezeu este milostiv si cauta pricini sa umple pe crestini de bogatia harurilor lui. Duhovnicul trebuie sa-si cerceteze fiii cu ochi patrunzatori si mana usoara, cum spune Ilie Miniatis: "Spiritul omului nu-si poate intinde aripile aici pe pamant daca nu se simte inconjurat de iubire, vesnicie si nemarginire".

- Duhovnicul care face pogoramant la Sfanta Impartasanie, si nu urmeaza asprimea sfintelor canoane, se poate mantui?

- De la inceput sa se stie ca aceste pogoraminte ce se fac sa se poata impartasi cu Sfintele Taine nu intr-un timp prea indelungat cum spun unele canoane la diferite pacate mai grele, se fac cu multa si smerita chibzuiala -cu acoperirea tot a unor canoane: 74 al Sfantului Vasile, 102 al Sinodului VI Ecumenic, 4 al Sfantului Grigorie de Nyssa, si cu indemnurile pline de duh ale Sfantului Ioan Gura de Aur, cu experienta multor Sfinti Parinti care inteleg ca intreaga Sfanta Scriptura este o dulce si frumoasa armonie, chiar daca acesti Sfinti Parinti nu au canoane date, dar nu sunt lipsiti de autoritate -sa zic juridica- in Biserica (vezi insemnarile canonului 87 al Sfantului Vasile cel Mare, din care se intelege ca orice cuvant al Sfintilor Parinti are putere canonica).

In afara de aceste acoperiri, si binecuvantate si motivate procedee, spune si Sfanta Cumpanire din fiinta ta sa nu departezi cu asprime, dar nici sa incalzesti cu tolerante vinovate.

In marea ta raspundere, cand vorbesti de la inima la inima, si bineinteles, de la ins la ins, vei inclina mai mult sa crezi ca bunul Dumnezeu te va indemna mai repede spre ingaduinta. Nimeni nu va tolera, insa, o dezlegare la intamplare, si mai ales fara o angajare a fiului ca el sa iasa din dezordinea sufleteasca pentru a ajunge la o cunostinta de sine. Acest procedeu nu zideste pe fiul duhovnicesc, ci mai mult amageste, si el ramane caldicel sau impietrit la lucruri mari. Se spune ca cerbul pentru doua lucruri nu alearga bine: cand e prea gras, sau cand e prea slab. Adica nevointa multa s-ar putea sa-l slabeasca, si nepasarea si neangajarea s-ar putea sa-l ingrase (pe fiul tau). Sa tii cont ca fiecare ins are particularitatea lui, si vei avea in vedere cat poate purta.

Dar, oricum, lucrul de valoare de care trebuie sa se tina seama este ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Acesta-i marele punct de plecare, Parinte Duhovnic, si acesta-i raspunsul la aceasta intrebare care s-a pus. Si nu numai ca nu vei fi certat de Biserica sau de Dumnezeu, ci ti se va socoti ca o mare intelepciune, daca ai reusit sa trezesti in fiii tai bunatatea crestina.

Nu va fi nimic usor de nu va fi bunatatea nemarginita a lui Dumnezeu si rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cu noi cu toti.

- Cat timp opriti de la Sfanta Impartasanie pe cei ce fac avort? Dar pe cei ce fac desfranare si adulter? Dar pe cei ce practica paza si nu vor sa nasca copii?

- In cuprinsul canonului 4 al Sfantului Grigorie de Nyssa se spune: "Cand unul din acestia isi va cunoaste pacatele si se va marturisi de buna voie (de sinesi), aratand cainta, sa i se aplice canonul cu iubire de oameni"...

Pravila Bisericeasca a Parintelui Nicodim Sachelarie spune, la pagina 116: "Pentru cei sarguinciosi spre pocainta si a caror viata inclina spre mai bine, sta in puterea celui ce aplica canonul ca pentru folosul Bisericii, sa scurteze timpul ascultarii si sa-i aduca intoarcere mai curand, si tot acesta poate a-i si impartasi mai curand. Ca precum este oprit margaritarul inaintea porcilor, tot asa necuviincios este a lipsi de cinstitul margaritar pe omul curatit prin pocainta de pacat". Si pentru ca sunt intrebat cum aplic eu canoanele, raspund ca din inceput il pun in cunostinta de cauza. Arat (cu pravila in mana), sa vada si sa stie cat este de grav pacatul lui. Aratandu-i aceasta il incurajez, si consider prima sageata binefacatoare in inima lui, si-mi dau seama ca necunoscand lucrul (pacatul), l-a facut cu usurinta, caci nestiinta este cea mai de seama pricina care pregateste calea adevaratei pacatuiri. (Sfantul Agaton zice: "Radacina tuturor rautatilor este nestiinta".)

In canonisire efectiv am procedat cu teama, dar tinut cont de toate sfaturile usuratoare aratate mai devreme, si altele, si am dat pentru avort trei ani. Daca au facut cu farmece si fara circumstante usuratoare, mai mult de trei ani. Daca au omorat prunc dupa nastere, cu voie, de la sapte ani in sus. Se tine cont si de la data de la care n-a mai facut.

Pentru desfranare, in afara de napasta si de atatea alte situatii si imprejurari fara iesire, sau de nu a participat incurajand lucrul, patima, dar i-ar fi adus necazuri majore, canonisesc de la un an la trei ani, cum e cazul de adulter (adica cei casatoriti, sau numai unul din ei).

Cei ce fac frauda conjugala si atentat la planurile lui Dumnezeu, adica cei ce se pazesc sa nu nasca copii, pana intr-un an.

Am raspuns mai mult asa, pentru orientarea lucrurilor, dar multimea feluritelor caderi schimba datele, si nu poti scrie despre fiecare, dar oricum raman credincios celor scrise la alte intrebari mai sus: "Inima calda si inima usoara".

- Ce sfaturi duhovnicesti mai de folos dati credinciosilor si calugarilor care vin la sfintia voastra?

- Ca pentru niste fii ai lui Dumnezeu, am incercat sa spun la cat mai multi despre o pozitie de strategie duhovniceasca in lupta noastra cu cel din afara: diavolul. Neputinta lui mare asupra noastra este ca noi suntem si dorim mult sa fim cu Dumnezeu.

Diavolul tinteste acest mare obiectiv: sa ne desparta de Dumnezeu.

Nu-i va fi usor sa o faca direct, ca asa s-au incununat multi crestini care au simtit in ei puterea credintei, stiind ca omul e facut de Dumnezeu Singur, numai pentru Dumnezeu, si nu se pot desparti de El. Satana, care n-are o clipa de ragaz, gandeste ca indirect sa poata desparti pe om de Facatorul lui. Lupta cu orice chip sa -l bage pe om in pacat, pacate de tot felul, si daca reuseste, nu inseamna ca si-a atins marele obiectiv, ci ii da o mare intristare, care il face sa se considere pierdut, ca si cand nu mai poate fi iertat si, descurajandu-se, singur se desparte de Dumnezeu, si iata, acesta-i scopul atins de vrajmasul.

Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Stapanul tau milostiv, ca nici o nenorocire nu inseamna ceva daca ai credinta de stanca. Nu te deznadajdui cu nici un chip. Satana, si poate slabiciunea ta, te-au inselat, dar inima nu i-ai dat-o lui si numele lui Dumnezeu din tine nu L-ai sters. Asa pacatos cum esti Dumnezeu e cu adevarat mult iubitor, si pentru ca-L recunosti, mult milostiv si iertator. Te va cauta El singur, te va gasi, te va imbratisa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stana si te va iubi mai mult decat pe alte oi, pentru ca tu, de fapt, nu L-ai parasit. Aceasta o mare pozitie duhovniceasca si atunci marile tale caderi in viata raman simple accidente.

Recomand o nesfarsita veselie sufleteasca in ascunsul tau, ca aceasta marturiseste ca esti cu Iisus Hristos in inima ta si-n respiratia ta. Inima ta va vibra mereu o rugaciune fara cuvinte. Deci, o stare de stapan asupra ta si de vesela linistire, chiar daca te-ai innoroit, ca oricare ar fi motivul unei intristari descurajatoare, ea este numai si numai de la diavol.

Ar fi bine ca lumea crestina (mai ales) sa pretuiasca mai mult singurul timp ce-l avem pentru pregatirea la moarte, si sa-si pastreze cu strasnicie inima, ca dintru aceasta sunt iesiri de viata, cum spun Pildele (4,23).

"Cu nematerialnicie la Cel nematerialnic gandeste, si vei pricepe!" "Cand interesele si constiinta se afla in lupta, constiinta trebuie sa invinga, ca sa ramaneti fii ai luminii, fii ai zilei, fii ai Harului!" "Multi se plang ca le lipseste harul: mai cu drept ar fi daca harul s-ar plange ca El lipseste de la multi".

Dumnezeu nu cere nimic imposibil, ci prin poruncile Sale te indeamna sa faci ce poti, sa ceri ceea ce nu poti si El te va ajuta ca sa poti face voia Lui.

- De ce a slabit credinta si viata morala in randul credinciosilor si cum sa le sporim credinta si trairea in Hristos?

- Aparent pare ca este slabita credinta, dar nu pana intr-atat. Oamenii au zilnic obligatii familiale, profesionale, sociale mai urgente si nu pot participa regulat la slujbele bisericesti. Insa nu sunt putini care sa nu aiba un fior de inviorator si sa nu se inchine cand aud bataia clopotelor, ca un strigat de chemare a viilor, ca un plans al mortilor, ca o putere care imprastie in tot felul fulgerele.

O marturisesc sirurile nesfarsite de credinciosi la marile hramuri in tara noastra, care, cu o adanca nerabdare isi asteapta fericiti randul, ceasuri lungi, ca sa se inchine, sa sarute Sfintele Moaste. Acestia sunt toti credinciosi tacuti, anonimi si liberi. Intr-o comunitate mare sunt si oi albe si oi negre si o credinta mai firava, si nimeni nu poate spune ca e neprihanit.

Trebuie slujbe zilnic la biserici, peste tot, cu predici calde, neobositoare si exemplificatoare, si sa nu fie cu nici un chip prilejuri smintitoare. Nimic nu va fi mai frumos ca un slujitor al lui Hristos cu viata plina de asezare duhovniceasca, nevinovat, senin, bland, cu ochi de lumina ingereasca. Un copil in bratele tatalui sau a strigat tare, in biserica, spre uimirea tuturor, cand a iesit preotul in vesminte din Altar: "Tata, iata un Doamne-Doamne viu!" (nu ca cei de pe perete).

Inima curata, nevinovata, a acelui copil a aratat simplu, dar tare, ca Dumnezeu, Care ne iubeste cape lumina ochilor ne cerceteaza peste tot, ne cauta peste tot, ne cheama: Veniti la Mine cei osteniti si impovarati si adapostiti-va la blanda si smerita mea inima, ca eu sunt singura Cale, singurul Adevar, si singura, nesfarsita si fericita Viata!

Pe langa cuvinte libere folositoare sa li se recomande carti folositoare, mai cu deosebire pe cele ce amintesc de fericirea sfintilor cu ingerii de sus, de viforul ispitelor, precum si de grozava si nesfarsita ardere a iadului. Si cine va avea din intelepciunea cea mare, i se vor lumina inima si calea!...

Fericitul Augustin spune: "Pentru cine vrea sa creada, am o mie de motive, pentru cel ce nu vrea, n-am nici unul! Singurul motiv este moartea!"

- De ce ne temem de moarte si cum putem spori in noi bucuria vietii vesnice?

- Se tem de moarte doar cei care nu s-au pregatit deloc de viata cu Hristos. Dar nu este rau ca se tem, ca prin aceasta se recunoaste viata vesnica, si frica e un inceput de intelepciune. Si asa vor pune pasi spre cunoastere si mireasma, adunand flori din gradina duhovniceasca a Bisericii lui Hristos. Se spune ca sunt trei categorii de crestini mantuiti. Intai, este categoria fiilor care fac voia lui Dumnezeu din iubire. A doua, este categoria negustorilor care fac fapte bune pentru plata de la Hristos. A treia, este categoria robilor care fac de frica cele ale lui Dumnezeu. Ce bine ar fi sa ne depasim mereu, sa ne silim, ca este singura vreme cand bataia inimii noastre poate cuceri intreg cerul!...

Ce zici, frate crestine, te prinzi sa te silesti la o alergare atat de salvatoare si la o ajungere atat de laudata de nesfarsite cete ingeresti si sa vezi slava Maicii Domnului, care nestiuta de tine, te-a plans si te-a ocrotit, si in cinstea aceasta, in lumina cerurilor deschise, te va incununa ca pe un biruitor Hristos Domnul?

Cu adevarat spune Sfantul Pavel: Ca nu sunt vrednice suferintele de acum fata de bucuriile ce ni se vor descoperi noua. Iar "sfarsitul filosofiei este sa stii ca trebuie sa crezi" (Geibel). Sa stii sa mori linistit!

- Ce sfat si cuvant de folos imi dati mie si fiilor duhovnicesti ai preacuviosiei voastre?

Sa ne iubim cu adevarat unii pe altii.

Sa incercam sa iubim pe toata lumea; si pe aceea care se zice ca e rea.

Sa iubim, sa iubim mult, si sa iubim frumos.

Sa iubim rana si pe cel care ne-a facut rana.

Sa stim sa furam pe Hristos de la dusmanii nostri. El sta ascuns la cei care ne sunt dusmani. Nu poti fi gazda lui Hristos daca nu-ti sunt dragi cei care Il tin ascuns daca inima ta nu este un mic cer al iubirii.

Lui Hristos I se cuvin primele roade ale tuturor lucrurilor, dar mai cu seama primele roade ale iubirii!

Iar pentru raspunsurile mele date in graba, dar cu cel mai bun gand, atat spun: Milostiv fii mie, Doamne!

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Maica Arsenia. Calea spre vindecarea inimii

Cea mai scurta cale catre rai. Nu judeca si nu vei fi judecat

Sfaturi pentru mireni

Iata duhovnicul: parintele Arsenie Papacioc

Mici indemnuri spre mantuire