VIII. CONCLUZIE - DUHUL VREMILOR DE PE URMA

1. "RENASTEREA HARISMATICA" CA SEMN AL VREMILOR

"Pana la sfarsitul acestui veac nu vor lipsi de pe pamant alesii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar in vremurile din urma, cei care intr-adevar Il vor sluji pe Dumnezeu cu credinta, o vor face reusind sa se ascunda de oameni, in mijlocul carora nu se vor mai lucra semne si minuni dumnezeiesti ca in ziua de azi., Acei alesi ai vremurilor din urma isi vor lucra mantuirea din mijlocul lumii si ascunsi de ea, in smerenie, iar in Imparatia Cerurilor ei vor fi mai mari decat Parintii facatori de minuni din vechime. Caci in acele timpuri nimeni nu va mai lucra semne minunate in fata ochilor oamenilor, care sa incalzeasca inimile lor de focul dumnezeiesc si sa-i indemne pe calea anevoioasa a mantuirii. Multi dintre oameni, stapaniti fiind de duhul necurat al nestiintei vor cadea in prapastie, ratacind pe calea cea larga pe care multi merg".

Profetia Sf. Nifon de Constantiana, din insula Cipru

A. O "Cincizecime fara Hristos"

" Pentru crestinii ortodocsi fenomenul contemporan al "vorbirii in limbi" este si el un "semn"; dar nu este semnul inceputului Evangheliei mantuirii pentru toate popoarele, ci semn al sfarsitului ei. Crestinului ortodox cu mintea treaza nu-i va veni greu sa le dea dreptate apologetilor "miscarii harismatice", care vestesc ca "noua revarsare a duhului aduce cu sine sfarsitul acestui veac".* Dar Duhul graieste lamurit ca, in vremurile cele de apoi, unii se vor departa de credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor (I Tim. 4,1).

* Pr. Eusebius Stephanou in Logos, April, 1972, p.3

De asemenea mai stim ca sunt duhuri diavolesti, facatoare de semne si care se duc la imparatii lumii intregi, sa-i adune la razboiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atottiitorul (Apoc. 16,14).

Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti ne spun limpede ca duhul vremurilor de pe urma nu va fi unul de "renastere spirituala" si de "revarsare a Sfantului Duh", ci dimpotriva. Ca vom avea de-a face cu o apostazie aproape generalizata, avand forme atat de subtile, incat pana si cei alesi vor fi in pericol sa fie inselati. Ca dreapta credinta crestina aproape va disparea de pe fata pamantului, cum citim in Sfanta Evanghelie: Dar Fiul Omului cand va veni, va gasi oare credinta pe pamant? (Luca 18,8). Satan este cel care va fi dezlegat in vremurile din urma (Apoc. 20,3), in scopul celei mai mari si mai de pe urma revarsari a raului pe pamant.

"Miscarea harismatica", produs al unei lumi lipsite de Taine si de har, al unei lumi ce inseteaza dupa "semn", fara sa fie in stare "sa deosebeasca duhurile" prin care se fac aceste semne, este ea insasi un "semn" al lumii apostaziate in care traim. Cat despre miscarea ecumenica, ea ramane in continuare o miscare a "intentiilor" si a "faptelor bune", ce emana dintr-un umanitarism anemic si lipsit de substanta. Ce se va intampla, insa, atunci cand lui i se va alatura o miscare care sa aiba cu adevarat "putere"?

Cand miscarea ecumenica va fi cu adevarat insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase (II Tes. 2,9), atunci va mai fi cineva capabil sa i se opuna? Caci "miscarea harismatica", la ora actuala, devine salvarea unui ecumenism impotmolit, in scopul de a-l impinge spre telul final. Iar acest tel, adica "refundamentarea Bisericii lui Hristos", dupa cum am vazut, nu este unul de natura "crestina". Aceasta este doar o faza in atingerea adevaratului scop, care este cu mult mai larg: instaurarea unei "unitati spirituale" a tuturor religiilor pe pamant, care sa inglobeze intreaga omenire.

Cu toate acestea, urmatorii "renasterii harismatice" sunt convinsi ca experienta lor este "crestina"; cel mai adesea sunt oameni pe care nu-i intereseaza ocultismul sau religiile orientale. Oameni care, fara indoiala, privesc cu indignare faptul ca am comparat, pe parcursul acestei carti, "renasterea harismatica" cu spiritismul. Este adevarat ca, din punct de vedere religios, "renasterea harismatica" se afla oarecum pe o treapta superioara spiritismului, care este produsul celui mai grosolan tip de superstitie si credulitate.

Este, de asemenea, adevarat ca tehnicile ei sunt intrucatva mai rafinate iar senzatiile finale sunt mai bogate si mai usor de obtinut. Si ca intreaga ideologie a "miscarii harismatice" ii confera aparenta de a fi crestina - nu ortodoxa, e drept, ci una care nu este prea departe de fundamentalismul protestant, cu un adaus de culoare "ecumenica".

Dar noi am vazut pana acum ca experienta "harismatica" si, mai ales, punctul ei central constituit de "botezul Duhului Sfant" este, in cea mai mare parte, daca nu chiar in intregime, o experienta de tip pagan, mai inrudita cu fenomenele de posedare diavoleasca, decat cu orice traire care s-ar putea numi "crestina".

Ne este, de asemenea, cunoscut ca penticostalismul s-a ivit la periferia unui crestinism sectar, care nu mai pastreaza aproape nimic din atitudinile si credinta specific si autentic crestine si ca el a fost de fapt "descoperit" ca rezultat al unui experiment, la care crestinii insisi nu au avut nici o contributie. Pana de curand insa nu a fost posibila gasirea unei dovezi clare care sa ateste caracterul eminamente necrestin al "trairilor harrismatice".

Aceasta dovada insa acum s-a gasit chiar in scrierile unui apologet "harismatic". El ne informeaza ca "botezul Duhului Sfant" poate intr-adevar sa aiba loc si fara participarea lui Hristos.

Acest scriitor ne relateaza cazul unei persoane care primise "botezul", care vorbea deja in limbi si care incuraja pe oricine sa doreasca si sa caute acest botez. El afirma in acelasi timp ca nu avusese nevoie de pocainta in timpul experientei sale, si ca nu numai ca nu a fost despatimit de obiceiurile pacatoase, dar ca nici nu simtea nevoia sau dorinta sa renunte la ele.

Iar scriitorul concluzioneaza: "O cincizecime fara pocainta - o cincizecime fara Hristos - iata ce nivel de traire ating unii dintre noi astazi... Acestia sunt oameni care au auzit ca vorbirea in limbi exista si, dorind sa se identifice cu aceasta experienta de inalta tinuta, ei cauta persoana care sa-si puna mainile pe capetele lor si astfel sa obtina conectarea la adevarata cunoastere usor, repede si bine, fara a mai fi nevoie de Hristos si de Crucea Lui".

Totusi autorul afirma ca vorbirea in limbi este, fara indoiala, "consecinta initiala sau confirmarea botezului cu Duhul Sfant".*

* Harry Lunn, Logos Journal, Nov, Dec, 1971, pp. 44, 47

Cei convinsi ca "miscarea harismatica" este de fapt de natura crestina, nu fac. altceva decat sa se bazeze pe o prejudecata. Ei pornesc de la inceput de la ideea ca vor avea de-a face cu "ceva" crestin. Dar daca o astfel de experienta este si la indemana celor care cauta senzatii inaltatoare, ieftine si usoare, atunci inseamna ca nu exista nici o legatura intre astfel de experimente si Hristos.

Insasi posibilitatea unei "Cincizecimi fara Hristos" arata clar ca experienta "harismatica" in sine nu are nici o legatura cu notiunea de crestin. Acesti "crestini", adesea sinceri si plini de intentii bune, nu fac altceva decat sa proiecteze asupra acestei experiente un continut si o semnificatie crestina pe care de fapt ea nu o are.

Nu este acesta deja numitorul comun al unei "experiente spirituale" care este atat de necesar pentru noua religie a lumii? Nu este acest numitor comun poate chiar cheia "unitatii spirituale" a omenirii pe care miscarea ecumenica a cautat-o pana acum fara succes?

B. "Noul Crestinism"

Fara indoiala ca exista persoane care se indoiesc de faptul ca "renasterea harismatica" este o forma de mediumism, insa este doar un aspect secundar modul sau mijloacele prin care se propaga "duhul" acestei "miscari harismatice". Dar ca acest "duh" nu are nimic de-a face cu Crestinismul ortodox este mai mult decat evident. Si de fapt acest "duh" se inscrie literal in "profetiile" lui Nicolae Berdiaev privitoare la "Noul Crestinism".

Acest "nou crestinism" ignora complet, ne spune chiar Berdiaev, "spiritul monahal si ascetic al Ortodoxiei istorice", ignorare care ii demasca in mod efectiv falsitatea. Acest duh nu este multumit de "crestinismul conservator ce calauzeste fortele sufletesti ale omului catre pocainta si mantuire", ci crede in mod evident, impreuna cu Berdiaev, ca un astfel de crestinism este inca "incomplet" si, ca atare, ii mai adauga un al doilea nivel al fenomenelor "spirituale", dintre care nici unul specific crestin (desigur ca fiecare este liber sa le interpreteze ca fiind "crestine", daca doreste), care sunt accesibile tuturor, indiferent de credinta si daca le pare sau nu rau de pacatele lor, si care nu au nici un fel de legatura cu mantuirea. Acest duh vizeaza "o noua era a Crestinatatii, o spiritualitate noua si adanca, ceea ce inseamna o noua revarsare a Duhului Sfant".

Iata o declaratie ce se afla in totala contradictie cu profetiile neotestamentare si cu Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe. Acesta este cu adevarat un "nou crestinism", dar ingredientul specific "nou" al acestui "crestinism" nu constitue nimic original sau "avansat", ci este doar o forma moderna a unei religii diavolesti vechi de cand lumea si anume a unui paganism de tip samanist. Periodicul ortodox "harismatic" The Logos il recomanda pe Nicolae Berdiaev ca pe un "profet", tocmai pentru ca el a fost "cel mai mare teolog al creativitatii spirituale" (Logos, martie, 1972, p.8).

Intr-adevar, samanii celor mai primitive triburi sunt cei care stiu cum sa intre in contact cu "puterile creative" ale cosmosului si sa le utilizeze, puteri care nu sunt altceva decat "duhuri ce umbla pe pamant, in vazduh si pe ape si pe care Biserica lui Hristos le denumeste diavoli, carora, daca le slujesti, poti intr-adevar sa ajungi la bucurii si extazuri foarte "creative" ("entuziasmul si extazul nietzschean" de care Berdiaev se simte atat de aproape), necunoscute "crestinilor" obositi si caldicei, care cad victima inselaciunii "harismatice". Dar acest extaz este fara Hristos. Dumnezeu nu ingaduie contactul cu aceasta zona "creativa" si oculta, careia "crestinii" ii cad victime din ignoranta si auto-inselare.

"Renasterea harismatica" nici nu are nevoie sa porneasca la "dialoguri cu religiile necrestine" deoarece, in limbajul si mai ales in practica ei, denumirea de "crestinism" include deja si continuturile religiilor necrestine, devenind deja prin aceasta includere o religie noua pe care o vestise Berdiaev, adica o combinatie bizara de crestinism si paganism.

Ciudatul spirit "crestin" al "renasterii harismatice" este cunoscut si definit cu precizie de Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie a Parintilor. Potrivit acestor surse, istoria lumii va culmina cu o figura "hristica" aproape supraumana, adica falsul Mesia sau Antihristul. El va fi "crestin" in sensul ca intreaga functie si chiar fiinta lui va fi axata pe Hristos, pentru a-L imita in toate privintele posibile. Caci el nu numai ca va fi dusmanul suprem al lui Hristos, ci, in scopul de a-i insela pe crestini, va lua aparentele lui Hristos, venit a doua oara pe pamant ca sa conduca lumea din templul reconstruit din Ierusalim.

Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi, pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu... (II Tes. 2, 3-4).

Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni, ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea (II Tes. 2, 9-12).

Invatatura crestina privitoare la Antihrist este in sine o tema ampla, care nu se poate prezenta aici. Dar daca, asa cum cred adeptii "renasterii harismatice", zilele cele mai de pe urma s-au apropiat intr-adevar, este de importanta cruciala pentru crestinul ortodox sa fie informat despre aceasta invatatura ce priveste pe cel care, dupa cum ne-a spus Insusi Hristos, ne va arata, la fel cu ceilalti "falsi prooroci" ai acelor timpuri, semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Matei, 24,24).

Iar cuvantul "alesi" nu se refera cu siguranta la multimile de "crestini" care ajung sa ia drept adevar cele mai grosolane si mai nescripturistice inselaciuni, potrivit carora "lumea este in pragul unei mari desteptari spirituale", ci la "turma mica", careia Mantuitorul i-a Facut in exclusivitate urmatoarea promisiune: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua Imparatia (Luca 12,32).

Deci, iata ca pana si elita constituita din acesti adevaraji alesi, aceasta "turma mica", vor fi atacati si ispititi de "marile semne si minuni" ale lui Antihrist. Marea masa a "crestinilor" in schimb, il vor accepta pe falsul Mesia - adica pe Antihrst -, fara intrebari si fara probleme, pentru ca "noul" sau "crestinism" este exact ceea ce cauta multimea.

C. "Isus* vine curand"

* In locurile in care am ortografiat, Iisus cu un singur "i", am subliniat ca El este abordat din perspectiba sectara, care merge chiar pana la a goli acest Nume de adevarata lui semnificatie si de a sugera prin el ("Isus") chiar notiunea de Antihrist (n.tr.).

Este semnificativ faptul ca in ultimii ani figura lui "Isus" a capatat o proeminenta ciudata in America. A fost abrogata binecunoscuta interdictie de a se prezenta in filmele de lung metraj si in spectacolele teatrale figura lui Hristos. Musical-uri senzationale si de larga audienta in mase, cu caracter satanic si masonic, prezinta parodii blasfemiatorii ale vietii Sale. "Miscarea lui Isus", care este de orientare predominant "harismatica", se intinde cu repeziciune mai ales in randurile adolescentilor si tinerilor.

In cadrul festivalurilor de masa "Jesus Rock" - care este o adevarata hulire a numelui lui Dumnezeu -, asistam la "crestinarea" celor mai joase forme de muzica pop americana si pentru intaia oara in acest secol melodiile "crestine" au cea mai mare audienta la public. Iar refrenul permanent al acestui conglomerat straniu de sacrilegiu si grosiera mentalitate lumeasca este cuprins in propozitia ce pare sa exprime asteptarile si sperantele,tuturor: "Isus vine curand".

Intr-o America pustiita din punct de vedere psihic si religios, acelasi incident "mistic" se repeta in mod simptomatic in vietile mai multor americani, traind in cele mai diverse colturi ale tarii si fara legatura intre ei. Editorul unei publicatii "harismatice" da tiparului relatarea unei persoane, asa cum a fost el povestit in cadrul unei adunari:

"Prietenul meu impreuna cu sotia lui rulau spre Boston pe autostrada cand au oprit sa ia un autostopist. Era tanar si avea barba, dar nu era totusi imbracat ca un hippie. S-a urcat in spate fara sa spuna prea multe cuvinte, si masina a pornit. Dupa un rastimp, a spus cu voce linistita: "Domnul vine curand".

Prietenul meu si sotia lui au fost atat de uluiti, incat amandoi i-au intors capetele sa-l priveasca. Pe bancheta din spate nu se mai afla nimeni. Zguduiti, au oprit la prima benzinarie hotarati sa povesteasca ce li se intamplasse, indiferent de reactia pe care ar fi starnit-o. Dupa ce i-a ascultat, lucratorul de la statia de benzina nu numai ca nu a ras, ci le-a comunicat la randul lui: "Sunteti a cincea masina care imi povestesle istoria asta".

Desi afara era o amiaza torida, pe mine m-au luat sudori reci. Acela insa nu era decat inceputul. In aceeasi adunare povestindu-se alte sase cazuri similare, care avusesera loc pe tot cuprinsul tarii, in ultimii doi ani - in Los Angeles, Philadelphia, Duluth si New Orleans. Uneori autostopistul era un barbat, alteori era o femeie.

Mai tarziu un preot episcopalian a relatat editorului o intamplare similara survenita in statul New York, al carei protagonist fusese chiar el. Pentru editor, toate acestea sunt semne ca de fapt "Isus vine curand" (David Manuel, Jr, in Logos Joumal, Jan., Feb., 1972, p.3).

Observatorul atent al scenei religioase contemporane - mai ales in America, locul de origine al celor mai multe curente religioase de masa in ultima suta de ani -, nu poate sa nu remarce o atmosfera foarte clara de asteptare hiliasta. Acest adevar nu se aplica doar cercurilor "harismatice", ci chiar si celor traditionalist sau fundamentaliste, care resping "renasterea harismatica".

Astfel, multi romano-catolici traditionalisti cred in venirea unei "Ere mariologice" hiliaste mai inainte de sfarsitul lumii, ceea ce constituie doar o varianta a foarte raspanditei erori catolice de a incerca "sanctificarea lumii". Sau, asa cum s-a exprimat Arhiepiscopul Thomas Connolly de Seattle acum cincisprezece ani (1964, n. tr.), "de a transforma lumea moderna in Imparatia lui Dumnezeu, ca pregatire pentru intoarcerea Sa".

Evanghelistii protestanti, ca de exemplu Billy Graham, in modul lor gresit si personal de a interpreta Apocalipsa, asteapta "mileniul" in care "Hristos" va domni pe pamant. Alti evanghelisti din Israel gasesc ca interpretarea lor milenarista despre "Mesia" este tocmai ceea ce trebuie pentru a-i pregati pe evrei de venirea Lui.* Iar arhifun- damentalistul Carl McIntire se pregateste sa ridice o replica, in marime naturala, a Templului din Ierusalim in Florida, avand convingerea ca soseste clipa in care evreii vor construi chiar "Templul in care Domnul Insusi se va intoarce asa cum a promis" (Christian Beacon, Nov. 11, 1971; Jan. 6,1972)

* De ex. Gordon Lindsay, Israel's Destiny and the Coming Deliverer - Destinul Israelului si apropiata venire a Eliberatorului, Christ for the Nations Publ. Co., Dallas, Texas, pp. 28-30

Astfel, iata ca pana si antiecumenistii se pregatesc sa se alature evreilor lipsiti de pocainta in a intampina un fals Mesia, pe Antihrist, spre deosebire de ramasita fidela a evreilor care Il va primi pe Hristos atunci cand se va reintoarce pe pamant proorocul Ilie, asa cum ne invata Biserica Ortodoxa.

Deci, pe crestinul ortodox adevarat, care cunoaste profetiile referitoare la vremurile din urma, nu-l vor impresiona relatarile cutarui pastor protestant zis "harismatic", care ii spune: "ce extraordinar se manifesta Isus cand ne deschidem inimile catre EL. Nu e de mirare ca acum oameni de toate credintele se pot ruga impreuna".**

Pe el nu-l va impresiona catolicul penticostal, care spune ca in prezent membrii tuturor confesiunilor "incep sa priveasca peste gardurile care ii despart pe unii de ceilalti pentru a recunoaste pe fiecare fata chipul lui Iisus - Hristos".***

** Harold Bredesen, in Logos Journal, Jan, 1972, p.24

*** Kevin Ranaghan in Logos Journal, Nov, 1971, p.21

Dar care este "Hristosul", pentru care se alcatuiesc in intreaga lume aceste programe intensive de pregatire psihologica si chiar fizica? Este Acesta oare adevaratul nostru Dumnezeu si Mantuitor, Iisus Hristos, Care a intemeiat Biserica pentru mantuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curand falsul Hristos care va veni in numele sau (Ioan 5,43) si-i va reuni sub mana sa pe toti acei care resping sau pervertesc invatatura Bisericii Celei Una, adica Biserica Ortodoxa?

Mantuitorul Insusi ne-a avertizat: Atunci, de va va zice cineva: Iata, Mesia este aici sau dincolo! Sa nu-1 credeti. Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi. Iata, v-am spus de mai inainte. Deci, de va vor zice voua: iata este in pustie, sa nu iesiti; iata este in camari, sa nu credeti. Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului (Matei 24, 23-27).

Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputinta de confundat. Ea se va intampla deodata. Va veni din cer - Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus Care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer (Fapte 1, 11) - si va hotari sfarsitul acestei lumi. Nu poate exista nici un fel de."pregatire" pentru Hristos, in afara de aceea pe care si-o lucreaza fiecare crestin ortodox prin cainta pentru pacatele lui, curatire, priveghere, si rugaciune. Cei care se "pregatesc" altfel pentru acest sfarsit, care spun ca el este undeva "aici" - mai ales "aici" in Templul din Ierusalim - sau care predica pe "Isus vine curand", fara sa mentioneze marile inselaciuni care preced venirea Sa, sunt vadit profetii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie sa vina mai intai spre a ispiti lumea, inclusiv pe toti "crestinii" care nu sunt sau care nu devin cu adevarat ortodocsi.

Nu exista nici un fel de "mileniu" viitor. Pentru cei vrednici sa-l primeasca, "mileniul" apocaliptic (Apoc. 20,6) este chiar acum; este viata plina de har din Biserica Ortodoxa, de-a lungul acestei "mii de ani", ce desparte prima venire a lui Hristos, adica de la intrupare pana la venirea lui Antihrist. Aceasta este invatatura ortodoxa a sfintilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Andrei al Cezareii, si a altor Sfinti Parinti*.

Faptul ca protestantii asteapta venirea "mileniului" candva in viitor, nu face alceva decat sa intareasca marturisirea lor ca in prezent ei nu il traiesc, i anume ca ei se afla in afara lui, adica in afara Biserici lui Hristos, al Carui har dumnezeiesc nu l-au gustat.

* Vezi Arhiepiscopul Averky, Guide to the Study of the New Testament - Indreptar pentru studiul Noului Testament - Partea a II-a (ruseste), Jordanville, NY., 1956, pp.434-438

D. Trebuie ca Ortodoxia sa se alature apostaziei?

Nici unul dintre cei care au studiat serios "miscarea harismatica" prin lucrarile reprezentantilor ei de frunte, din majoritatea carora am citat in cuprinsul acestei carti, nu se mai poate indoi de faptul ca aceasta "renastere" - in masura in care poate fi numita "crestina" -, este in intregime protestanta prin originea, inspiratia, intentia, practica, "teologia" si scopul sau. Nu avem de-a face decat cu o forma de "revivalism" protestant, fenomen ce retine doar cate o bucatica din ceea ce este in mod autentic crestin, dar substituie esenta Crestinismului cu o isterie emotionala "religioasa", ale carei victime cad in iluzia fatala ca "s-au mantuit".

Daca "renasterea harismatica" difera de revivalismul protestant, atunci diferenta consta din aceea ca prima isi adauga dimensiunea fenomenului cripto-spiritist, care ii confera o nota obiectiva de spectaculos, pe care practica subiectiva revivalista protestanta nu o poseda.

Nu negam ca o desteptare ortodoxa este foarte de dorit in zilele noastre, cand multi crestini ortodocsi au pierdut duhul adevaratului crestinism, iar trairea arzatoare si autentic crestina se vede intr-adevar mult prea rar. Viata in societatea contemporana a devenit prea confortabila; viata lumeasca, mult prea atractiva. Pentru prea multi, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizatie bisericeasca si de indeplinire "corecta" a unui ritualism exterior.

Este intr-adevar nevoie de o desteptare spirituala a Ortodoxiei. Dar ea nu poate aparea din randurile "ortodocsilor harismatici". Acestia, in acord cu activistii "harismatici" din randurile protestantilor sau romano-catolicilor, se gasesc in armonie deplina cu spiritul vremii. Ei nu se adapa de la izvoarele vii ale spiritualitatii patristice ortodoxe, ci prefera tehnicile revivaliste protestante la moda si se identifica cu cel mai important curent al "crestinismului" apostat si sincretist de astazi de factura ecumenica.

"Desteptari" ortodoxe autentice au existat si in trecut. Ne gandim la Sfantul Cosma din Aitolia, care, in Grecia secolului XVIII, mergea din sat in sat, indemnandu-i pe oameni sa se intoarca la adevarata traire crestina a parintilor lor; sau la Sfantul Ioan de Kronstadt din propriul nostru secol, care ducea lumina lui Hristos in mijlocul orasenilor din St. Petersburg.

Avem apoi multimea duhovnicilor monahi ortodocsi, care, prin viata lor autentic "plina de duh", au lasat generatiilor de monahi si de mireni din urma lor adevarata invatatura crestina a vietii. Ne gandim la Sfantul Simeon Noul Teolog din secolul X sau la Sfantul Serafim de Sarov din secolul XIX, din Rusia. Sfantul Simeon este rastalmacit de "harismaticii" ortodocsi, care nu par sa-si dea seama ca Duhul de care vorbea Sfantul este cu totul diferit de al lor. Sfantul Serafim este fara exceptie citat prin pasaje rupte din context, cu scopul de a minimaliza accentul pe care el il pune pe necesitatea apartinerii de Biserica Ortodoxa, pentru a putea avea cu adevarat o viata dubovniceasca.

In "convorbirea" Sfantului Serafim de Sarov cu mireanul Motovilov despre "dobandirea Duhului Sfant", acest Sfant ne spune: "Harul Duhului Sfant, care ne este daruit tuturor celor credinciosi prin taina Sfantului Botez, este pecetluit cu taina Mirungerii pe partile principale ale trupului omenesc, asa cum a randuit Sfanta Biserica pastratoarea din veac a acestui har". Si iarasi: "Domnul ii asculta la fel si pe monah si pe mirean, cu conditia ca amandoi sa fie ortodocsi".

Ca miscare opusa adevaratei spiritualitati crestin-ortodoxe, "renasterea harismatica" nu este decat partea expperien iala a modei "ecumenice" dominante - a acestui ecumenism care schimonoseste Crestinismul si il tradeaza pe Hristos si Biserica Lui. Niciodata un "ortodox. harismatic" nu va obiecta la apropiata "unire" dintre chiar acei protestanti si romano-catolici cu care, asa cum intoneaza si cantecul "harismatic" interconfesional, ei se afla deja "uniti in spirit, uniti in Domnul" si care le conduc si le inspira experienta "harismatica".

Trebuie atunci sa se stie ca "duhul" care inspira "renasterea harismatica" este duhul lui Antihrist, sau mai precis, al acelor "duhuri demonice" ale vremurilor din urma, si ca "minunile" lor pregatesc lumea pentru falsul Mesia.

E. "Copii, este ceasul de pe urma"

(I Ioan 2,18)

Dumnezeu a pastrat in lume, ca si in zilele proorocului Ilie, sapte mii de barbati care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal (Rom. 11,4), adica un numar necunoscut de adevarati crestini ortodocsi, care nu sunt morti din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasa purtati de curentul general de apostazie si nici de falsele "desteptari", ci isi continua drumul ancorati in credinta sfanta si mantuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfintii Apostoli printr-un sir neintrerupt de Sfinti Parinti, observand cu atentie semnele timpului si calatorind pe poteca stramta a mantuirii.

Dar in afara Ortodoxiei celei adevarate, intunericul creste cu repeziciune. Judecand dupa ultimele stiri "religioase", este posibil ca "renasterea harismatica" sa nu fie decat inceputul timid al unei adevarate "ere a minunilor". Multi protestanti care si-au dat seama de frauda "renasterii harismatice" accepta acum ca "adevarata" spectaculoasa "renastere" din Indonezia unde, ni se spune, au loc in realitate "chiar minunile care se relateaza in faptele Apostolilor".

Acolo, in doar trei ani, 200.000 de pagani s-au convertit la protestantism in conditii constant miraculoase: Nimeni nu intreprinde nimic fara o obedienta absoluta fata de "vocile" si "ingerii" care apar in mod constant si citeaza din Scriptura, mentionand si numarul versetului; apa se transforma in vin de fiecare data cand slujba protestanta prevede impartasire; forme de maini apar din senin pentru a distribui hrana miraculoasa celor flamanzi; o intreaga ceata de draci este vazuta parasind un sat paganesc pentru ca "unul mai puternic"; ("Isus") a venit sa le ia locul. "Crestinii" practica o "numaratoare inversa" pentru pacatosul care nu vrea sa se pocaiasca, iar cand ajung la "zero" respectivul moare; copiii sunt invatati cantece si imne protestante de catre voci care se aud din senin (si care repeta cantecele de cate douazeci de ori, asa incat copiii sa le tina minte); "banda magnetica a lui Dumnezeu" inregistreaza cantecul unui cor de copii si il reda apoi din aer in urechile acelorasi copii uluiti ; foc se coboara din cer si arde icoane catolice ("Domnul" indonezian este foarte anti-catolic); au fost vindecati 30000 de oameni; "Hristos" apare din cer si "cade" peste grupuri de persoane pentru a le vindeca; indivizii sunt transportati miraculos din loc in loc si merg pe apa; evanghelistii sunt calauziti de lumini noaptea si umbriti de nori ce calatoresc in urma lor ziua, iar mortii invie*.

* Vezi Kurt Koch, The Revival in Indonesia, Kregel Publications, 1970, si Mel Tari, Like a Mighty Wind. Creation House, Carol Stream, III,1971

Este interesant sa aflam ca in anumite parti ale "revivalismului" indonezian, "vorbirea in limbi" lipseste aproape total si este chiar interzisa (desi este prezenta in multe locuri), mediumismul parand a fi inlocuit de interventia directa a spiritelor cazute. Se prea poate ca acest nou "revivalism", mai puternic decat penticostalismul, sa fie o forma mai avansata a aceluiasi fenomen "spiritual" (asa cum penticostalismul insusi este o forma superioara de spiritism) si sa vesteasca iminenta zilei de spaima in care, asa cum proclama si "vocile" si "ingerii" din Indonezia, "Domnul" vine curand - caci noi stim ca Antihrist va dovedi lumii ca este "Hristos" prin aceea ca va face "minuni" ca cele povestite mai sus.

Intr-o epoca de intuneric si inselaciune aproape universale, cand pentru cei mai multi "crestini" Hristos a devenit tocmai ceea ce invatatura ortodoxa denumeste Antihrist, Biserica Ortodoxa a lui Hristos este singura care pastreaza si comunica harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fara de pret a carei existenta chiar lumea asa-zisa crestina nici macar nu o banuieste. Caci lumea "crestina" da mana cu fortele intunericului pentru a-i insela pe credinciosii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi incat sa creada ca "numele lui Iisus" ii va salva chiar din mijlocul apostaziei si blasfemiilor in care traiesc si pe care le accepta, nepasatori la infricosatul avertisment al Domnului: Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea (Matei 7,22-23).

Sfantul Apostol Pavel continua si el acelasi avertisment despre venirea lui Antihrist cu aceasta porunca: Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola noastra (II Tes. 2,15). Sunt unii care va tulbura si voiesc sa schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o, sa fie anatema! Precum v-am spus mai inainte, si acum va spun iarasi: Daca va propovaduieste cineva altceva decat ati primit sa fie anatema! (Gal.1,7-9)

Raspunsul ortodox la fiecare nou "revivalism" si chiar la "revivalismul" final si teribil al lui Antihrist este aceasta Evanghelie a lui Hristos, pe care singura Biserica Ortodoxa a pastrat-o neschimbata, prin Sfanta Traditie a Sfintilor Parinti in linie neintrerupta de la Hristos si Apostolii Sai si prin darul Duhului Sfant. Pe acesta singura Biserica Ortodoxa il impartaseste si numai celor credinciosi, care sunt pecetluiti cu Sfanta Taina a Mirungerii si care au pastrat neintinata aceasta adevarata pecete a darului Duhului Sfant. Amin.

2. RELIGIA VIITORULUI

Pentru starea spirituala a umanitatii contemporane este profund semnificativ faptul ca experientele "harismatice" si de "meditatie" prind din ce in ce mai mult teren printre "crestini". Acesti asa-zisi crestini sunt indubitabil sub influente religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului si trairii duhovnicesti a adevaratului Crestinism, singura cauza a fenomenului prin care un lucru atat de strain Crestinismului ca meditatia extrem orientala poate sa puna stapanire pe sufletele crestinilor.

Existenta centrata pe sine si care nu urmareste altceva decat autosatisfactia, este atat de generalizata in viata "crestinilor" zilelor noastre, incat acestia practic nu mai au acces la intelegerea unei spiritualitati autentice. Iar cand astfel de oameni intreprind totusi actiuni in vederea unei "vieti spirituale", o fac ca pe o alta forma de autosatisfactie. . Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atat al miscarii "harismatice", cat si al diferitelor forme de "meditatie crestina": toate promit (si acorda imediat) experiente si "simtiri de multumire" si "pace".

Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, a carui definitie esentiala este tocmai razboiul neincetat impotriva diavolului si a patimilor. "Multumirea" si "pacea" propovaduite de miscarile "spirituale" contemporane sunt in modul cel mai evident produsul inselaciunii diavolesti, al multumirii de sine, ceea ce inseamna moarte pentru o viata duhovniceasca orientata spre Dumnezeu.

Toate aceste forme de "meditatie crestina", majoritatea de provenienta pagana orientala, opereaza exclusiv la nivelul psihic si nu au absolut nimic in comun cu trairea crestina. Trairea crestina consta din a lupta pana la sange impotriva patimilor, pentru dobandirea vesnicei Imparatii ceresti, care nu se poate instaura desavarsit decat la sfarsitul acestei lumi temporale. Iar adevaratul luptator crestin nu-si slabeste vigilenta si nu-si afla linistea, nici macar atunci cand pregusta din binecuvantarile vesnice, ce i-ar putea fi daruite inca din aceasta viata. Pe cand religiile orientale, carora Imparatia cerurilor nu le-a fost descoperita, lupta pentru a obtine simple stari psihice, care incep si sfarsesc in viata de aici.

In era noastra de apostazie care precede venirea lui Antihrist, satana a fost dezlegat pentru o vreme (Apoc. 20,7) pentru a lucra minuni mincinoase, care nu i-au fost ingaduite in timpul "celor o mie de ani" de har in Biserica lui Hristos (Apoc. 20,3) si pentru a castiga pentru sine, in recolta lui draceasca, acele suflete care "n-au primit iubirea adevarului" (II Tes. 2,10). Putem spune ca vremea lui Antihrist este cu adevarat aproape, prin chiar faptul ca aceasta "recolta" satanica se strange acum nu atat, din randurile popoarelor pagane, cat dintre randurile crestinilor care au pierdut dulceata Crestinismului.

Tine chiar de natura lui Antihrist sa prezinte imparatia satanei, ca si cand ar fi a lui Hristos. Miscarea "harismatica" contemporana si "meditatia crestina", ca si "noua constiinta religioasa", cu care formeaza corp comun, sunt inainte-mergatoare religiei viitorului, religia umanitatii de pe urma, religia lui Antihrist. Iar scopul lor "spiritual" de capetenie este sa faca accesibile tuturor crestinilor initieri satanice, care pana acum erau restranse doar in lumea pagana.

Sa zicem ca aceste "experiente religioase" sunt inca cel mai adesea cautari de natura experimentala si facute orbeste, ce contin tot atata autoinselare de ordin psihic, pe cat sunt de autentice in riturile lor de initiere demonica; fara indoiala, nu toti cei care au "meditat" cu succes sau care cred ca au primit "botezul duhului" au fost si initiati in imparatia lui Satan. Dar, in pofida acestor aspecte aparent linistitoare, acesta este scopul acestor experiente si nu exista nici cea mai mica indoiala ca tehnicile de initiere. vor deveni din ce in ce mai eficace pe masura ce, omenirea devine mai pregatita pentru ele prin atitudinea de pasivitate si deschidere la noile "experiente religioase" care ii sunt inculcate prin aceste miscari.

Dar cum a ajuns umanitatea - si fireste crestinatatea - la o asemenea stare disperata?

Desigur, nu din cauza inchinarii pe fata la satana, care este intotdeauna limitata la un numar destul de mic de oameni. Este vorba mai curand de ceva cu mult mai subtil, dar cu atat mai inspaimantator pentru crestinul ortodox constient: s-a pierdut din parte harul lui Dumnezeu, ca o consecinta imediata a slabirii credintei si a pierderii gustului crestinismului autentic.

In Occident este un fapt incontestabil ca harul lui Dumnezeu s-a pierdut cu multe secole in urma. Romano-catolicii si protestantii de astazi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne miram ca ei nu sunt capabili sa-l deosebeasca de inselatoriile dracesti. Dar vai! Succesul falsului spiritual, chiar printre crestinii ortodocsi de astazi, da la iveala cat de mult, chiar si acestia, au pierdut mireasma adevaratului crestinism., Deci nici ei nu mai sunt capabili sa distinga intre adevaratul crestinism si pseudo-crestinism. De prea multa vreme crestinii ortodocsi iau de-a gata comoara nepretuita a credintei lor si neglijeaza sa puna in practica o invatatura alcatuita din aurul cel mai curat.

Cati dintre crestinii ortodocsi au macar cunostinta de existenta textelor de baza ale spiritualitatii ortodoxe, care ne invata tocmai cum sa distingem spiritualitatea autentica de cea falsa, texte care arata viata si invataturile sfintilor imbunatatiti care au obtinut intr-o masura bogata harul lui Dumnezeu inca din aceasta viata? Cati dintre ei si-au insusit invatatura cuprinsa in Lavsaicon, in Scara Sfantului Ioan Scararul, in Omiliile Sfantului Macarie, in Vietile purtatorilor de Dumnezeu Parinti ai pustiei, in Razboiul nevazut, in cartea Viata mea in Hristos, a Sfantului Ioan de Kronstadt si in multe alte carti ortodoxe?

In Viata marelui Parinte al pustiei egiptene, Sfantul Paisie cel Mare (19 iunie) gasim un exemplu viu - cat de usor se poate pierde harul lui Dumnezeu.

Un ucenic al sau mergea odata catre oras sa-si vanda acolo rucodelia sa (obiecte lucrate cu mainile sale). Pe cale a intalnit un evreu, care, vazandu-i simplitatea, a inceput sa-l ispiteasca, zicandu-i: "Iubitule, cum crezi tu intr-un simplu om rastignit, care nu este nicidecum Mesia cel asteptat? Nu este El acela, ci altul va veni". Ucenicul, avand o minte mai slaba si o inima simpla, incepu sa asculte aceste cuvinte si ajunse pana la a rosti: "Poate ca ceea ce spui tu este adevarat".

Cand s-a intors in pustie, Sfantul Paisie si-a intors fata de la el si nu a voit sa-i adreseze nici un cuvant. La urma, dupa multe rugaminti ale ucenicului, Sfantul il intreba: "Tu cine esti? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era crestin si avea asupra lui harul Sfantului Botez, dar la tine nu vad aceasta. Daca tu vei fi fiind cu adevarat ucenicul meu, atunci harul Sfantului Botez te-a parasit si chipul de crestin nu mai este in tine".

Ucenicul ii povesti cu lacrimi convorbirea cu evreul, iar Sfantul raspunse: "Sarace! Ce poate fi mai rau si mai necurat decat asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepadat de Hristos si de Sfantul Botez? Acum mergi si plange-ti pacatul, caci cu mine nu mai poti fi; numele tau s-a scris impreuna cu cei care s-au lepadat de Hristos, cu care impreuna vei fi judecat si chinuit".

Auzind aceasta judecata, ucenicul se cutremura si se arunca la picioarele batranului sau, rugandu-l sa nu-l lepede de la rugaciunile sale. Sfantul, cuprins de mila, se inchise in chilia lui si ruga cu lacrimi pe Dumnezeu sa ierte pacatul ucenicului sau. Dumnezeu asculta ruga Sfantului si il invrednici de semnul iertarii si milostivirii Sale asupra ucenicului.

Atunci Sfantul il chema pe ucenic la sine si-i spuse: "Copile, vino si da slava lui Hristos Dumnezeu impreuna cu mine, caci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfant de la Sfantul Botez straluceste iar peste capul tau. De acum pazeste-te, ca nu cumva din lene si nepasare dusmanul sa te atace iar si, biruindu-te, sa te arunce in focul gheenei".

Este semnificativ ca miscarile "harismatice" si "de meditatie" au prins radacina tocmai printre "crestinii ecumenisti". Trasatura de baza a protestantilor ecumenisti este urmatoarea: ca Biserica Ortodoxa nu este singura Biserica a Iui Hristos, una si adevarata; ca harul lui Dumnezeu este prezent si in alte confesiuni "crestine", si chiar in interiorul religiilor necrestine; ca ceea ce Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe numesc calea cea stramta a mantuirii nu este decat "una dintre multele cai", care toate duc la mantuire, si ca practicile credintei cuiva in Hristos sunt de mica importanta, precum si apartenenta la o anumita confesiune.

Este adevarat, nu toti ortodocsii care iau - parte la intrunirile interconfesionale ecumenice cred intru totul asa (desi lucrul este cu siguranta adevarat despre protestanti si romano-catolici), dar prin simpla lor participare la astfel de intruniri, care, desigur, prevad rugaciuni comune cu cei care cred gresit in Hristos si Biserica Sa, adreseaza implicit ereticilor cu care se afla impreuna aceleasi cuvinte ca si ucenicul din pilda: "Poate ca ceea ce spuneti voi este adevarat". Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca un crestin ortodox sa piarda harul lui Dumnezeu. Si cata nevointa ii trebuie pentru a-L castiga inapoi!

Deci, cu atat mai mult crestinul ortodox trebuie sa umble in fata lui Dumnezeu cu frica si cutremur, din grija de a nu pierde harul Sau, care nu este nicidecum daruit tuturor, ci numai celor care tin dreapta credinta, care duc o viata de lupta duhovniceasca cu pacatul si care pazesc cu tarie comoara harului dumnezeiesc ce-i duc la cer.

Cu atat mai mult trebuie sa lupte astfel crestinii din ziua de azi, care sunt inconjurati din toate partile de un crestinism fals, care are propriul sau arsenal de experiente ale "harului" si "Duhului Sfant", putand cita pe de rost din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parintii, pentru a-si "intari" propriile erezii! Cu siguranta traim vremurile de pe urma, cand inselaciunea este atat de subtila incat amageste, de este cu putinta, si pe cei alesi (Matei 24,24).

Falsii prooroci ai timpurilor noastre anunta cu glas din ce in ce mai puternic apropierea "noii ere a Duhului Sfant", a "noii Cincizecimi", a "punctului Omega". Este exact ceea ce se numeste, in adevaratele profetii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui Antihrist. Aceasta profetie, tocmai acum in zilele noastre, incepe sa se implineasca, cu forta unei puteri demonice.

Intreaga atmosfera spirituala contemporana se incarca cu puterea experimentelor de initiere demonica si aceasta, pe masura ce "taina nelegiuirii" intra in faza penultima, in care incepe sa posede sufletele oamenilor si, intr-adevar, nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor alesi ai Bisericii lui Hristos, de-i va fi cu putinta.

Impotriva acestei "experiente religioase" de mare forta, crestinii ortodocsi trebuie sa se trezeasca si sa se inarmeze cu adevarat, sa devina pe deplin constienti de ceea ce inseamna Ortodoxia crestina si in ce chip scopurile sale sunt total diferite de ale tuturor celorlalte religii, fie ele "crestine" sau necrestine.

Crestini ortodocsi, pastrati cu sfintenie harul ce vi s-a dat! Nu ingaduiti ca el sa devina o chestiune de obisnuinta. Nu-l masurati dupa masura omeneasca si nu va asteptati ca el sa para logic sau pe intelesul celor care nu sunt capabili sa patrunda nimic din ceea ce depaseste omenescul sau celor care cred ca il pot obtine altfel decat arata predania Sfintei Biserici a lui Hristos dintotdeauna. Caci adevarata Ortodoxie, in mod necesar, apare cu adevarat "nelalocul ei" in aceste vremuri satanice; o minoritate din ce in ce mai accentuata a celor dispretuiti si cam "nebuni", siliti sa traiasca in mijlocul unei mase al carei "revivalism" religios este inspirat de un cu totul alt fel de duh.

Noi insa sa ne mangaiem cu cuvintele cele tari si sigure ale Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua Imparatia (Luca 12,32).

Fie ca toti crestinii ortodocsi sa se intareasca pentru marea batalie care ii asteapta, si sa nu. uite niciodata ca, in Hristos, victoria este deja a noastra. Caci El ne-a promis ca portile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16,18) si ca pentru cei alesi El va scurta zilele urgiei si stramtorii celei de pe urma (Matei 24,22). Si apoi, cu adevarat, daca Dumnezeu este cu noi, cine este impotriva noastra? (Rom. 8,31).

Chiar in mijlocul celor mai salbatice ispite, noua ni s-a poruncit: Indrazniti! Eu am biruit lumea (Ioan, 16: 33).

Sa traim deci si noi, asa cum au facut-o toti adevaratii crestini inaintea noastra, cu certitudinea ca toate cele ce se vad au un sfarsit si ca Mantuitorul nostru va veni curand; caci Cel Ce marturiseste acestea, zice: Da, vin curand! Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22,20)