Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhieresti binecuvantari! Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor
Daca ar fi sa analizam continutul unui suflet doritor de liniste (heisychia, isihia), cu siguranta ca am gasi in el mai multi factori care completeaza, influenteaza si formeaza chemarea catre viata monahala.
In dainuirea unui popor, nasterea de sus, nasterea sa din apa si din Duh este mai presus decat procesul aparitiei sau venirii pe lume, pentru ca, prin formarea sa, intra pe poarta istoriei, dar, prin primirea botezului, poate sa intre in imparatia lui Dumnezeu.
O apoftegma din Pateric povesteste despre vizita episcopului Teofil al Alexandriei la monahii din pustie. Doritori sa-l impresioneze pe inaltul oaspete "fratii care se adunasera i-au cerut avvei Pamvo: Spune-i papei un cuvant de zidire. Batranul le-a zis
Si in acest an, Arhiepiscopia Tomisului organizeaza, in perioada 27-30 noiembrie, cateva manifestari cultural-religioase dedicate parintelui spiritual al romanilor. Pe data de 28 noiembrie opt formatii muzicale vor sustine un concert religios pe scena Casei
Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapana noastra?. De aceea nu era zi in care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si cateva canoane din Bogorodicina
III FAPTE SI CUVINTE DE INVATATURA 1. Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ''Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapana noastra?''. De aceea nu era zi in care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si cateva canoane din Bogorodicina. 2. Spunea Parintele...
Vizita patriarhului Justinian la Locurile Sfinte Raspunzand invitatiei patriarhului Benedict al Ierusalimului, care a vizitat Biserica Ortodoxa Romana in anul 1968, o delegatie e Bisericii Ortodoxe Romane, condusa de patriarhul Justinian, a facut o vizita la Ierusalim intre 20-30 mai 1975. Din del
Cuvioasa Xenia romana (24 ianuarie) Vietile si laudele sfintilor se aseamana cu lumina stelelor; caci precum stelele sant intarite cu asezarea pe cer si toata partea cea de sub ceruri o lumineaza, incat acelea care se vad de indieni, nu se ascund nici de sciti, apoi pamantul si marea...
Cuvioasa Xenia romana (24 ianuarie) Vietile si laudele sfintilor se aseamana cu lumina stelelor; caci precum stelele sant intarite cu asezarea pe cer si toata partea cea de sub ceruri o lumineaza, incat acelea care se vad de indieni, nu se ascund nici de sciti, apoi pamantul si marea...
Paisie Velicicovski in spiritualitatea ortodoxa - Un important mijloc de raspandire a Evangheliei lui Hristos in primele trei secole si o arma puternica, indreptata impotriva sectelor si a ereziilor este ceata smeritilor monahi.
MANASTIREA ALMAJ - PUTNA- Hram: "Schimbarea la fata" (6 august) - Adresa: Corn. Prigor, sat. Putna, jud. Caras-Severin, cod 1632 - Numarul de vietuitori: 8 (viata de obste) - Acces: Rutier- D.N. 57 B Gravita -Bozovici - lablanita; C.F.R. - lablanita. - Posibilitati de cazare: 20 persoane - Stare
Manastirea Sihastria este asezata in partea de nord a judetului Neamt, la 22 km departare de orasul Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre Vatra Dornei. Lasand in dreapta drumul Manastirii Neamt, si inaintand spre celelalte manastiri
Pelerinaj in Grecia - Se circula pe traseul: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Promachonas, catre Complexul Monahal de la Meteore, cu scurta oprire la Schitul Sf. Paraskevi din Valea Tempi
Cuviosul Ioan Casian (29 februarie) Acest Cuvios Parinte de neam straroman s-a nascut prin anii 365 de la venirea mantuirii prin Hristos-Domnul, in Dobrogea, numita pe atunci Scitia Mica, la un loc ce-i pastreaza din vechime pana azi numele "podisul Casian" si "pestera lui Casian". Localitatea...
Episcopia ortodoxa a Covasnei si Harghitei Prima mentiune despre propunerea de infiintare a unei Episcopii cu aria de acoperire a parohiilor din fostele scaune secuiesti dateaza din perioada interbelica. Astfel, in primavara anului 1936, primaria municipiului Targu Mures a propus infiintarea unui
2. LUMINA SFINTEI EVANGHELII a) Lucrarea Providentei divine de mantuire reflectata in Evanghelia Duminicii de la inceputul Postului Mare, a izgonirii primilor oameni din paradis. Cand arata nevoia roadelor duhului, ca unul care prin Jertfa Sa de rascumparare "a sapat la radacina pomului" (Lc. 13,8
Daca spre sfarsitul mileniului al III –lea a aparut un mod de gandire, ce a cuprins treptat toate compartimentele vietii: religios, social – politic, cultural si economic european si s-a impus treptat, aratandu-se a fi o caracteristica a acestui sfarsit de mileniu, aceasta este, fara indoiala...
Parintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi s-a nascut in anul 1909, in satul Idrici, com. Rosiesti, jud. Vaslui, in familie de preot. A urmat studii la Seminarul din Husi (1921- 1929) si la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1929- 1933), apoi la cea din Chisinau, unde a obtinut...
Adormirea Maicii Domnului Maica Domnului in viata ortodoxaSarbatorile Maicii DomnuluiDupa savarsirea tuturor tainelor mantuirii noastre si dupa Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata si Preabinecuvantata Fecioara Maria, Maica Lui si Mijlocitoarea mantuirii noastre, vietuia in