Paisie Velicicovski in spiritualitatea ortodoxa
Introducere
Un important mijloc de raspandire a Evangheliei lui Hristos in primele trei secole si o arma puternica, indreptata impotriva sectelor si a ereziilor este ceata smeritilor monahi.
Prin lepadarea lor de lume, prin castitatea lor sufleteasca si trupeasca, ei sunt un exemplu pentru multi creinciosi si pilda de urmat a lui Histos. Prin ascultarea lor neconditionata, desavarsind arta si cultura in multiple fete si semanand Cuvantul Sfant in cele mai intunecate colturi ale pamantului.
Calugarul este singur, dar existenta sa este daruita altora, rugaciunea si pivegherea sa savarsindu-se penru toata lumea, el fiind prezent si treaz, mereu plecandu-si genunchi pentru toti ce i-au poruncit sa se roage pentru ei sau pentru cei care nu au pe nimeni. Glasul monahului patrunde in ungherele sufletului crestinului impodobindu-i si inmiresmandu-i evlavia.
Stramosii nostri geo-daci au avut mereu incredere in jertfa shimnicilor, dovada fiind sanctuarele si locurile de priveghere care nu nesurprind, ci ne intaresc duhul nostru pe piatra credintei experimentale. Exemple ar fi sanctuarele Sarmisegetuzei, Hategului, Devei etc.
Odata cu primirea Evangheliei, a Cuvantului Domnului nostru Iisus Hristos de la intaiul nas al stramosilor nostri, Sfantul Apostol Andrei - intaiul chemat la apostolie, a caui pestera si traditie duc peste veacuri Mesajul dumnezeiesc si existenta sa - a reusit sa redea adevarul mantuitor si sa puna capat cantarilor schimnicilor, pentru a descoperi Lumina, care Lumina a lumii era Hristos: „Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume” (In. 1,3), si adevaratul Dumnezeu care este Lumina: „Si aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El si v-o vestim: ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El.”(In. 1, 5).
Cu multa dreptate scria itoricul Iosif Flaviu, contemporan cu Sfantul Apostol Andrei, cand afirma ca: „esenienii sunt asemeni schimnicilor, deci nu consuma carne si vin, au totul de obste si la ei nu gasesti uma de rautate si inavutire...” .
Pe acest fond stramosesc, curat si nepatat, s-a altoit credinta crestina, prin cei mai ilustri monahi din primele trei secole care au urmat Sfantului Apostol Andrei, cum ar fi episcopii de Tomis: Teotim, Marcu, Bretanion si monahii smeriti: Ioan Casian, Auxentiu, Maxim etc. Care au dus mai departe Evanghelia lui Hristos.
Monahii sunt cei dintai slujitori ai baptisteriei carora le urmeaza horepiscopii care au mers pana in <<Gradina Maicii Domnului>> din Sfantul Munte Athos.
Miscarea misionara a mnahismului romanesc primeste si raspandeste la multe popoare cununa de aur a Cuvantului Sfant, al evlaviei si civilizatei crestine.
Cap. I. Viata Sfantului Paisie Velicicovski
In acest context are loc viata si activitatea Cuviosului Paisie de la Neamt, cinstit de monahii si credinciosii romani si canonizat de Marea Biserica Ortodoxa a Rusei in luna iunie 1988, canonizare adoptata si de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane la data de 19-20 iunie 1992.
Nu se poate vorbi de viata Cuviosului Paisie fara insa a cunoaste si cuvintele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului, care a avut un rol important in viata Sfantului Paisie, fiind ucenicul lui. Cuviosul Vasile s-a nascut in 1692 si de mic a luat calea monahicesca facand multe ascultari. Dupa plecarea li Dimitrie Cantemir in Rusia, Cuviosul Vasile se stabileste cu un grup de calugari la Schitul Dalhauti in anul 1713, unde a si fost staret timp de douazeci de ani.
Find doritor de liniste si nu traitor isihast, cunoscator al Sfintelor Scripturi si traducator al Sfintilor Parinti, se retrage in 1733 in partile Buzaului unde a mucenicit Sava Gotul (12 apr. 372 †). La Poiana Marului s-a ridicat un Schit unde Cuviosul Vasile tunde in monahicism pe Petru, schimbandu-i numele in Platon care va deveni in 1756 Paisie.
Cuviosul Paisie s-a nascut la 21 decembrie 1722, fiind al unsprezecelea copil al preotului Ioan si al Irinei din Poltava, Ucraina, botezat cu numele e Petru de catre Cociubei, mai marele cetatii. Din frageda pruncie,ca fiu de preot, a simtit o mare chemare spre viata duhovniceasca. Cand ajunge la varsta la care putea citi cartile sfinte ce se gaseau in casa parinteasca, se itensifica in el tot mai mult dragostea cereasca si dorul dupa Dumnezeu, un dor de a cunoaste mult mai multe despre cele sfinte i despre rugaciune. A urmat studiile la Academia Ortodoxa de la Kiev intre 1735-1739. Dupa ce a terminat scoala Petru nu-si potoleste setea sufleteasca ce se afla in interiorul sau, caci aceasta scoala avea influenta scolastica ocidentala si nu a fost suficienta pentru ai potoli dorul sau aprins dupa rugaciune si viata curata si sfanta. Astfel el pleaca si cauta manastiri in Ucraina pentru a-si potoli setea sa duhovniceasca, dar in toate manastirile nu gaseste ceea ce cauta. De ce? Pentru ca in aceasta perioada de inceput al secolului al XVIII-lea, o parte din Ucraina se afla sub stapanire poloneza, iar in occident era ascutita influenta Secolului Luminilor, a unui rationalism care secatuia viata duhovniceasca si dispretuia experienta mistica sau experienta legaturii omului cu Dumnezeu. Din aceasta cauza, datorita secetei spirituale din Ucraina si Rusia, tanarul Petru, dezamagit, vine in Tarile Romane, in Valahia, caci auzise ca aici exista o viata duhovniceasca care-i va satisface dorul sau dupa Dumnezeu.
In 1741 este facut rasofor de catre Mitropolitul Antonie al Radautilor, la Manastirea Medvedovski din Ucraina cu numele de Platon, iar in 1743 vine in Tarile Romane oprindu-se in partile Buzaului la Dalhauti, apoi la Traisteni unde era egumen ieromoahul Mihail si unde il intalneste pe staretul Vasile de la Poiana Marului.
Cuviosul Vasile ii propune de a-l hirotoni in cea de-a doua treapta a clerului, adica preot, insa el refuza deoarece se considera la o varsta prea frageda pentru a-si lua asemenea responsabilitate pe umerii sai. Ramane aici pentru o perioada de doi ani si vede ca parintii de aici nu se ocupa numai de slujbe si munca campului, ci si cu traducerea textelor Sfintilor Parinti din limba slavona in limba greaca si limba romana, ceea ce il bucura foarte mult si astfel invata si el limba romana. Dupa doi ani se muta la Schitul Carnu, din aceeasi regiune, tot sub indrumarea Cuviosului Vasile.
Dar tanarul monah nu-si uita dorinta de a cunoaste Sfantul Munte Athos din Grecia si dupa apoape patru ani in care a invatat multe intre ale duhovniciei, pleaca in 1746 cu cativa calugari acolo, vand varsta de numai douazeci si patru de ani.
Este primit aici in Schitul Kyparis, unde incearca a trai in singuratate, negasindu-si un duhovnic pentru a-l indruma. In 1750, Cuviosul Vasile de la Poiana Marului vine intr-o vizita la Sfantul Munte unde il reintalneste pe Platon si il indeamna sa ia cativa frati cu el, viata de unul singur fiind primejdioasa.
Face ascultare si incepe sa adune daruri pentru a ridica un schit propriu, intemeind o noua obste de calugari, la inceput romani, construind chilia paraclis „Sfantul Constantin”, in jurul careia reuseste s stranga o adevarata obste atonita.
Aici, in 1750, Cuviosul Vasile il tunde in calugarie, dandu-i numele de Paisie, nume p care il va purta toata viata.
In 1758 este hirotonit ieromonah de catre episcopul Grigorie din Sfantul Munte Athos si se muta la Schitul „Sfantul Ilie” care tinea de Manastirea Pantocrator in care se afla si Patriarhul ecumenic Serafim care imbracase marea schisma si care il va lua pe Paisie duhovnic.
Cap. II. ACTIVITATEA CUVIOSULUI PAISIE
Acum isi incepe Cuviosul Paisie activitatea cercetand manuscrisele si incercand traducerea lor din slavona in greaca, din greaca in slavona, din slavona in romana, rezultand o practica isihasta bine pusa la punct din punct de vedere moral si o traire palamita, pecand de la rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, (In. 17) si ajungand la o noua iluminare crestina in secolul enciclopedistilor.
Datorita conflictelor cu turcii, rusii si austriecii, in 1763, Cuviosul Paisie pleaca impreuna cu saizecisipatru de calugari din Muntele Athos si vine inapoi in Tarile Romane, de data aceasta definitiv, si se opreste tot in partile Buzaului, la Schitul Varzaresti.
Cu intreaga sa obste se stabileste, intre 1763-1775, cu arobarea Mitropolitului Calimah si a domnitorului Moldovei Grigorie Calimachi, la Manastirea Dragomirna, chiar in timpul rapirii nordului Bucovinei de catre austrieci, Cuviosul Paisie vine in partile Neamtului.
Astfel pe 14 octombrie 1775, impreuna cu trei sute cincizeci de calugari, frati si preoti, vine la Manastirea Secu unde sta patru ani, pana in 14 august 1778 (80), cand, datorita multimii de calugari adunati in jurul sau, se muta definitiv la Manastirea Neamt.
Din multimea de calugari, peste o mie la numar faceau parte: romani moldoveni, munteni si transilvaneni, ucrainieni, rusi, sarbi, bulgari si greci. Asa devin Manastirile Secu si Neamt un nou Athos, dar nu al elinilor ci al romanilor.
In 1791, exarhul Moldovei, Ambrozie ridica pe Cuviosul Paisie la treapta de arhimandrit.
Cap. III. CONTROVERSE
Acum incepe Cuviosul Paisie o adevarata avalansa de scrieri, tiparituri, sfaturi, scoala, meserii, in toate aspectele, dar mai ales slujba organizata si copieri de texte. Dintre acestea, trei lucrari sunt mai importante pentru viata duhovniceasca:
-inmulteste experienta si viata duhovniceasca a calugarilor romani;
-aduna manuscrise grecesti pe care le traduce in limba slavona si romana;
-daruieste spiritualitate isihasta celor ce nu o aveau.
Asa se face ca, pe baza experientei sale de la manastirile romanesti pe care le-a cunoscut din tinerete, a experientei de la Sfantul Munte, Cuviosul Paisie a venit aici la Neamt si a intensificat viata duhovniceasca monahiceasca.
Cuviosul Paisie Velicicovski este cel ce introduce raduiala autentica a vietii monaale atonite, adica de obste si chinoviala.
La randuiala intodusa de Cuviosul Paisie, fiecare frate care venea in manastire, trebuia sa renunte la bogatia lumeasca si sa accepte o saracie totala de buna voie si sa se supuna ascultarii desavarsite fata de staret. Astfel Cuviosul Paisie intensifica legatura dintre viata de obste si rugaciunea inimii, a lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!” ; rugaciune pe care pun accent toti marii nostri Sfinti Parinti si Scriitorii Bisericesti si pe care ne indeamna a o spune in tot timpul vietii noastre.
In ziua de astazi putini crestini mai sunt aceia care practica aceasta rugaciune, prin intermediul careia stau in contempatie cu Dumnezeu. Un bun crestin spune despre cuviosul parinte ca este: „rugaciunea lui Iisus, a inimii, rugaciune nelipsita, necurmata, inflacarata, cuvintele <<Doamne Iisuse Hristoase, Miluieste-ma>>, erau floare a raiului ce inflorea pe buzele parintelui, fie vara, fie iarna, zi si noapte. Rugaciunea sa era continua ca respiratia si cand era teaz si cad dormea, ca biblicul <<Eu dorm si inima mea vegheaza>>”
Rugaciunea inimii are o mare putere catre Dumnezeu daca o spui intru adevar din inima smerita, caci ea ne inalta sufletul spre cer, ne apropie de Domnul si de Tainele Sale ascunse si din veac nestiute, punandu-ne intr-o armonie de iubire suleteasca si trupeasca cu Dumnezeu si cu oamenii precum si cu natura inconjuratoare, chemandu-ne la indumnezeire prin har, devenind sfinti ai lui Dumnezeu, caci suntem vase alese a urma Domnului nostru Iisus Hristos: „Toti sfintii sunt cu adevarat madulare ale lui Dumnezeu-Hristos, Dumnezeu cel peste toate si precum s-a spus, sunt datori ca sa se lipeasca de El.”
„Sau nu stiti ca cel ce se lipeste de desfranata este un singur trup cu ea? Caci vor fi -zice Scriptura- un singur trup. Iar cel ce se lipeste de Domnul un Duh cu El” (I Cor. 6, 16, 17).
Aceasta rugaciune neancetata rapeste mintea cu cele de sus printr-o curatire launtrica pe care trebuie s-o aiba cel ce o practica, caci: „fireste, pentru mireni acest comportament este sminteala.”
Rugaciunea inimii este o rugaciune curata, spune un mare parinte al teologiei spirituale, Dumitru Staniloae, este un extaz al tacerii interioare, o oprire totala a cugetarii in fata misterului divin, inainte de a cobora in mintea astfel uimita, lumina dumnezeiasca de sus.
Biserica recomanda celor ce vor sa spuna aceasta rugacine doua conditii:
mintea sa se intoarca de la lucrurile din afara in launtrul sau spre inima sa, parasind orice obiect;
sa mentina in preocuparea ei umai cateva cuvinte adresate lui Iisus.
La Diadoh al Foticeii rugaciunea lui Iisus se reduce numai la doua cuvinte: „Doamne Iisuse”, caci Iisus Hristos este Stapan al nostru.
Cuviosul Paisie indeamna pe fratii sai a cugetala aceasta rugaciune cu inima smerita si plina de lacrimi, caci numai asa vor primii rasplata dumnezeiasca in ceruri. In toate cele trei manastiri: Dragomirna, Secu si Neamt, centru vietii calugaresti reprezinta participarea la toate slujbele a tuturor calugarilor, slujbe savarsite dupa Tipiconul grecesc, iar fiecare calugar, indiferent unde se afla, pastra tacerea si rostea rugaciunea lui Iisus.
„Isihasmul acesta adus in obste a facut taria spiritualitatii ortodoxe in acele timpuri si in acele parti ale pamantului romanesc.”
Pentru a nu exista certuri intre calugari si pentru a intelege toti, slujbele se tineau alternativ, in limba slavona si romana. Datorita acestui isihasm ce se dezvolta in Moldova, apar in Rusia si Ucraina peste o suta de manastiri care au acest duh paisian-nemtean si care contribuie la dezvoltarea culturii si literaturii rusesti, influenta preluata mai tarziu, continuata si dezvoltata de Sfantul Teofan Zavoratu. El a adunat invatatura paristica, in special de la Sfantul Tikhon din Zadonsk si Sfantul Paisie Velicicovski- cei doi piloni care au initiat adevarata renastere a spiritualitatii rusesti – si a revarsat-o intr-un taler de intlepciune duhovniceasca.
In cele din urma, la sfarsitul primului mileniu de la crestinarea Rusiei, aceasta a ajuns pana pe taramurile americane.
Cap. IV. INVATATURA SFANTULUI PAISIE
Una dintre cele mai mari ravne a Cuviosului Paisie ramane insa traducerea cartilor si manuscriselor Sfintilor Parinti din limba greaca in limba slavona si limba romana, ajutat fiind si de ucenicii sai.
Cuviosul spovedea si tamaduia multi demonizati, iar toti cei ce veneau la <<marele duhovnic>> primeau raspuns bun pentru minte si inima;
„Daca dorim sa vietuim cu fapte bune, apai sa voim a umbla si pe calea Parintilor” , cuvantul prin care ne indeamna pe toti a citi vietile Sfintilor. Sfantul Apostol Pavel spune in Epistola intai catre Corinteni: „Urmati-mi mie, precum si eu urmez lui Hristos”.(I Cor. 4, 16).
Deci, pentu a intelege mai bine cele sfinte noi trebuie sa urmam Sfintilor Apostoli,care au urmat lui Hristos. Si nu vom putea urma lor, daca nu vom citi <<Vietile Sfintilor>> pentru a intelege importanta indeletnicirii cu rugaciunea, cu postul, cu faptele bune, fara a cadea in mandrie: „sa rabdam, dar, cele izvoratoare de lacrimi, cele cumplite si grele, pentru Imparatia Cerurilor, pentru viata vesnica. Ca, pe cat slabeste trupul, pe atat sufletul se face puternic si se sfinteste”.
Parintele ne indeamna la smerenie si la indeplinirea celor sfinte pentru a ne inalta sufletul la cer, caci frumusetea trupului este trecatoare, iar frumusetea sufletului este vesnica. Frumusetea trupului este <<ca o picatura care pica pe pamant si se risipeste ca si cum nu ar fi fost vreodata>>, iar cea a sufletului<<izvoraste buna mireasma si fericire>>. „Sfinte, de aceasta n-am venit sa-Ti cer nimic. Am venit sa-Ti dau. Sa-Ti dau viata mea. Sa-Ti dau toata fiinta mea. Invredniceste-ma ca oriunde m-as afla, fie in carucior, fie in picioare, sa devin pricina a slavitului Tau Nume. Aceasta Ti le cer. Arata-mi ca ma asculti in rugaciunea mea.”
Sta in voia omului desartaciunea acestei lumi, caci sunt doua cai sau doua porti: una este poarta spre Rasarit care, duce la calea vietii vesnice; iar cea de-a doua este poarta spre apus care duce la calea pierzarii, a osandei vesnice: „raiul este deschis, iar iadul descuiat si unde voiesti omule, acolo te si indeletnicesti,” spune cuviosul Paisie.
Indeamna la post si rugaciune, dar si la supunere intreit daruita, ca umilinta taie trufia si inaltarea omeneasca si preface sufletul in izvor de lacrimi. Nu se va salaslui Duhul Sfant pana nu se va curati omul de patimile sufletesti si trupesti.
Despre nepatimire spune: <<fara de patimi este acela care a daruit iubirea catre patimi>>. Despre curatia inimii, a mintii, a sufletului, ne indeamna cu blandete la multe osteneli, la post si rugaciune. Iar despre intunecarea mintii ne spune ca se face din patimi, din galcevile vorbelor celor multe, din tulburare, din saturare, din somn prea mult.
Despre trezvie, adica luminarea mintii, se face din nepatimire.
Despre negrije, ca trebuie a nu ne ingriji de nimic niciodata.
„Sa nu aveti nici aur, nici arginti, nici bani in cingatorile voastre. Nici traista pe drum, nici doua haine, nici incaltaminte, nici toiag; ca vrednic este lucratorul de hrana sa”(Mat.10,9,10).
Ce se face a cade pentru ca mintea sa se indeletniceasca neincetat cu Dumnezeu?
Raspuns:„De nu va castiga cineva aceste trei fapte bune, adica dragostea catre Dumnezeu si aproapele,infranarea si rugaciunea lui Iius, nu va putea petrece desavarsit cu mintea la Dumnezeu” , caci dragostea imblanzeste inima, infanarea vestejestepofta, iar rugaciunea lui Iisus departeaza gandurile rele de la noi.
Despre inspaimantare sau infricosare ne indeamna a nu ne teme, ci sa ne imbarbatam singuri si sa ne punem nadejdea in Dumnezeu, caci frica vine de la draci; iar despre credinta cea neandoita ne spune, dupa credinta noastra ni se da si darul lui Dumnezeu, caci: „cel ce rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, spune Mantuitorul. (Mat.20, 22).
Ocupandu-se mai mult de altii decat de sine, Cuviosul staret este chinuit de o boala necrutatoare pe care n-o marturiseste pana nu ii vine stapana moarte. Astfel, la trei zile dupa ce-si cere iertare de la fratii celor doua manastiri, Secu si Neamt, si dupa o ultima mangaiere pe care le-o aduce fratilor, Cuviosul Paisie trece la viata de dincolo, intr-o zi de miercuri, 15 noiembrie 1794, cu misiunea indeplinita, fiind inmormantat cu un sobor de treizeci de preoti, la care este prezent si Veniamin Costachi, episcopul Husilor si delegat al domnitorului Moldovei. Trupul a fost pus intr-un mormant din nartexul Bisericii<<Inaltarea Domnului>>. Credinciosii n-au incetat a-l socoti Sfant, drept, desavarsit, mijlocitor si tamaduitor pentru sufletele noastre.
Insemnatatea paisionismului in istoria spiritualitatii romane este importanta deoarece: - renaste isihasmul si -renaste dimensiunea carturareasca, ambele fiind strans legate intre ele.
Asa cum spune parintele Staniloae , „ceea ce a adus nou in isihasmul romanesc nu este preocuparea cu rugaciunea lui Iisus, ci o introducere a acestei rugaciuni in viata de obste, si prin aceasta, o inviorare a spiritualitatii isihaste in ea....”. Toti sfintii sunt<<vase alese>> prin care Dumnezeu isi manifesta iubirea Sa.
Cap. V. OPERA CUVIOSULUI PAISIE
Scolii paisiene de traducatori, i se datoreaza prima traducere integrala in limba romana a scrierilor lui Simion Noul Teolog, a unor scrieri a lui Vasile cel Mare, Evagrie, Ava Dorotei, Varsanufie, Grigorie Sinaitul etc.
Unele din lucrarle autobiograice ale Staretului Paisie, scrise la Neamt, sunt: „Raspuns polimic impotriva monahului Atanasie Moldoveanu care s-a ridicat impotriva lui Paisie la Athos”, „Scrisoare catre Arhiereii Moldovei si Asezamantul care o insoteste si pentru care cere aprobarea”, „Scrisoare catre Dimitrie, preotul din Poltava(1766)”, „A doua scrisoare catre Dimitrie, preotul din Poltava(1772)”, „Svitocul-despre rugaciunea inimii (1770)”, „Scrisoare catre Parintii de a Poiana Marului (1767)”, „Scrisoare catre Parintii ramasi la Dragomirna”, „Scrisoare despre nemancarea de carne” si multe alte scrieri si invataturi in limba romana si slavona.
Mesajul Cuviosului Paisie se adreseaza tocmai direct noua, <<crestinilor de pe urma>> ; el spune ca Sfintii Parinti au scris cartile lor pin purtarea de grija deosebita a lui Dumnezeu, ca in vremurile de pe urma aceasta lucrare dumnezeiasca sa nu cada in uitare.
Insa, dintre toate traducerile facute de Pasie cea mai importanta opera a sa ramane traducerea Filocaliei in limba slavona numita DOBROTULIUBIE, publicata la Sant Petersburg in 1733 cu un an inainte de moartea sa, moarte care a insemnat o pierdere foarte mare in inimile ucenicilor, caci isi pierdusera pastorul.
Esentialul Filocaliei deschide acea cale ce duce spre acea <<stiinta a duhului >> , care dupa Sfintii Parinti nu poate lipsi in lupta duhovniceasca. Redescoperirea mesajului Filocaliei in Occident, si azi, intr-o vreme de criza pirituala, precum si inmultirea rapida a numarului manastirilor dupa scaderea crestinismului in Europa rasariteana, aduc in actualitate valoarea si semnificatia spiritualitatii si culturii filocalice isihaste.
Spiritualitatea filocalica este un liant al sufletului liber sa se roage, care poate aduna laolalta generatii si etnii diferite, astazi cand unitatea canonica intre Biserici si increderea politica intre popoare este oarecum slabita de nationalism ca reactie la un tip de unitate ideologica impusa cu forta.
Alte carti traduse de Sfantul Paisie cu ajutorul ucenicilor sai la scoala paisiana mai sunt: „Vietile Sfintilor pe luna septembrie (1807)”, „Hexameron” a Sfantului Vasile cel Mare,„Octoihul”, „Sfantul Ioan Scararul cel cu canoanele Preacuratei Maicii Domnului la Pavecernita” si multe alte opere.
Pastin Antoniu-Catalin
Doctor in teologie
Despre autor
Colaborator
15 articole postate
Publica din 21 Mai 2012
-
Sfantul Paisie de la Neamt
Publicat in : Sfantul Paisie de la Neamt - Velicikovski -
Inceputul Postului Nasterii Domnului; Sfantul Paisie de la Neamt
Publicat in : Vietile sfintilor -
Predica la Sfantul Paisie de la Neamt
Publicat in : Sfantul Paisie de la Neamt - Velicikovski
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.