Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Acatistul Sfantului Sebastian
Cu cununa de virtuti ti-ai impodobit sufletul, sfinte mucenic Sebastiane si, rabdand durerea sagetilor omoratoare de trup, ai primit cu bucurie mucenicia si te-ai inaltat de la cele trecatoare la cele vesnice, slavind pe Dumnezeu si cantand: aliluia
Dintre multe daruri ce impodobeau personalitatea Parintelui Porfirie, trebuie sa-l amintim si pe acela al tamaduirii a tot felul de boli. Ca parinte duhovnicesc, Batranul avea relatii personale foarte stranse cu fiii sai duhovnicesti si astfel le influenta sufletul, comportamentul si intreaga fiinta
Cuvantul 42 despre puterea si lucrarea rautatii pacatului. Cum se formeaza si cum inceteaza ea Cata vreme nu uraste omul din inima cu adevarat pricina pacatului, el nu este slobod nici de placerea de a-l lucra. Aceasta este lupta foarte puternica, care se impotriveste omului pana la sange. Rugac
CAPITOLUL XXVII Despre inviere Credem si in invierea mortilor. Caci in adevar va fi, va fi invierea mortilor. Iar cand spunem inviere, spunem invierea corpurilor, deoarece invierea este starea de a doua a celui cazut. Sufletele, insa, pentru ca sunt nemuritoare, cum vor invia? Daca moartea se de
Acatist pentru iertare
Acatist pentru iertare - Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta...
Sfanta Elena din Sinope
Sfanta Elena din Sinope este o sfanta fecioara, care a fost omorata cu moarte martirica, pentru credinta ei in Hristos, pe la inceputul secolului al XVIII-lea. Biserica de Rasarit o praznuieste pe Sfanta Elena din Sinope in ziua de 1 noiembrie. Sfanta Elena a vietuit in jurul anului 1700, in...
Acatistul Sfantului Dosoftei
Acatistul Sfantului Dosoftei - Ca pe un purtator de biruinta te-au incununat cetele ingeresti, ierarhe Dosoftei, ca, desi tanar la trup, te-ai dovedit intelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pamant bine roditor, caci primind samanta adevarului ai rodit inmiit.
Rugaciune pentru Lectura
Lectura este de mare folos vietii noastre. Cand sufletul nostru primeste cuvinte vii, el capata viata numai in masura in care se si uneste cu ele, straduindu-se sa le pastreze nealterate de propriile patimi si sa le intrupeze in fapte bineplacute lui Dumnezeu.
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, este praznuit pe 28 octombrie. Sfantul Dimitrie al Rostovului s-a născut la anul 1629, luna decembrie, din părinţi de bun neam.
Parintele Veniamin Milov
Vlădica Veniamin s-a născut în oraşul Oremburg, la 8 iulie 1887, în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului Kazanskaia, în familia preotului Dimitrie Petrovici Milov, primind la botez numele de Victor. In curând tatăl lui a fost mutat să slujească în gubernia Viatsk. Aici, la Viatka, la...
Proclamarea Solemnă a canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, a avut loc duminică, 25 martie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români. Împreună cu Sf. Iosif a fost proclamat și Sf. Gheorghe Pelerinul.
Magia si vrajitoria
Despre magie și vrăjitorie s-au spus și s-au scris multe. Acest articol reunește câteva învățături și sfaturi ale Sf. Paisie Aghioritul referitor la această temă. Sunt câteva repere „avertisment” pentru o lume în care manipularea și magia par să lucreze „mână în mân...
Despre impatimire sau deprinderea pacatului
Până când omul nu se obişnuieşte cu păcatul, cu teamă se apropie de el, iar după ce îl săvârşeşte, conştiinţa îl chinuie amarnic. Astfel, unii se lasă mai degrabă omorati decât sa îi omoare pe cei ce năvălesc asupra lor. Din îndelunga rămânere în păcat, ori din deasa lui...
Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose...
Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose In Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apa facatoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tamaduiri, mai multe decat din scaldatoarea Siloamului, pentru ca acolo, o data pe an
Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose In Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apa facatoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tamaduiri, mai multe decat din scaldatoarea Siloamului, pentru ca acolo, o data pe an
Despre cele opt ganduri ale rautatii
Dupa ce mai inainte am alcatuit cuvantul despre randuielile chinoviilor, de data aceasta, nadajduind iarasi in rugaciunile Voastre, ne-am apucat a scrie despre cele opt ganduri ale rautatii, adica despre cel al lacomiei pantecelui, al curviei, al iubirii de argint, al maniei, al intristarii, al...
Sensul vietii monahale - Parintele Galeriu
Natura, ratiunea de a fi a acestui, mod de viata, ne-o da Iisus Hristos - izvorul tuturor ratiunilor. Prin Evanghelia randuita a se citi la primirea in Cinul monahal, Mantuitorul cheama si arata: "Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie
Omul in fata mortii
Moartea este o mare incercare pentru noi, oamenii. Ne incearca mai intai de toate durerea despartirii de cei apropiati ai nostri, rude si prieteni, de universul nostru familiar, de tot ce avem, de lucrurile pe care obisnuim sa le facem
Temeiurile dogmatice ale rugaciunilor pentru cei...
Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, noi stim ca moartea nu este decat trecerea din viata pamanteasca la viata de dincolo de mormant, ca cei ce sunt uniti in credinta in Dumnezeu pe pamant, nu sunt despartiti prin moarte, ca legatura spirituala si raporturile
Temeiuri pentru canonizarea lui Neagoe Basarab
Mihail Sadoveanu a creat o frumoasa legenda in care Dumnezeu, insotit ca totdeauna de Sfantul Petru, dupa ce a strabatut pamantul romanesc si S-a bucurat de primirea facuta pretutindeni de locuitorii lui, vrand sa le faca un dar a cerut parerea insotitorului