Magia si vrajitoria

Magia si vrajitoria Mareste imaginea.

Între Sfintele Taine ale Bisericii şi lucrările magice nu există nicio legătură. Cele dintâi se săvârşesc prin puterea Domnului Iisus Hristos şi prin participarea conştientă şi liberă a credincioșilor.

Lucrările vrăjitorești sunt fie de sorginte întru totul satanică, fie rezultatul unui amestec de înşelăciune şi de lucrare diavolească, care se realizează prin amăgirea sau prin constrângerea persoanei.

„Diavolul se străduieşte întotdeauna să se disimuleze pentru a-i amăgi pe oameni, însă Dumnezeu nu-i îngăduie să se camufleze deplin, căci altfel nimeni nu s-ar mai putea elibera din mrejele lui. Întotdeauna vor rămâne expuse vreun corn sau vreo codiţă, aşa încât oamenii să prindă de veste şi să se păzească” (Dionysios Farasiotis, „Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2000, p. 432).

Sf. Taine bisericești presupun o participare liberă, conştientă şi responsabilă a omului, în timp ce lucrările magice se manifestă prin înrobirea persoanei.
În lucrările magice, pe care le săvârşesc diverşi vrăjitori, se întâmplă frecvent ca victimele să li se supună chiar şi fără să vrea. Demonii lucrează asupra lor automat, cu multă putere, întrucât aceşti oameni au dat diavolului „drepturi” asupra propriilor suflete prin viaţa lor plină de păcate şi vicii, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le-au conştientizat ca atare (Ibidem, pp. 358-359).

Sf. Nicodim Aghioritul atenționa că magia este prima formă de vrăjitorie ce pare un meşteşug şi o ştiinţă. Prin magie sunt chemaţi demonii, sunt întrebaţi şi ei răspund, dezvăluind fie comori ascunse, fie tălmăcesc vise, fie arată lucruri ascunse.

Cei care folosesc acest meşteşug se numesc vrăjitori. Ei împart demonii în trei clase: „cei de sus”, adică cei din văzduh; „mijlocii” – cei de pe pământ şi „cei de jos” – cei de sub pământ. Vrăjitorii spun că cei din aer sunt făcători de bine, cei de pe pământ sunt buni şi răi, iar cei de sub pământ sunt întru totul răi, dar prin tot ce sunt cu adevărat, toţi demonii sunt foarte răutăcioşi şi făcători de rele şi niciodată făcători de bine (Sf. Nicodim Aghioritul, „Despre vrăjitorie”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2003, p. 8).

Cei care fac vrăji folosesc împreună cu invocările demonilor şi psalmii lui David, numele sfinţilor, al lui Iisus Hristos şi pe al Născătoarei de Dumnezeu.

Vrăjitorii, magii sau sataniştii au ajuns la o asemenea pervertire lăuntrică încât invocă regulat şi explicit pe diavol, invitându-l stăruitor să intre şi să pună stăpânire pe sufletul lor.

Ei fac aceasta din dorinţa de a dobândi putere asupra oamenilor sau de a câştiga celebritate și averi, fiind mânaţi de patima iubirii de stăpânire, a slavei deşarte şi a trufiei. În cele din urmă însă, diavolul îi transformă în simple instrumente asupra cărora îşi exercită stăpânirea.

„Pentru că să nu credeţi că vrăjitorii o duc bine şi că diavolii le fac întotdeauna hatârul. Faptul că s-au lepădat odată de Hristos, asta le este de ajuns. La început vrăjitorii fac contracte cu diavolii, ca să-i ajute, şi diavolii se supun pentru câţiva ani poruncilor.

După aceea însă le spun: << Acum să ne mai ocupăm de voi? >> Mai ales atunci când magii nu reuşesc să facă ceea ce vor diavolii, ştiţi ce păţesc după aceea?” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 193).

Trebuie remarcat și faptul că, cei care sunt stăpâniţi de duhuri necurate fac lucrări similare cu cele ale misticilor orientali.

Astfel, demonizaţilor li se întâmplă frecvent să-şi schimbe trăsăturile feţei, să vorbească folosindu-se de cele mai diverse şi mai stranii voci, să leviteze, să intuiască evenimente viitoare, să cunoască faptele săvârşite în trecut de oameni pe care îi întâlnesc pentru prima oară, să comunice telepatic, să miște diverse obiecte de la distanţă sau să provoace catastrofe naturale.

Însă diavolul este legat de Iisus Hristos şi nu poate lucra răul decât într-o mică măsură. Părintele Paisie Aghioritul spunea că cel mai mic dintre demoni are atâta putere încât ar putea distruge într-o clipită întreg pământul, dar nu îngăduie Dumnezeu (Dionysios Farasiotis, op. cit., p. 317).

Trebuie cunoscut şi faptul că vrăjile nu prind întotdeauna. Ca să prindă, trebuie ca cineva să dea „drepturi” diavolului. Adică să dea pricină serioasă şi să nu se fi aranjat corect cu pocăinţa şi spovedania. De unul care se spovedeşte nu se prind vrăjile chiar de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când omul se spovedeşte şi are inimă curată, vrăjitorii nu pot lucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, p. 189).

Cuviosul Paisie Aghioritul ne-a atras atenția să nu facem talismane, pentru că şi vrăjitorii fac. Aceștia pun pe dinafară o iconiţă sau o cruce, însă înăuntru au diferite vrăji. Oamenii văd icoana sau crucea şi se încurcă. Sărmanii oameni poartă astfel de talismane – chipurile, ca să fie ajutaţi – şi se chinuiesc. Pe acestea trebuie să le ardă şi cenuşa s-o îngroape adânc în pământ sau s-o arunce în mare, apoi să meargă să se spovedească. Numai aşa se eliberează.

Descântătorii sunt vrăjitori ce folosesc psalmii lui David, nume de sfinţi, pe care le amestecă în invocările adresate diavolilor. Dintre cei care se ocupă cu vrăjitoriile, sunt unii care folosesc crucea, icoanele sau apa sfinţită.

Astfel, în timp ce noi, citind Psaltirea, chemăm ajutorul lui Dumnezeu şi primim harul dumnezeiesc, aceia, prin felul în care o folosesc, Îl jignesc pe Dumnezeu, leapădă harul divin şi astfel le fac hatârul diavolilor. În acest mod îi înşală pe oameni care îi văd că folosesc lumânări, icoane, etc. şi de aceea se încred în ei (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, pp. 181-183).

Dezlegarea vrăjilor se face prin pocăinţă şi spovedanie. Dar mai întâi trebuie aflată pricina pentru care vrăjile au prins, iar apoi omul trebuie să-şi înţeleagă greşeala, să se pocăiască şi să se spovedească. Puterile vrăjmaşului sunt slabe, însă oamenii, prin îndepărtarea lor de Dumnezeu, dau „drepturi” diavolului.

Domnul Iisus Hristos ne-a înarmat cu Sfântă Crucea Sa. Numai când lăsăm armele duhovniceşti, atunci vrăjmaşul are putere.

Sf. Paisie Aghioritul povestea despre un preot ortodox, care atunci când a arătat o cruciuliţă unui vrăjitor, a făcut să se cutremure diavolul pe care acela îl chemase cu vrăjile lui (Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 48).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
149 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

17 August 2018

Vizualizari: 322

Voteaza:

Magia si vrajitoria 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

magia vrajitoria

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE