Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
In ziua de Ajunul Nastetii Domnului Iisus Hristos se obisnuieşte a ajuna si a se consuma o mancare traditionala denumita turte sau scutecele lui Iisus care, pe langa faptul ca este foarte buna la gust, are si rolul de a pregati organismul pentru opulenta meselor de Craciun.
Suntem confuzi? Nu stim ce ni se cere? Daca nu am fi auzit Cuvantul, pacat nu am fi avut. De fapt, cred ca reinventam scuze oribile pentru a nu ne schimba caracterul. Nu e usor sa parasesti fotoliul confortabil si sa te dedici Psaltirii si liturghiei fratelui. Nu suntem in deriva, pentru ca stim...
Cinstitele moaste ale Sfantului Policarp au fost aduse din Smirna de Arsenie si Samuil, monahi ai Manastirii Ambelakiotissa, in 1474 sau 1475, la 20 de ani de la infiintarea manastirii (1455). Monahii se aflau intr-o calatorie in Macedonia, Tracia si Asia Mica avand binecuvantarea Mitropolitului de...
Parintele Arhiepiscop si Mitropolitul Andrei al Clujului, s-a aflat in aceste zile in vizita in Grecia, la invitatia Inaltpreasfintitului Panteleimon, Mitropolitul Veriei, unde a participat la manifestarile religioase organizate cu ocazia sarbatoririi Sfantului Cuvios Antonie cel Nou, ocrotitorul...
Cuviosul Parinte Nil Cavsocalivitul a trait pe la anul 7103 de la facerea lumii, iar de la Hristos 1612 si a adormit in anul 1692. A vietuit intr-o chilie situata pe o stanca, aproape de schitul Cavsocalivia, in Sfantul Munte Athos.
Inainte de a incerca sa intelegem fenomenul Crucii funerare, e necesar sa constientizam faptul ca acest cult al mortilor nu ne apare ca un element singular, ci el se integreaza intr-un sistem, din care fac parte convingerea in existenta sufletului, credinta in vesnicie
Acatistul Sfantului Atanasie Todoran - Pe iubitorul de nevointe, pe marturisitorul Ortodoxiei, pe Sfantul Atanasie, barbatul preaintelept si implinitorul bunelor randuieli ale Bisericii lui Hristos, sa-l cinstim si sa-l laudam dupa cuviinta ca, vrednic fiind de marirea lui Dumnezeu
Cu negraita bucurie sufeteasca toata crestinatatea, de la un capat la altul al pamantului, sarbatoreste astazi praznicul cel mare si luminat al Nasterii Domnului, iar sfanta noastra Biserica, in armonioasele ei cantari, ne indeamna, asa cum i‑a indemnat veacuri de‑a randul pe mosii si stramosii...
A treia Evanghelie care ne pregateste pentru intrarea in Sfantul si Marele Post, este cea de astazi, a Judecatii de Apoi. Singur numele acesta este foarte infricosator.
In peretele de miazanoapte al absidei altarului se afla o firida, adica o incapere mica, in care nu incape decat un singur om stand in picioare, cu o masuta adapostita intr’o bolta si cu o lumina de ceara aprinsa la intrare. Se numeste proscomidiar si in ea se savarseste proscomidia.
Daca duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul ca fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adica Biserica e creatia Prea Sfintei Treimi si nu a oamenilor si ca nu oamenii o conduc ci ei sunt luminati si invatati de Dumnezeu ce sa faca in si cu Biserica Lui, in duminica de azi ni se subliniaza faptul...
Cina cea de Taina, Cina pascala a Mantuitorului cu ucenicii, s-a incheiat prin cantarea psalmilor lui David randuiti pentru acest prilej, dupa care s-au dus cu totii pe Muntele Maslinilor, ce se afla aproape de oras. Venea sfarsitul nevointei mesianice a Domnului, si El, stiind asta, ii previne cat...
Sfantul Teodor Stratilat este cinstit pe 8 februarie si pe 8 iunie, cand facem pomenirea aducerii cinstitelor moaste din Iraclia, in patria sa, adica in Evhaita din Asia Mica. Sfantul Mare Mucenic Teodor Stratilat s-a nascut in cetatea Evhaita, spre sfarsitul secolului al III-lea d.Hr. (probabil...