In peretele de miazanoapte al absidei altarului se afla o firida, adica o incapere mica, in care nu incape decat un singur om stand in picioare, cu o masuta adapostita intr’o bolta si cu o lumina de ceara aprinsa la intrare. Se numeste proscomidiar si in ea se savarseste proscomidia. Cuvantul e grecesc, de la verbul proskomízo, care inseamna a aduce ceva pe palme, a oferi ceva in dar, a aduce cuiva o ofranda (asa cum ii vedem in icoana pe cei trei magi aducandu-I Pruncului Iisus daruri de aur, smirna si tamaie).
Firida simbolizeaza pestera in care S’a nascut Mantuitorul si, in acelasi timp, mormantul din care Acesta a inviat. Teologia acestui dublu simbol se afla in iconografia ortodoxa, unde Nou-Nascutul Iisus nu este niciodata infatisat gol sau invelit in camasuta, ci infasat in scutece, acestea prefigurand giulgiurile in care va fi infasat trupul Aceluiasi Iisus, coborat de pe cruce si asezat in mormant. Nascut intr’o pestera si inviat dintr’o groapa, Fiul lui Dumnezeu S’a pogorat nu numai pe pamant, ci si in pamant, sfintindu-l atat in larguri, cat si in adancuri.
Pe masuta se afla vasele liturgice, in numar de doua: Discul este o tipsie rotunda, cu diametrul de aproximativ 15 centimetri, cu sau fara picior, care va purta viitorul Trup al Domnului. Potirul este un pahar de metal, cu picior, (pe care il vedeti atunci cand se impartasesc credinciosii), cu launtrul aurit, care va purta viitorul Sange al Domnului.
Alaturi se afla cateva obiecte de serviciu liturgic: copia este un cutitas in doua taisuri, cu lama triunghiulara, in forma unui varf de sulita; o lingurita de argint, cu cupa aurita, pentru cuminecarea mirenilor; o steluta, adica doua arcuri de metal incrucisate si prinse la mijloc, menite sa alcatuiasca o bolta ocrotitoare pentru ceea ce va fi pe disc; si trei procovete, cu care vor fi acoperite sfintele vase.
Tot in firida proscomidiarului se afla spalatorul, cu stergarul alaturi. Aici isi face preotul spalarea rituala a mainilor, inainte de a incepe proscomidia, rostind o rugaciune extrasa dintr’un psalm: „Spala-voi intru nevinovatie mainile mele si voi inconjura jertfelnicul Tau, Doamne, ca sa aud glasul laudei Tale si sa povestesc toate minunile Tale. Doamne, iubit-am frumusetea casei Tale si locul unde salasluieste slava Ta. Sa nu-mi nimicesti sufletul impreuna cu cei necredinciosi, si nici viata mea cu varsatorii de singe, in ale caror maini e faradelege si-a caror dreapta e plina de mita. Dar eu intru nerautatea mea am umblat, mantuieste-ma, Doamne, si ma miluieste. Ca piciorul meu a stat intru dreptate; in biserici Te voi binecuvanta, Doamne (Ps 25, 6-12)“.
In aceasta firida ajung darurile de paine si vin pe care credinciosii I le aduc lui Dumnezeu pentru Sfanta Liturghie, precum si pomelnicele cu numele viilor si ale mortilor.
Un astfel de dar are valoare de jertfa. Jertfa este actul prin care tu, renuntand la un bun al tau, i-l daruiesti cuiva drag. A-i darui ceva cuiva face parte din insasi natura omului cu bun simt, care a izbutit sa-si infranga egoismul si sa simta nevoia de a-si bucura aproapele. Ganditi-va doar la bucuria festiva a sarbatorilor, fie religioase, fie de familie, cand oamenii se intrec in a-si face daruri cat mai frumoase si mai bineprimite.Darul poate fi si semnul admiratiei fata de o persoana sau personalitate celebra prin dimensiunea ei culturala, sociala sau politica. El poate fi si semnul unei pure afectiuni.
In foarte multe cazuri, darul este expresia recunostintei, gestul prin care cineva ii multumeste cuiva pentru o binefacere primita. Amintiti-va de emotionanta fapta a femeii pacatoase care, venind la Iisus, I-a uns capul si picioarele cu mir de mare pret, drept recunostinta pentru iertare. Dumnezeu insa este Fiinta fata de care omul dintotdeauna a simtit nevoia de a-si exprima recunostinta. In istoria Vechiului Testament, primele jertfe de multumire au fost aduse de catre Abel si Cain, fiii lui Adam (desigur, fiecare in felul sau), dar purcese din constiinta ca omul datoreaza totul, absolut totul, lui Dumnezeu. Legea Veche prevedea cu minutiozitate jertfele singeroase, de animale si pasari, ce trebuiau aduse la cortul marturiei si, mai apoi, la templul din Ierusalim, dar Legea cea Noua, instituita prin unica jertfa singeroasa a lui Iisus Hristos pe cruce, le-a inlocuit cu jertfele nesingeroase din darurile pamintului.
Forma cea mai simpla a ofrandei recunoscatoare este parga. Prin parga se inteleg primele roade vegetale care dau semne ca au inceput sa se coaca si pe care oamenii de la tara le duc la biserica pentru binecuvantare si daruire. In satul meu natal, ca si in foarte multe altele, se pastreaza pana astazi traditia ofrandelor de parga, dupa calendarul agricol al regiunii: in luna mai, parga de cirese; in iunie, de caise; la Sanpetru, de pere timpurii; la Sfantul Ilie, de porumb; la Sfanta Maria, de struguri. E o expresie delicata a multumirii, dar si a rugaciunii: intre parga si recolta se pot intampla multe, iar Dumnezeu e implorat sa vegheze.
In firida proscomidiarului se aduc darurile de paine si vin. De ce paine si vin? Pentru ca acestea sunt alimentele indispensabile vietii omului, cele care nu pot fi inlocuite cu nimic altceva. Pe de alta parte, asa cum talcuieste marele liturgist bizantin Nicolae Cabasila, ele sunt produsul specific al priceperii si indemanarii omului, insusiri care sunt tot un dar al lui Dumnezeu; animalele si pasarile consuma graul ca grau, strugurele ca strugure, dar numai omul e in stare sa obtina paine si vin.
IPS Bartolomeu Anania
Proscomidiarul este locul in care se aduc darurile oferite de credinciosi pentru savarsirea sfintelor slujbe. Este situat in partea stanga a Sfantului Altar si aici preotii savarsesc in taina lucrarea de pregatire a darurilor de paine si vin, care se vor preface la Sfanta Liturghie in Trupul si Sangele Domnului.
Tot in acest loc, preotul citeste pomelnicele primite de la credinciosi, scotand pentru fiecare nume pomenit o particica din prescura pe care o asaza pe sfantul disc in locul destinat pentru pomenirea celor vii sau a celor adormiti.
La proscomidiar se pastreaza atat Sfantul Disc, cat si Sfantul Potir alaturi de celelalte sfinte vase: copia (cutitasul in forma de sulita), steluta, buretele, precum si acoperamintele necesare savarsirii lucrarii sfinte.
-
Pomenirea Sfintilor ingeri la Proscomidie
Publicat in : Liturghia -
Practici neliturgice si abateri tipiconale la Proscomidie
Publicat in : Liturgica -
Darul de la proscomidie
Publicat in : Liturgica -
Pomelnicul, un loc unde cei vii si cei morti stau impreuna
Publicat in : Editoriale -
Iesirea cu Cinstitele Daruri
Publicat in : Liturghia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.