Localnicii din Malta sunt bucurosi de oaspeti. Pavel vindeca pe bolnavi. Soseste in Italia si la Roma si predica doi ani.

1. Si dupa ce am scapat, am aflat ca insula se numeste Malta.
2. Iar locuitorii ei ne aratau o deosebita omenie, caci, aprinzand foc, ne-au luat pe toti la ei din pricina ploii care era si a frigului.
3.
Si strangand Pavel gramada de gateje si punandu-le in foc, o vipera a iesit de caldura si s-a prins de mana lui.
4. Si cand locuitorii au vazut vipera atarnand de mana lui, ziceau unii catre altii: Desigur ca ucigas este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lasat sa traiasca, desi a scapat din mare.
5. Deci el, scuturand vipera in foc, n-a patimit nici un rau.
6. Iar ei asteptau ca el sa se umfle, sau sa cada deodata mort. Dar asteptand ei mult si vazand ca nu i se intampla nimic rau, si-au schimbat gandul si ziceau ca el este un zeu.
7. Si imprejurul acelui loc erau tarinile capeteniei insulei, Publius, care, primindu-ne, ne-a gazduit prietenos trei zile.
8. Si s-a intamplat ca tatal lui Publius zacea in pat, cuprins de friguri si de urdinare cu sange, la care intrand Pavel si rugandu-se, si-a pus mainile peste el si l-a vindecat.
9. Si intamplandu-se aceasta, veneau la el si ceilalti din insula care aveau boli si se vindecau;
10. Si acestia ne-au cinstit mult si, cand am plecat, ne-au pus la indemana toate cele de trebuinta.
11. Dupa trei luni am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase in insula si care avea pe ea insemnul Dioscurilor.
12. Si ajungand la Siracuza, am ramas acolo trei zile.
13. De unde, inconjurand, am sosit la Regium. Si dupa o zi, sufland vant de miazazi, am ajuns la Puteoli in cealalta zi.
14. Gasind acolo frati, am fost rugati sa ramanem la ei sapte zile. Si asa am venit la Roma.
15. Si de acolo, auzind fratii cele despre noi, au venit intru intampinarea noastra pana la Forul lui Apius si la Trei Taverne, pe care, vazandu-i, Pavel a multumit lui Dumnezeu si s-a imbarbatat.
16. Iar cand am intrat in Roma, sutasul a predat pe cei legati comandantului taberei, iar lui Pavel i s-a ingaduit sa locuiasca aparte cu ostasul care il pazea.
17. Si dupa trei zile Pavel a chemat la el pe cei care erau fruntasii iudeilor. Si, adunandu-se, zicea catre ei: Barbati frati, desi eu n-am facut nimic rau impotriva poporului (nostru) sau a datinilor parintesti, am fost predat de la Ierusalim, in mainile romanilor.
18. Acestia, dupa ce m-au cercetat, voiau sa-mi dea drumul, fiindca nu era in mine nici o vina vrednica de moarte.
19. Dar iudeii, impotrivindu-mi-se, am fost nevoit sa cer sa fiu judecat de Cezarul, dar nu ca as avea de adus vreo para neamului meu.
20. Deci pentru aceasta cauza v-am chemat sa va vad si sa vorbesc cu voi. Caci pentru nadejdea lui Israel ma aflu eu in acest lant.
21. Iar ei au zis catre el: Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre frati, ca sa ne vesteasca sau sa ne vorbeasca ceva rau despre tine.
22. Dar dorim sa auzim de la tine cele ce gandesti; caci despre eresul acesta ne este cunoscut; ca pretutindeni i se sta impotriva.
23. Deci, randuindu-i o zi, au venit la el, la gazda, mai multi. Si de dimineata pana seara, el le vorbea, dand marturie despre imparatia lui Dumnezeu, cautand sa-i incredinteze despre Iisus din Legea lui Moise si din prooroci.
24. Si unii credeau celor spuse, iar altii nu credeau.
25. Si neintelegandu-se unii cu altii, au plecat, zicand Pavel un cuvant ca: Bine a vorbit Duhul Sfant prin Isaia proorocul, catre parintii nostri,
26. Cand a zis: "Mergi la poporul acesta si zi: Cu auzul veti auzi si nu veti intelege si uitandu-va veti privi, dar nu veti vedea.
27. Caci inima acestui popor s-a invartosat si cu urechile greu au auzit si ochii lor i-au inchis. Ca nu cumva sa vada cu ochii si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si Eu sa-l vindec".
28. Deci cunoscut sa va fie voua ca aceasta mantuire a lui Dumnezeu s-a trimis paganilor, si ei vor asculta.
29. Si dupa ce a zis el acestea, iudeii au plecat avand intre ei mare neintelegere.
30. Iar Pavel a ramas doi ani intregi in casa luata de el cu chirie, si primea pe toti care veneau la el,
31.
Propovaduind imparatia lui Dumnezeu si invatand cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toata indrazneala si fara nici o piedica.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 397

Voteaza:

Localnicii din Malta sunt bucurosi de oaspeti. Pavel vindeca pe bolnavi. Soseste in Italia si la Roma si predica doi ani. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact