Axion Esti - icoana Celei Vrednice

Axion Esti - icoana Celei Vrednice

In partea de nord-est a peninsulei athonite, intre Vatopedu si Stavronikita, se afla Manastirea Pantokrator, al carei nume ('Atoatetiitorul') s-a dorit a fi acelasi ca al sfantului locas din vremea aceea (sec. 11), de la Constantinopol, dupa dorinta fondatorului - nimeni altul decat imparatul Alexios I Comnenul. Acesta a construit pe un pinten stancos inalt de 20 de metri, de pe tarmul marii Egee, un mic paraclis dedicat icoanei facatoare de minuni Gherontissa (Stareta), care pe atunci purta un alt nume: 'Grabnic Ascultatoarea' (fireste, a rugaciunilor celor credinciosi).

Dupa doua veacuri, prima cladire a fost incendiata de pirati, iar in sec. 14 a fost reconstruita ca o cetate cu ziduri inalte, crenelate, si cu turn de paza, de catre doi vestiti conducatori de oaste, Ioannis, intre anii 1357 si 1363. Pentru a asigura independenta financiara a manastirii, au numit-o Regala, daruindu-i numeroase proprietati si ajutoare, primite de la ruda lor, Ioan al V-lea Paleologul, imparatul Bizantului. Cei doi fondatori, Alexios si Ioannis, au depus apoi armele ostasesti, scutul si spada, pentru a le inlocui cu cele monahale, crucea si rugaciunea; au renuntat la vitejiile razboaielor dintre imperiile seculare si au devenit eroi ai lui Hristos in luptele nevazute pentru a dobandi Imparatia Cerurilor.

De-a lungul anilor, Manastirea Pantokrator a fost ajutata si de voievozii Tarilor Romane, din prisosul belsugului romanesc, din bunavointa si milostenia Atoatetiitorului. Astfel, domnitorii Neagoe Basarab si Constantin Brancoveanu, sau logofatul Moldovei Gavriil Trotusanu, sunt pururea pomeniti printre binefacatorii manastirii.

 

Intre cetatuia Pantokrator si Karyes, capitala administrativa a Athosului, se afla, pe teritoriul manastirii, o zona numita Kapsala, unde sunt risipite, printre culmile domoale ale dealurilor impadurite, mai multe chilii si colibe in care au vietuit calugarii iubitori ai asprelor nevointe pustnicesti, solitari sau cate doi-trei frati de rugaciune. Aici, cu veacuri in urma, la o chilioara, un ucenic a primit binecuvantarea Parintelui sau duhovnicesc sa ramana singur sa se roage, in timp ce Gheronda (Batranul) urma sa mearga la o priveghere la Protathon. Dupa plecarea Staretului s-a auzit o bataie in usa, urmata de formula de introducere a monahilor: „Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!“. Ucenicul i-a raspuns „Amin“ si a aflat la intrare un calugar tanar cu chip ingeresc, care a intrebat daca poate fi gazduit peste noapte.

A fost primit cu duhovniceasca bucurie, iar la vremea Utreniei s-au trezit amandoi pentru savarsirea slujbei. Dupa ce s-a rostit Psalmul 50 si s-a ajuns la cantarea Imnului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, glasuit in fata sfintei sale icoane, „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare, decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim“, calugarul strain a adaugat la cantarea cunoscuta o alta fraza in greceste: Axion esti ("Vrednica este"), tradus liber astfel: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata, si Maica Dumnezeului nostru". Ascultand ucenicul cantarea cea noua, glasuita ingereste de oaspetele necunoscut, si minunandu-se de frumusetea ei, a intrebat unde se canta aceste minunate stihuri si daca poate sa i le scrie pentru a le invata. Atunci, o dumnezeiasca minune s-a petrecut: monahul strain a luat o bucata de marmura si cu degetul a scris pe piatra - ce se topea la atingere - noua adaugire la Imnul Maicii Domnului, apoi a rostit: "De acum inainte intreaga Biserica Ortodoxa sa-i cante Maicii Domnului precum cantam si noi in ceruri. Eu sunt Arhanghelul Gavriil!". Apoi s-a facut nevazut.

Piatra a fost trimisa Patriarhului Constantinopolului, care, slavind pe Maica Luminii si pe Mantuitorul lumii, Iisus Hristos, a hotarat ca intreaga Biserica Ortodoxa sa urmeze minunatul indemn ceresc. Iar icoana in fata careia s-a petrecut minunea poarta de atunci numele Axion esti si se afla in paraclisul de langa Biserica Protathon din Karyes.

 

Alexandru Mihail
Chilia Sf. Ioan Botezatorul
Lumea credintei, anul III, nr 4(21)

Pe aceeaşi temă

11 Iunie 2019

Vizualizari: 12559

Voteaza:

Axion Esti - icoana Celei Vrednice 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului 50.00 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
Mistica ortodoxa. Stiinta indumnezeirii omului. Stiinta sfintilor
Mistica ortodoxa. Stiinta indumnezeirii omului. Stiinta sfintilor Acest curs de mistică ortodoxă a fost audiat de către unii sfinți canonizați de curând de către Biserica Ortodoxă Română, pe care i-a hrănit cu „jăratic ceresc”, deschizându-le calea către curățire, iluminare și îndumnezeire, deci către SINAXAR (a se 75.06 Lei
Fericirea altfel
Fericirea altfel „Această carte are cutezanța de a promite și de a oferi rețeta unei adevărate fericiri: Fericirea altfel. Dar pentru ca să descoperi această rețetă, mai întâi ea te cheamă într-o călătorie. Trebuie să parcurgi un drum lung dar spectaculos. Un drum cu 84.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact