Manastirea Vitovnita

Manastirea Vitovnita


Manastirea Vitovnita

Manastirea Vitovnita, in limba sarba "Vitovnica", este o manastire ortodoxa sarbeasca, ridicata pe malul drept al Raului Vitovnita, in imediata apropiere a localitatii omonime si a orasului Kucevo, putin mai la est de Petrovac pe Mlavi, districtul Branicevo.

Parintele Tadei este un calugar ortodox sarb de la Manastirea Vitovnita. Datorita blandetii, dragostei si multelor sale cuvinte cu har, parintele a fost considerat de catre multi, inca din viata, drept sfant (viata parintelui poate fi citita putin mai jos).

Manastirea Vitovnita - scurt istoric

Potrivit traditiei, Manastirea Vitovnita a fost construita intre anii 1289-1291, de catre dreptcredinciosul rege Stefan Milutin. Acesta a zidit manastirea drept multumire pentru victoriile sale impotriva bulgarilor condusi de Drman si Kudelin. Pe de alta parte, prima atestare documentara oficiala privind manastirea dateaza din anul 1537; in acest an, Serbia se afla sub conducerea si jugul otoman.

Biserica centrala a manastirii, purtand hramul Adormirea Maicii Domnului, este construita conform caracteristicilor Scolii din Morava. Avand dimensiuni modeste, biserica este zidita in forma de cruce inscrisa, poligonala in exterior si acoperita cu un dom. Fatada principala este decorata cu arce oarbe si muchii.

     

Manastirea Vitovnita si biserica acesteia, asemeni multor altora, nu au fost nici ele ocolite de incercarile vremii. Distrusa de mai multe ori, manastirea a fost reconstruita in anul 1856, cu ajutorul lui Stefan Bojovic. Fratii Ivan si Milija Markovic sunt cei care au imbracat in fresca peretii bisericii si au pictat icoanele iconostasului.

Tot in aceasta perioada a fost construit si pronaosul, impreuna cu clopotnita. Podeaua bisericii a fost pavata cu piatra. In apropierea Manastirii Vitovnita se afla "Fantana Sfantului Ioan", cunoscuta pentru binefacerile si vindecarile pe care le-a mijlocit credinciosilor.

     

Parintele Tadei de la Manastirea Vitovnita - 1914-2003

Parintele Tadei s-a nascut in anul 1914, in satul Vitovnita, din parinti evlaviosi, simpli tarani, de praznicul Sfantului Apostol Toma, si a primit numele de Toma. Dupa ce a terminat scoala primara, tanarul Toma a urmat si absolvit Scoala de Comert si Meserii din Petrovat pe Mlava.

Deoarece s-a imbolnavit grav, a hotarat ca ultimii ani din viata sa ii inchine slujirii lui Dumnezeu. Inceputurile vietii sale calugaresti sunt legate de Manastirea Milkovo, de langa Svilainta si de Parintele Ambrosie de la Milkovo, ucenic al Cuviosului Ambrosie de la Optina, care, dupa cuvintele Staretului Tadei, avea nemarginita dragoste si iertare.

     

Tadei a fost inchinoviat in 1935 la Manastirea Gorniak, pe 10 martie, spre a fi tuns in cinul monahicesc la 14 iulie, acelasi an, ca frate in obstea Manastirii Gorniak. Indata dupa inchinoviere, in 1935, a fost indrumat spre Scoala de Iconografie de la Manastirea Rakovita. La dorinta Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sarbe de la acea vreme, Varnava, Episcopul Veniamin i-a dat monahului Tadei dezlegare canonica sa mearga in eparhia Belgradului si Karlovitului, iar acesta a intrat in obstea Manastirii Rakovita.

Tadei a fost hirotonit in cinul de ieromonah la 3 februarie 1938, la Manastirea Rakovita, de catre Episcopul Mitrofan al Harkovului. A fost ridicat la treapta de egumen in 1949, in Catedrala din Belgrad, de catre vicarul patriarhal Visarion, fost episcop al Banatului. In octombrie 1938, ieromonahul Tadei a fost mutat, pentru nevoile slujirii, la Patriarhia din Peci. Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, ieromonahul Tadei a parasit Peciul si s-a intors la Manastirea Rakovita. In aprilie 1947, ieromonahul Tadei s-a reintors in eparhia Branicevo, cu dezlegare canonica si a intrat in obstea Manastirii Gorniak.

La dorinta Patriarhului Gavriil, ieromonahul Tadei se reintoarce la Patriarhia din Pec, in anul 1949, si devine vicar al acesteia. In 1955, din motive de sanatate, avand dezlegarea Patriarhului Vichentie, egumenul Tadei se intoarce pentru a doua oara in eparhia Branicevo. In aceasta eparhie, a fost o vreme preot paroh in satele Peci si Klenovat si in parohia Sapinska, iar apoi, din 1957, staret al Manastirii Gorniak.

La inceputul lui noiembrie 1959, egumenul Tadei a primit dezlegare canonica pentru a pleca in Manastirea Hilandar, aflata sub jurisdictia Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol. Dupa patru luni incheiate, cu acordul autoritatilor grecesti, egumenul Tadei a parasit Hilandarul si Sfantul Munte, intorcandu-se in patrie. Aici a fost, o vreme, paroh in satul Bistrita, apoi staret al Manastirii Tuman.

La dorinta sa, in 1962, a fost randuit la staretia Manastirii Vitovnita. A petrecut in aceasta slujire vreme de zece ani, pentru ca, in cele din urma, slujind ca paroh in Vlaski Doi, sa fie pensionat, iar apoi asezat la staretia Manastirii Pokainita, de langa Velike Plane si ca duhovnic al Manastirii Tuman, iar apoi, pentru a doua oara, la staretia Manastirii Vitovnita.

Arhimandritul Tadei, staretul Manastirii Vitovnita, a trecut la Domnul pe 13 aprilie 2003, in satul Bacika Palanka din Voievodina, in casa credinciosilor ce s-au ingrijit de el in ultimii ani ai vietii sale pe pamant.

27 Iunie 2012

Vizualizari: 11761

Voteaza:

Manastirea Vitovnita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact