Manastirea Sagmata

Manastirea Sagmata

Manastirea Sagmata este una dintre cele mai vechi manastiri ortodoxe din Grecia, ea fiind construita la o altitudine de 747 de metri, pe varful muntelui Sagmation. Aflata la mica distanta de orasul Teba si la opt kilometri de vechiul drum ce leaga intre ele localitatile Atena si Lamia, manastirea este inchinata Schimbarii la Fata. La optzeci de kilometri de manastire se afla orasul Atena.

Manastirea Sagmata - scurt istoric

Potrivit lui Pausania, in vremurile antice, muntele pe care se afla astazi manastirea se numea "Muntele Ipatie", pe varful sau existand un important templu grecest si o statuie a lui Ipatu Dios. In perioada bizantina, pe locul vechiului templu idolatru a fost construita o biserica. Mai apoi, la inceputul secolului al XII-lea, aici a fost construita o manastire mareata, de catre Sfantul Clement, cu ajutorul imparatului bizantin Alexie Comneanul.

In anul 1106, imparatul Alexie va emite un chrisobul (act imperial), prin care va oferi manastrii anumite drepturi, precum si mai multe obiecte de valoare. Tot in acea perioada, numele muntelui a fost schimbat, din "Ipatie", in "Sagmation".

Biserica cea mare, zidita in secolul al XII-lea, in centrul incintei, este inchinata Schimbarii la Fata a Domnului. Zidita in forma de cruce, cu dom, biserica este impartita in patru parti: Altar, naos, pronaos si pridvor inchis. Turnul clopotnita a fost construit intre secolele XV-XVI.

Din biserica veche s-a pastrat, pana astazi, mozaicul deosebit al podelei. Formele geometrice se imbina in chip armonios cu scene din lumea animala si vegetala. Acest mozaic este lucrat din pietre de diferite culori.

In jurul bisericii celei mari se afla chiliile, trapeza si celelalte dependinte monahale. In partea de sud a incintei se alfa trapeza, iar in partea de vest se afla cateva chilii, acestea datand inca din secolul al XII-lea. Restul cladirilor (chilii, arhondaric, dependinte) dateaza din perioada ocupatiei otomane.

La o distanta de numai 150 de metri, inspre sud de manastire, se afla capela Sfantul Nicolae, zidita, cel mai probabil, in secolul al XVI-lea. In partea de vest se afla noua capela a Sfantului Clement, alaturi de mormantul sau. De pe culmea muntelui, vaile se vad minunat. De la capela cea noua, o poteca noua merge pana la pestera in care s-a nevoit Sfantul Clement. In jurul manastirii se vad astazi ruinele unor vechi capele. La o distanta de un kilometru de drum se afla capela Sfintii 40 de Mucenici, construita in perioada de dominatie otomana.

Recent, a devenit foarte cunoscut si iubit, in Grecia, Sfantul doctor Luca, arhiepiscopul din Simferopol si Crimea (1877-1961). In cinstea acestuia, in interiorul manastirii, a fost amenajata o capela. Sfantul Luca este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 iunie.

Sfantul Meletie (1035-1105), ctitorul manastirii din Kithairona si duhovnicul Sfantului Clement, este praznuit in ziua de 1 septembrie. Sfantul Clement (1050-1140) este ctitorul principal al Manastirii Sagmata. Originar din Atena, cuviosul a intrat, mai intai, in manastirea zidita de duhonicul sau, Sfantul Meletie, care l-a si tuns in monahism. Vreme de 30 de ani, Sfantul Clement a petrecut impreuna cu Sfantul Meletie. La inceputul secolului al XII-lea, Sfantul Clement s-a retras in muntele Sagmata si a trait pustniceste, fiind praznuit astazi in zilele de 26 ianuarie si 1 mai.

Sfantul Gherman (1480-1540) a fost staret al manastirii in vremea dominatiei otomane. Acesta a fost duhovnicul Sfantului Serafim, ea fiind praznuit in ziua de 26 ianuarie. Sfantul Serafim (1520-1602) era originar din orasul Zeli. Inca din tinerete, el a venit in Manastirea Sagmata, unde a petrecut zece ani. Pentru mai multa nevointa si liniste, sfantul s-a retras in regiunea Domvu Elikonos, unde a si construit o noua manastire. Sfantul Serafim este praznuit in ziua de 6 mai.

In vremea dominatiei otomane, Manastirea Sagmata a fost jefuita si grav afectata. Mai apoi, vitregiile timpului si lipsa monahilor a dus aproape la dezafectarea manastirii. Intr-o perioada, in aceasta mai vietuiau decat cativa monahi batrani. Cu ajutorul mitropolitilor Nicodim si Ieronim, manastirea a renascut. Incepand cu anul 1977, manastirea a inceput sa fie reparata si consolidata, astazi locuind in ea o obste de monahi.

Teodor Danlache

Pe aceeaşi temă

21 August 2012

Vizualizari: 7865

Voteaza:

Manastirea Sagmata 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact