Învățătura duhovnicească ne ajută să ne cunoaștem și din perspectiva a ceea ce înseamnă să fim oameni normali.
Potrivit credinței noastre ortodoxe, modelul absolut de normalitate este Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, iar în asemănare cu El sunt Maica Domnului și sfinții.
Starea de normalitate reprezintă tocmai comuniunea în iubire a omului cu Dumnezeu şi cu semenii. Este reperul care dezvăluie cel mai bine sănătatea noastră sufletească.
Pentru că a fi om normal nu se reduce la a fi „educat” și a te comporta civilizat, după conveniențe și norme sociale, fixate și acceptate pentru a regla comportamentul exterior al omului, ci este, înainte de toate, expresia firească a sufletului sănătos.
Sf. Ioan Damaschin vorbește despre sănătatea sufletului, pornind de la cele trei părți sau „puteri” sufletești: raţiunea, iuţimea şi pofta.
Dacă în „iuţime” este dragoste şi iubire de oameni şi în partea poftitoare este curăţie şi neprihănire, atunci raţiunea este luminată. Dacă în „iuţime” este ură de oameni şi în „poftă” e desfrânare, atunci raţiunea este întunecată.
Deci, raţiunea doar atunci este sănătoasă, cumpătată şi luminată, când are simțirile supuse şi contemplă duhovnicește, adică curat, tot ceea ce Dumnezeu a creat.
Iar „iuţimea” atunci se mişcă după fire, când sufletul iubeşte pe toţi oamenii şi nu are faţă de nici un om supărare sau pomenire de rău.
Cât despre pofta inimii, sănătos cu sufletul este cel care, prin smerită cugetare, înfrânare şi „neavere” a omorât plăcerile trupului, dorinţa după avuţie şi după slava trecătoare, şi s-a întors spre dragostea dumnezeiască, nepieritoare.
Sufletul bolnav îşi are „mişcarea” și poftește neîncetat spre aceste trei patimi, fără să-și afle niciodată liniștea în ele: spre plăcerea trupului, spre slava deşartă sau spre câştigarea de averi.
Prin aceste dorințe nesocotite, pe care rațiunea întunecată le justifică în mod mincinos, omul ajunge să-L dispreţuiască pe Dumnezeu şi poruncile lui sfinte; uită de nobila lui obârşie și de chemarea de fi asemenea Creatorului a toate; se „sălbăticeşte” faţă de aproapele; îşi întunecă tot mai mult raţiunea, care nu mai poate nici măcar să privească spre Adevăr, cu atât mai puțin să-L înțeleagă sau să-L vadă.
De aceea, cei mai mulți dintre noi ne considerăm oameni „normali”, educați..., cu principii de viață, culți și civilizați..., însă plini de boli sufletești.
Mass-media ne servește în fiecare zi astfel de declarații: îl știam un copil, sau tânăr, sau adult, sau om în vârstă, cuminte, bun la învățătură, politicos, familist, cumsecade..., și, spre stupefacția unei întregi comunități, a unei țări ori lumi întregi, s-a dedat la fapte abominabile, dovedindu-se a fi un om „anormal”, pentru că avea sufletul bolnav.
„Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Marcu 2, 17).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.