Drumul o ia la vale, pripit, dupa ce a urcat pana pe culmile cetoase ale muntilor. Te afli in pasul Ghimes, care leaga Ardealul de Moldova, strapungand muntii spre Rasarit, la Moinesti. De indata ce incepi coborarea si iesi din ceturi, pe panglica soselei te intampina o bisericuta. Este - limpede! - loc de odihna, dar si de popas sufletesc. Pe cateva laturi te intampina ziduri inalte, din piatra, semanand exact cu cele de la manastirea Izvorul Muresului. E clar, avem de-a face cu acelasi ctitor: Episcopul Ioan al Harghitei si Covasnei. Manastirea care ne-a rasarit de sub poala muntelui se numeste inca Fagetel, dar denumirea i se va schimba in „Crucea Impuscata”. De ce? Haideti sa vedem impreuna!

Calugar spanzurat intre 2 brazi

In aceste locuri, credinta este asemeni izvoarelor. Pornesc din munte, se aduna pe vaile moi, se string intr-un suvoi, se lasa purtate la vale. Credinta, aici, este literalmente agatata de acesti munti frigurosi, este amestecata cu mirosul de cetina, este purtata in mitoasele ciobanilor, este trecuta muntii, de-o parte si de alta, in carele greoaie ale taranilor. „Trafic” cu Duhul Sfant, asa se poate intitula miscarea de transhumanta duhovniceasca a calugarilor ortodocsi din estul Ardealului. Ei duc credinta, personal, la acei semeni ai lor izolati - fie de asprimea peisajului, fie de neprielnica vecinatate cu anumiti secui. Si lumea ii cauta pe acesti monahi. Le place mesajul purtat pe sub dulama, tainic, ca in vremurile in care Biserica era mai putin o institutie si mai mult o stare de spirit.   

Manastirea Fagetel este si ea o stare de spirit. Infiintata in 1995, are un hram foarte potrivit cinului calugaresc: „Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul”, la 29 august. Si asta, din doua motive: atat ca Inaintemergatorul Domnului este prototipul calugarului, prin asceza si „certarea” pe care o aduce lumii, cat si prin pilda acestei executii ca urmare directa a pacatului, a desfraului.

Istoria asezamantului este una cu traditie. Pe o veche vatra monahala, la 1903 se ridica mica bisericuta care dainuie si astazi, initial sub forma unui paraclis familial. In anul 1937, vaduva Rozalia (pomenita zilnic la slujbe), doneaza Arhipepiscopiei Sibiului asezamantul. Tot atunci poposeste aici parintele Dionisie Sova, moldovean calugarit in lavra Bogdanei. Anul 1940 si pierderea Ardealului de Rasarit in contul Ungariei revansarde atrage prigoana religioasa, iar micul schit de desfiinteaza. In 1946 parintele Dionisie revine. Reia toata lucrarea duhovniceasca, dar in 1951 este gasit spanzurat intre doi brazi din apropiere. Pe seama acestei morti naprasnice au circulat multe versiuni. Cea mai de ocara a fost raspandita de comunisti, care au nascocit faptul ca parintele s-ar fi sinucis. Calugar sinucigas? Sa fim seriosi, asa ceva nu s-a pomenit! Cel mai probabil a fost omorat, asa cum stiu satenii, de catre un vecin de hotar, ungur. Cu atat mai mult cu cat parintele Dionisie binecuvantase odinioara trupele romane care trecusera prin pasul Ghimes, luptand pentru eliberarea Ardealului. Spanzurat intre doi brazi... Bine, dar cativa km. mai jos, spre fosta granita cu Moldova, se afla chiar Padurea Spanzuratilor, locul unde ofiterii armatei autro-ungare executau - prin spanzuratoare - pe acei romani care refuzau sa lupte impotriva fratilor lor de sange si credinta, in timpul Primului Razboi Mondial. Asadar, „traditia” s-a pastrat intre aceste vai, disputate intre romani si unguri. Dar despre aceste lucruri, putin mai incolo...

Nici o jertfa nu este in zadar

Dupa disparitia vrednicului slujitor si ocrotitor, Fagetel devine un loc al profanarilor. IAS-ul inventat de comunisti isi face mendrele pe mosia si chiar in incinta schitului. Sansa vine printr-un vrednic preot de mir - Victor Bucur, fiu al satului - care in plina prigoana atee reincepe randuiala sfintelor slujbe, chiar daca parohia lui era in sat. Asa s-a savarsit slujba Acatistului in fiecare vineri, si nici la marile sarbatori parintele nu uita de bisericuta izolata, care avea pe atunci hramul Sfanta Treime. Dupa reactivarea asezamantului, aici isi face aparitia un fost primar, in comuna Milas, din judetul Bistrita Nasaud. Fost primar si pe vremea comunistilor, Ioan cere, nici mai mult, nici mai putin, calugaria. Dupa un timp, o primeste, deodata cu fiul sau. Pe acesta il va chema Iov ca monah, iar pe tatal sau, Ioachim. Fostul primar isi sfarseste zilele in buna asezare calugareasca, la peste 80 de ani, iar pe fiul sau l-am intalnit vara aceasta la... Halmyris, in Delta Dunarii, plecat sa ridice Manastirea Murighiol. Evident, insotit de fratele Constantin Miron, despre care am povestit intr-un numar anterior, la „Intamplari adevarate”.

In prezent, in afara parintelui staret care este la studii in Grecia, din obste fac parte 5 calugari si 2 frati. De ce un numar asa mic? Mai intai, pentru ca multi sunt chemati, putini sunt alesi. Si pentru ca aici iti trebuie vana de calugar adevarat, sa poti rezista muntelui, regimului auster, tensiunii duhovnicesti a locului.

Ca si la la Izvorul Muresului, incinta toata vibreaza de culori. Pictura bisericii a fost realizata de Mihai Chioaru si Dumitru Macovei, trapeza, clopotnita si pridvorul apartin lui Ovidiu Preoteasa, iar exteriorul chiliilor este semnat de Ioan si Petru Pascu. Gazda admirabila, in scurta noastra vizita, a fost parintele egumen Ghelasie.

Restantele memoriei

Cum va spuneam, la nici 20 de km. mai jos, spre Moldova, se gaseste un loc terifiant: Padurea Spanzuratilor. Aici era Golgota ofiterilor romani care treceau liniile la „inamic”, sau cei care refuzau sa lupte contra fratilor lor de neam si credinta. Spunem Golgota, pentru ca acestor condamnati li se refuza o moarte demna de orice ofiter, aceea a plutonului de executie. Ei erau spanzurati ca niste borfasi, dezonorandu-i pana si post-mortem. Cazul tanarului sublocotenent Emil Rebreanu este miscator. La 26 de ani, un copil aproape, el refuza viata pe care nu apucase sa o traiasca, alegand onoarea. O mucenicie pe altarul neamului romanesc, inspre care nu a putut indrepta arma, preferand propria lui moarte. Pe locul executiei insa, in toamna lui 2004, ce gasim? Cum cinsteste Patria-Mama pe acest copil al sau, care nu a tradat-o, murind ca un caine, in floarea varstei si in batjocura imperialilor sai colegi? Patria-Mama i-a rostuit un mormant devenit acum jalnic, complet neingrijit, peste care flutura un steag ca o rusine. O carpa decolorata si zdrentuita, pe care ne-a fost jena sa o fotografiem. Atat. Parasim locul gandindu-ne sincer: a meritat oare sacrificiul sau? Tot breasla artistilor ne da raspunsul: Da! Prin nepieritoarea opera Padurea spanzuratilor a lui Liviu Rebreanu si prin teribilul film in alb si negru al lui Liviu Ciulei. Atat a ramas, pe pamantul oamenilor, in urma sublocotenentului Emil Rebreanu - om frumos si fara noroc... 

                                                                                                 Razvan BUCUROIU
                                                                                    Lumea credintei, anul II, nr. 12(17)

• Magura Jinei - pastorit si pastoratie
  Publicat in : Mitropolia Ardealului
• Biserica din Bunesti
  Publicat in : Mitropolia Ardealului

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: