Biserica Strei

Biserica Strei


Biserica Strei

Biserica Strei se afla in satul omonim, la o distanta de 14 kilometri de Simeria, pe drumul national 66, aproape de cunoscuta Biserica de piatra din Densus si de orasul Calan, in judetul Hunedoara. Satul Strei se afla situat pe malul stang al raului Strei, biserica fiind construita in mijlocul vechiului cimitir al satului.

Biserica Strei

Tara Hategului pastreaza cele mai vechi biserici din Romania. Aceste monumente cu caracter religios au fost construite, incepand din secolul al IX-lea, de seniorii feudali, care se bucurau de privilegii ereditare.

Biserica Strei

Biserica din Strei este unul dintre cele mai vechi si reprezentative monumente ale arhitecturii transilvanene, devenind astfel un monument national si o marturie a artei locale, cu influente arhitecturale apusene.

Biserica Strei - scurt istoric

Biserica ortodoxa Strei este ctitorita de boierul roman Ambrozie. Biserica Strei a fost construita pe la sfarsitul secolului al XIII-lea sau inceput celui de-al XIV-lea, intr-un stil strain de pamantul romanesc ortodox; in aceasta biserica, stilul romano-gotic se imbina cu elemente locale, rezultand astfel un ansamblu arhitectural unic si un monument vechi transilvanean.

Biserica Strei

Prima mentionare istorica a bisericii din Strei are loc in anul 1392. Monumentele medievale de acest tip coboara pana in secolul al XIII-lea, perioada din care se pastreaza inca o curte a cnejilor si o biserica de curte cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

 Biserica Strei     Biserica Strei

Streiul, cunoscut ca sit arheologic, a fost investigat in doua campanii, intre anii 1969-1970, cu prilejul restaurarii monumentului istoric, de catre Radu Popa si Gheorghe Lazin, rezultatele sapaturilor fiind publicat partial. In cursul sapaturilor efectuate in jurul bisericii, au fost descoperite 48 de morminte. Cercetarile arheologice efectuate aici au evidentiat faptul ca cimitirul satului si Biserica Strei suprapun o "villa rustica" de factura romana.

Biserica Strei

Cladirea bisericii este construita din piatra bruta, pe ruinele unei asezari romane de tip

"villa rustica", ale carei anexe sunt vizibile si astazi. Interiorul bisericii este pavat cu caramizi romane, turnul clopotnita se afla asezat in capatul vestic al naosului, nava scurta este acoperita cu un tavan din scanduri, iar Sfantul Altar, de forma dreptunghiulara, este acoperit cu o bolta in forma de cruce.

 

 Biserica Strei     Biserica Strei

Initial, intrarea in biserica se facea pe sub turnul clopotnita, printr-o usa incoronata de un arc frant, insa acum intrarea se face printr-o usa din latura de sud a navei. Arcul fostei usi de intrare pastreaza inca o parte din vestmantul exterior de fresca al bisericii.

Biserica Strei

Picturile bisericii reprezinta unul din cele mai vechi si pretioase ansambluri de pictura medievala menita sa impodobeasca un monument romanesc. Se crede ca lucrarea picturii din Strei se datoreaza unui intreg grup de pictori si nu unuia singur, insa maestrul principal care a decorat monumentul a fost, potrivit inscriptiei alaturate portretului sau:

"Grozie, fiul mesterului Ioanis, a pictat biserica". Grozie, care si-a zugravit singur portretul, a pictat absida altarului, iar in naos peretele rasaritean, registrul superior al peretelui sudic si peretele apusean.

 

Biserica Strei

Pictura murala interioara se pastreaza inca, insa nu in totalitate si nu in foarte buna stare de conservare. In Sfantul Altar se distinge scena cu Hristos Arhiereu si cortegiul Apostolilor, iar in nava apare Buna Vestire, Sfantul Nicolae si alti sfinti.

Biserica Strei

Biserica din Strei a purtat initial si un vestmant exterior de fresca, insa din acesta se mai pastreaza doar cateva fragmente, cel mai bine-pastrat fiind cel de deasupra intrarii de sub turnul clopotnita; pe fatada sudica se afla inca trei scene, insa neidentificabile.

Biserica Strei

Clopotnita bisericii, construita pe trei nivele, isi pastreaza inca vechiul acoperis, format din patru fatade de forma triunghiulara, in interior acesta terminandu-se intr-o cupola. Ultimul etaj al turnului este deosebit, el purtand pe sine un model alcatuit din caramizi, asezate intercalat cu colturile acoperisului, asemanator celui intalnit la Biserica Densus. Turnul clopotnita incorporeaza in exterior un fragment de sarcofag roman.

Biserica Strei

Biserica Strei a fost restaurata intre anii 1969-1970, de catre Directia Monumentelor Istorice Nationale. In urma lucrarilor, bisericii i s-a restaurat si consolidat valorosul ansamblu de pictura murala, care se pastreaza in absida altarului, pe peretii de est si sud ai naosului, si fragmentar pe cel vestic la parterul turnului clopotnita. In exterior, fragmente de pictura se afla pe fatadele de rasarit, de sud si in luneta portalului de la turnul clopotnita.

 Biserica Strei     Biserica Strei

In biserica din Strei nu se mai savarsesc sfintele slujbe si nici rugaciunile neincetate ale credinciosilor, singura zi in care biserica se mai bucura de Sfanta Liturghie fiind cea de 8 septembrie, cand se praznuieste hramul - Adormirea Maicii Domnului. Pentru intrarea in biserica este nevoie de o cheia, aflata de obicei la preoteasa satului sau la un vecin din apropiere.

Biserica Strei

Biserica Strei

Biserica Strei

Biserica Strei

14 Iunie 2012

Vizualizari: 23526

Voteaza:

Biserica Strei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact