Aducerea moastelor Sfantului Apostol Vartolomeu
(Pomenirea acestui sfant apostol este in a unsprezecea zi a lunii iunie; tot acolo cauta si patimirea lui)
Dupa sfarsitul mucenicesc al Sfantului Apostol Vartolomeu, care a suferit de la pagani pentru Hristos in Alvana, cetatea Armeniei celei mari, credinciosii, luind cinstitul lui trup, l-au pus intr-o racla de plumb si l-au dus intr-aceeasi cetate. De la moastele apostolului se faceau multe minuni, dandu-se tamaduire bolnavilor. Pentru aceea, multi din cei necredinciosi se intorceau la Hristos. Iar slujitorii diavolesti, popii cei necurati si chinuitorii, auzind si vazand cu ochii minunile acelea, nu numai puterile lui Dumnezeu nu le cunosteau, dar se si maniau asupra cinstitelor moaste ale apostolului, necajindu-se in inimile lor.
Deci, adunandu-se cu vrajmasie si cu manie, au luat racla de plumb in care erau puse moastele si au aruncat-o in mare, socotind sa le scufunde in adancul marii.
Deci, raclele acelea mergand cu minunata inotare, s-au in-dreptat spre Bosforul Traciei, la Propontis, si au trecut strimtoarea Helespontului; apoi, trecand marea Egee si Ionica, au ajuns in Sicilia, si, lasand Siracusa in stanga, au plecat spre apus si au ajuns la insulele Lipar. Acolo a stat racla apostolului, iar raclele celorlalti sfinti mucenici, petrecand pe apostol la Lipar, l-au lasat si s-au despartit, unde i-a poruncit vointa dumnezeiasca fiecareia sa mearga sau sa stea. Racla lui Papian a plecat in Sicilia; a lui Luchian, in Mesina; a lui Grigorie, in Calabria; iar a lui Acachie, in Ascalon, cetate care se numeste astfel. Despre toate acestea s-a facut descoperire de la Dumnezeu lui Agaton, episcopul insulei Liparului; iar el cu clerul si poporul, mergand la malul marii si aflind acolo racla cu moastele apostolului, s-au umplut cu totii de bucurie si au grait: "O, Lipare, de unde ti-a venit tie o bogatie ca aceasta? Cu adevarat ca te-ai marit si te-ai proslavit acum; deci, dantuieste acum si salta, primind in mainile tale pe acest mare folositor al tau, care te cerceteaza pe tine, si pe mijlocitorul cel catre Dumnezeu!" Apoi a strigat catre dansul: "Bine ai venit la noi, apostole al lui Hristos!"
Deci, toti se minunau si preamareau puterea lui Dumnezeu, cum racla aceea de plumb cu moastele sfantului nu s-au afundat in apa, ci mai usoara decat luntrea a venit la dansii o cale atit de lunga, inotand pe mare, nu cu mana omeneasca, ci ocirmuindu-se de dumnezeiasca putere. Apoi, luind racla aceea cu moastele, au dus-o in biserica cu cantare de psalmi si cu dantuire, si a curs mir din sfintele moaste ale apostolului, prin care se tamaduiau bolile cele nevindecate. Aceste cinstite moaste au petrecut in insula aceea multi ani, pana la imparatia lui Teofil, luptatorul impotriva icoanelor. Iar in zilele lui, cu voia lui Dumnezeu si pentru pacatele oamenilor, agarenii au pradat insula Liparului. Iar un boier din cetatea Vinenda, anume Sicard, care de demult auzise de minunile apostolului, din credinta cea fierbinte catre sfantul, a chemat din cetatea Amanfiei niste oameni corabieri si, fagaduindu-le ca le va da lor averi indestulate, i-a rugat sa mearga cu corabia la insula Liparului, ca de acolo sa aduca la dansul comoara aceea sfanta cu moastele Sfantului Apostol Vartolomeu.
Plecand ei cu corabia si ajungand la insula aceea, au luat acea dorita bogatie duhovniceasca si s-au intors la locul lor. Iar cand boierul Sicard a fost instiintat despre moastele sfantului, ca se apropiau de dansii, a iesit intru intampinare cu episcopul si cu multime de popor cu corabiile pe mare si, primind cu bucurie pe apostolul lui Hristos, l-au dus cu cinste in cetatea Venenda, si, punandu-l in biserica cea mare, i-a asezat praznic luminos. Din acea vreme se praznuieste aducerea cinstitelor moaste ale acestui sfant apostol, in ziua a douazeci si cincea a lunii august; zi in care cinstitele lui moaste au fost aduse in Venenda. De la ele se dau multe tamaduiri de toate neputintele, cu rugaciunile apostolului si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfantul Apostol Tit
Sfantul Apostol Tit era de fel din Creta si din parinti de bun neam, pentru ca se tragea din semintia lui Miroi, antipatul Cretei; dar erau necredinciosi, deoarece se tineau de paganatatea inchinarii de idoli, si chiar el singur tot aceleasi paganatati a slujit de la inceput. El din tineretea lui a aratat multa sirguinta catre intelepciunea paganeasca, indeletnicindu-se la citirea cartilor vechi de filosofie si facatoare de stihuri, precum ale lui Homer si ale celorlalti scriitori. El petrecea cu fapte bune, in nerautate si in intreaga intelepciune, macar ca era in necunostinta de Dumnezeu. El si-a pazit fara de prihana fecioreasca curatenie a trupului sau, precum mai pe urma a marturisit despre dansul Sfantul Ignatie purtatorul de Dumnezeu, in scrisoarea sa catre Filadelfi, numindu-l pe dansul feciorelnic. Deci, pe Dumnezeu, pe Care Tit nu-L stia prin credin-ta, pe Acela il cinstea prin fapte bune si Lui I se arata placut.
Cand era de douazeci de ani, a auzit un glas din cer venind catre dansul si zicandu-i: "Tite, tie ti se cade sa te duci de aici si sa-ti mantuiesti sufletul tau, pentru ca nu-ti ajunge spre mantuire numai invatatura paganeasca". Acest glas auzindu-l Tit, dorea ca si a doua oara sa-l mai auda pe el, pentru ca stia glasurile si cuvintele care se faceau uneori de la idoli, dar nu voia sa le creada pe ele, pentru ca incepuse a cunoaste intelepciunea lor cea draceasca. El a mai petrecut acolo un an, cand i s-a dat in vis o dumnezeiasca porunca, ca sa citeasca carti evreiesti; si dupa acea vedenie, el a inceput a le cerceta.
Cazandu-i in mana cartea Sfantului prooroc Isaia, a deschis-o si a gasit la capitolul 41 acestea: Innoiti-va catre Mine ostroave., pe care citind-o, a gasit intr-insa oarecare cuvinte, ca si cum ar fi fost graite spre inima lui de Dumnezeu. Acele cuvinte sant acestea: Robul Meu esti si Eu te-am ales pe tine. Nu te teme ca te-am lasat, Eu sant cu tine. Nu te amagi cu zeii cei multi paganesti, pentru ca eu sant Dumnezeul tau. Si iarasi: Eu sant Dumnezeul tau, care tin dreapta ta si-ti graiesc tie. La sfarsitul capitolului a citit despre idoleasca inselaciune, astfel: "Dintre idolii lor nu este unul care sa graiasca; ca daca vei intreba pe ei de unde sant, nu-ti vor raspun-de; caci aceia care ii fac pe ei sant printre voi, si va inseala pe voi". Aceste cuvinte din cartea prooroceasca, si multe altele, i-au fost lui ca o cheie, caci, deschizandu-i usa mintii spre cunostinta adevaratului Dumnezeu si spre intelegerea inselaciunii idolesti si a ratacirii paganesti, ardea cu inima spre Dumnezeu, pe care evreii Il cinsteau.
In acea vreme s-a auzit in insula Creta, unde traia Tit, ca Hristos Dumnezeu S-a aratat in trup printre oamenii din Ierusalim. El face multe minuni si fapte negraite; caci slava despre Dansul strabatuse prin toate marginile pamantului. Deci, antipatul Cretei, care era unchi dupa mama lui Tit, sfatuindu-se cu cei mai de frunte barbati, a trimis la Ierusalim pe nepotul sau, pe acest bine intele-gator si iubitor de intelepciune, Tit, ca pe unul care era destul a auzi si a intelege cele graite de gura lui Iisus Hristos si a vorbi cu dansul si tot ceea ce va afla de la Hristos, va putea cu de-amanuntul sa le spuna lor.
Tit, mergand la Ierusalim si vazand pe Stapanul Hristos, I s-a inchinat Lui, apoi I-a urmat Lui si ucenicilor Lui amestecandu-se cu ceilalti din popor, ce umblau dupa Hristos. El singur a fost martor al minunilor pe care Hristos le facea. A vazut si mantuitoarele Patimi si s-a incredintat despre Invierea Lui. Iar dupa Inaltarea Domnului, Sfantul Duh pogorandu-se peste Apostoli in limbi de foc si graind lor in limbi straine, Tit, robul Lui, i-a auzit vorbind in limba lui si se mira, precum despre aceasta se scrie in Faptele Apostolilor: Nemernicii cretani - intre care era si Tit -, mirandu-se, unul catre altul ziceau: "Ii auzeam pe Sfintii Apostoli graind maririle lui Dumnezeu in limbile noastre". De toate acestea Tit a fost vestitor si propovaduitor in patria sa, Creta.
Fericitul Tit a fost randuit in slujba apostoleasca, cand li s-a deschis neamurilor usa credintei. Mai intai a fost botezat Cornelie sutasul; apoi dupa dansul si ceilalti elini. Atunci si Tit, fiind din neamul celor netaiati imprejur, a luat botezul de la Sfantul Apostol Pavel, care mai inainte s-a numit Saul. Pentru ca pana atunci, desi Tit crezuse in Hristos de la inceput, insa nu se botezase; pe de o parte ca pe atunci apostolii inca nu primeau in biserica pe cei netaiati imprejur, iar pe de alta, ca greu isi socoteau lor in Legea veche taierea imprejur, despre care ziceau evreii, care crezusera in Hristos, ca este trebuinta mai intai limbilor care primeau credinta, ziceau ca nu este cu putinta cuiva sa se mantuiasca fara taierea imprejur, precum se scrie despre aceasta in Faptele Apostolilor: Oarecare pogorandu-se in Iudeia, invata pe frati, zicand: De nu va veti taia imprejur dupa obiceiul lui Moisi, nu puteti sa va mantuiti. Unii ca acestia cirteau asupra Sfantului si Marelui Apostol Petru, despre botezul lui Corneliu sutasul, zicand: "Ai intrat si ai mancat cu dansii la barbatul acela, care nu are taiere imprejur".
Deci, pe cand Sfintii Apostoli vorbeau soborniceste despre aceasta, au lasat neamurile cele din nou crestinate fara taierea imprejur. Atunci si fericitul Tit, venind la Botez, n-a mai fost silit de nimeni la taierea imprejur, despre care lucru Apostolul Pavel pomeneste catre Galateni, zicand: Nici Tit, care este cu mine, n-a fost silit sa se taie imprejur; insa dupa Botez, fiind sfintit de ceilalti apostoli mai mari la slujba apostoleasca, a fost numarat in randul celor saptezeci de apostoli. El a fost trimis intre neamuri cu Sfantul Pavel la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, fiind urmator lui nu numai ca un ucenic dascalului, ci ca si fiul cel iubit al dascalului, pentru ca Pavel il numea fiul sau. Acest lucru se poate vedea din scrisoarea lui Pavel catre dansul, care zice: Lui Tit, adevaratul fiu, dar si mila. Zice inca si aceasta: Este de trebuinta sa rugam pe Tit, ca precum a inceput, asa sa si sfarseasca. Si a zis iar: Multumita lui Dumnezeu, Cel ce a dat pentru voi aceiasi sirguinta in inima lui Tit.
De aici se poate vedea duhovniceasca dragoste in Hristos, care o avea Pavel catre Tit. Uneori il numeste fiul sau, iar alteori frate. Altadata, zabovind Tit unde a fost trimis, Pavel se intristeaza si zice in sine: Ducandu-se in Troada la propovaduirea lui Hristos, si fiindu-mi usa deschisa intru Domnul, duhul meu n-a avut odihna, neaflind pe Tit, fratele meu. Deci, cand Tit nu era de fata, marele Apostol Pavel se intrista cu duhul: Tot asa si cand era el de fata avea duhovniceasca mangiiere, pentru ca zice: Dumnezeu ne-a mangiiat prin venirea lui Tit. Si iarasi zice: Ne-am bucurat de bucuria lui Tit.
Pavel, strabatand multe tari cu buna vestirea cuvantului lui Dumnezeu, a ajuns si in Creta, patria lui Tit. Pe atunci era antipat in Creta, Rustil, barbatul surorii lui Tit. Acela, auzind propovadui-rea apostoleasca pentru Hristos Dumnezeu, intai ridea; apoi, murind fiul lui si fiind inviat de Sfantul Apostol Pavel, a crezut in Hristos si a primit Sfantul Botez cu toata casa sa. Apoi multi necredinciosi din insula aceea au primit sfanta credinta si Botezul. Sfantul Pavel a pus pe fericitul Tit episcop in insula Cretei si in celelalte insule dimprejur. Si, incredintindu-i popoarele cele din nou luminate, l-a lasat acolo; iar el s-a dus in alte tari, ca sa propovaduiasca pe Hristos altor popoare.
Ducandu-se in Nicopoli, a scris Sfantului Tit o scrisoare invatatoare, cum trebuie sa cirmuiasca eparhia sa. El ii zicea: Pentru acesta te-am lasat in Creta, ca sa indreptezi cele nesfarsite, si sa asezi preoti prin toate cetatile, precum ti-am poruncit. Sfantul Ioan Gura de Aur, socotind aceste cuvinte apostolesti, zice: "Din cei ce erau cu Pavel, Sfantul Tit era iscusit pentru ca de n-ar fi fost iscusit, nu i-ar fi incredintat lui insula, nu i-ar fi poruncit sa impli-neasca cele nesfarsite, si nu l-ar fi facut judecator la atitia episcopi, daca n-ar fi nadajduit foarte mult in acest barbat".
Sfantul Pavel, voind sa zaboveasca mai mult in Nicopoli, a chemat pe Sfantul Tit iar la el, zicand catre dansul in scrisoarea sa: Cand voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, sirguieste-te sa vii la mine in Nicopoli, pentru ca am socotit sa iernez acolo. Sfantul Tit, ducandu-se in Nicopoli si zabovind putin cu dansul, l-a trimis inapoi la Creta. Dupa aceasta, Sfantul Pavel a fost prins in Ierusalim, legat cu lanturi, si de acolo a fost dus la Roma. Sfantul Tit, auzind de aceea, s-a dus la Roma sa vada nevointa patimirii dascalului sau. El a petrecut in Roma pana la sfarsitul Sfantului Pavel, si, ingropand cinstitul lui trup, dupa taierea poruncita de Nero, s-a intors in Creta la pastoria sa.
Tit avea scaunul arhieriei sale in una din cinstitele cetati ale Cretei, care se numea Gortina, si se ostenea neincetat, intorcand pe pagani la Hristos, invatindu-i cu cuvintele si incredintindu-i cu minunile. In insula aceea era un idol slavit al Artemidei, zeita paganilor, la care se ducea multime de popor paganesc si i se inchina cu aducere de jertfe. Sfantul Apostol Tit, ducandu-se acolo in vremea adunarii si praznuirii paganilor, graia catre dansii cuvantul lui Dumnezeu si ii indemna sa se intoarca la adevaratul Dumnezeu si sa-si cunoasca inselaciunea idoleasca.
Poporul neluind aminte la cuvintele lui, el s-a rugat Domnului si indata acel idol a cazut, sfarimandu-se in bucati. Poporul s-a spaimantat, si de atunci au crezut in Hristos ca la cinci sute de suflete. Asemenea, cand din porunca imparatului Romei se zidea in Creta o capiste mare idoleasca, in cinstea spurcatului zeu Jupiter, si era tocmai pe sfarsite, Tit, apostolul lui Hristos, trecand pe acolo, s-a rugat adevaratului Dumnezeu si deodata a cazut capistea, risipindu-se pana in temelie. Prin aceasta minune, multime de pagani s-au intors la Hristos si au zidit o biserica foarte frumoasa in numele lui Iisus Hristos adevaratul Dumnezeu.
Astfel Sfantul Apostol Tit, luminand cu lumina sfintei credinte insula Creta si cele dimprejur, si ajungand la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, avand 94 de ani de la nasterea sa. La sfarsitul sau a vazut pe sfintii ingeri venind sa-i ia sufletul. Lui i se luminase fata ca soarele, caci intreaga sa viata fusese lumina lumii; si tot al aceluia era si sfarsitul, cinstit prin stralucire de lumina de Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.