Sfantul Apostol Timotei(22 ianuarie)
Pe Sfantul Apostol Timotei l-a odraslit latura Licaoniei si a invatat carte in vestita cetate Listra, care nu s-a preamarit atat cu indestularea roadelor pamantesti, pe cat cu aceasta de Dumnezeu sadita mladita tanara, desi nu era din prea buna radacina; caci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odraslit din tata necredincios elin, care era renumit in paganeasca sa rea credinta; si atat de vestit in rautate, pe cat mai pe urma fiul lui l-a intrecut cu bunatatile si cu obiceiurile cele bune.
Maica sfantului, ca si bunica lui, erau evreice de neam, dar amandoua sfinte si drepte, impodobite cu fapte bune, precum despre dansele marturiseste Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Doresc sa te vad, aducandu-mi aminte de lacrimile tale, ca sa ma umplu de bucurie, luand pomenire de credinta cea nefatarnica, care este intru tine si care s-a salasluit mai inainte in bunica ta Loida si in maica ta Eunike; deci, incredintat sant ca si intru tine va fi asa" (II Timotei, 1, 4-5).
Dar fiind inca copil fericitul Timotei, si nu atat cu bucatele, cat cu cuvantul Domnului hranindu-se de maica sa, s-a abatut cu totul de la ratacirea cea paganeasca si iudaiceasca si a alergat la Sfantul Pavel, la trambita bisericeasca cea de Dumnezeu glasuitoare, intr-un chip ca acesta: cand Sfantul Apostol Pavel a venit in Listra cu Barnaba, ucenicul si apostolul lui Hristos, precum spune dumnezeiescul Luca in Faptele Apostolilor, au mers si in cetatile Licaoniei, in Listra si in Derbe, si in cele dimprejurul lor, iar prin venirea sa acolo, a facut o mare minune; caci a tamaduit un schiop din pantecele maicii sale, numai cu cuvantul, lucru pe care vazandu-l popoarele, s-au mirat foarte, zicand: Dumnezeu asemanandu-se oamenilor, s-a pogorat la noi.
Instiintandu-se ca nu dumnezei, ci apostoli si propovaduitori ai Dumnezeului Celui viu se numesc ei, mincinosilor zei le sant potrivnici si spre aceasta sant trimisi, ca sa intoarca pe oameni de la inselaciunea diavoleasca spre adevaratul Dumnezeu, care nu numai pe cuviosi, ci si pe mortii din morminte poate sa-i scoale, atunci multi s-au intors de la ratacire catre dreapta credinta. Intre dansii era si maica acestui fericit Timotei, care petrecea in vaduvie dupa barbatul sau.
Deci, luandu-l Sfantul Pavel si vazandu-l bland si cu minte buna, apoi, vazand mai inainte de a fi darul lui Dumnezeu, l-a iubit mai mult decat parintii cei trupesti; dar, de vreme ce atunci era inca copil tanar si neputand sa calatoreasca cu dansul, l-a lasat acasa, punandu-l langa dascali iscusiti, ca sa invete de la dansii dumnezeiasca Scriptura, de care lucru scriind Pavel catre dansul, ii aducea aminte: Din tinerete stii Sfintele Scripturi. Fiind urmarit de poporul iudeu, a fost dat afara din cetate si s-a dus in alte cetati.
Dupa citiva ani, cand Sfantul Pavel a iesit din Antiohia sa cerceteze pe fratii din toate cetatile in care propovaduise mai intai cuvantul lui Dumnezeu, luand pe Sila, a venit in Listra, unde era Sfantul Timotei, si vazandu-l ca venise in varsta si sporise in toata fapta buna, apoi ca era bine marturisit de toti crestinii de acolo, l-a luat cu sine la apostolie si l-a facut impreuna calator, nedezlipit la toate ostenelile si calatoriile sale si impreuna slujitor intru Domnul. Dar cand a voit sa iasa din cetate, ca sa nu sminteasca pe niste iudei, care erau multime mare prin locurile acelea, l-a taiat imprejur, dupa legea lui Moise, nu pentru vreo trebuinta de mantuire, deoarece avea darul cel nou, Sfantul Botez, in locul taierii imprejur, ci ca iudeii sa nu se sminteasca de dansul, deoarece toti stiau ca s-a nascut din tata elin.
Deci, iesind de acolo Sfantul Pavel, umbla prin cetati si prin sate, invatand si binevestind imparatia lui Dumnezeu si luminandu-i pe toti cu lumina dreptei credinte, caruia ca o stea a soarelui, cel de la al treilea cer rasarit, ii urma dumnezeiescul Timotei, primind lumina cea neinserata, adica invatatura bunei vestiri a lui Hristos, si deprinzandu-se la obiceiuri bune si la viata imbunatatita, precum marturiseste despre dansul iarasi apostolul Pavel, zicand: "Iar tu ai urmat invataturii mele, vietii, asezamantului, credintei, indelung rabdarii, dragostei, ingaduintei, izgonirilor si patimirilor" (II Timotei, 3, 10-11).
Astfel, Sfantul Timotei a scos toate bunatatile din vasul alegerii, adica de la Pavel, si a primit apostoleasca saracie pentru Hristos, ca sa nu castige pentru el nimic, nici aur, nici argint, nici altceva de pe pamant; ci a trece din loc in loc si a propovadui Evanghelia imparatiei. Apoi, s-a deprins a rasplati bine pentru rau, caci fiind ocarat, el binecuvanta, prigonit fiind, el rabda, hulit fiind, mangiia, in toate punandu-se inainte pe sine, ca o sluga a lui Dumnezeu. Deci, s-a facut urmator adevarat invatatorului sau, Sfantului Pavel. Drept aceea, Sfantul Pavel, vazand pe ucenicul sau sporind intr-atatea fapte bune, l-a facut mai intai diacon, dupa aceea preot, apoi episcop, desi era tanar de ani.
Apoi, prin punerea mainilor apostolesti, fiind slujitor al tainelor lui Hristos, s-a facut urmator prea osardnic al durerilor si ostenelilor apostolesti, patimind impreuna si slujind celor mai mari apostoli, intru buna vestire a lui Hristos, pe care nici tineretile, nici slabiciunea trupului, n-au putut vreodata sa-l impiedice de la nevointa care era de fata. Ci in toate avea rabdare, dupa cum marturiseste despre dansul invatatorul sau Pavel, care scriind catre Corinteni, in epistola intai, zice: De va veni Timotei, luati aminte, ca sa vie la voi fara de frica, pentru ca are lucrul Domnului, ca si mine; deci, nimeni sa nu-l defaimeze. Apoi, laudandu-l, a scris: Am trimis la voi pe Timotei, care imi este fiu iubit si credincios intru Domnul, care va aduce voua aminte de caile mele.
Dar si in alte scrisori ale sale il numeste frate al sau, zicand: Pavel, legatul lui Iisus Hristos, si Timotei, fratele. Si iarasi: Pavel, apostolul lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, si Timotei fratele. Si inca: Trimis-am pe Timotei, fratele nostru, slujitorul lui Dumnezeu si ajutatorul nostru in buna vestirea lui Hristos, ca sa va intareasca si sa va mangiie in credinta voastra.
Acestea si multe altele se afla ca marturii in epistolele lui Pavel, spre lauda Sfantului Timotei, pentru care acela nu se inalta, ci vietuind in smerita cugetare si paza, prin post si prin ostenelile cele de-a pururea, atat de mult se trudea, incat chiar invatatorul lui, vazandu-i nevointele si postul, ii era mila de el foarte mult, pentru ca, vazandu-l trudit, il indemna sa nu bea apa, ci sa primeasca putin vin pentru stomacul sau si pentru multele neputinte, de care, desi neincetat trupul ii era cuprins, dar sufletul lui cel bun ii era sanatos si petrecea liber de toata vatamarea.
Deci, Timotei umbla prin toate marginile lumii cu invatatorul sau, pentru ca adesea propovaduia cuvantul lui Dumnezeu in Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, incat este drept a zice despre dansii: In tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor. Si era Sfantul Timotei ascutit la minte, grabnic la raspunsuri, retor ales in propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, dascal preadulce in implinirea Sfintelor Scripturi, pastor prea vrednic in ocarmuirea bisericeasca si in aparare, dar mai ales a castigat indestulat dar, caci din indoit izvor a scos invatatura.
Dar nu numai pe Pavel il avea invatator, ci si de la iubitul ucenic a lui Hristos invata, de la Ioan; caci fiind trimis de Domitian, imparatul Romei (81-96), in exil in insula Patmos, Timotei a fost in locul acestui Sfant Ioan, episcop al cetatii Efesului, unde nu dupa multa vreme a patimit, pentru marturisirea lui Iisus Hristos, astfel:
Era odata un praznic vestit in Efes, ce se numea Catagoghion, in care inchinatorii de idoli, barbati si femei, luand asemanari de fete neobisnuite, purtand in maini ciomege si idoli, inconjurau ulitele cetatii fara de rusine si cu glasuri fara de randuiala, strigand, pe cei ce-i intalneau ca talharii se repezeau asupra lor, si ucideau pe multi si faceau alte faradelegi; cu care ticalosii socoteau ca aduc slujba necuratilor zei ai lor.
Acestea vazand dumnezeiescul Timotei, si cu focul ravnei celei dumnezeiesti aprinzandu-se, a intrat cu indrazneala intr-acea priveliste de Dumnezeu hulitoare, propovaduind pe Unul adevaratul Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, aratand inselaciunea si ratacirea zeilor lor si altele cate erau din destul spre incredintare, spunand cu limba sloboda. Iar ei, intru intunericul inchinarii de idoli umbland, n-au cunoscut, nici n-au inteles cele graite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau in maini, l-au batut cumplit pe sfant si cu toata nemilostivirea si neomenia, pe pamant tirandu-l si calcandu-l, l-au chinuit pana la moarte.
Crestinii dupa aceea venind si vazandu-l inca putin sufland, l-au dus afara din cetate si dupa ce a murit, i-au ingropat cu cinste trupul lui, la locul ce se numea Pion, adica "gras". Iar dupa multa vreme, cinstitele si sfintele lui moaste, dupa porunca imparatului Constantiu (337-361), fiul marelui Constantin, s-au dus din Efes in Constantinopol, de Sfantul Artemie mucenicul si au fost puse in biserica Sfintilor Apostoli, alaturi de dumnezeiescul Apostol Luca si cu Andrei, cel intai chemat. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce in viata aceasta toate de obste le-au fost, obiceiurile, invatatura si propovaduirea Evangheliei, de obste la fel si mormantul dupa moarte sa le fie, de vreme ce si odihna lor in ceruri este una, intru imparatia Domnului nostru Iisus Hristos, care impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh imparateste, in veci. Amin.
Sfantul Mucenic Anastasie Persul
(22 ianuarie)
Cand Sfanta Cetate Ierusalim a fost luata de Hosroe, regele Persiei, iar acele sfinte locuri unde a petrecut Hristos Domnul nostru si a suferit patimirile cele de voie, rastignirea, moartea, ingroparea si invierea, atunci a fost robit de paganii barbari, mantuitorul lemn al Crucii Domnului, fiind pradat si dus in Persia cu multe dobanzi. Atunci a inceput a rasari in Persia slava lui Hristos ca soarele, prin minunile ce se faceau de catre facatorul de viata lemn al Crucii, care in robie fiind, sufletele omenesti le robea lui Dumnezeu si ca o undita vanandu-le, le atragea spre Hristos, prin cunostinta adevarului umilindu-le si prin dragostea cea dumnezeiasca aprinzand inimile acelora. Atunci a venit la cunostinta lui Hristos si Sfantul Mucenic Anastasie, despre care ne este acum vorba.
Acesta din nastere era pers, din satul Rasnun, care este intre hotarele ce se numeau Razeh. Numele lui din paganatatea persana era Magundat, fiu al unui vrajitor, anume Vava, care in partile acelea era vestit invatator al mestesugului vrajitoresc, la care si pe fiul sau l-a invatat desavarsit, inca din tinerete. Apoi, venind Magundat in varsta barbateasca, a fost randuit in oaste cu multi alti tineri si petrecea in cetatea imparateasca cea de la scaun, slujind lui Hosroe, regele Persiei.
Auzind de slava si puterea lemnului Crucii, care a luminat toate laturile Persiei si le-a infricosat cu minuni inspaimantatoare, incat toti ziceau ca Dumnezeul crestinesc a venit in Persia, a inceput a cerceta cu dinadinsul, pentru ca deodata i s-a aprins sufletul in taina cu focul acela pe care Hristos a venit sa-l arunce pe pamant; si nu s-a odihnit acest frumos tanar umbland si pe multi intreband, dorind sa stie cu incredintare cum este acest lemn, care are atata putere spre facerea de minuni. Cand i s-a spus de credinciosi, ca aceea este Crucea pe care Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, care acum se marturiseste si se cinsteste de crestini, ca S-a rastignit pe ea pentru mantuirea neamului omenesc, atunci mai mult s-a aprins cu dorinta cea dinauntru, sa cunoasca desavarsit pe Fiul lui Dumnezeu.
Si a facut multe intrebari, iar din raspunsuri lua avant pentru mai multe cercetari, sarguindu-se sa se incredinteze: Cum S-a pogorat Dumnezeu din cer? Cum S-a facut om? Pentru ce a fost osandit pe Cruce? De cine? Si oare S-a intors iarasi la cer, de unde S-a pogorat?
Auzind de la crestini despre dumnezeiasca Taina care se povestea lui, adica a intruparii lui Hristos, urechile lui au primit cu dragoste samanta dreptei credinte; iar sufletul sau incet crestea spicele credintei si spre urmarea lui Hristos se indemna. Deci, avea Magundat un frate dupa trup, asemenea ca si el, si erau amandoi in ceata unui slavit voievod, anume Sain. Acesta fiind trimis cu oaste de regele Persiei la razboi, in stapanirea greceasca, apoi ajungand la Calcedon, slavita cetate crestineasca, si Magundat slujind in ceata lui cu fratele, au mers acolo.
Tabarand asupra persilor, dreptcredinciosul Heraclie, imparatul grecesc, Sain, voievodul persan, cu cetele sale, degrab s-a intors inapoi; iar Magundat deosebindu-se de ceata si pe fratele sau cel dupa trup lasandu-l, voia ca mai degraba la crestini sa slujeasca sarac si nestiut, decat in mostenirea sa bogat si cinstit, intre cei ce nu stiu pe Dumnezeu.
La inceput, venind in Hierapolis, a aflat acolo un om pers de neam, dar cu credinta crestin, cu mestesugul zlatar (argintar), si langa el salasluindu-se, invata lucrul aceluia. Astfel isi intindea mainile la lucru, iar mintea o avea atintita la Hristos Dumnezeu, arzand de dragostea Lui. Si ruga pe invatatorul sau ca sa-l duca la Sfantul Botez, insa nu-si castiga cererea pentru ca botezul lui era mutat pentru alta vreme, de frica ce aveau de persi.
Intrand cu invatatorul adeseori in sfanta biserica la rugaciune, vedea pe peretii bisericii cu zugraveli inchipuite patimile si chinurile sfintilor mucenici si intreba pe invatator ce este aceea. Iar el ii spunea nevointele si faptele sfintilor: cum au rabdat cu barbatie pana la sange pentru Hristos, iar sufletele pentru El cu osardie si-au pus, cum au rabdat de la chinuitori pentru Hristos si de ce fel de rasplatiri s-au invrednicit in cer. El pe toate acelea ascultandu-le cu luare aminte, se mira si se spaimanta; dar mai mult se aprindea inima lui cu ravna cea dumnezeiasca. Deci, petrecand in Hieropolis catava vreme, a gandit sa se duca la Ierusalim, ca sa primeasca acolo Sfantul Botez.
Mergand in Sfanta Cetate a Ierusalimului, Magundat, care s-a numit mai pe urma Anastasie, a petrecut la un oarecare iubitor de Hristos, cu mestesugul argintar, aceluia i-a descoperit toata durerea inimii sale, cum ca voieste sa se uneasca cu Hristos prin Sfantul Botez. Iar el l-a dus pe dansul la Sfantul Ilie, prezbiterul bisericii celei mari a Invierii lui Hristos. Fericitul Ilie, primindu-l cu dragoste, a spus despre dansul preasfintitului patriarh Modest, si cu binecuvantarea aceluia a botezat pe Magundat persul, numindu-l intru Sfantul Botez Anastasie, si l-a tinut la sine opt zile. Deci il intreba ce fel de viata voieste sa-si aleaga, mireneasca sau monahiceasca? Iar fericitul Anastasie nu numai cu cuvintele adeverea, ci si cu obiceiul cel bland arata cum ca doreste chipul si viata monahiceasca.
Dupa opt zile, dezbracand hainele cele albe luate la Botez, l-a dus prezbiterul intr-una din manastirile Ierusalimului, in anul al zecelea al imparatiei lui Heraclie (610-641); si a fost incredintat unui intelept si imbunatatit batran, care dupa aceea degraba a fost parinte manastirii aceleia, de la care a invatat nu numai limba greceasca, psaltirea si citirea celorlalte carti, ci si la multe sfinte nevointe care se cuvin in viata monahiceasca s-a povatuit degraba; pentru aceea era si iubit de toti, mai ales de povatuitorul sau, care din inceput vazand deplina savarsire a vietii monahicesti a acestuia, l-a tuns in chipul monahicesc al sau, imbracandu-l in chipul ingeresc.
Si era Sfantul Anastasie monah imbunatatit, smerit, cugetator, bland, iubitor de osteneala, facand toata slujba manastireasca, in bucatarie, in pitarie, in gradina si in alte ascultari, cu nelenevire; dar nici soborul bisericesc si pravila n-o lasa candva. Si era intotdeauna cu mainile indeletnicindu-se la lucru, iar cu gura spre marirea lui Dumnezeu.
Apoi, citea dumnezeiestile Scripturi, vietile sfintilor parinti, iar mai ales patimirile sfintilor mucenici. Si cand le citea pe acelea, uda cu lacrimi cartea, arzand cu inima si incredintand acea patimire cu rabdarea ce avea, ca si cum patimea cu dansii si se arata ca este urmator al ravnei lor, sfarsitul lor fericindu-l; si minunandu-se de barbatia lor, ruga cu osardie pe stapanul Hristos, ca sa-l invredniceasca sa patimeasca aceleasi chinuri pentru El si sa mearga ca apoi sa se numere in ceata muceniceasca.
Iar vrajmasul sfintilor, cel ce ura inmultirea faptelor bune ale lui, a inceput a-i aduce in minte ceea ce avea mai inainte in Persia, adica bogatiile, slava, mestesugul vrajitoriei cel parintesc, cinstea si dregatoria ostaseasca si alte desertaciuni; vrand ca prin acelea sa-i surpe casa lui cea sufleteasca si din manastire, sa-l desparta de viata cea dimpreuna a sfintilor parinti; insa el cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care il avea turn de tarie in fata vrajmasului, cu rugaciunile si cu povatuirea duhovnicescului sau parinte - caruia totdeauna isi marturisea gandurile sale -, a petrecut nemiscat si de ispitele vrajmasului nebiruit.
Deci, petrecand Cuviosul Anastasie in manastirea aceea sapte ani si adunand multa duhovniceasca vistierie de fapte bune, a fost chemat de Domnul spre cununa muceniceasca printr-o vedenie ca aceasta: Venind prealuminatul praznic al Invierii lui Hristos, in seara simbetei celei mari, s-a odihnit putin dupa osteneala cea de peste zi, si adormind i se parea ca sta pe un munte inalt, de care se apropia un barbat purtator de lumina, tinand un pahar de aur impodobit cu pietre de mare pret, plin cu vin, si i l-a dat lui, zicandu-i: "Primeste si bea". Si luandu-l, indata l-a baut si s-a umplut sufletul lui de negraita dulceata; caci in somn inca a inteles el ca acela este semnul cel dorit al sfarsitului mucenicesc la care era chemat de Domnul.
Desteptandu-se din somn plin de veselie si de bucurie, a alergat in biserica, la soborniceasca cantare a Invierii lui Hristos. Apoi, luand si pe duhovnicescul parinte si povatuitorul sau, a cazut la picioarele lui, cu lacrimi udandu-le, ca sa se roage pentru dansul catre Stapanul tuturor, ca aproape este ziua ducerii lui din viata aceasta. Si zicea: "Stiu, sfinte parinte, cate osteneli ai suferit pentru mine si cat de adeseori am maniat milostivirea ta cea parinteasca; prin tine au vazut ochii mei lumina cea adevarata si prin tine m-am liberat de intunericul cel rau. Deci, nu inceta a ruga pe preabunul Dumnezeu, pentru mine, robul tau".
Grait-a lui parintele: "De unde te-ai incredintat, fiul meu, ca in aceste zile te vei desparti de noi, pentru alta viata?" Iar Anastasie i-a spus vedenia cea din vis cu multa umilinta. Si intarea ca, cu adevarat, in acele zile are sa moara, ori cu moartea cea de obste a tuturor, ori cu alta oarecare. Insa se temea sa spuna dorirea sfarsitului sau celui mucenicesc pentru Hristos, ca sa nu-l opreasca batranul si sa nu-i stinga vapaia ravnei cea dupa Hristos si sa se lipseasca de cununa muceniceasca. Iar parintele il mangiia mult cu cuvinte de dragoste.
Deci, facandu-se ziua si savarsindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cuviosul Anastasie s-a impartasit cu dumnezeiestile Taine, si a mancat cu fratii la masa cea de obste; iar in noaptea urmatoare adormind putin de cu seara si desteptandu-se degrab - deoarece dorinta cea negraita dinlauntru a muceniciei nu-l lasa sa se odihneasca -, si sculandu-se in taina, a iesit din manastire, neluand nimic cu sine, afara de hainele cele monahicesti cu care era imbracat.
Dupa iesirea din manastirea sa, Sfantul Anastasie s-a dus mai intai la Diospolul Palestinei, de acolo la muntele ce se numea Garizim, pentru rugaciuni; apoi trecand si in alte cinstite locuri, a venit in Cezareea Palestinei si a petrecut acolo in biserica Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu Fecioare.
Dupa aceea, s-a dus pentru inchinaciune la biserica Sfintei si prealaudatei marii Mucenite Eufimia, care este zidita in aceeasi Cezaree. In acea vreme persii stapaneau Palestina si locuiau in-tr-insa. Deci, s-a intamplat fericitului, pe cand mergea pe langa casa unui pers, ca sa vada facandu-se de persi mestesugul vrajitoresc; si umplandu-se de ravna dumnezeiasca, a intrat la dansii, zicandu-le cu manie: "Pentru ce singuri va rataciti si trageti si sufletele altora in ratacire, inselandu-le?" Iar ei mirandu-se de indrazneala lui, l-au intrebat, zicand: "Cine esti tu, cel ce graiesti acestea?" El le-a raspuns: "Am fost si eu intr-o ratacire ca aceasta a voastra, ca aveam acel prea urat mestesug si eram iscusit in farmece".
Spunand aceasta, sfantul mustra nedumnezeirea lor, aratandu-le cu multe cuvinte cat este de urat lui Dumnezeu si vatamator de suflet oamenilor mestesugul si inselaciunea vrajilor; apoi le spunea cunostinta sa adevarata si intoarcerea spre Dumnezeu, indemnandu-i, ca si ei avandu-l pe el pilda, sa cunoasca de asemenea adevarul si lepadandu-se de farmece, sa se intoarca cu pocainta la Hristos Dumnezeu.
Dar ei nu numai ca nu voiau sa asculte cuvintele sfantului, ci il si rugau foarte ca sa nu ocarasca acel mestesug al persilor si sa nu-l dea spre defaimare poporului. El lasandu-i, s-a dus in calea sa, sarguindu-se catre sfanta biserica a intru tot laudatei mucenite, apoi mergand putin de la dansii, l-au vazut ostasii persi care sedeau la portile curtii pe langa care trecea sfantul; acei ostasi vorbeau intre dansii persieneste si ziceau despre dansul: "Acesta este iscoada".
Sfantul pricepand bine vorba lor, fiind insusi pers, cautand cu manie la dansii, le-a zis: "Ce graiti voi? Nu sant iscoada, ci sant rob al Domnului meu Iisus Hristos, mai bun decat voi, fiindca m-am invrednicit a sluji Aceluia, Care pentru pacatosi a voit a Se cobori din cer; inteleg vorba voastra, caci si eu am fost odata in aceeasi slujba ostaseasca, in care santeti voi acum". Ei sculandu-se, l-au prins si au spus despre dansul mai marelui lor, care era in curte; iar el iesind si intrebandu-l: cine si de unde este,a poruncit sa pazeasca pe sfantul in temnita cea mai mare, in care fiind inchis trei zile, n-a gustat nici hrana, nici bautura; pentru ca nimic nu voia sa primeasca din mainile paganilor, ci se hranea cu asteptarea patimilor dorite pentru Hristos.
Intr-acea vreme a venit in Cezareea Palestinei un boier persan, cu numele Marzavan, si afland de cuviosul cel inchis, a poruncit sa-l aduca legat inaintea sa la cercetare; si fiind adus sfantul, Marzavan se indeletnicea cu alte lucruri, iar Cuviosul Anastasie sta legat de o parte; dar era acolo si un crestin care-l cunostea pe sfant, pentru ca il vazuse in biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu Fecioare; apoi crestinul s-a apropiat de dansul si-l intreba in taina pentru ce este prins, legat si adus la judecata?
Sfantul i-a spus dorinta inimii lui, ca voieste sa patimeasca si sa moara pentru Hristos, si acela auzind, a fericit pe cuviosul pentru gandul lui cel bun, si-l intarea cu cuvinte dumnezeiesti, indemnandu-l sa nu se teama de chinuri, nici sa se infricoseze de moarte, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos; ci sa raspunda cu tarie si cu indrazneala la intrebarile lui Marzavan, avand in minte cuvintele zise de Domnul in Evanghelie: Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.
Deci, Cuviosul Anastasie fiind pus inaintea boierului Marzavan, nu s-a inchinat lui, nici i-a dat cuviincioasa cinste, caci era obicei la persi sa-si plece genunchii inaintea boierilor lor, spre cinste; iar sfantul n-a facut aceea, deci, prin neinchinarea si prin cautarea cea fara de temere, a aratat barbatia si marimea sa de suflet cea dinauntru. Iar Marzavan cautand mult la dansul, l-a intrebat, zicand: "Cine, si de unde esti tu si cum te numesti?".
Sfantul raspunse cu indrazneala: "Sant crestin si de voiesti sa stii si nasterea mea, sant pers, din partile Razei, din satul Raznun; am fost vrajitor si ostas, dar am lasat intunericul si am venit la adevarata lumina; numele imi era intai Magundat, iar crestineste ma numesc Anastasie". Marzavan ii zise: "Lasa ratacirea aceea si te intoarce la credinta ta dintai ca-ti voi da cai, bani si multe alte bunatati". Iar sfantul cautand spre cer, a zis: "Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Tine, Hristoase Imparate". Zis-a lui Marzavan: "Iti este placuta tie imbracamintea aceea pe care o porti?"
Fericitul raspunse: "Aceasta imbracaminte imi este iubita, fiindca este ingereasca, si mai cinstita imi este mie aceasta decat tie boieria ta". Marzavan, maniindu-se, i-a zis: "Diavol ai, ca nu graiesti altceva, decat numai ce te invata el". Sfantul ii raspunse: "Cand eram in ratacirea si paganatatea persilor, atunci aveam diavol; dar acum am locuitor in mine pe Hristos, Mantuitorul meu, Cel ce izgoneste pe diavolii tai". Marzavan ii zise: "Nu te temi de imparatul, care, cand va auzi cele despre tine, va porunci sa te rastigneasca?" Sfantul raspunse: "De ce sa ma tem de un om stricacios ca tine, care daca va ucide trupul, sufletul nu poate sa-l prinda cu nici un fel de cursa".
Marzavan, nesuferind sa auda niste cuvinte ca acestea, a poruncit sa puna pe dansul lanturi de fier, unul pe grumaji, iar altul la picioare, si sa-l duca la taietorii de piatra, ca impreuna cu altii sa care neincetat piatra. Acolo, fericitul patimitor a rabdat multe si nenumarate necazuri; pentru ca unii din partile lui si din acelasi sat Rasnun, fiind cunoscuti prieteni si vecini ai lui, dar vazand cele ce i se faceau, se rusinau si socotind ca si cum lor li se facea necinstea aceea, ocarau pe sfantul, zicand: "De ce ai facut aceasta? Pentru ce ai necinstit neamul cel bun de demult, facandu-te crestin si atata necinste ai adus cu noi? Cu lanturi esti legat si la talhareasca pedeapsa osandit, care lucru ochii nostri nu sufera sa-l vada; nimeni candva din partile noastre nu s-a facut crestin si acum tu ne-ai facut batjocura".
Cu niste cuvinte ca acestea ocaratoare, paganii isi puneau mainile pe cel nevinovat cu nemilostivire, batandu-l, tragandu-l de barba si haina de pe dansul rupandu-i si nu numai niste suparari ca acestea ii faceau lui, ci ii puneau pe spate pietre grele, care de patru insi abia puteau a se purta; si asa cu lanturi la grumaji si la picioare ferecat, apoi cu pietre greu insarcinat, se ostenea placutul lui Dumnezeu.
Aceasta rautate in toate zilele i se facea lui de la persii cei cunoscuti. Insa el toate acelea cu bucurie le rabda, pentru numele lui Iisus Hristos. Dupa aceasta, boierul Marzavan iarasi a poruncit ca sa aduca inaintea sa pe sfantul si i-a zis: "De ai fost cu adevarat fecior de vrajitor si stii mestesugul vrajilor, spune-ne ceva din vraji, ca si noi sa stim despre a ta pricepere". Raspuns-a sfantul: "Sa nu-mi faca Dumnezeu parte ca sa iasa din gura mea ceva de acest fel; nu voiesc sa-mi spurc mintea cu pomenirea vrajilor, nici gura cu vorbele".
Boierul i-a zis lui: "Pentru ce petreci in crestinatate, intoarce-te la credinta ta cea dintai, caci sa stii ca voi spune despre tine regelui Hosroe". Raspuns-a sfantul: "Fa ce voiesti; socotesc ca ai scris la dansul si ai luat raspuns de la el". Zis-a boierul: "N-am scris inca, ci acum voi sa scriu si ce-mi va porunci despre tine, aceea voi face". Iar Sfantul Anastasie a raspuns: "Scrie toate rautatile ce voiesti despre mine; eu sant crestin, si iarasi iti spun, sant crestin".
Marzavan a poruncit ca pe sfant sa-l intinda la pamant si sa-l bata pana ce va voi sa faca ceea ce i se porunceste lui. Si cand voiau slujitorii sa lege pe mucenic de maini si de picioare, ca sa-l intinda spre bataie, el a zis catre dansii: "Lasati-ma slobod; nu se cade sa ma legati si sa ma tineti, caci nu fara de voie rabd pentru Hristos al meu, ci de bunavoie, si doresc sa patimesc pentru El atat de mult, cat cineva inseteaza de apa rece in vreme de arsita". Acestea zicandu-le, si-a facut semnul Crucii si s-a intins cu fata la pamant spre bataie; si au inceput a-l bate cumplit cu bete. Apoi sfantul a zis catre cei ce-l bateau: "Incetati putin si dezbracati de pe mine imbracamintea cea monahiceasca, ca sa nu rabde necinste chipul cel sfant, si asa gol trupul meu bateti-l; insa sa stiti ca bataile ce mi se dau de voi, ca niste jucarii le socotesc; pentru ca eu chiar si in bucati de as fi sfaramat, niciodata nu ma voi lepada de Domnul nostru Iisus Hristos". Deci, batut fiind pe trupul gol, rabda cu barbatie, stand la chinuri nemiscat, de nimeni tinut, fara numai de singura voia sa pentru Dumnezeu, prin care si firea sa isi biruia.
Atunci se mira boierul si toti cei ce erau acolo de rabdarea lui, ca mult batandu-se, nu s-a miscat cu trupul, nici a strigat, nici a gemut; pentru ca mintea lui cu totul era la Dumnezeu, pentru care patimea. Deci, poruncind boierul ca sa inceteze de la bataie, pe sfantul iarasi il infricosa cu imparatul, zicand: "Voi scrie la imparatul si va porunci ca sa te pedepseasca cu moarte". Zis-a lui sfantul: "Scrie ce voiesti". Iar boierul a zis: "Au nu te temi de imparatul?" Raspuns-a sfantul: "De ce sa ma tem de imparatul tau, au doara el nu este asemenea om muritor ca si tine? Au doara nu va vedea stricaciunea asa ca si tine? Deci, pentru ce imi poruncesti ca sa ma tem de cel ce este tina, asemenea ca tine? Au nu este mai bine a ma teme de Dumnezeul meu Iisus Hristos, Cel ce a facut cerul si pamantul, marea si toate cele dintr-insele si Care este nestricacios in veci".
Mirandu-se mandrul Marzavan de raspunsul mucenicului, a poruncit ca iarasi sa-l duca in temnita si dupa putine zile iarasi scotandu-l, l-au adus inaintea lui cu blandete, nadajduind ca prin lingusitoare cuvinte sa-l inmoaie; si a zis catre sfantul: "Adu-ti aminte de mestesugul tau cel vrajitoresc si jertfeste zeilor, ca sa nu mori rau, lipsindu-te de aceasta vazuta lumina".
Cuviosul a raspuns: "La care zei imi poruncesti sa jertfesc? Soarelui, lunii, focului, marii, muntilor, dealurilor si celorlalte stihii pamantesti? Sa nu-mi faca parte Dumnezeul meu ca sa ma inchin candva idolilor vostri, pentru ca pe toate acelea Hristos, Fiul lui Dumnezeu, le-a zidit spre slujba si trebuinta noastra a oamenilor, a creaturii celei intelegatoare; iar voi ratacitii, slujiti diavolului si fiintelor celor cu patru picioare si la cealalta faptura vazuta, ca si cum acelea nu au fost facute pentru ale noastre trebuinte, ci noi pentru ale lor am fi facuti. Si nu se cade sa-i numiti pe ei dumnezei, caci voi santeti ziditi dupa chipul lui Dumnezeu si nu stiti pe Dumnezeu, Ziditorul nostru, caci de ati cunoaste pe Hristos, Cel ce v-a creat pe voi, apoi v-ati intoarce la lumina cea adevarata si v-ati izbavi de stapanirea diavolilor".
Acestea si mai multe graind sfantul, s-a mirat Marzavan si toti cei ce-l auzeau. Apoi vazand Marzavan ca nici cu imbunarile, nici cu ingrozirile nu-l poate birui, l-a trimis iarasi in temnita, pana ce-i va veni porunca de la imparat ce sa faca cu dansul. Astfel, era tinut noaptea in temnita, iar ziua il scoteau ferecat in lanturi la lucru, ca sa care piatra cu ceilalti legati.
Deci, s-a dus stirea despre Sfantul Anastasie si in manastirea unde a fost tuns monah si auzind toti parintii si fratii despre dansul, cum ca pentru Hristos patimeste, s-au umplut de negraita bucurie; dar mai ales duhovnicescul lui parinte si invatator, care, ca si cum impreuna cu iubitul sau ucenic legat fiind, intr-al lui chip i se parea ca patimeste. Dar de vreme ce aceea nu putea fi, ca adica sa mearga la dansul, egumen fiind, a trimis pe doi frati cu a sa mangiietoare scrisoare, ca in taina mergand la dansul, sa-l intareasca spre a rabda cu barbatie. Iar el, impreuna cu ceilalti parinti, ziua si noaptea se rugau la Dumnezeu pentru dansul, sa-i dea tarie, ca sa rabde pana la sfarsit pentru numele Lui si sa fie biruitor si purtator de cununa in ceata sfintilor mucenici.
Cuviosul Mucenic Anastasie in temnita fiind, nu inceta ziua si noaptea a preamari pe Atotputernicul Dumnezeu. Si avea cu sine legat si pe altul, pe un tanar din slugile lui Marzavan, osandit pentru o fapta rea, cu care impreuna era legat cu un lant de grumaz si cu altul de picioare. Deci, ii era foarte greu sfantului, de vreme ce, cand se scula la rugaciune la miezul noptii, era nevoie ca sa destepte, chiar nevrand, pe impreuna legatul sau, care-l socotea ca pacat facut impotriva aproapelui, caci pe cel obosit cu aceeasi greutate prin cararea pietrelor si adormit, il desteapta.
Deci, de multe ori vrand sa faca rugaciunile cele de miezul noptii, nu indraznea sa se scoale pe picioarele sale, ca sa nu-si destepte prietenul si sa-i taie odihna si astfel piciorul sau, langa piciorul aceluia tinandu-si, grumajii sai spre grumajii lui aplecandu-si, isi savarsea obisnuitele rugaciuni catre Dumnezeu. Acolo erau si alti legati sezand deosebit, intre care era si un evreu de neam cinstit si bun la obicei; acela vazand pe Sfantul Anastasie, ziua ostenindu-se cu cararea pietrelor, iar noaptea petrecand intru lauda lui Dumnezeu, se mira, zicand intru sine: cine este omul acesta si cum voieste sa-i fie sfarsitul?
Intr-o noapte, sfantul rugandu-se la Dumnezeu, dupa obiceiul sau, iudeul acela zacand la pamant, nu dormea, si deodata vazand o lumina in temnita, si-a intors ochii catre sfantul si a vazut barbati imbracati in haine albe, luminoase si stralucind ca soarele, care pe sfantul mucenic inconjurandu-l, parea imbracat cu aceeasi stralucire; iesind de la aceia o stralucire mare, ce lumina toata temnita cu negraita lumina, pe care nimeni altul din cei inchisi nu putea s-o vada, pentru ca toti dormeau, fara numai singur evreul acela, care nu dormea; el privea aceea cu dinadinsul si zicea intru sine cu multa mirare: "Dumnezeule sfinte, acestia sant ingeri". Apoi spre barbatii aceia mai cu dinadinsul privind, i-a vazut avand omofoare si tinand in maini cruci; deci, zicea intru sine: "Episcopi sant acestia?" Iar privind mai mult spre sfantul, a vazut pe un tanar mai luminos, stand inaintea lui Anastasie cu o cadelnita de aur, plina cu carbuni de foc, in care punand tamaie, tamaia pe mucenicul.
Aceasta vazand-o legatul acela, care nu dormea, destepta cu mainile pe celalalt legat, care dormea aproape de sine, care era crestin si fusese eparh al Scitopolei, vrand ca si acela sa vada acea minune ce se arata; dar nu putea sa-si miste picioarele sau mainile, ca era mai cu totul amortit de inspaimantarea chinului sau din voia dumnezeiasca, ca sa economiseasca ceva mai ascuns. Apoi abia desteptandu-l pe acela, a intrebat cel ce se desteptase din somn ce este si pentru ce l-a desteptat pe el. Iar evreul aratandu-i ceea ce se vedea, ii zicea: "Vezi ce este?" Dar abia zicand acel cuvant, indata vedenia nu s-a mai vazut. Si a spus evreul acela credinciosului toate cele vazute, cu multa placere sufleteasca si cu umilinta inimii. Preamarira, deci, pe Hristos Dumnezeu.
Dupa aceasta boierul Marzavan, luand scrisoarea de la regele sau Hosroe, a trimis la Cuviosul Mucenic Anastasie, zicandu-i: "Iata iti porunceste tie regele ca numai un cuvant sa zici: nu sant crestin, si indata vei fi liber ca sa mergi oriunde vei voi, sau la crestini sau la monahi, sau in pietre, ori la cea dintai randuiala ostaseasca". Raspuns-a mucenicul lui Hristos, graind: "Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Hristos al meu, nici cu mintea, nici cu cuvantul".
Apoi, iarasi boierul a trimis pe un casnic al sau la sfant, zicandu-i: "Stiu ca te rusinezi de multi, dar mai ales de cunoscutii tai, si nu voiesti ca inaintea lor sa te lepezi de Hristosul tau; insa de vreme ce porunca imparateasca sta asupra-ti si care nimeni nu se cade sa n-o asculte, de aceea, daca vrei, numai inaintea mea si a altor doi sfetnici ai mei sa zici: ma lepad de Hristos, si indata te vei libera; pentru ca ce paguba va fi tie, cand numai cu gura iti vei adeveri lepadarea, iar inima ta neunindu-se cu gura, vei crede in Dumnezeul tau?" Raspuns-a mucenicul: "Sa nu-mi fie mie aceea nici inaintea ta, nici inaintea altora, ca sa ma lepad de Domnul meu, nici la aratare, nici in taina, nici in vis si nici va putea cineva sa ma sileasca la acestea, orice mi-ar face".
Ducandu-se acel om de casa la boier si cele auzite de la mucenicul spunandu-i, a poruncit boierul ca sa-l aduca inaintea sa, si i-a zis: "Iata, a poruncit imparatul ca in fiare legat sa te trimit la dansul in Persia". Sfantul Mucenic Anastasie a raspuns: "De vei voi sa ma liberezi, apoi, eu singur, fara de fiare voi merge la imparatul vostru; pentru ca ce trebuinta este ca sa ma pui in fiare pe mine, cel ce de voie rabd si voiesc a rabda pentru iubitul meu, Stapanul Hristos".
Vazand boierul ca cu nici un chip, nici cu momiri, nici cu ingroziri nu poate sa intoarca pe mucenic de la crestinatate la paganatatea l-a randuit cu alti doi legati, care erau asijderea crestini si osanditi pentru o pricina nedreapta, ca dupa cinci zile sa-i trimita in Persia, la judecata imparatului; deci sfantul a fost dus iarasi in temnita. Intr-acea vreme a sosit praznicul Inaltarii cinstitei si de viata facatoarei Cruci a Domnului. Si era in cetatea aceea un barbat cinstit si dregator, crestin cu credinta si cu faptele; acela apropiindu-se de boierul Marzavan, l-a rugat ca sa libereze din temnita pe Anastasie monahul, pentru praznic, ca impreuna cu crestinii sa savarseasca acea praznuire. Marzavan, cinstind pe cetateanul cel de frunte, a poruncit sa fie dupa cererea lui, si elibera pe Sfantul Anastasie din temnita in ziua aceea, insa fiind tot in lanturile cele de fier.
Deci, luandu-l acel dreptcredincios barbat, l-a dus la biserica, la dumnezeiasca Liturghie, si a fost bucurie mare tuturor crestinilor si praznuire indoita, vazand pe patimitorul cel pus in fiare grele pentru Hristos Domnul, Cel ce pe Cruce a patimit, apoi inconjurandu-l, varsau lacrimi fierbinti de bucurie si sarutau lacrimile lui cu dragoste, barbatii si femeile, fericindu-i patimirea lui pentru Hristos. Iar dupa savarsirea Sfintei Liturghii, barbatul care dorise pe sfantul, l-a dus in casa sa, cu cei doi monahi, care erau trimisi de la manastire in taina, ca sa mangiie pe mucenicul si sa-l ingrijeasca de hrana; ospatandu-i pe aceia si venind vremea, l-a dus pe Sfantul Anastasie in temnita.
Sfantul, dupa cinci zile, cu cei doi legati pomeniti mai inainte, a fost dus ferecat in Persia, petrecandu-l multi crestini cu lacrimi de durere. Si-l petreceau si acei doi monahi, dintre care unul s-a intors la manastire, iar altuia i se poruncise de egumen, ca sa mearga la fericitul Anastasie pentru slujire si ca sa-i vada sfarsitul. Apoi, intorcandu-se, sa spuna nevointa patimirii lui si mucenicescul sfarsit.
Fiind dus in Persia, Sfantul Cuvios Anastasie a fost pus in temnita, in cetatea ce se numea Vithsalia, intre alti multi legati, intre care erau multi osanditi pentru oarecare fapte rele, iar altii robiti si cei mai multi intre dansii, crestini. Monahul care venise cu dansul, gazduia la Cortaci, fiul lui Iesdin; iar Iesdin era cel dintai econom imparatesc, dar crestin tainuit.
Dupa cateva zile, regele Hosroe a trimis pe unul din judecatori sa cerceteze pe Sfantul Anastasie, si venind judecatorul, il intreba: "Cine si de unde esti? Si pentru care pricina, lasand credinta persana, te-ai facut crestin?" Iar mucenicul lui Hristos, Anastasie, ii raspundea prin talmaci, pentru ca nu voia sa mai vorbeasca in persana, ingretosindu-se de necurata lor credinta si de limba. Si le zicea: "Voi ati ratacit cinstind pe diavoli, in loc de Dumnezeu; am fost si eu altadata in aceeasi ratacire a voastra, dar acum cred si ma inchin Atotputernicului Stapan Iisus Hristos, Care a zidit cerul si pamantul, marea si toate cele dintr-insele, si stiu cu adevarat ca credinta voastra este o inselaciune diavoleasca, care va duce la pierzare".
Judecatorul i-a zis lui: "Ticalosule, oare pe Hristos, pe Care voi Il cinstiti, nu L-au rastignit iudeii? Deci, cum ai ratacit, lasand credinta ta, si te-ai facut crestin?" Sfantul a raspuns: "Adevarat graiesti ca de evrei a fost rastignit Hristos al meu; dar pentru ce nu graiesti si aceea, ca, cu voia Sa dumnezeiasca, pentru mantuirea noastra a voit a Se da spre rastignire; El fiind ziditor a toate, din cer S-a pogorat pe pamant si S-a intrupat, prin impreuna lucrarea Sfantului Duh, din Preacurata si Preabinecuvantata Fecioara Maria, si S-a rastignit de voie, ca sa mantuiasca neamul omenesc din inselaciunea diavoleasca, iar voi cinstiti pe diavol si va inchinati soarelui, lunii, focului si altor zidiri, iar nu Ziditorului".
Zis-a lui judecatorul: "Pentru ce graiesti vorbe multe si desarte, iata regele indata iti va da cinste, brau de aur, cai buni si averi multe, ca sa fii intre senatorii cei slaviti ai lui; numai sa te intorci la credinta ta cea dintai".
Sfantul Anastasie a raspuns: "Eu darurile regelui vostru, bogatia, cinstea, slava si toate care sant voua iubite si dorite, de mult le-am defaimat si le-am urat. Deci, urate imi sant ca niste lepadaturi si gunoaie, iar viata monahiceasca alegand-o si iubind-o, ma hranesc cu nadejdea vesnicelor bunatati pe care, cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, nadajduiesc sa le castig, de aceea aceasta cinstita randuiala monahiceasca si acesta mantie imi sant mie vestitoare ale bunatatilor. Deci, cum sa defaim cele ce nadajduiesc si pentru care am toata osteneala si sarguinta, inselandu-ma darurile de la imparatul cel vremelnic care degrab va pieri?"
Acestea auzindu-le judecatorul, a spus regelui. Iar regele umplandu-se de manie, a poruncit ca a doua zi sa chinuiasca pe sfantul din temnita. Deci mai intai l-au batut cu toiege fara mila, apoi i-au sfaramat fluierele picioarelor intre doi butuci grei, sarind niste barbati pe amandoua capetele butucului, pus deasupra. Astfel chinuindu-l mult si neplecat vazandu-l, a poruncit iarasi sa-l arunce in temnita, apoi singur s-a dus la rege sa-i spuna cele ce se facusera.
Strajerul temnitei era crestin tainuit si slujea legatilor care patimeau pentru Hristos, ajutandu-i pe cat putea; acela si monahul care s-a zis mai sus, intrand in temnita la sfant, mangiiau pe patimitorul si-l intareau; atunci au intrat si alti oameni credinciosi, intre care erau si fiii acelui mai inainte zis Iesdin, economul imparatesc, tainuitul crestin. Aceia cazand la picioarele mucenicului, ii sarutau lanturile si-l indemnau sa se roage Domnului pentru dansii.
Sfantul, fiind smerit, ii departa de la sine, socotindu-se ca este pacatos si nevrednic, el avand trebuinta de rugaciunile si ajutorul altora. Iar aceia luand ceara, o lipeau de lanturile lui, intiparindu-le intr-insa si aceea o aveau spre binecuvantarea lor si spre tamaduirea de multe feluri de boale; apoi trimiteau ceara aceea unul de la altul, ca un dar de mare pret. Iar dupa putina vreme, trimitandu-se iarasi acelasi judecator de imparat, a mers in temnita la mucenicul lui Hristos, si cercetand, l-a aflat ca nicidecum nu se supunea la voia imparateasca, si l-a batut iarasi cu toiege fara crutare. Dar si a treia oara, dupa cateva zile, la fel s-a facut.
Apoi acelasi judecator venind, a batut pe sfantul si a adaugat si alta chinuire mai cumplita, adica i-a legat o piatra mare de picior si l-a spanzurat de o mana; si astfel a fost spanzurat sfantul rabdator de chinuri, doua ceasuri. Apoi, l-a aruncat in temnita si deznadajduindu-se de intoarcerea lui, s-a dus la rege, spunandu-i despre barbatia cea nebiruita a mucenicului si sfatuindu-l ca degraba sa-l piarda cu moarte, ca nu cumva mai mult sa se necinsteasca si sa se infrunte imparatia persana de un crestin; apoi, dupa cincisprezece zile, a judecat regele pe Anastasie la moarte, cu multi altii care erau legati in temnita.
Mai inainte cu o zi de sfarsitul sau, Sfantul Anastasie sezand in temnita si inainte vazandu-si sfarsitul cum ca este aproape, a zis catre cei doi legati, care au venit cu dansul din Cezareea: "Eu, fratilor, cu multi din cei ce sant aici ma voi sfarsi dimineata si voi trece din viata aceasta, iar voi intre cei vii veti ramane si nu dupa multe zile va veti libera, caci acest pagan rege degrab va fi ucis". Atunci, facandu-se ziua, a venit judecatorul acela cu ostasi si au scos din temnita pe cei legati, fiind cu Sfantul Anastasie ca la 70 de barbati; iar unii dintre legati au fost lasati in temnita, intre care erau si cei doi, carora sfantul le proorocise grabnica liberare si uciderea regelui, apoi pe cei scosi la moarte i-au dus afara din cetate, la malul raului, si acolo pe fiecare apucandu-l cu funia de grumaji, cu amar i-au sugrumat.
Dupa sugrumarea fiecaruia, ziceau catre Sfantul Anastasie: "Ce voiesti, sa pieri indata, ca si acestia? Nu este mai bine sa te supui voii imparatesti si sa fii viu, apoi sa iei de la imparat daruri, cinste si slava?" Iar sfantul ridicandu-si ochii spre cer, multumea lui Dumnezeu si zicea catre dansii: "Eu doream ca sa fiu sfaramat in bucati de voi, pentru Hristosul meu, iar aceasta moarte imi este usoara; si multumesc Domnului meu, ca prin aceasta putina patimire imi va face parte ca sa trec la acea mare si negraita slava a sfintilor mucenici". Si astfel, Sfantul Cuvios Anastasie, dupa toti legatii, cu bucurie a luat moarte prin sugrumare, sfarsindu-se in 22 de zile ale lunii ianuarie.
Si ca sa fie aratata regelui moartea lui Anastasie, ostasii i-au taiat sfantul lui cap si l-au dus la rege; iar trupul l-au aruncat spre mancarea ciinilor, impreuna cu trupurile celorlalti sugrumati. Insa ciinii mancand cu nesat trupurile celorlalti, de trupul sfantului nu numai ca nu s-au atins, dar se vedea ca-l si strajuiau, ca sa nu se atinga altcineva. Iar strajerul temnitei voind sa ia cinstitul trup al sfantului mucenic, nu l-au lasat ostasii, care pazeau de departe, caci multi dintre dansii erau evrei cu credinta.
Dar sosind noaptea, monahul cel mai sus pomenit, trimis din manastire la Sfantul Anastasie sa-i vada sfarsitul, luand slugi de la fiii lui Iesdin, multime de aur si giulgiuri subtiri curate, s-a dus la locul unde zacea nevatamat trupul sfantului, intre trupurile altora mancate de ciini; si umpland de aur mainile strajerilor, s-a apropiat de sfantul trup al mucenicului lui Hristos, asupra caruia se vedea si o stea luminoasa, rasarita din cer; si luandu-l, l-a dus intr-o manastire mica, a Sfantului Mucenic Serghie, care nu era departe de acolo, si au ingropat intr-insa cu cinste mult patimitorul trup al rabdatorului de chinuri al lui Hristos, adica pe Anastasie; si a stat singur in manastirea aceea pana la uciderea regelui Hosroe.
Dupa moartea aceluia, au fost lasati liberi cei doi legati, carora Sfantul Anastasie le proorocise aceasta in temnita, inaintea sfarsitului sau; si s-au implinit proorociile sfantului amandoua: despre grabnica ucidere a imparatului Hosroe si despre liberarea legatilor acelora. Iar fratele despre care am spus de multe ori ca a fost trimis de la manastire sa slujeasca sfantului, dupa ce a ingropat pe sfant in manastirea Sfantului Serghie, a asteptat vreme potrivita ca sa calatoreasca fara primejdie. Dupa 10 zile de la ingroparea sfantului, a venit alt imparat, bun si iubitor de oameni, care vazand si auzind pe unii din ostasi vorbind elineste, s-a mirat.
Asemenea s-a inspaimantat si de aceea ca a vazut monah in Persia si intrebandu-l de unde este si cum a venit in partile acelea, acela a povestit cu de-amanuntul toata pricina; pentru aceea ostasii au luat in mare evlavie pe monah, primindu-l in corturile lor cateva zile; apoi, voind sa se duca in Armenia, l-au luat cu dansii si de acolo, afland pe multi care se duceau la Ierusalim, s-a insotit cu aceia. Si dupa doi ani, a ajuns in manastirea sus pomenita, aducand cu sine colobionul monahicesc, adica mantia Cuviosului Anastasie, si a povestit egumenului si tuturor fratilor cate le-am scris mai sus despre Sfantul Anastasie.
La sfarsit a spus si acesta minune pe care a savarsit-o mantia sfantului, zicand astfel: "In manastirea in care am ingropat sfintele moaste, era un monah tanar, care avea un diavol rau; iar egumenul luand mantia Sfantului Anastasie, a imbracat cu dansa pe cel indracit si indata a facut grabnica tamaduire, precum fuge intunericul de lumina, asa a fugit diavolul de la cel ce patimea, nesuferind sfintenia mantiei mucenicului".
Auzind acestea, toti au preamarit pe Dumnezeu, Cel ce a intarit pe robul Sau la o nevointa muceniceasca ca aceea. Atunci egumenul a trimis in Persia pe acel frate si pe altii impreuna cu dansul si au adus de acolo cu cinste moastele mucenicului lui Hristos si ale iubitului ucenic al sau, in manastirea sa; acolo se savarseau de dansul multe minuni si tamaduiri de boli, pentru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.