Sfantul Mucenic Justin Martirul si Filosoful

 

Sfantul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a nascut in partile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, in cetatea care la inceput se numea Sihem, iar mai pe urma s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tata de neam bun si slavit, dar elin cu credinta; si chiar Iustin era in aceeasi ratacire a inchinarii la idoli, mai inainte de a se lumina cu lumina sfintei credinte. Si se indeletnicea din tinerete cu invatatura cartii si sporea in intelepciunea elineasca, ca unul ce avea minte isteata.

Deci, deprinzandu-se bine cu buna graire ritoriceasca, dorea sa invete si filosofia; si la inceput s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind sa inteleaga filosofia acelora. Si avea mare dorinta sa stie despre dumnezeire si ce este Dumnezeu. Deci, petrecand la acel filosof stoic catava vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu de vreme ce nici acest filosof stoic nu stia pe Dumnezeu, nici nu socotea ca este de trebuinta invatatura cea pentru dumnezeiasca intelegere -, pentru aceasta a lasat Iustin pe dascalul acela si s-a dus la un alt filosof - barbat, pe cat se parea intelept - care facea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.

Acela, dupa putina vreme, a inceput a se sfatui cu Iustin pentru plata, nevrand sa-l invete in dar. Iar Iustin, vazand ca acela este iubitor de argint, l-a lepadat ca pe un lacom si l-a judecat a fi nevrednic de numirea filosof iei, de vreme ce nu stia sa treaca cu vederea castigurile cele lumesti.

Pentru niste pricini ca acestea, lepadand pe filosofii stoici si pe cei peripatetici si dorind foarte mult intelepciunea cea adevarata, prin care ar fi putut ajunge la cunostinta lui Dumnezeu, a venit la un dascal ce facea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin sa invete mai intai astronomia, geografia, aritmetica, muzica, si alte invataturi, sgunandu-i ca invataturile acelea sunt mai de trebuinta in viata aceasta. Insa Iustin socotind ca va trebui sa petreaca multi ani intr-acele invataturi si vazand ca din acele stiinte nimic nu este de folos sufletului sau, pentru ca nimic n-a auzit de la dascalul acela care sa sature dorinta inimii lui - care din zi in zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu -, pentru aceea l-a lasat si pe acel dascal si s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce invatatura acelora era de mare slava intr-acele vremuri si multa le era cinstea lor.

Acel filosof al lui Platon s-a fagaduit sa-1 invete pe Iustin din asemanarea lucrurilor celor trupesti pe cele netrupesti, din inchipuirile celor de jos pe cele de sus si din chipurile intelegerilor cunostinta lui Dumnezeu. Pentru ca acesta era sfarsitul socotelii intelepciunii celei platonicesti ca, din inchipuiri, sa vina intru cunostinta lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a invoit la aceasta, nadajduind sa ajunga la intelepciunea dumnezeiasca cea dorita, sa cunoasca pe Dumnezeu si se sa umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut langa dascalul acela vreme indelungata si degrab a invatat dogmele si randuielile lui Platon, devenind filosof desavarsit si slavit intre elini. Cu toate acestea, inca nu putea sa ajunga la credinta crestineasca si la cunostinta cea adevarata a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamareau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricaciosului Dumnezeu intru asemanarea chipului omului cel stricacios si al pasarilor, al celor cu patru picioare si al taratoarelor, insa Iustin se mangaia in parte cu duhul, indeletnicindu-se intru gandirea de Dumnezeu si invatandu-se intru cunostinta de Dumnezeu, pe cat mintea lui, fiind inca neluminata, putea sa ajunga.

Iar odata plimbandu-se singur afara din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, si pe cand socotea cu mintea sa intelegerile cele filosofesti, a vazut pe un barbat cinstit necunoscut, batran impodobit cu caruntetile. Si privind spre el cu de-amanuntul, batranul i-a zis: "Oare ma cunosti pe mine, de ma privesti astfel cu dinadinsul?" Raspuns-a Iustin: "Nu te cunosc, insa ma minunez cum, in acest loc pustiu in care n-am asteptat sa vad pe cineva, te vad pe tine". Zis-a batranul: "Niste oameni de ai mei s-au dus in partea aceasta si, asteptand intoarcerea lor, le-am iesit inainte ca sa-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?" Raspuns-a Iustin: "imi place sa ma preumblu in singuratate, ca sa ma invat cu mintea fara de impiedicare la filosofie". intrebat-a batranul: "Ce folos castigi din filosofie?" Raspuns-a Iustin: "Dar ce lucru mai de folos poate sa afle cineva decat filosofia? Pentru ca aceea este luminatoare a mintii, povatuitoare la toata socoteala cea buna si indreptatoare a vietii. Daca cineva o stie bine pe aceea, acela vede ca in oglinda nestiintele si ratacirile altora si nu este cu putinta sa se alcatuiasca intelepciunea fara de invatatura filosofiei si fara de uneltirea cea dreapta a intelegerii; deci se cade ca tot omul sa o invete pe aceea, ca sa stie cele folositoare si nefolositoare, de care lucruri sa se tina si pe care sa le lepede".

Zis-a batranul: "Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?" Raspuns-a Iustin: "Cu adevarat ii aduce". Batranul 1-a intrebat: "Deci spune-mi ce este filosofia si ce fericire are ea?" Raspuns-a Iustin: "Filosofia este aceea care este facere a intelegerii si cunostinta a adevarului; iar fericirea ei este cinstea intelegerii si a intelepciunii ei". Batranul a intrebat: "Daca din filosofia care le intelege pe toate cunoasteti adevarul, apoi ce ziceti ca este Dumnezeu?" Raspuns-a Iustin: "Acela este Dumnezeu, Care niciodata nu se schimba, ci totdeauna este Acelasi; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar batranul, indulcindu-se de raspunsul acela, iarasi 1-a intrebat: "Numele intelegerii este la toate lucrurile de obste? Caci intru toate mestesugurile, ori intru care cineva este iscusit, intru acela se numeste ca este intelept; sau in geometrie, sau in ocarmuirea corabiei, sau in doctorii, si dupa asemanare intru celelalte lucruri si dumnezeiesti si omenesti, oare nu este asa? Deci spune-mi mie iarasi, este vreo intelegere care naste cunostinta lucrurilor impreuna si a celor dumnezeiesti si a celor omenesti?" Zis-a Iustin: "Este cu adevarat". Batranul a zis: "Deci ce? Oare tot una este a cunoaste pe Dumnezeu, precum a cunoaste muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?" Raspuns-a Iustin: "Nicidecum; pentru ca alta este intelegerea aceea de a cunoaste pe Dumnezeu si alta este aceea de a cunoaste un mestesug".

Grait-a batranul: "Bine ai raspuns, caci ajungem la oarecare intelegeri; pe de-o parte din auz si din invatatura, iar pe de alta din insasi vederea lucrurilor; precum daca ti-ar spune cineva ca se afla in India vreo fiara care nu se aseamana cu nici una din fiare - intr-un fel sau in alt fel, cu felurite fete si cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunosti pe aceea nevazand-o cu ochii tai, nici altuia sa-i spui despre ea, neauzind mai intai singur de la cel ce spune. Deci aici te intreb: Cum pot filosofii vostri elinesti sa inteleaga drept pentru Dumnezeu, sau cum sa graiasca ceva adevarat pentru Dansul, de vreme ce n-au nici o cunostinta a Lui, ca cei ce nici nu L-au vazut pe El candva, nici nu L-au auzit?" Raspuns-a Iustin: "O, parinte, nu cu ochii trupesti se vede puterea dumnezeirii, precum vad oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singura se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a carui invatatura eu o urmez". Zis-a batranul: "Oare este in mintea noastra vreo putere de acest fel si atat de multa, prin care mai degraba decat cu simturile cele trupesti am putea intelege sau sa cunoastem vreun lucru, si sa ajungem pe cele nevazute?"

Raspuns-a Iustin: "Este cu adevarat. Si acea putere este numita de Platon ochi al mintii, fiind data omului chiar spre aceea - precum el invata -, ca fiind curatit si luminat prin invatatura cea iubitoare de intelepciune, sa poata vedea pe insusi Adevarul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu aratandu-Se prin vopsele, nici avand vreo asemanare oarecare, nici marime de statura, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupesti; ci este o Fiinta mai presus de toate fiintele, neajunsa, nespusa, singura buna si frumoasa, a careia dorire a stiintei este sadita din inceput de insasi aceea in sufletele cele de bun neam, pentru ca aceea iubeste a fi cunoscuta si vazuta de acelea".

Pe niste cuvinte ca acestea batranul le asculta cu dragoste, insa inca nu se indestula cu acea intelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, invatata de Platon, ca una care, fiind fara de crestineasca marturisire, era nedesavarsita. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: "Daca Platon invata asa precum tu marturisesti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a stiut Adevarul lui Dumnezeu? Pentru ca zicand ca Dumnezeu este nevazut si neajuns, el se inchina apoi fapturii celei vazute: cerului, stelelor, asijderea lemnului si pietrei celei cioplite in chip de om, ca insusi lui Dumnezeu, schimband astfel pe Adevarul lui Dumnezeu intru minciuna, tinandu-se de inchinarea la idoli si invatand la aceea si pe altii? Deci nu socotesc ca la Platon si la ceilalti filosofi elini este intelegere dreapta, care sa se poata veni la adevarata cunostinta a lui Dumnezeu, deoarece s-au facut deserti intru cugetarile lor si s-a intunecat inima lor cea neintelegatoare; astfel, socotindu-se a fi destepti, au innebunit. Eu iti spun cu adevarat, ca mintea omeneasca, nepovatuindu-se de Duhul Sfant si neluminandu-se prin credinta, nu poate nicidecum sa-L stie si sa-L inteleaga pe adevaratul Dumnezeu!"

Acestea si multe altele graind batranul despre dreapta cunostinta de Dumnezeu, despre adevarata cinstire de Dumnezeu si despre celelalte lucruri dumnezeiesti, vadind astfel ratacirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: "Deci unde si ce fel de dascal poate sa afle cineva ca sa-l povatuiasca spre adevar, daca in Platon si in ceilalti filosofi nu este adevarul?"

Atunci batranul a inceput a-i spune lui despre sfintii prooroci, zicand: "in vremile cele de demult, cu multi ani mai inainte de toti filosofii, au fost oarecare barbati sfinti drepti si iubiti de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfant, mai inainte au spus de aceste lucruri ce acum se savarsesc. Acei barbati se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevarul din inceput si l-au spus oamenilor. Si spunand adevarul, nu s-au rusinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dansii ca, intru oarecare cuvinte, sa se abata de la adevar, nici nu s-au biruit de slava desarta; ci le-au spus drept, curat, adevarat si fara de frica pe toate acelea, care intru descoperiri de la Dumnezeu li s-au facut lor, sau le-au vazut, sau le-au auzit.

Inca sunt si acum scripturile lor, care, daca le citeste cineva cu credinta, ii aduc mult folos si-i lumineaza mintea spre cunostinta adevarului; pentru ca acei sfinti prooroci nu intaresc cele graite de dansii cu mestesug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreapta vorbire spun insusi adevarul. Caci ei insisi, mai mult decat toate dovezile sofistice, au fost martori preacre-dinciosi ai adevarului, ca unii ce au crezut intru Unul, adevaratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor si mai inainte au vestit venirea in lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au aratat ca sunt vrednici de credinta; pe de-o parte ca acum unele din graiurile lor s-au implinit si altele de acum o sa se implineasca; iar pe de alta, ca cele graite de dansii le intareau prin minuni; pentru ca faceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinosi si neinvatati de Dumnezeu n-au putut niciodata sa le faca, fara numai ca au ingrozit pe oameni prin oarecare aratari si naluciri diavolesti".

Deci acel fericit barbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfarsit i-a zis lui: "Mai inainte de toate, roaga-te cu dinadinsul adevaratului Dumnezeu, ca sa-ti deschida tie usa luminii, de vreme ce nu poate cineva sa stie si sa inteleaga pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decat numai cel caruia insusi Dumnezeu va voi sa-i descopere. Si le descopera fiecaruia care-L cauta pe El cu rugaciunea si se apropie de El cu dragoste".

Acestea zicandu-le batranul acela, s-a dus de la el si s-a facut nevazut. De atunci Iustin niciodata n-a mai putut sa afle undeva sau sa vada vreun barbat ca acela. Ce a simtit Iustin in inima sa dupa plecarea acelui barbat, el insusi a spus cand a vorbit odata cu Trifon, slavitul iudeu, si a zis: "Un foc s-a aprins in mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu si mi-a crescut dragostea spre sfintii prooroci si spre acei barbati care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele batranului, doar pe aceea am cunoscut-o ca este filosofie dreapta, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am inceput a citi cartile proorocesti si apostolicesti si dintr-acelea m-am facut filosof drept, adica crestin adevarat". Aceasta spunand-o fericitul Iustin mai pe urma lui Trifon, a facut instiintare pentru sine neamului celui mai de pe urma, in ce fel a fost inceputul intoarcerii lui catre Dumnezeu si cum a fost povatuit la calea cea dreapta de acel barbat nestiut, ca de un trimis din cer.

Dupa acea vorbire folositoare de suflet cu batranul cel insuflat de Dumnezeu, indata s-a sarguit a cauta carti crestinesti si a inceput a citi dumnezeiestile Scripturi cu silinta osardnica. Si alatura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfintilor prooroci despre intruparea cea din Preacurata Fecioara a lui Hristos, despre patimirea cea de voie a Lui, despre sfarsitul acestei lumi vazute si despre judecata ce va sa fie. Si, vazandu-le pe acestea intru toate impreuna glasuite intre ele, se minuna in sine si venea incet -invatandu-1 pe el Sfantul Duh - spre cunostinta cea mai desavarsita a lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Deci, razand de nebunia elineasca, se pleca spre crestineasca credinta, inmultindu-se in el din zi in zi duhovniceasca caldura spre dreapta credinta.

Insa erau unele lucruri care ii impiedicau sufletul ce dorea dreapta credinta crestineasca de la scopul cel bun; si acestea erau: desele si cumplitele prigoane aduse de catre pagani crestinilor, si multe lucruri necinstite si de rusine, pe care paganii le aduceau cu minciuna asupra lor, prihaniri si clevetiri nemaiauzite care ziceau despre crestini ca in adunarile lor de noapte, stingand lumanarile, sting impreuna si lumina curatiei, spurcandu-se unul cu altul prin necuratie si mancand carne de om, dupa asemanarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii si iudeii ocarau in popor pe crestinii nevinovati, si astfel se credea minciuna oamenilor necurati si nebuni ca si cum ar fi fost adevar. Deci crestinii, oamenii cei drepti si sfinti, erau urati, prigoniti, scuipati si batjocoriti de toti necredinciosii, ca niste mari nelegiuiti, vinovati de grele pacate, si erau dati la cumplite morti, in multe feluri.

Niste lucruri ca acestea impiedicau la inceput pe Iustin de la scopul sau sa se faca crestin; insa nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau impotriva crestinilor, stiind bine ca, adeseori, prin judecata poporului cea fara de socoteala, cei nevinovati se osandesc ca cei vinovati, cei curati se necinstesc ca cei spurcati si cei drepti se socotesc ca cei pacatosi. Deci, vazand pe crestini neinfricati in raspunsuri la judecati, viteji in chinuri, defaimand toate cele vazute frumoase ale acestei lumi ca pe niste gunoaie, dandu-se de buna voie la munci pentru Domnul lor si sarguindu-se la moarte ca la un ospat, socotea in sine, zicand:

"Nu sunt drepte cele ce se spun despre crestini, ca si cum ar fi facand niste uraciuni ca acelea; de vreme ce pacatosul cel iubitor de patimi, savarsind fara de infranare poftele trupesti si intru mancarea carnurilor omenesti cautand iubire de placeri, se teme de moarte si nu rabda muncile. Unul ca acela nu se da de buna voie la rani, ci fuge de ele, iar de ar cadea sub vreo judecata ca aceasta, se sarguieste in tot felul sa se arate fara de prihana si se rascumpara de la pedeapsa cu multa plata ca sa poata sa petreaca mai mult fara de durere si cu sanatate si sa se indulceasca mai mult de poftele lui. Dar crestinii nu sunt deloc asa, ci aleg de buna voie a patimi pentru Hristos, in Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decat viata; deci cum poate sa se afle intr-insii o iubire de pacat ca aceea?"

Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viata crestinilor si s-a instiintat desavarsit, ca ei petrec in frica Domnului cu curatie si fara de prihana, pazind curatia lor cu de-amanuntul, ca se omoara in toate zilele cu postul si cu infranarea, si adeseori se roaga si totdeauna se invata in faptele cele bune. Acestea cunoscandu-le din cercetarile lui, i-a iubit pe ei foarte mult si s-a lipit de ei cu toata dragostea. Si a luat Sfantul Botez si s-a facut mare ajutor al credintei in Hristos, luptandu-se prin cuvinte si prin scrisori cu elinii si cu iudeii. Si s-a facut ostas nebiruit al lui Hristos si nevoitor tare si viteaz. Si cautand mantuirea sufletelor omenesti, a cercetat felurite tari, invatand si propovaduind numele lui Hristos si intorcand pe cei necredinciosi la Dumnezeu.

Deci a mers la Roma ca un filosof, purtand imbracaminte filosofeasca si avand ucenici cu sine. Si se adunau la el multi pentru invatatura si a intemeiat scoli; insa sub chipul filosofiei celei din afara, invata filosofia crestineasca cea adevarata. Deci, afland acolo pe Marcion, incepatorul de eresuri, i s-a impotrivit lui tare si 1-a rusinat; iar impotriva eresului acela, precum si impotriva altor eresuri, a scris mai multe carti. Tot acolo in Roma era un oarecare cinic, filosof pagan, cu numele Crescent, mare vrajmas al crestinilor. Iar Sfantul Iustin, adevaratul filosof crestinesc, a avut cu acel filosof necredincios neincetat razboi, atat cu cuvantul cat si cu scrisul. Pentru ca acel filosof cinic, avand viata spurcata si prea fara de lege, ura pe crestinii care petreceau dupa Dumnezeu in curatie si zavistuia slava cea buna a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit si slavit de romani, pe de o parte pentru intelepciunea sa cea insuflata de Dumnezeu, iar pe de alta parte pentru viata lui cea curata si neprihanita.

Deci Crescent cinicul, fiind plin de rautate, aducea impotriva crestinilor multe lucruri rusinoase cu minciuna, vrand sa-1 necinsteasca in popor si sa faca urat atat pe Iustin cat si pe credinciosii care erau cu el; deci indemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le si vazandu-le Sfantul Iustin, zicea: "Eu pentru credinta lui Hristos doresc a patimi si a fi ucis de necredinciosi; si socotesc ca de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubeste mandria mai mult decat intelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce indrazneste a spune la aratare lucruri pe care nu le stie cu dinadinsul, ca si cum crestinii ar fi fara de Dumnezeu si ar face multe faradelegi. Asa ne huleste pe noi din uraciune si rautate, si este mai rau decat poporul cel simplu, caci aceia nu indraznesc sa graiasca nimic de lucrurile pe care nu le stiu.

In vremea aceea imparatea in Roma Antonin, care fusese imparat dupa Adrian. Si cu toate ca Antonin insusi nu era cumplit asupra crestinilor, insa necredinciosii inchinatori la idoli fiind intru stapaniri, prigoneau si ucideau pe crestini dupa poruncile imparatilor celor mai dinainte, din ura cea prea multa catre ei si inca si din lacomie, ca sa jefuiasca averile lor. Si nu atat pentru marturisirea numelui lui Hristos, cat pentru faradelegile cele multe, pe care cu minciuna le aduceau clevetitorii asupra credinciosilor, ii dadeau pe ei la judecata si, necercetandu-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, ii pedepseau cu felurite morti.

In acea vreme s-a intamplat in Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasa, care traia in necuratie, auzind de la crestini cuvant pentru adevaratul Dumnezeu si invatatura pentru viata cea intreg inteleapta, pentru rasplatirea dreptilor si pentru munca pacatosilor, s-a umilit cu sufletul si a crezut in Hristos. insa avea barbat care petrecea intru necredinta inchinarii de idoli si se tavalea fara de masura intru necuratiile trupesti. Pentru aceasta ea il sfatuia pe el in tot chipul, vrand sa-1 povatuiasca la viata infranata si sa-1 intoarca la adevarata credinta.

Deci, vazand ea ca nicidecum nu poate sa-1 indrepte pe acela, cauta sa se desparta de el, ca sa nu mai petreaca in necuratiile aceluia. Iar barbatul ei, instiintandu-se de la care crestin a invatat femeia lui credinta crestineasca, s-a dus la eparhul cetatii, jelindu-se impotriva aceluia. Iar numele acelui crestin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins si tinut multa vreme intr-o temnita necurata; apoi eparhul, scotandu-1 la judecata, 1-a osandit la moarte, in vremea acelei nedreptei judecati, statea acolo un barbat, cu numele Luchie. Acela, vazand pe fericitul Ptolomeu osandit pe nedrept, a zis catre judecatorul cel stramb: "O, eparhule, pentru care pricina dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfranat, nici facator de sila, nici ucigas, nici talhar, nici rapitor, nici vadit pentru alta oarecare faradelege, ci pentru singura pricina ca s-a marturisit pe sine, ca este crestin?" Iar eparhul, cautand cu groaza spre dansul, i-a zis cu manie: "Oare si tu esti din numarul crestinilor?" Raspuns-a Luchie: "Cu adevarat si eu sunt crestin". Atunci el a poruncit ca si pe acela sa-l pedepseasca cu moarte. inca s-a alaturat celor doi crestini si al treilea, un prieten, care s-a marturisit pe sine cu mare glas ca este crestin; si toti acesti trei si-au pus sufletele lor pentru Hristos.

Si instiintandu-se fericitul Iustin de o nedreapta ucidere a sfintilor ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o carticica numita Apologia, care arata nevinovatia crestinilor si defaima si certa ratacirea si rautatea slujitorilor de idoli, a dat-o imparatului si fiilor lui, si la tot senatul, indraznind pentru Hristos, fara temere de munci si de moarte. Iar imparatul, citind cu luare aminte acea carticica, s-a minunat de intelepciunea filosofului crestin; si nu numai ca nu s-a maniat impotriva lui si nu l-a ucis pe el, dar a si laudat intelepciunea lui; de vreme ce Sfantul Iustin a vadit, in acea carticica, inselaciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lamurit si a aratat ca sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra crestinilor, adeverind curatia si viata lor cea dreapta.

Deci imparatul, citind acea carticica si umilindu-se, a dat porunca ca sa nu fie munciti crestinii pentru marturisirea numelui lui Hristos, nici sa fie jefuite averile lor, decat numai daca s-ar fi aratat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de pacate, cu adevarat vrednice de pedeapsa si de judecata. Deci prescriind Sfantul Iustin acea porunca imparateasca si luand voie de la imparat, s-a dus in Asia unde erau crestinii prigoniti mai mult atunci. Si mergand la Efes in haina cea filosofeasca, pe care n-a lasat-o pana la sfarsitul sau, a aratat si a propovaduit tuturor porunca imparatului si a trimis-o in partile si in cetatile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea si s-a mangaiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana crestinilor a incetat pentru o vreme, in locul ei venind bucuria. Acolo petrecand Sfantul Iustin catava vreme, a avut intrebare cu inteleptul rabin Trifon iudeul si l-a biruit pe acela,din Scripturile Legii vechi, de care intrebare - precum si de Apologia, despre care s-a zis mai sus - se afla cuvant scris pe larg in cartea lui Iustin.

Si dupa multa vreme, Sfantul Iustin s-a intors iarasi de la Efes in Italia; iar in calea in care mergea pretutindeni propovaduia apostoleste pe Hristos, si, biruindu-i in cuvinte pe iudei si pe elini, ii intorcea la sfanta credinta, iar pe credinciosi ii intarea. Deci mergand el iarasi la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel pagan, s-a pornit asupra lui cu mai multa ura si cu mai multa rautate; deci Sfantul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna il biruia si-l rusina inaintea tuturor.

Pentru aceea, neputand el sa stea impotriva lui si nestiind ce sa-i mai faca, l-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfantul ca pe un vinovat de rautate si l-au muncit in legaturi. Si aducandu-l pe el la judecata, nici o pricina nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temandu-se ca nu cumva Iustin sa fie liberat, a pregatit in ascuns o otrava de moarte si cu aceea a ucis prin inselaciune pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos.

Astfel s-a sfarsit Sfantul Iustin, adevaratul filosof al crestinilor, lasand Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de intelepciunea Sfantului Duh. Deci, stand inaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevointa, a luat de la El cununa patimirii si este randuit in ceata sfintilor mucenici, a celor ce slavesc Sfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.

Sfintii Mucenici Hariton, Firm si Valerian

In acea vreme cand paganii inchinatori de idoli au pus inainte prin toate tarile si cetatile acea porunca pagana impotriva binecredinciosilor crestini, ca tot cel ce crede in Hristos sa fie silit la jertfa idoleasca, atunci au fost prinsi Sfintii Mucenici Iustin, Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian si o femeie cu numele Harita si, dusi fiind la Roma inaintea lui Rustic, eparhul cetatii, au fost pusi la judecata. Deci eparhul a zis catre Iustin: "Supune-te zeilor si poruncilor imparatesti, ca sa nu fii osandit". Sfantul Iustin i-a raspuns: "Nimeni nu poate sa fie osandit vreodata, daca va asculta poruncile Mantuitorului nostru Iisus Hristos".

 

Eparhul l-a intrebat: "Ce fel de invatatura ai?" Iar Iustin a raspuns: "M-am sarguit a invata toate invataturile cele dinafara si, iscusindu-ma in toata filosofia, mai pe urma m-am lipit de adevarata invatatura a crestinilor, desi aceasta nu este bineplacuta acelora care ratacesc in socoteala cea nedreapta". Atunci Rustic a zis: "O, ticalosule, oare iubesti acele invataturi, care sunt potrivnice socotelii noastre?"

 

Sfantul Iustin a raspuns: "Cu adevarat le iubesc si urmez dogmelor celor drepte ale crestinilor". Eparhul a zis: "Dar ce fel sunt acele dogme?" Iustin a raspuns: "Dogmele cele drepte, pe care noi crestinii le pazim cu dreapta credinta, sunt acestea: sa cunoastem pe Unul Dumnezeu, Facatorul si Ziditorul a toate, si al celor vazute si al celor nevazute; si ca sa-L marturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel vestit mai inainte de prooroci, Care va sa vie sa judece neamul omenesc. Acela este propovaduitorul mantuirii si invatatorul celor ce doresc sa se povatuiasca la fapte bune, pentru a carui dumnezeire fara de sfarsit, eu, fiind om neputincios si mai mic decat toti, nu pot sa spun ceva slavit, insa marturisesc ca acest lucru este al proorocilor, de vreme ce ei au vestit cu multi ani mai inainte venirea de sus pe pamant a Acestuia, despre Care am spus ca este Fiul lui Dumnezeu".

 

Eparhul a intrebat: "in ce loc se aduna crestinii?" Iustin raspunse: "Fiecare se duce acolo unde poate si unde voieste. Ti se pare oare, ca noi crestinii numai la un loc ne adunam? Nimic sa nu socotesti despre acest lucru, deoarece Dumnezeul crestinilor este necuprins cu locul si, fiindca este nevazut, umple pamantul si cerul. El pretutindeni este inchinat de cei credinciosi si slava Lui se cinsteste peste tot locul!"

 

Eparhul zise: "Spune-mi adevarat, in care loc va strangeti si unde a!duni pe ucenicii tai?" Iustin a raspuns: "Eu am petrecut pana acum aproape de casa unui oarecare Martin, langa baia ce se numeste Timiotini si acum a doua oara am venit in cetatea Romei. Nu stiu alt loc afara de cel ce l-am spus si daca a voit cineva sa vina la mine, eu l-am primit si l-am impartasit de invatatura cea adevarata". Rustic a zis: "Dar tu esti crestin?" Iustin a raspuns: "Cu adevarat, sunt crestin". Atunci eparhul a zis lui Hariton: "Au doara si tu esti crestin?" Sfantul Hariton a raspuns: "Ajutandu-mi Dumnezeu si eu sunt crestin". Dupa aceasta, Rustic a intrebat pe fericita femeie Harita de urmeaza si ea credintei lui Hristos. Aceea i-a raspuns: "Cu darul lui Dumnezeu, sunt crestina". Apoi Rustic a zis lui Evelpist: "Dar tu cine esti?"JEl a raspuns: "Sunt rob imparatesc, insa sunt crestin daruit de insusi Domnul Hristos cu libertate, iar cu milostivirea si cu darul Lui m-am facut partas la aceeasi nadejde la care sunt si acestia pe care-i vezi".

 

Dupa aceasta eparhul a intrebat pe Ierax: "Oare si tu esti crestin?" Ierax a raspuns: "Cu adevarat si eu sunt crestin, de vreme ce cinstesc pe acelasi Dumnezeu si ma inchin Lui". Eparhul a intrebat: "Iustin v-a facut pe voi crestini?" Ierax a raspuns: "Eu am fost si voi fi crestin". Dupa aceea, stand de fata si Sfantul Peon, a grait: "Si eu sunt crestin". Atunci eparhul a zis: "Cine te-a invatat pe tine credinta crestina?" El a raspuns: "De la parinti am luat eu aceasta buna marturisire". Dupa aceea Evelpist a zis: "Si eu m-am povatuit de la parintii mei a fi crestin, insa ascultand cuvintele lui Iustin, m-am intarit si mai mult in credinta crestineasca". Eparhul l;a intrebat: "Dar unde sunt parintii tai?" Evelpist raspunse: "in Capadochia". Eparhul a intrebat si pe Ierax: "in ce parte sunt parintii tai?" Ierax a raspuns: "Adevaratul nostru tata este Hristos, iar maica, Credinta, prin care credem intr-insul; iar pamantestii mei parinti au murit; eu am iesit din Iconia Frigiei si am venit aici". Dupa aceea eparhul a intrebat si pe Valerian: "Ce ai de zis si tu? Au doara esti si tu crestin si spre zeii nostri nu ai osardie?" Valerian a raspuns: "Si eu sunt crestin, pentru ca cinstesc si ma inchin Unuia adevaratului Dumnezeu, iar pe zeii vostri ii defaim".

 

Dupa aceea, iarasi eparhul intorcandu-se catre Iustin, a zis: "Asculta, tu, cel ce te numesti ca esti bine graitor si ti se pare ca tii invatatura cea adevarata, daca vei fi ranit de la cap peste tot trupul, oare astepti ca pentru aceea sa te sui la cer?" Iustin raspunse: "Astept ca si eu sa am aceeasi rasplatire de la Domnul meu, care s-a pregatit celor ce pazesc invatatura lui Hristos, daca voi rabda muncirea cea graita de tine; pentru ca stiu, ca tuturor celor ce vietuiesc cu buna credinta, si patimesc ceva pentru Dumnezeul lor, li se pastreaza darul lui Dumnezeu pana ce toata lumea va trece". La aceasta eparhul Rustic a zis: "Dar oare socotesti ca te vei sui la ceruri si vei primi vreo rasplata de la Dumnezeul tau?" Iustin a raspuns: "Nu socotesc, ci stiu cu intemeiere si aceea o nadajduiesc cu neindoire". Rustic a zis: "Sa ne apropiem de acum la trebuinta care ne sta inainte; deci adunati-va la un loc si, toti impreuna, jertfiti zeilor!" La acestea Iustin a raspuns: "Nimeni, avand cunostinta cea dreapta, nu va voi sa se lipseasca de dreapta credinta si sa cada in ratacire si faradelege".

 

Eparhul Rustic a zis: "De nu va veti supune poruncilor noastre, veti suferi munci fara de nici o mila". Iustin a raspuns: "Dorim cu adevarat, ca pentru Domnul nostru Iisus Hristos sa rabdam munci si sa ne mantuim, pentru ca acelea ne mijlocesc noua mantuire si indrazneaja la infricosata Lui judecata, Caruia din dumnezeiasca porunca ii va sta inainte toata lumea". Acelasi lucru l-au spus si ceilalti mucenici adaugand si aceasta: "Fa degrab ceea ce ai de gand sa faci ca noi suntem crestini si nu vom jertfi idolilor".

 

Auzind acestea, eparhul a dat o hotarare ca aceasta: "Cei ce nu voiesc sa jertfeasca idolilor si nu se supun poruncii imparatesti, sa fie batuti cu toiege si pedepsiti la moarte, ca sa li se taie capetele, precum poruncesc legile romanilor". Deci sfintii mucenici, slavind pe Dumnezeu, au fost scosi la locul cel obisnuit si, dupa bataile ce li s-au dat, au fost taiati cu securea si si-au savarsit patimirile intru mantuitoarea marturisire.

 

Dupa aceasta, unii din cei credinciosi au luat in taina trupurile lor cele cinstite si le-au ingropat la loc vrednic, ajutandu-le darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.