Vremurile pe care le trăim sunt vremuri foarte agitate. Din ce în ce mai mulţi oameni sunt copleşiţi de stres sau fac atacuri de panică.

Rezumatul cuvântului pe care îl voi spune astăzi este foarte simplu: Sfântul Vasile al Ostrogului vrea să vă ajute, indiferent de problemele cu care vă confruntaţi, fie că sunt mici, fie că sunt mari, fie că sunt chiar foarte mari. Eu nu pot să vă conving de acest lucru, dar, dacă veţi asculta cu atenţie relatări despre oameni pe care i-a ajutat, veţi putea înţelege că aşa este.

Unul dintre cele mai apăsătoare lucruri este să simţi că eşti neînţeles de nimeni, că eşti singur, că nimeni nu vrea să îţi întindă o mână de ajutor. M-aş bucura ca, după ce veţi cere ajutorul Sfântului Vasile al Ostrogului, să înţelegeţi că el vrea să fie cu adevărat prieten al vostru.

Dumnezeu le-a dat sfinţilor acest mare dar, să poată fi, cu adevărat, prietenii noştri. Unii oameni se simt nevrednici să fie ajutaţi de sfinţi. Intr-un fel, nimeni nu e vrednic să primească acest ajutor minunat. Numai că sfinţii nu ne iubesc pentru că suntem vrednici. Ei ne iubesc pur şi simplu, pentru că suntem fii ai Bisericii, şi vor să ne întindă o mână de ajutor ca să nu ne abatem de la calea mântuirii. Sau, dacă ne-am abătut deja, să ne ridicăm din cădere.

Atunci când sunteţi apăsaţi de mâhnire sau de deznădejde, aţi putea auzi despre o mulţime de oameni care au probleme ca ale voastre şi să nu rămâneţi cu mare lucru. Vă rog să ascultaţi cu atenţie minunile despre care voi vorbi şi să vă daţi seama că Sfântul Vasile vrea să vă vorbească prin ele. Ele sunt de fapt o invitaţie către voi, către noi, sau mai bine zis şi către noi, de a prinde mâna pe care ne-o întinde.

Cele mai multe dintre întâmplările pe care le pomenesc (şi pe care le-am selectat din cărţile despre minunile sfântului) au fost trăite de oameni care au trecut prin situaţii mult mai grele decât cele prin care trec cei mai mulţi dintre voi. Fac referire la ele tocmai ca să vă daţi seama că, dacă a putut ajuta şi oameni aflaţi în situaţii atât de grave, Sfântul Vasile vă poate ajuta şi pe voi, mult mai uşor.

Am să încep cu cazul unei femei pe nume Slobodanka, din Serbia de Est, care lucra în Elveţia de la vârsta de 30 de ani.

La vârsta de 44 de ani a început să aibă atacuri de panică atât de puternice, încât nu mai avea curaj să rămână singură în apartamentul în care locuia. După ce venea de la lucru, se ducea să doarmă la fiica ei. La sfatul mamei sale, după o lună, a plecat împreună cu sora ei în Muntenegru, spre mănăstirea din Ostrog. Ajungând la Mănăstirea de Jos, părintele Lazăr, egumenul, i-a citit o rugăciune, a spovedit-o şi i-a dat binecuvântare să se împărtăşească. Apoi ea a mers la Mănăstirea de Sus, unde s-a închinat la sfintele moaşte. Noaptea a dormit la Mănăstirea de Jos, iar în ziua următoare, după Utrenie, a plecat spre Elveţia. După ce s-a întors în apartamentul în care locuia, nu a mai făcut atacuri de panică. Mare a fost schimbarea pe care a trăit-o această femeie. Da, pur şi simplu, sfântul a ajutat-o să rupă lanţurile fricii.

Sfântul Vasile îndepărtează vălul stresului, al depresiei şi al deznădejdii de pe ochii oamenilor. Lucrul acesta e arătat şi mai clar în minunea pe care o voi povesti acum.

Un bărbat îşi dorea foarte mult să aibă copii. A aşteptat mai mulţi ani, dar degeaba. Până la urmă, soţia lui a rămas însărcinată şi i-a născut un băiat, pe care bărbatul îl iubea foarte mult. După ce băiatul a împlinit şase ani, s-a îmbolnăvit şi a murit. Din cauza şocului şi a supărării, bărbatul şi-a pierdut minţile. El nu mai vorbea cu nimeni, doar plângea ca un copil. Oricât au încercat rudele şi prietenii să îl ajute să îşi revină, omul nu dădea niciun semn de vindecare.

Intr-o zi, rudele l-au dus la Ostrog. Erau, în afară de bărbatul respectiv, încă cinci persoane. La un moment dat, mergând noaptea, s-au rătăcit. Au căutat drumul vreme de mai multe ceasuri, după ce se împărţiseră în grupuri mai mici. Brusc, bolnavul a simţit cum un văl îi cade de pe ochi. Se vindecase. Şi-a dat seama unde este şi i-a recunoscut pe cei din jur. Mai mult, pentru că ştia locul în care se aflau, pentru că fusese de mai multe ori la Ostrog, i-a condus pe ceilalţi spre mănăstire. Acolo s-au rugat toţi Sfântului Vasile, mulţumindu-i pentru ajutorul primit.

Cum a putut Sfântul Vasile să îi ia de pe suflet vălul suferinţei şi al deznădejdii? E o taină. Sfinţii lucrează într-un mod pe care nu îl putem înţelege. Dar trebuie să credem că, aşa cum i-au ajutat pe alţii, ne pot ajuta şi pe noi. Acest bolnav îl cunoscuse pe Sfântul Vasile înainte de a-şi pierde copilul. Venise de mai multe ori la mănăstirea din Ostrog. Iar atunci când a avut nevoie de ajutorul sfântului, acesta nu a pregetat să îi vină în întâmpinare.

Este aproape sigur că problemele voastre sunt mai uşoare. Poate că nu vedeţi nicio legătură între cazurile voastre şi cel al acestui tată. Dar vă rog să nu căutaţi strict mărturii despre oameni care s-au aflat în situaţii identice cu ale voastre.

O femeie din Nikşici şi-a pierdut minţile exact în perioada în care voia să se boteze. Era măritată şi soţul ei nu ştia ce să facă cu ea. Femeia a fost botezată la Ostrog şi imediat după botez a vomat ceva închis la culoare. După aceea, s-a vindecat complet. Se pare că îşi pierduse minţile din pricina farmecelor, iar botezul îi adusese vindecarea.

O altă femeie, pe nume Vera Filipovici, a trecut în anul 1992 printr-o stare groaznică, a suferit vreme de o săptămână de stres cronic. A venit la mănăstirea din Ostrog, s-a botezat şi s-a vindecat.

Taina Botezului este foarte mare, chiar dacă noi nu înţelegem valoarea ei. Botezul, unirea cu Hristos, este mai mare decât orice pelerinaj la sfinţi. Unindu-se cu Hristos, Vera a scăpat de stres. De fapt, cei care trăiesc aproape de Hristos se raportează cu totul altfel la stres şi la încercările vieţii. Am făcut referire la aceste femei nu pentru că botezul ar fi o soluţie şi în cazurile voastre. Voi sunteţi botezaţi, iar Vera nu era. Dar şi în cazurile voastre soluţia este întâlnirea cu Hristos şi cu sfinţii Săi.

In anul 2004, un copil de 10 ani, pe nume Radovan, s-a îmbolnăvit brusc. Sufletul lui s-a umplut de frică. El fugea de oameni, temându-se fără niciun motiv. Il speria orice firicel de praf sau orice crenguţă dintr-un copac. Părinţii l-au dus la un doctor psihiatru, care i-a recomandat medicamente uşoare. Dar tatăl lui simţea că vindecarea nu va veni de la medicamente, ci de la Dumnezeu. A luat binecuvântare de la părintele paroh şi a plecat împreună cu soţia şi fiul său spre Ostrog.

Când copilul s-a închinat la sfintele moaşte, un părinte i-a citit o rugăciune pentru sănătate. După ce au ieşit din biserică, au aşteptat o vreme, să înceapă slujba, apoi au intrat iar în biserică. S-au închinat iarăşi la sfintele moaşte. Din acea zi, copilul a început să se simtă mai bine, iar în cele din urmă s-a vindecat de tot. Nu se poate explica exact modul în care s-a îmbolnăvit Radovan. Dar, pentru credinţa tatălui său şi cu darul Sfântului Vasile, s-a tămăduit.

Sfântul Vasile a făcut o altă minune în prima parte a secolului XX, ajutând doi tineri care voiau să se căsătorească. Ei erau vecini, copilăriseră împreună, crescuseră împreună şi acum voiau să îşi lege vieţile prin căsătorie, pentru că se iubeau mult. Dar, atunci când tatăl tânărului a aflat de decizia lor, i-a spus fiului său că îi găsise o altă mireasă. Când fiul a aflat numele acelei fete, şi-a pierdut minţile. Era, cum se spune, nebun de legat, fiind foarte sălbatic în manifestări.

Tatăl lui şi-a înţeles greşeala, s-a căit pentru păcatul său şi l-a dus pe tânăr la moaştele Sfântului Vasile. Acolo, tânărul s-a vindecat. După ce s-a întors la casa lui, s-a căsătorit cu fata pe care o iubea.

Tânărul acesta îşi pierduse minţile pentru că tatăl încerca să îl despartă de aleasa inimii lui. Mulţi tineri sunt devastaţi în urma unor relaţii de prietenie care s-au terminat urât. Sunt atâtea inimi zdrobite, sunt atâtea suflete care rămân cu traume pentru că nu ştiu să ceară ajutor lui Dumnezeu şi sfinţilor.

Există mulţi oameni traumatizaţi de experienţe de tot felul, care stau ani şi ani de zile în suferinţe pentru că nimeni nu le arată calea spre izbăvire. Unii clachează la situaţii urâte, pe care le aşteptau cu frică. Alţii clachează la lipsuri materiale.

Alţii clachează la greutăţi neaşteptate, la situaţii care le pun în pericol viaţa.

O femeie din Bar, Ianica, se dusese să strângă vreascuri din pădure. Pe drum, a alunecat şi a căzut pe o pantă abruptă, oprindu-se într-un pârâiaş. Era rănită grav şi nu putea să meargă. Mai târziu, au găsit-o nişte vecini şi au dus-o la casa ei.

Dar femeia avusese o cădere nervoasă foarte gravă. Problemele ei psihice s-au tot agravat, până când a ajuns să se poarte ca o demonizată. Vreme de opt ani tot fugea de acasă şi rătăcea prin împrejurimile oraşului Bar. Oamenii spuneau că este nebună. In anul 1932, mama ei a dus-o la Ostrog. Un părinte ieromonah i-a citit rugăciuni de tămăduire, iar Ianica a început să îşi revină. Pentru rugăciunile mamei sale, Sfântul Vasile o ajutase.

Cu decenii şi mai ales cu secole în urmă, când familiile erau creştine, atunci când cineva se afla într-o situaţie grea, rudele se rugau pentru el. Nu numai în cărţile despre minunile Sfântului Vasile al Ostrogului, ci şi în cărţile despre minunile multor alţi sfinţi vedem cum părinţii sau alte rude se roagă pentru cei care sunt bolnavi cu trupurile sau cu sufletele. Din păcate, în ziua de astăzi, când din ce în ce mai puţine familii au la bază unirea soţilor în Hristos, nu este de mirare că în unele situaţii părinţii preferă să îi interneze pe tinerii bolnavi la psihiatrie, fără să încerce să primească ajutor de la Dumnezeu şi de la sfinţii Săi.

In anul 1924, un bărbat îşi ieşise din minţi. Nu mai ştia nici măcar cine este. Rudele au înţeles că situaţia era gravă, aşa că l-au dus legat la moaştele Sfântului Vasile. Omul s-a întors vindecat la casa lui. A mai trăit peste de douăzeci de ani, dar problemele nu au mai revenit. Oare câţi dintre cei care trec prin încercări asemănătoare, nemaiştiind cine sunt, zac prin tot felul de spitale, când ar fi putut fi ajutaţi de sfinţi? Ba încă bărbatul acesta se manifesta şi foarte violent, că din acest motiv l-au adus legat la sfânt... Dacă l-ar fi văzut un psihiatru, l-ar fi trecut imediat pe medicamente puternice...

Nu neg faptul că psihiatrii au rostul şi valoarea lor. Dar spun că, din păcate, ei sunt văzuţi din ce în ce mai mult ca singurii care i-ar putea ajuta pe cei bolnavi cu capul, cum se spune, şi se trece cu vederea că sfinţii i-au ajutat şi pe cei pe care medicii au recunoscut că nu îi pot ajuta.

Mitropolitul Daniil al Muntenegrului a cunoscut în anul 1968 o profesoară de filozofie, foarte credincioasă, care ajunsese mută. Nu se ştia cauza acestei probleme de sănătate. Ani de zile ea căutase ajutorul doctorilor în locuri diferite, şi la Belgrad, şi la Viena, dar fără niciun rezultat. Fusese nevoită să renunţe la catedră, pentru că nu mai putea preda.

Mitropolitul a îndemnat-o să meargă la Ostrog, scriindu-i chiar o scrisoare de recomandare pentru stareţul mănăstirii. După ce s-a dus la Ostrog, unde a rămas două-trei zile, profesoara a pornit spre casă, fără să simtă vreo schimbare.

Dar, nu după mult timp, a putut să vorbească din nou. Aşteptând autobuzul în oraşul Podgoriţa, a văzut nişte copii care se jucau, făcând gălăgie. Ea a vrut să îl întrebe ceva pe unul dintre copii şi, spre mirarea ei, a văzut că putea vorbi. Sfântul Vasile o vindecase.

Cu ce au ajutat-o pe femeie medicii din Belgrad şi din Viena? Cu nimic. Şi iată că Sfântul Vasile s-a arătat mai puternic decât toţi medicii la un loc. E foarte probabil că femeia trecuse printr-o încercare grea, că nu îşi pierduse puterea de a vorbi de la o chestie banală. Dar, indiferent ce traume a avut, sfântul a ajutat-o să vorbească din nou.

Oricum, merită pomenit aici şi faptul că unii evită să meargă la psihiatri, chiar atunci când e cazul. Sunt persoane care au nevoie de ajutor medical de specialitate, dar ele nu îl acceptă. Pe de o parte, le este ruşine să recunoască faptul că au ajuns într-o astfel de situaţie. Nici dacă duhovnicii le cer să meargă la spital nu vor să meargă. Preferă să îi judece şi pe duhovnici şi să se bazeze doar pe propriile păreri. Nimeni nu are dreptate, doar ei. Dacă ei cred că îi va vindeca direct Dumnezeu sau sfinţii Lui, atunci nu mai ascultă nici de duhovnic şi nici de nimeni. Şi aşa, încet-încet, merg pe drumul înşelării, care are o finalitate foarte tristă. Extrem de tristă şi de previzibilă...

„Dar, ce, e rău să ne lăsăm în seama lui Dumnezeu? El nu poate să ne vindece de orice boală?” Da, numai că Dumnezeu lucrează şi prin doctori. El de asta i-a lăsat pe doctori. Ca bolnavii să meargă la ei pentru tratament. Lucrul acesta nu exclude nici rugăciunea, nici mersul la sfinte masluri, nici pelerinajele... Faptul că Dumnezeu face minuni, arătând că puterea Sa poate lucra şi acolo unde priceperea medicilor e neputincioasă nu trebuie înţeles ca o negare a lucrării medicilor.

Iar cine înţelege aşa trece cu vederea învăţătura ortodoxă despre doctori şi medicină, care e cât se poate de clară. Bolnavii trebuie să ceară ajutorul doctorilor, rugându-se ca Dumnezeu să îi lumineze pe aceştia ca să facă tot ce trebuie pentru vindecare... Şi, chiar şi atunci când medicii spun că nu mai e nimic de făcut, chiar şi atunci Dumnezeu poate lucra, din iubirea Sa de oameni...

Am să mai vorbesc acum despre o singură vindecare. O femeie care avea anemie hemolitică făcuse o piatră la vezica biliară, care era infectată. Ea nu a vrut să fie operată. Când situaţia s-a agravat, doctorii au hotărât să o opereze, numai că vreme de şapte zile au tot amânat operaţia de pe o zi pe alta. Din cauza stresului, femeia a înnebunit. Fiica ei a luat şosetele bolnavei şi s-a dus să le atingă de racla cu moaştele Sfântului Vasile al Ostrogului, cerându-i părintelui ieromonah de acolo să se roage pentru mama ei, care urma să fie operată a doua zi. Operaţia a fost foarte grea, medicul afirmând că în toată cariera lui nu văzuse ceva mai dificil: vezica biliară era plină de pietre şi puroi, pancreasul şi intestinele erau pline de puroi. Dar operaţia a reuşit, iar femeia şi-a revenit repede, pentru rugăciunile Sfântului Vasile.

Imi dau seama că aş putea să spun o mulţime de întâmplări similare, iar voi să tot spuneţi că nu seamănă cu cele prin care treceţi acum. Dar nici nu trebuie să semene. Trebuie doar să vedeţi puterea sfântului. Trebuie doar să vedeţi că Sfântul Vasile vine grabnic în ajutorul tuturor celor care i se roagă.

In zilele noastre, din ce în ce mai mulţi oameni ajung să aibă probleme psihice, mai grave sau mai puţin grave. Chiar şi unii oameni care vin la biserică, se spovedesc, se împărtăşesc, au astfel de probleme. E normal lucrul acesta? Nu e normal, dar este o realitate. Ne place sau nu, din diferite motive, omul zilelor noastre este un om împrăştiat, un om care nu se mai cunoaşte pe sine, un om răvăşit de probleme şi necazuri de tot felul. Motivul principal este că nu îl cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu.

„Dar cum - poate spune cineva - cum să nu îl cunosc pe Dumnezeu, când merg de atâţia ani la biserică, când am făcut atâtea canoane, când am fost în pelerinaje la atâtea mănăstiri, la atâţia sfinţi, când cunosc mari părinţi duhovniceşti?” Răspunsul este simplu: viaţa duhovniceaşcă este mai mult decât atât... Toate aceste lucruri sunt, evident, bune, de mare folos pentru mântuire, dar nu sunt un criteriu sigur al faptului că te afli pe drumul cel bun. Poţi, de exemplu, să mergi în fiecare lună într-un pelerinaj, dar să te biruie lăcomia sau alte patimi. Şi câţi creştini se luptă cu adevărat cu patimile? Câţi iubesc nevoinţa făcută cu dreaptă socoteală? Pentru că unii se nevoiesc cu o râvnă fără măsură şi ajung la mari dezechilibre sufleteşti. Citesc, de exemplu, că trebuie să se lupte cu lenevia şi ajung într-o stare de surescitare nervoasă, de ameţeală permanentă, şi nu mai sunt buni de nimic. Oare asta vrea Dumnezeu de la ei?

Să ne uităm în sufletele noastre şi să vedem dacă aflăm acolo pacea lui Hristos sau tulburarea. Să vedem dacă avem puterea să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, sau cârtim la fiecare pas al vieţii, părându-ni-se că ne-ar fi fost mai bine dacă Dumnezeu ar fi rânduit altfel viaţa noastră.

E clar că în ultimii ani se tot înmulţesc ştirile negative, că lumea merge din rău în mai rău. Şi noi avem de ales: putem să cunoaştem toate informaţiile acestea dezastruoase, politic, social sau spiritual, şi să ne lăsăm sufocaţi de povara lor.

Sau putem să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Putem să vedem cum ne întăreşte Dumnezeu în fiecare zi, chiar dacă vremurile sunt grele. Da, vremurile nu sunt roz, chiar dacă am vrea să fie roz. Da, motive de tulburare, de îngrijorare, există. Stresul îi afectează, din păcate, şi pe cei care merg la biserică. Nu putem să îl ignorăm. Trebuie să fim conştienţi de el. Şi trebuie să ne luptăm cu el.

Trebuie să avem curajul de a recunoaşte că în lupta cu povara zilei de multe ori cedăm, de multe ori clacăm, de multe ori păcătuim. De aceea este atât de important să ştim să alergăm la pocăinţă. Şi nu doar la scaunul de spovedanie. Trebuie să ne plecăm la rugăciune şi să ne pocăim pentru greşelile pe care le facem, din nepriceperea sau din răutatea noastră, în fiecare zi. Trebuie să trăim într-o pocăinţă continuă. Dar pocăinţa aceasta nu trebuie să ne apese ca o povară, nu trebuie să fie o pocăinţă aducătoare de
deznădejde. Ci trebuie să fie o pocăinţă care să ne aducă în braţele lui Dumnezeu.

Şi, dacă ne privim în oglinda sufletească, şi dacă vedem că suntem apăsaţi, că suntem tulburaţi, că nu avem linişte, atunci să alergăm la Hristos şi la sfinţii lui.

Sunt unii care spun: „Da, aşa este, credem şi noi că aşa este. Am încercat şi noi să luptăm cum trebuie o vreme, chiar mai mulţi ani, dar nu mai avem putere.

Am clacat. Pentru noi, nu mai există nicio şansă de revenire...” Sunt oameni care ajung la capătul puterilor şi care au senzaţia că ceva în creierul lor s-a ars, s-a stricat iremediabil, şi că nu mai pot duce o viaţă normală. Gata - Burn out... Alţii sunt prinşi de depresii şi văd totul în culori întunecate. Chiar în negru. Viaţa nu mai are rost, nu mai are gust, nu mai are sens...

Ei bine, putem spune că Hristos nu a venit în lume şi pentru aceşti oameni? Nu, evident că nu. Hristos, Care a vindecat bolnavi de tot felul, îi poate vindeca şi pe ei.

Da, este foarte greu să crezi că şi tu te poţi ridica, e greu, dar e singura ta şansă. Dacă te afli în această încercare, nu rezolvi nimic dacă stai la pământ. Nu. Hristos vrea să te ridice.

Uitaţi-vă la oamenii despre care v-am vorbit astăzi. E Sfântul Vasile al Ostrogului mai mare decât Hristos? Nu, evident că nu. Sfinţii nu pot face niciun bine prin propriile puteri, ci doar prin puterea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu i-a trimis în ajutorul nostru.

Căutaţi puterea să vă ridicaţi, din orice deznădejdi şi supărări. V-aţi mai ridicat, chiar de mai multe ori, dar iarăşi aţi căzut? Nu-i nimic, ridicaţi-vă iar. Incă o dată...

Acum alergaţi şi la ajutorul Sfântului Vasile al Ostrogului. Dar nu cu îndoială, nu spuneţi: „Ce, dacă până acum nu m-au ajutat alţi sfinţi, poate mult mai mari decât el, oare cum ne va ajuta acesta?...” Nu, ci cu nădejdea că el vă va ajuta şi pe voi, aşa cum i-a ajutat şi pe alţii. Cu nădejdea că nu vă va lăsa, cum nu i-a lăsat nici pe alţii. Rugaţi-vă lui, cu cuvintele voastre. Rugaţi-vă lui, citind acatistul sau alte rugăciuni. Şi nu vă va lăsa.

Sfinte Vasile al Ostrogului, ierarh care ai primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, noi nu ştim să venim la tine, noi nu ştim să cerem ajutorul tău. Dar te chemăm pe tine în întâmpinarea noastră. Roagă-te pentru noi, să scăpăm din slăbiciunile şi neputinţele noastre şi izbăveşte-ne din toate cursele celui rău, ca să te lăudăm până la sfârşitul vieţii noastre. Amin.

Danion Vasile

Fragment din cartea "Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog", Editura Areopag

Cumpara cartea "Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog"

• Reguli si rutine esentiale legate de efectuarea temelor cu calm si fara stres
  Publicat in : Religie
• Barbatul si femeia in conditii de stres
  Publicat in : Credinta
• Stresul
  Publicat in : Morala
• Despre stres
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: