Sfantul si Dreptul Iov

Sfantul si Dreptul Iov

Sfantul si dreptul Iov a trait in Avsitida, teritoriu intre Arabia si Idumeea. Tatal sau se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorica, nu este o legenda sau un mit. Despre existenta istorica a lui Iov ne certifica Iezechiel care il aminteste pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel; Isus, fiul lui Sirah - Iov a tinut fara abatere toate caile dreptatii; Iacob - Iov este un model de rabdare pentru cei credinciosi.

Sfantul si dreptul Iov a fost un barbat cinstit, drept si temator de Dumnezeu, si foarte bogat.

Cand a implinit 70 de ani, Dumnezeu a ingaduit sa cada asupra lui cumplite ispite aduse de diavol. Intr-o singura zi, Iov si-a pierdut toata averea, si in aceeasi zi i-au murit toti fiii si fiicele. Dupa aceea el insusi a cazut in niste boli cumplite, trupul lui prefacandu-se tot intr-o rana din cap pana in picioare. Dar Iov nu a grait nimic rau impotriva lui Dumnezeu, ci a indurat tot chinul cu rabdare pana la sfarsit. De amintit sunt si cuvintele lui: "Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant".

Dupa toate cele indurate, Dumnezeu i-a intors deplin sanatatea, i-a dat bogatii mai mari decat avusese inainte, si i-a daruit alti sapte fii si trei fiice, tot atatia copii cati ii murisera. Sfantul si dreptul Iov a trait inca 170 dupa aceasta mare incercare, ajungand pana la varsta de 248 de ani. In toti anii vietii lui pe pamant dreptul Iov a adus neincetat slava lui Dumnezeu.

Sfantul si Dreptul Iov este socotit de toata crestinatatea ca fiind pilda de rabdare in incercarile ingaduite de Dumnezeu.

Troparul Sfântului şi Dreptului Iov

Glasul 1

Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.

Condacul Sfântului şi Dreptului Iov

Glasul 8

Ca nişte pârgă a firii...

Ca un adevărat şi drept, de Dumnezeu cinstitor şi fără prihană, şi sfinţit arătându-te preamărite, sluga lui Dumnezeu cea adevărată, ai luminat lumea cu răbdarea ta, prearăbdătorule şi preaviteazule; pentru aceasta toţi, de Dumnezeu înţelepţite Iov, lăudăm pomenirea ta.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Sfintei Sofia cea Noua, nebuna din Kleisoura - Sfanta Cuvioasa Sofia, care s-a nevoit in Manastirea Kleisoura, este praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 6 mai. Sophia Saoulidi s-a nascut in anul 1883, intr-o localitate din Trapezunt, in Pont, Asia Mica. Parintii sai se numeau Amanatiu si Maria.

In anul 1907, ea s-a casatorit in aceeasi localitate, cu Iordan Hortokoridu. Dupa numai sapte ani, insa, in anul 1914, sotul ei a disparut, fara urma, ea ramanand singura, cu un copil nou-nascut. Nu dupa multa vreme, pruncul a murit si el. Aceste tragedii au facut-o pe Sofia sa devina din ce in ce mai credincioasa, adancindu-se intr-un sentiment curat de pocainta.

Sfanta Sofia si-a inceput viata ascetica in Pont, intr-un munte indepartat de localitatea natala. Pe cand se afla in acest loc, in post si rugaciune, sfintei i s-a infatisat Sfantul Gheorghe

Citeste mai multe informatii despre Sfanta Sofia cea Noua, nebuna din Kleisoura

- Sfintilor Cuviosi Mamant, Pahomie si Ilarion;
- Sfantului Mucenic Dimitrion;
- Sfintilor Mucenici Danax, Mesir si Terinos;
- Sfantului Mucenic Donat;
- Sfantului Mucenic Varvar.

Maine, praznuim aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

Pe aceeaşi temă

06 Mai 2020

Vizualizari: 61248

Voteaza:

Sfantul si Dreptul Iov 5.00 / 5 din 6 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • dani cosmaPostat la 2011-05-06 19:41

    SLAVA TIE IOV OMUL BUN A LUI DUMNEZEU...AMIN

  • Mihaela NistorPostat la 2011-05-06 10:19

    Atata timp cat suntem creatia lui Dumnezeu,Tatal Cersc Pastorul Bisericii Noastre, vom avea astfel de exemple.Sfintii Parinti rugatori din timpurile sravechi au fost dovada vie. Dar sa nu-i iutam pe pustnicii, preotii martiri-morti in inchisori-,si talpasul (taranul)care a indurat razboaie si umilinta.Ei sunt istoria vie a rabdarii si credintei stramosesti.Fiind contemporani cu ei trebiue sa ne rugam pentru slava lor si sa el urmama drumul atat cat putem. Doamne ajuta.

  • BOTEZATU AUREL Postat la 2010-05-06 12:09

    In toate timpurile Dumnezeu a avut dreptslavitori, si faptele din trairea acestora par sa depaseasca intelegerea omului de azi, impietrit in duhul lumesc, intr-o permanenta indepartare de Cel care i-a daruit viata si pamantul spre stapanire. Din stapan al lumii, a ajuns urmasul lui Adam sa fie sluga acesteia, sa slujeasca zidirii, uitand pe Domnul Dumnezeul Sau. Chipul turmei celei cuvantatoare, nu este decat dedublarea chipului indepartat de Dumnezeu al pastorilor Bisericii de azi. Turma fara pastor merge drept spre pierzare. Sa mai inalta oare astazi de pe acest pamant pangarit slava de odinioara a Dreptului Iov!?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Afiseaza Calendarul Ortodox

Viata omului - darul lui Dumnezeu
Viata omului - darul lui Dumnezeu Cu adevărat, viața este un dar de la Dumnezeu, de care noi trebuie să ne bucurăm cu toată ființa noastră! Viața trebuie trăită în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Începem existența noastră prin această viață pământească pentru o vreme oarecare, orânduită de 12.00 Lei
Alfabetul fericirii vesnice
Alfabetul fericirii vesnice Este foarte greu să definim fericirea, ca de altfel viața, iubirea etc. Fericirea nu se definește, ci se trăiește intens, ființial. Fără de Dumnezeu nu poți fi fericit. Ziua fără de soare este întuneric, adică noapte. Atunci când apare soarele pe cer, tot 25.00 Lei
Cuvant despre pocainta
Cuvant despre pocainta Prezenta ediție unește într-un singur volum două lucrări deosebit de frumoase, al căror subiect este, în esență, același: mântuitoarea pocăință. Cea dintâi carte este o sinteză asupra experienței practice, duhovnicești, a pocăinței, pe baza Sfintelor 70.00 Lei
Strigatul din oglinda
Strigatul din oglinda E greu când toate-ncep să se încline,În așteptarea zilei cea din urmă.Și-n miezul negru-al soarelui din tineUn vierme, întruna, scurmă și scurmă.Un misterios dicteu: te subțieziCum scândura-nșelată de talașii sterpi.Și te-nlănțuie vedenii: niște șerpi 25.00 Lei
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi Suntem arhitecții propriei eternități prin fiecare gând și fiecare faptă care aduce lumină celorlalți. Aceasta este busola morală necesară într-o lume care a uitat să se oprească și să privească cerul. Acum 50.000 de ani, specia noastră a încetat să mai 60.00 Lei
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale „Leacuri mănăstirești” este un tezaur de tămăduire ce reunește peste 120 de rețete naturale culese de Mariana Borloveanu direct din liniștea chiliilor mănăstirești. Acest volum tămăduitor transformă darurile din „farmacia lui Dumnezeu” în remedii 70.00 Lei
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii Maica Tecla binecuvântează masa ta cu peste 90 de rețete desprinse din inima mănăstirii Văratec. De la numeroase rețete de post, simple și hrănitoare, mâncăruri pentru mesele în familie și preparate tradiționale din carne, până la rețete din pește, precum 65.00 Lei
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim Pe Danion Vasile îl admir și pentru sinceritatea sa. Sinceritate în trăirea credinței ortodoxe. Virtute mică, de la sine înțeleasă, ați putea zice, dar care în lumea noastră, dominată de mercantilism și obsesie pentru statut și imagine socială, a devenit 20.00 Lei
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre Cei mai mulți dintre contemporanii noștri habar nu au ce anume înseamnă akedia. Puțini sunt cei care știu că tradiția a identificat-o cu „demonul amieziiˮ cel atât de temut de către cei ce trec prin faimoasa „criză a vârstei de patruzeci de aniˮ. Și 41.23 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact