Sfintii Apostoli Vartolomeu si Varnava

Sfantul Apostol Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Dupa primirea limbilor in chip de foc ale Sfantului Duh, acestuia i-au cazut sortii ca, impreuna cu Sfantul Apostol Filip, sa mearga in Siria si in Asia de sus, pentru propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu. Deci au plecat amandoi in partile acelea, uneori umbland impreuna, alteori despartindu-se prin cetati si apoi iarasi intalnindu-se; si intorceau cu invataturile lor pe multi oameni spre mantuire.

Deci intr-o vreme, Sfantul Filip despartindu-se de Sfantul Vartolomeu si ducandu-se in partile Asiei Mici spre a propovadui cuvantul lui Dumnezeu la popoarele salbatice din Lidia si Misia, i-a poruncit Dumnezeu Sfantului Vartolomeu, care era prin alte cetati, sa mearga in ajutorul lui Filip. Si intalnindu-se ei, amandoi intr-un gand sufereau ostenelile si relele patimiri apostolesti, precum scrie despre aceasta in patimirea Sfantului Apostol Filip, astfel:

Sfantul Apostol Vartolomeu a fost trimis de Dumnezeu in ajutorul lui Filip, caruia ii urma si sora lui, fecioara Mariamia, toti slujind la mantuirea oamenilor.

Ei au trecut prin toate cetatile Lidiei si ale Misiei, binevestindu-le si suferind multe ispite si scarbe de la cei necredinciosi, fiind batuti, inchisi in temnite si loviti cu pietre. Dar pazindu-se vii intru toate acele ispite si batai, cu darul lui Dumnezeu, se sarguiau spre ostenelile ce le erau inainte intru buna-vestirea lui Hristos.

Si au ajuns si pana in Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, care propovaduia pe Hristos acolo si mangaindu-se cu dansul prin duhovniceasca mangaiere, s-au dus in tara Frigiei. Si intrand in cetatea Ierapole a Frigiei, au propovaduit pe Hristos. Iar cetatea aceea era plina de idoli, carora li se inchina poporul cel orbit de diavoleasca inselaciune. Si era acolo o vipera oarecare, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeita si o tineau inchisa in capistea cea zidita pentru dansa, aducandu-i multe feluri de jertfe spre hrana. Acel popor mai pazea cu cinste si alte taratoare, balauri si vipere. Pentru aceea, Sfantul Filip cu insotitorii sai mai intai s-au inarmat prin rugaciune asupra acelei vipere. Atunci s-a intamplat sa fie cu dansii si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, care le-a ajutat si au biruit vipera, injunghiind-o cu rugaciunea ca si cu o sulita; si au omorat-o, cu puterea lui Dumnezeu.

Iar Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu s-a despartit degraba de dansii, lasandu-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovadui intr-insa cuvantul lui Dumnezeu; iar el s-a dus in alte cetati pentru a propovadui bunavestirea lumii. Iar Sfantul Filip cu Vartolomeu si cu Mariamia, ramanand in Ierapole, se sarguiau cu dinadinsul sa izgoneasca de acolo intunericul inchinarii de idoli si sa straluceasca cunostinta adevarului ca o lumina mare, ostenindu-se ziua si noaptea in predicarea cuvantului, invatand pe cei inselati, inteleptind pe cei fara de minte si povatuind la calea dreptatii pe cei rataciti.

In cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Deci Sfintii Apostoli i-au deschis cu rugaciunea ochii cei trupesti, iar prin propovaduirea lui Hristos i-au luminat si ochii cei sufletesti si, botezandu-l pe el, petreceau in casa lui. Atunci a iesit vestea prin toata cetatea, cum ca Stahie cel orb s-a vindecat; si s-a adunat popor mult in casa lui. Si Sfintii Apostoli ii invatau credinta in Iisus Hristos pe cei ce veneau. inca se mai aduceau acolo si multi neputinciosi, pe care ii tamaduiau pe toti prin rugaciune si izgoneau diavolii din oameni; de aceea, multi au crezut in Hristos si s-au botezat de acesti Sfinti Apostoli. Iar antipatul acelei cetati avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind muscata de un sarpe, zacea bolnava, aproape moarta.

Si auzind ea de Sfintii Apostoli ca sunt in casa lui Stahie si ca tamaduiesc toate bolile cu cuvantul, a poruncit slugilor s-o duca la dansii, nefiind barbatul ei acasa. Si a castigat de la dansii indoita tamaduire, pentru ca s-a vindecat si de muscatura sarpelui si de diavoleasca vatamare de suflet, crezand in Hristos, prin invatatura lor. Deci, venind antipatul acasa, slugile lui i-au spus ca femeia lui a invatat a crede in Hristos, de la niste oameni straini care locuiesc in casa lui Stahie.

Atunci antipatul, maniindu-se foarte mult, a poruncit ca indata sa prinda pe apostoli, iar casa lui Stahie sa o arda; si s-a facut dupa porunca lui. Si s-a strans in Ierapole o multime mare de popor si, prinzand pe Sfintii Apostoli Vartolomeu, Filip si sora sa, Mariamia, ii tarau pe ulita, batandu-i si batjocorindu-i; apoi i-au aruncat in temnita. Dupa aceea antipatul a sezut la judecata, ca sa cerceteze pe propovaduitorii lui Hristos.

Deci, adunandu-se la dansul toti slujitorii idolesti si slujitorii viperei celei ucise, au facut plangere impotriva Sfintilor Apostoli, zicand: "Fa dreptate, antipate, pentru necinstea adusa zeilor nostri, caci de cand au intrat acesti straini in cetatea noastra, au pustiit altarele marilor zei, pentru ca poporul a uitat sa aduca obisnuitele lor jertfe; inca au mai omorat si cinstita noastra zeita vipera si toata cetatea s-a umplut de faradelege; deci sa nu lasi sa mai traiasca acesti fermecatori".

Atunci antipatul a poruncit sa dezbrace pe Sfantul Filip de imbracaminte, crezand ca poate vor fi farmece in imbracamintea lui si, dezbracandu-1, n-au gasit nimic; asemenea si pe Vartolomeu l-au dezbracat. Iar cand se apropiara de Mariamia, vrand sa o dezbrace si pe ea si sa-i dezgoleasca feciorescul ei trup, atunci deodata s-a schimbat inaintea ochilor lor si s-a facut ca o vapaie de foc, iar paganii, inspaimantandu-se, au fugit din fata ei. Dupa aceea ighemonul a osandit pe Sfintii Apostoli la rastignire.

Deci mai intai gaurindu-i calcaiele Sfantului Apostol Filip, l-au legat cu o funie si, spanzurandu-l de un lemn in preajma usii capistei viperei, l-au rastignit cu capul in jos, batjocorindu-l si lovindu-1 cu pietre. Dupa aceea l-au rastignit si pe Sfantul Vartolomeu langa peretii capistei si indata s-a facut mare cutremur, incat pamantul, deschizandu-se, a inghitit pe antipat si pe toti slujitorii viperei, impreuna cu multime de popor necredincios. Vazand aceasta, s-au infricosat toti credinciosii si necredinciosii si au strigat catre Sfintii Apostoli ca sa-i miluiasca si sa roage pe Unul Adevaratul Dumnezeu pentru ei, ca sa nu-i inghita pamantul de vii. Si indata grabindu-se, au dezlegat pe Vartolomeu, iar pe Filip n-au putut sa-l dezlege indata, ca era spanzurat sus.

Dar astfel a fost buna voirea lui Dumnezeu, ca prin acest fel de patimire si moarte sa treaca apostolul Lui de la pamant la cer, spre care si picioarele lui erau intoarse. Astfel fiind spanzurat, Sfantul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrajmasii sai, ca sa le ierte toate greselile si sa le lumineze ochii mintii lor, ca sa cunoasca si sa vada adevarul. Iar Domnul s-a plecat spre rugaciunea lui si indata a poruncit pamantului de a scos vii pe toti pe care ii inghitise, numai antipatul si cu slujitorii viperei au ramas in adanc. Iar ceilalti au marturisit cu mare glas si au preamarit puterea lui Hristos, dorind sa fie botezati.

Si pe cand ei voiau sa ia de pe lemn pe Sfantul Filip, el si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Hristos, deci l-au pogorat mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curatie si-a pazit fecioria, privind la patimirea si la moartea fratelui sau, Sfantul Filip, l-a cuprins cu dragoste si 1-a sarutat, veselindu-se de el cu duhul, ca bine si-a savarsit alergarea sa. Iar Vartolomeu a botezat pe toti cei ce crezusera in Hristos, randuindu-le episcop pe Stahie. Dupa aceea au ingropat cu cinste trupul Sfantului Filip, iar in locul unde a curs sangele lui, a crescut vita de vie dupa. trei zile, in semn ca Sfantul Apostol Filip, dupa varsarea sangelui sau pentru Hristos, acum se indulceste de bucuria cea vesnica, impreuna cu Domnul sau in imparatia cerului.

Iar Sfantul Apostol Vartolomeu si fericita fecioara Mariamia au mai zabovit cateva zile in Ierapole dupa ingroparea Sfantului Filip si, intarind bine in credinta biserica cea nou adunata, s-au despartit, pornind fiecare in calea sa. Sfanta Mariamia s-a dus in Licaonia, unde s-a si mutat catre Domnul, iar Sfantul Vartolomeu s-a dus in partile Indiei si a zabovit acolo, ostenindu-se multa vreme, umbland si propovaduind cuvantul Domnului prin cetati si sate si tamaduind pe cei neputinciosi cu numele lui Hristos. Apoi, luminand pe multi si facandu-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfantului Matei ce o purta la sine, talmacind-o in limba lor. inca a lasat la ei si pe cea in limba evreiasca, care, dupa o suta de ani si mai mult, a fost adusa in Alexandria de Pantin, filosoful crestin.

Iar dupa ce a iesit din India, Sfantul Vartolomeu s-a dus in Armenia cea mare. Si mergand el acolo, idolii si mai ales diavolii care locuiau in idoli au tacut, zicand cu mare glas acest din urma cuvant, ca "Vartolomeu ii izgoneste si-i munceste pe ei". Si se izgoneau duhurile cele necurate nu numai din idoli, dar si din oameni prin venirea Sfantului Apostol Vartolomeu; pentru aceea, multi credeau in Hristos. In tara aceea era un imparat cu numele Polimie, care avea o fata indracita, iar diavolul striga prin gura ei: "O, Vartolomee, si de aici ne izgonesti pe noi?" Iar imparatul auzind aceasta, a poruncit sa fie cautat Vartolomeu cu dinadinsul.

Iar apostolul lui Hristos, ducandu-se la acea fata indracita, indata a fugit diavolul dintr-insa, iar fata imparatului s-a facut sanatoasa. Dupa aceasta, vrand imparatul sa multumeasca sfantului, i-a trimis camile incarcate cu daruri: cu aur, cu argint, cu margaritare si cu alte lucruri pretioase. Iar el, fiind sarac cu duhul si neavand trebuinta de nimic, le-a trimis inapoi la imparat, zicandu-i: "Eu nu fac negutatorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenesti, pe care, de le voi dobandi, le voi duce la cer si atunci ma voi arata inaintea Domnului meu ca sunt mare negutator". Si umilindu-se imparatul de cuvintele lui, a crezut in Hristos cu toata casa sa si au fost botezati de mainile sfantului apostol atat imparatul Polimie, cat si imparateasa, fiica lui cea tamaduita si multi din boieri si popor fara numar; caci mai mult de zece cetati, cautand la imparat, au primit Sfantul Botez.

Aceasta vazand slujitorii idolesti, s-au maniat asupra sfantului apostol, socotind de rau aceea pentru ei; caci idolii lor se sfaramau, inchinarea de idoli cu totul se pierdea si jertfele din care ei se hraneau nu se mai faceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis, fratele imparatului, l-au indemnat sa-1 piarda pe Vartolomeu si sa razbune nedreptatea ce s-a facut idolilor lor.

Deci acela, gasind vreme potrivita, a prins pe sfantul apostol si l-a muncit in cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi l-a rastignit pe cruce cu capul in jos. Iar sfantul apostol, bucurandu-se, patimea pentru Hristos, Domnul sau, si fiind spanzurat pe cruce cu capul in jos, nu inceta a propovadui cuvantul lui Dumnezeu; pentru ca pe cei credinciosi ii intarea in credinta, iar pe cei necredinciosi ii sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se intoarca de la intunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos. Iar muncitorul, nesuferind aceste cuvinte, a poruncit sa jupoaie pielea de pe el; dar sfantul rabda si intr-aceasta munca ca intr-un trup strain, neincetat binecuvantand si proslavind pe Dumnezeu. In sfarsit, muncitorul a poruncit ca odata cu pielea sa-i taie si capul. Atunci a tacut gura cea de Dumnezeu graitoare, luandu-se capul de la trup, care singur a ramas spanzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, insemnand cu adevarat mergerea apostolului spre cele de sus.

Astfel s-a sfarsit Sfantul Vartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecand dupa acele multe dureri si osteneli la odihna cea fara de dureri, intru bucuria Domnului sau. Iar credinciosii, care au fost de fata la sfarsitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, impreuna cu capul, si le-au pus intr-o racla de plumb, asezandu-le in aceeasi cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaste se dadeau bolnavilor tamaduiri cu minune; pentru aceasta, multi necredinciosi s-au apropiat de Biserica lui Hristos.

Iar dupa multa vreme, prigonitorii din partile acelea, cei intunecati cu indracirea idoleasca, auzind si vazand minunile ce se faceau de moastele Sfantului Vartolomeu, nevrand sa cunoasca puterile lui Dumnezeu, au luat sfintele moaste cu racla cea de plumb si le-au aruncat in mare. Dar o, minune! Racla cea de plumb a plutit usoara ca o luntre pe apa, sosind la insula Lipar. Si s-a facut descoperire lui Agaton, episcopul cetatii Liparului, despre moastele apostolesti care au fost aduse de ape. Si ducandu-se episcopul cu clerul si cu tot poporul la malul marii si gasind moastele, s-au minunat cu totii cum racla cea de plumb si cu moastele nu s-au afundat in apa, ci, mai usoara decat o luntre, a calatorit pe mare o cale atat de lunga pana la dansii. Pentru aceasta au preamarit pe Dumnezeu si au luat racla cu moastele si au pus-o in biserica lor cu bucurie si cu cantari de psalmi.

Dar nu se cuvine a trece cu tacerea si aceasta despre Sfantul Vartolomeu, care se scrie in viata Cuviosului Iosif, scriitorul de cantari. Acest cuvios, castigand o particica din moastele Sfantului Apostol Vartolomeu, a adus-o in locasul sau care era aproape de Constantinopol. El a zidit o biserica osebita in numele apostolului si partea aceea din moastele lui a pus-o intr-insa cu cinste; si adeseori se invrednicea a-l vedea pe sfantul apostol in vedenia visului, pentru ca avea catre dansul mare dragoste si credinta. Si dorea sa impodobeasca cu cantari de laude praznicul acestui sfant apostol, dar nu indraznea, ci se indoia daca-i va fi placut lui acel lucru sau nu.

De aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu si apostolului, ca sa i se dea lui pentru aceasta incredintare si sa i se daruiasca intelepciune de sus, ca sa poata scrie stihurile cantarii. Si rugandu-se pentru aceasta patruzeci de zile cu post si cu lacrimi, si apropiindu-se ziua pomenirii apostolului, a vazut la Vecernia praznicului pe Sfantul Apostol Vartolomeu aratandu-i-se in altar, imbracat in haine albe, si ridicand perdeaua altarului, l-a chemat la dansul. Iar Iosif apropiindu-se de sfantul apostol, acela a luat cartea Sfintei Evanghelii de pe dumnezeiasca Masa si a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicandu-i: "Sa te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu si sa izvorasca din limba ta apele cerestii intelepciuni. Inima ta sa fie scaun al Sfantului Duh, iar cantarile tale sa indulceasca toata lumea!" Zicandu-i aceasta, Sfantul Apostol Vartolomeu s-a facut nevazut. Iar Cuviosul Iosif, umplandu-se de negraita bucurie si simtind in sine darul intelepciunii, s-a intins cu totul spre multumire.

Deci, din acel ceas, a inceput a scrie cantarile bisericesti si pesnele canoanelor, prin care a impodobit nu numai praznuirea Sfantului Apostol Vartolomeu, dar si pe ale multor sfinti; iar mai ales pe a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea si pe a Sfantului Ierarh Nicolae, umpland Sfanta Biserica de frumoase cantari, de unde a castigat si numirea de "scriitor de cantari". Iar noi pentru toate acestea slavim pe Hristos Mantuitorul nostru Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci de toata faptura. Amin.

Nota. Unii il socotesc pe acest Sfant Vartolomeu ca este Natanail, pe care Filip l-a adus la Hristos, ca si cum Natanail ar fi fost unul si acelasi cu Vartolomeu - Natanail cu numele, dar cu porecla sau cum s-ar zice, dupa tatal sau, i se zicea Vartolomeu, adica fiul lui Tolomeu; pentru ca cuvantul "var" in limba evreiasca se talcuieste "fiu", precum si Hristos a zis catre Sfantul Apostol Petru: Fericit esti, Simon var lona, adica fiul lui Iona. Tot astfel, un orb din Ierihon se numea Vartimeu, adica fiul lui Timeu. Asa si acest sfant apostol, ca si cum dupa tata se numea Vartolomeu, fiul lui Tolomeu, pentru ca acest nume Tolomeu era vechi la evrei si mai des, precum este aratat in Scriptura Legii Vechi la Isus al lui Navi, in capitolul 15, stihul 14 si in Cartea a Ii-a a imparatilor in capitolul 3, stihul 3. Iar ei socotesc ca numele cel adevarat al lui Vartolomeu ar fi fost Natanail, pentru ca nu se afla in nici o parte a Evangheliei chemarea lui Vartolomeu la apostolie, decat numai in locul lui Natanail. Apoi, cei trei Sfinti Evanghelisti Matei, Marcu si Luca, care pomenesc pe Vartolomeu, nu il pomenesc pe Natanail; iar Sfantul Ioan Evanghelistul, pomenind pe Natanail, nu il pomeneste pe Vartolomeu, si spune ca Natanail este prieten al apostolilor la vanarea pestilor, cand L-a vazut pe Iisus Hristos dupa inviere, pentru ca zice: Erau impreuna Simon Petru, Toma, Natanail, fiii lui Zevedeu si ceilalti.

Iar altii nu se invoiesc la aceasta, precum si Prologul pe luna lui mai, in 10 zile, spune ca Simon Zilotul este Natanail, iar altii socotesc ca Natanail este unul din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Despre cetatea Alban, unde a patimit Sfantul Vartolomeu, sa nu creada cineva ca este tara Albaniei, pentru ca una este tara AJbaniei in Europa si alta cetatea Alban in Armenia cea mare, care este in Asia. inca mai sunt si prin alte parti cetati cu acelasi nume.

Sfantul Apostol Varnava a fost unul din cei saptezeci de apostoli. Numele lui mai inainte de apostolie a fost Iosif, iar dupa aceea s-a numit Varnava, dupa cum ne va arata cuvantul ce urmeaza.

Apostolul Varnava s-a nascut in insula Cipru din parinti leviti de neam evreiesc, din care semintie erau si cei mai dinainte mari prooroci ai lui Dumnezeu - Moise, Aaron si Samuil. Stramosii lui Varnava au trecut in Cipru din pricina razboaielor care au fost in Palestina. Parintii lui erau foarte bogati; ei aveau un sat al lor aproape de Ierusalim, indestulat nu numai cu sadurile si rodurile cele pamantesti, dar infrumusetat si cu zidiri alese, pentru ca acolo isi aveau ei casa lor. Pentru ca din acea vreme, in care Sfantul Prooroc Isaia a scris: Fericit este cel ce are semintia in Sion si casa sa in Ierusalim, evreii nestiind duhovniceasca putere a acelor cuvinte, cei ce locuiau prin tari departate se sarguiau sa-si aiba casele in Ierusalim; pentru aceea si parintii lui Varnava isi aveau casa si mosia langa Ierusalim.

Iar dupa ce au nascut pe acesta, despre care ne este cuvantul, l-au numit Iosif si l-au dat la invatatura cartii. Apoi, ajungand el la varsta desavarsita, l-au trimis in Ierusalim la slavitul Gamaliei, dascal renumit pe acele vremuri, ca sa deprinda desavarsit intelegerea cartilor evreiesti si toata legea lui Dumnezeu. Si era acolo un ucenic impreuna cu Iosif, cu numele Saul, de o varsta cu el, care mai pe urma s-a numit Pavel; si amandoi invatau la acelasi dascal, Gamaliei, si sporeau in intelegere, in intelepciunea Scripturii si in fapte bune. in toate zilele, dimineata si seara, Iosif mergea la biserica lui Solomon si se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu; si isi petrecea zilele tineretilor sale in postiri si in mare infranare. Si pazind cu dinadinsul intreaga intelepciune a fecioriei sale, fugea de insotirea cu tinerii cei fara de randuiala si nu voia nici a auzi cuvintele acelea cu care s-au obisnuit mintile lor a se indaratnici cu inlesnire, ci totdeauna lua aminte de sine, invatandu-se in legea Domnului ziua si noaptea.

In acea vreme, Domnul nostru Iisus Hristos, dupa treizeci de ani ai intruparii Sale, incepand a Se arata lumii, a mers de la Galileea la Ierusalim. Si invata in biserica si facea minuni, incat toti se minunau de el si se adunau ca sa-i vada sfanta Lui fata si sa auda dumnezeiestile Lui cuvinte, care erau mai dulci decat mierea si fagurele. Iar tanarul Iosif, vazandu-L pe Hristos si auzind invataturile care ieseau din gura Lui preasfanta, se umilea cu inima si se mira de minunile ce se faceau de El; pentru ca a vazut cum a tamaduit Iisus cu cuvantul pe cel slabanog la scaldatoarea Siloamului, apoi, vazand si alte lucruri minunate ale lui Hristos, s-a aprins cu dragostea inimii de El, si, apropiindu-se, s-a aruncat la picioarele Mantuitorului, rugandu-L sa-l binecuvanteze si sa-l primeasca la sine in ucenicie. Iar Domnul, Cel ce vede tainele inimilor omenesti, vazand intr-insul inima care se aprinsese catre dragostea cea dumnezeiasca, l-a binecuvantat cu dragoste si nu l-a oprit a-i urma Lui. Iar el a alergat mai intai la casa matusii sale cu numele Maria, care era maica lui Ioan, care mai in urma s-a numit Marcu, si a zis catre ea: "Vino si vezi pe Cel ce parintii nostri au dorit sa-L vada; caci iata un oarecare prooroc, Iisus din Nazaretul Galileii, invata in biserica si face multe minuni; si multi il socotesc ca este Mesia cel asteptat!" Auzind acestea acea femeie, indata lasand toate, a mers cu sarguinta la biserica si, vazand pe Iisus Hristos, a cazut la picioarele Lui, rugandu-se si zicand: "Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, vino in casa roabei Tale si prin intrarea Ta binecuvinteaza pe casnicii mei!"

Iar Domnul Hristos, vazand credinta acelei femei, a mers in casa ei si a binecuvantat-o pe ea si pe toti cei ce erau in casa ei. Si a fost ospatat de dansa cu cinste, deoarece cu multa bucurie si cu cucernicie a primit acea femeie pe Stapanul nostru. Dintr-acea vreme, ori de cate ori Domnul mergea la Ierusalim, totdeauna gazduia cu ucenicii Sai in casa Mariei. Iar cand Domnul S-a intors de la Ierusalim in Galileea, a mers in urma Lui si Iosif cu ceilalti ucenici. Si cand Domnul a voit sa-i trimita pe cei doisprezece apostoli ai Sai spre propovaduire catre oile cele pierdute ale casei lui Israel, si a vazut ca aceia sunt putini, precum le-a si zis, ca secerisul este mult, iar lucratorii putini, atunci Domnul a ales si alti saptezeci de ucenici, ca sa-i trimita cate doi inaintea fetei Sale, in toata cetatea si locul.

Deci intre acei saptezeci din inceput a fost randuit si acest sfant Iosif si a fost numit Varnava de Sfintii Apostoli, adica "fiul mangaierii", caci era indestulat, ca, prin propovaduirea lui Mesia cel venit in lume, sa mangaie popoarele care asteptau cu multa dorire venirea lui Mesia. Pentru ca, precum fiii lui Zevedei au fost numiti "fiii tunetului", fiindca aveau sa tune ca tunetul propovaduirea Evangheliei in partea cea de sub cer, tot astfel si Iosif s-a numit "fiu al mangaierii", fiindca ostenelile lui apostolesti aveau sa aduca multa bucurie alesilor lui Dumnezeu. Asa socoteste si Sfantul Ioan Gura de Aur despre numirea lui, zicand: "Mi se pare ca din fapta cea buna si-a luat numele, ca cel ce era indestulat si ales la aceasta".

Iar dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli aveau viata de obste in Ierusalim, precum se scrie in faptele lor: La poporul care crezuse era un suflet si o inima, si nici unul nu zicea ca ceva din averile sale este al sau, ci toate erau de obste. Si cati erau stapani ai satelor si ai caselor, vanzandu-le, aduceau pretul celor vandute si le puneau la picioarele Apostolilor. Atunci si Sfantul Iosif cel numit de apostoli Varnava, vanzand satul cel pomenit mai sus, care era aproape de Ierusalim si care ramasese mostenire de la parintii lui, a adus pretul si l-a pus inaintea picioarelor Apostolilor, neoprindu-si nimic; pentru ca dorea sa se imbogateasca in Dumnezeu intru Care s-a si imbogatit, precum se marturiseste despre el: "Iosif era barbat bun si plin de Duhul Sfant si de credinta. Lui i se intampla adeseori de se vedea cu Saul si se intreba cu el din Sfanta Scriptura pentru Domnul Hristos, dorind sa-l aduca la sfanta credinta; dar Saul, fiind foarte ravnitor al obiceiurilor parintesti, batjocorea pe Sfantul Varnava, ca pe un inselat, si graia hule impotriva lui Hristos, numindu-L fiu de teslar si neinvatat, si omorat cu osanda de moarte.".

Iar dupa ce evreii au omorat pe Sfantul si intaiul Mucenic Stefan, Saul a inceput a prigoni Biserica si, intrand in casele credinciosilor si prinzand pe barbati si pe femei, ii arunca in temnita. Atunci Sfantul Varnava plangea pentru el si se ruga lui Dumnezeu, intinzandu-si curatele lui maini, ca sa se lumineze ochii sufletesti ai lui Saul si sa cunoasca adevarul, pentru ca dorea sa-1 aiba in credinta crestineasca pe acel prieten al sau, pe care il avusese tovaras la invatatura lui Gamaliei.

Si nu au fost in zadar rugaciunile si lacrimile Sfantului Varnava, caci, venind vremea dumnezeiestii milostiviri, Saul s-a intors la Hristos, chemat fiind de glasul Domnului, cand mergea la Damasc. Astfel lupul s-a prefacut in oaie si hulitorul lui Hristos a inceput a preamari numele Lui. Si cel ce odinioara a fost prigonitor, s-a facut aparatorul Bisericii; pentru ca, dupa primirea Sfantului Botez, indata s-a dus la adunarea evreiasca si propovaduia pe Iisus, ca Acela este Fiul lui Dumnezeu, biruind in cuvant pe jidovii care locuiau in Damasc. Iar cand s-a intors in Ierusalim si incerca sa se lipeasca de ucenicii lui Hristos, toti se temeau de el, necrezand ca si el este ucenic al lui Hristos. Atunci Sfantul Varnava, intampinandu-l, i-a zis: "O, Saule pana cand vei fi hulitorul marelui nume al lui Iisus Hristos si prigonitorul credinciosilor Lui robi? Pana cand te impotrivesti infricosatei taine, pe care proorocii de demult au vestit-o si in vremurile de acum s-a implinit pentru mantuirea noastra?"

Atunci Saul a cazut cu lacrimi la picioarele lui, zicand: "O, Varnava, invatatorule al dreptatii, iarta-ma pe mine ca acum m-am incredintat ca toate cele graite mie de tine pentru Hristos sunt adevarate. Deci Cel pe Care mai inainte hulindu-L, Il numeam fiu de teslar, acum il marturisesc ca este Fiul lui Dumnezeu cel Unul Nascut, Cel de o fiinta cu Tatal si fara de inceput, Care, fiind raza slavei Tatalui si chipul ipostasului Lui, in aceste mai de pe urma zile S-a smerit pe Sine, luand chip de rob; S-a facut om desavarsit din Preasfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu; si patimind cruce si moarte de voie, a inviat din morti a treia zi si S-a aratat voua, apostolilor Sai, apoi S-a inaltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui si iarasi va sa vie cu slava sa judece viii si mortii, si imparatia Lui nu va avea sfarsit".

Niste cuvinte ca acestea auzindu-le Sfantul Varnava de la cel ce odinioara se facuse hulitor si prigonitor, s-a minunat si a lacrimat de bucurie; deci, cuprinzandu-l pe el, l-a sarutat si i-a zis: "O, Saule, cine te-a invatat pe tine sa graiesti niste cuvinte ca acestea insuflate de Dumnezeu? Cine te-a sfatuit pe tine sa-L marturisesti pe Iisus Nazarineanul ca este Fiul lui Dumnezeu? De unde ai invatat atat de desavarsit cunostinta dogmelor ceresti?"

Atunci Saul, umplandu-se de lacrimi din zdrobirea inimii, a zis: "Singur Domnul Iisus Hristos, pe Care eu pacatosul L-am gonit si hulit, Acela m-a invatat toate acestea, caci si mie mi S-a aratat ca unui lepadat; de al Carui glas dumnezeiesc am urechile pline, pentru ca, stralucind peste mine o lumina cereasca, dupa ce am cazut la pamant de frica, a venit la mine un glas si mi-a zis: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar eu, tremurand si inspaimantandu-ma, am zis: Cine esti, Doamne? Iar El mi-a raspuns cu blandete si cu milostivire: Eu sunt Iisus, pe care tu il prigonesti. Atunci m-am minunat de indelunga Lui rabdare si, rugandu-ma, am zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar El m-a invatat pe mine toate acestea pe care ti le-am spus tie".

Deci Sfantul Varnava, luand pe Saul de mana, l-a dus la Apostoli, graindu-le: "Iata cel ce ne-a prigonit pe noi, acum este al nostru; cel ce se impotrivea noua, acum asculta de Domnul nostru; si cel ce ne era noua vrajmas, acum ne este prieten si impreuna lucrator in via lui Hristos. Iata, vi-l pun voua de fata pe acest bland mielusel, care a fost fiara cumplita!" Dupa aceea Saul a spus apostolilor cum a vazut pe Domnul pe cale, cum a vorbit cu Dansul si cum a luat indrazneala in Damasc intru numele lui Iisus.

Iar apostolii auzind acestea, s-au minunat si s-au bucurat, slavind pe Dumnezeu. Dupa aceea Saul era impreuna cu dansii, intrand si iesind in Ierusalim si, indraznind in numele Domnului Iisus, biruia pe iudei si pe elini. Iar aceia se minunau de dansul -cum cel care nu demult izgonea pe cei ce chemau numele lui Hristos, singur acum propovaduieste pe Iisus - si cautau sa-l ucida pe el. Deci fratii, intelegand aceasta, l-au luat de la Ierusalim la Cezareea si l-au dus in Tars, patria lui, ca acolo sa propovaduiasca pe Hristos.

In acea vreme, in Antiohia Siriei, cetatea cea mare si slavita, a inceput a se raspandi sfanta credinta intru Domnul nostru Iisus Hristos; pentru ca dupa ce a fost ucis Sfantul Intaiul Mucenic Stefan, din acea zi era mare prigoana asupra Bisericii Ierusalimului, incat toti credinciosii s-au risipit prin partile Iudeei si ale Samariei, afara de apostoli. Atunci oarecare din cei ce fugisera au trecut pana in Fenicia, in Cipru si in Antiohia, graind cuvantul mantuirii mai intai numai la iudei, iar dupa aceea si la elini au inceput a binevesti pe Domnul Iisus Hristos. Si era mana Domnului cu dansii si multi crezand cuvantul lor, s-au intors catre Domnul. Si auzindu-se aceasta in Biserica Ierusalimului, Sfintii Apostoli au trimis in Antiohia Siriei pe Sfantul Varnava, ca sa vada pe cei ce erau acolo si sa intareasca pe cei ce crezusera de curand.

Iar el ducandu-se acolo si vazand darul lui Dumnezeu, s-a bucurat si i-a mangaiat pe toti cu cuvantul Domnului, intarindu-i pe dansii ca sa petreaca nedepartati de Domnul. Si propovaduind Sfantul Varnava acolo din destul, a adus mult popor la cunostinta lui Dumnezeu. Deci, vazand Sfantul Varnava ca ucenicii in toate zilele se inmulteau, iar dascali erau putini si secerisul cel mult nu avea multi lucratori, a lasat un timp Antiohia si s-a dus in Tars, ca sa caute pe prietenul sau Saul. Si gasindu-l, l-a adus pe el in Antiohia, unde se osteneau amandoi la intoarcerea sufletelor omenesti catre Hristos Dumnezeu, aducand pe iudei si pe elini intru incredintare. Si au petrecut in Antiohia in acea vreme un an intreg, adunandu-se in biserica si invatand pe popor; si acolo mai intai i-au numit crestini pe ucenici.

Iar dupa ce s-a implinit un an de sedere in Antiohia, s-au invoit ei sa se intoarca la Ierusalim, ca sa spuna Sfintilor Apostoli despre cele ce a lucrat darul lui Dumnezeu in Antiohia. Atunci antiohienii au voit ca fiecare dintr-insii sa trimita fratilor saraci si scapatati ce petreceau in Iudeea cate ceva din cele ce aveau, deoarece era atunci acolo foamete mare, dupa proorocia Sfantului Agav, care era si el unul din cei saptezeci de apostoli. Deci credinciosii cei ce erau in Antiohia, adunand multa milostenie, au trimis-o la batrani prin mana lui Varnava si Saul. Si venind in Ierusalim Sfintii Apostoli Varnava si Saul, care mai tarziu s-a numit Pavel, s-a veselit foarte mult Biserica, instiintand-o ei de credinciosii cei ce se inmultisera in Antiohia, si aducand multa milostenie de la dansii.

Apoi deodata s-a facut multa tulburare Bisericii Ierusalimului, pentru ca in acea vreme imparatul Irod a pus mainile ca sa faca rau unora ce erau din Biserica, omorand cu sabia pe Iacov al lui Zevedeu, fratele lui Ioan. Si vazand ca aceasta fapta este placuta jidovilor, s-a silit a prinde si pe Petru si l-a bagat in temnita, de unde Sfantul Petru a fost scos de inger. Deci pana ce s-a potolit aceasta tulburare bisericeasca pornita in Ierusalim de catre prigonitori, Varnava si Saul au stat ascunsi in casa Mariei, matusa lui Varnava cea mai sus zisa, unde a venit si Sfantul Petru, dupa ce a fost scos noaptea de sfantul inger.

Dupa aceea, Varnava si Saul sfarsindu-si slujba in Ierusalim, s-au intors iarasi in Antiohia, luand cu dansii si pe fiul Mariei, care se numea Ioan, si caruia, mai pe urma, i s-a zis Marcu. Si petrecand ei in Antiohia o vreme in post, in rugaciuni, in slujbele Sfintei Liturghii si in propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, a voit Duhul Sfant sa-i trimita pe dansii la neamuri pentru propovaduire si a zis Duhul Sfant catre Biserica ce era in Antiohia, a proorocilor si invatatorilor: "Deosebiti Mie pe Varnava si pe Saul la lucrarea la care i-am chemat pe dansii". Atunci, postind, rugandu-se si punandu-si mainile pe dansii, i-au trimis pe ei.

Iar ei s-au pogorat mai intai in Seleucia, apoi au plecat cu corabia spre Cipru, iar de acolo s-au dus in Salamina si, pretutindeni strabatand, propovaduiau cuvantul lui Dumnezeu, avand langa ei ca slujitor pe Ioan, fiul Mariei, supranumit Marcu. Si strabatand ei insula pana la Pafos, au gasit pe un oarecare iudeu vrajitor si prooroc mincinos, cu numele Elimas, sezand langa antipatul Serghie, barbat intelept.

Deci pe antipat l-au luminat cu lumina sfintei credinte, iar pe vrajitorul Elimas, care se impotrivea lor, l-au orbit cu cuvantul. Si plecand ei de la Pafos, s-au dus la Perga Pamfiliei; iar sluga lor Ioan, care se numea si Marcu, vazandu-i ca se dau la multe patimiri rele pentru propovaduirea lui Hristos si nu se infricosau de intamplarile cele de moarte, s-a temut a mai merge la dansii, fiind tanar, si s-a despartit de ei, intorcandu-se la Ierusalim la maica sa.

Iar Varnava si Saul, trecand Perga, au venit in Antiohia Pisidiei, care este alta decat Antiohia cea mare a Siriei. De acolo fiind izgoniti, au scuturat praful de pe picioare asupra acelora si s-au dus in Iconia, unde iudeii si paganii au voit sa-i ucida cu pietre. Dar ei, afland de aceasta, au fugit in cetatile Licaoniei, in Listra si Derbe si in cele de primprejurul lor. Si acolo binevestind, au ridicat in picioare si au facut sanatos pe un barbat schiop, care era asa din pantecele maicii sale si care niciodata nu umblase. Atunci poporul socotind ca sunt zei, voia sa le aduca jertfe si numea pe Varnava Die, iar pe Pavel, Hermes; si abia au potolit Sfintii Apostoli poporul sa nu le jertfeasca ca unor zei. Dupa aceea acelasi popor indemnat de iudei s-a sculat asupra lor si, batand pe Pavel cu pietre, l-au scos afara din cetate, crezand ca a murit; iar el s-a sculat, a intrat in cetate si a doua zi a plecat la Derbe impreuna cu Varnava.

Si propovaduind si invatand pe multi in cetatea aceea, s-au intors inapoi in Antiohia Pisidiei, mergand pe aceeasi cale. Deci pretutindeni in cale intareau sufletele ucenicilor, rugandu-i sa petreaca in credinta si incredintandu-i ca multe suferinte ni se cade noua a rabda pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu. Si le-au hirotonisit preoti pe la toate bisericile si, rugandu-se cu post, i-au lasat in seama Domnului in care crezusera. Apoi, mergand in Perga si propovaduind acolo cuvantul Domnului, s-au pogorat in Atalia si de acolo s-au dus cu corabia in Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de Duhul Sfant sa propovaduiasca cuvantul Domnului la neamuri. Si ajungand ei in cetate si adunand credinciosii, le-au spus cate a facut Dumnezeu cu dansii, si cum pe multi din neamuri i-au adus la Hristos. Si au petrecut multa vreme in Antiohia.

Dupa aceasta s-a facut cearta pentru taierea imprejur, intre evrei si intre paganii care crezusera. Pentru ca unii iudei venind, invatau pe frati ca daca nu se vor taia imprejur, dupa obiceiul lui Moise, nu se vor putea mantui; iar paganii care crezusera, socoteau cu greu pentru ei acea taiere imprejur. Deci Varnava si Pavel se impotriveau iudeilor si aparau pe pagani de taierea imprejur, dar de vreme ce nu inceta pentru aceasta a se face cearta si multa cercare, de aceea a fost de trebuinta Sfintilor Apostoli Varnava si Pavel sa fie trimisi de Biserica Antiohiei in Ierusalim la Apostoli si la batrani, ca sa-i intrebe despre taierea imprejur. inca mai era trebuinta sa-i instiinteze si despre aceasta, ca Dumnezeu a deschis neamurilor usa credintei. Deci, fiind trimisi de Biserica la Ierusalim, au trecut prin Fenicia si prin Samaria, spunandu-le de intoarcerea neamurilor si facand bucurie mare tuturor fratilor.

Si ajungand ei la Ierusalim, au fost primiti cu dragoste de Biserica de acolo, de Sfintii Apostoli si de batrani; si toti ascultau cu placere cele ce le spuneau Varnava si Pavel si cate semne si minuni a facut Dumnezeu printr-insii intru neamuri. Iar despre taierea imprejur, Sfintii Apostoli, cercetand si sfatuindu-se soborniceste, au intarit ca sa o departeze cu totul de la cei credinciosi, nu numai de la pagani, dar si de la iudei, ca fiind netrebuincioasa darului cel nou. inca au voit ei ca, impreuna cu Varnava si Pavel, sa trimita si de la sine pe cineva la paganii care crezusera in Antiohia.

Deci au ales pentru aceasta pe Iuda, care se numea Varsava, si pe Sila, barbati vestiti intre frati, si au scris astfel: "Apostoli, batrani si frati, cei ce sunteti in Antiohia, in Siria si in Cilicia, fratilor dintre neamuri, bucurati-va intru Domnul! De vreme ce am auzit ca unii, iesind de la noi, v-au tulburat prin cuvinte, indaratnicind sufletele voastre si zicandu-va sa va taiati imprejur si sa paziti Legea, iar ei n-au avut porunca de la noi a face aceasta; deci am socotit noi ca, adunandu-ne cu un suflet, sa trimitem la voi pe acesti barbati alesi cu iubitii nostri Varnava si Pavel, oameni care si-au dat sufletele pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Iuda si pe Sila, care si cu cuvantul va vor spune voua acestea. Pentru ca a voit Sfantul Duh si noi, ca sa nu punem nici o greutate mai mare asupra voastra, afara de acestea ce sunt de nevoie, adica sa va feriti de cele jertfite idolilor, de sange, de sugrumari si de desfranare, si ceea ce nu voiti sa va faca voua altii, nici voi sa nu le faceti lor. De va veti pazi de acestea, bine veti face. Fiti sanatosi".

Cu o scrisoare ca aceasta, Sfintii Apostoli Varnava si Pavel, si impreuna cu dansii Iuda si Sila, au plecat de la Ierusalim spre Antiohia. Atunci acel Ioan, care s-a numit Marcu, fiul Mariei, matusa lui Varnava, neindraznind sa vina la Sfantul Pavel, a alergat la unchiul sau, Sfantul Varnava, rugandu-se cu pocainta si cu lacrimi - fiindu-i jale ca s-a despartit de dansii, cand propovaduiau la neamuri -, si ruga pe Sfantul Varnava ca sa-l ia impreuna cu ei, fagaduind ca va indrazni fara de temere la toate patimirile si la moarte pentru Domnul. Deci Varnava l-a luat, fiind nepotul sau, si au ajuns cu totii in Antiohia. Aici, adunand pe poporul credinciosilor, le-au dat scrisoarea, pe care citind-o toti s-au bucurat; iar Iuda si Sila au mangaiat mult cu cuvantul pe frati si i-au intarit.

Apoi, dupa o vreme oarecare, Iuda s-a intors la Ierusalim, iar Sila a voit sa ramana acolo. Deci Pavel si Varnava vietuiau in Antiohia, invatand si binevestind cuvantul Domnului. Apoi, dupa cateva zile, Pavel a zis catre Varnava: "Se cade noua sa cercetam cum petrec fratii nostri prin toate cetatile intru care am propovaduit cuvantul Domnului". Sfantul Varnava s-a invoit la aceasta si voia sa ia cu el pe Ioan, nepotul sau, cel ce se numea Marcu. Dar Pavel nu voia, zicand: "Cum sa luam cu noi pe acest tanar fricos, care ne-a lasat si mai inainte in Pamfilia, nevoind sa mearga cu noi la lucrul la care eram trimisi si s-a despartit de noi si s-a intors intr-ale sale?"

Atunci s-a facut cearta intre dansii, caci Varnava voia sa ia pe Ioan, iar Pavel nu voia. Deci s-au despartit amandoi, fiecare voind sa mearga deosebi in drumul sau. insa aceasta a fost printr-o dumnezeiasca purtare de grija, pentru ca, umbland deosebi, pe mai multe suflete sa le dobandeasca spre mantuire. Caci era destul ca un mare invatator sa propovaduiasca cuvantul, in loc sa umble amandoi marii invatatori; ca fiecare, deosebit propovaduind, indoit castig sa faca Bisericii lui Hristos, unul intr-o tara, altul intr-alta, incredintand si aducand la Hristos multe neamuri. Deci Sfantul Pavel, luand pe Sfantul Sila cu dansul, s-a dus in Derbe si in Listra; iar Sfantul Varnava s-a dus cu corabia la Cipru, impreuna cu nepotul sau, Ioan.

Iar Sfantul Varnava, ajungand in insula Ciprului, patria sa, multe osteneli a suferit acolo, pana ce mult popor s-a intors la Hristos. Si inmultindu-se in Cipru sfanta credinta, s-a dus in Roma, si, precum povestesc unii, el mai intai a propovaduit acolo pe Hristos, apoi a intemeiat si a intarit scaunul episcopiei in Mediolan. Dupa aceea iarasi s-a intors la Cipru, unde, propovaduind pe Hristos in cetatea Salamina, au venit oarecare iudei din Siria, care se impotriveau lui Varnava si tulburau poporul, spunand ca toate cele graite de Varnava sunt potrivnice lui Dumnezeu si legii lui Moise. Si huleau cu multe ocari cinstitul nume al lui Varnava, pregatindu-i moartea si ridicand poporul impotriva lui.

Iar Sfantul Varnava, vazandu-si mai inainte sfarsitul sau mucenicesc, a chemat la dansul pe toti credinciosii din cetate si, invatandu-i pe dansii din destul ca sa fie tari in credinta si in fapte bune, a savarsit dumnezeiasca Liturghie si toti s-au impartasit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Apoi, luand la o parte pe Marcu, insotitorul sau, i-a zis: "Astazi ma voi sfarsi de mainile necredinciosilor iudei, precum mi-a spus mie Domnul; iar tu vei gasi trupul meu afara din cetate, in partea dinspre apus. Deci sa-1 ingropi pe el, apoi sa mergi la prietenul meu, Apostolul Pavel, si sa-i spui lui toate cele despre mine".

Si Sfantul Varnava avea cu dansul Evanghelia cea de la Matei, scrisa de mana sa; deci a poruncit Sfantului Marcu si pentru ea, ca sa o ingroape impreuna cu dansul. Apoi, dand cea mai de pe urma sarutare lui Marcu, rudenia sa, s-a dus singur la adunarea evreiasca, unde, daca a inceput a le spune lor despre Hristos din cartile proorocesti, s-au sculat asupra lui iudeii cei ce venisera din Siria. Si ridicand si pe alti iudei, au pus mainile lor cele ucigase pe dansul si l-au scos afara din cetate, in partea dinspre apus, si acolo l-au ucis cu pietre; apoi, aprinzand un foc, au aruncat intr-insul trupul Sfantului Apostol Varnava.

Dupa aceea Sfantul Marcu cu alti cativa frati, mergand in taina, au aflat intreg trupul apostolului, fara sa fie vatamat de foc si l-au ingropat intr-o pestera care era departe de cetate ca la cinci stadii, punand pe pieptul lui Sfanta Evanghelie, dupa cum a poruncit apostolul. Dupa aceea indata s-a dus sa-l caute pe Sfantul Apostol Pavel si, gasindu-l pe el in Efes, i-a spus despre sfarsitul lui Varnava. Si a plans pentru el Sfantul Apostol Pavel, iar pe Marcu 1-a oprit langa dansul. Deci, dupa uciderea Sfantului Varnava, evreii din cetatea Salamina au pornit mare prigoana impotriva crestinilor si s-au risipit de acolo toti, fiecare pe unde a putut.

Din acel timp nu s-a mai cunoscut locul unde erau ingropate cinstitele moaste ale Sfantului Varnava. insa, dupa multi ani, inmul-tindu-se credinta in Hristos in toate marginile pamantului, imparatii crestini stapanind peste imparatia greco-romana si toata insula Ciprului stralucind prin dreapta credinta, Dumnezeu a binevoit a preamari acel loc unde zaceau in pamant moastele apostolului si au inceput a se face acolo mari minuni. La inceput, un neputincios oarecare oprindu-se pe locul acela din intamplare, a castigat sanatate. Acelasi lucru s-a intamplat si altuia; apoi instiintandu-se si altii despre aceasta, intr-adins mergeau pana acolo si luau tamaduire de neputintele lor. Astfel strabatand vestea despre locul acela, veneau multi slabanogi si neputinciosi si, capatand desavarsita tamaduire, se intorceau sanatosi pe la casele lor. Acolo se aduceau si indraciti si indata duhurile cele necurate fugeau cu mult tipat. Acolo schiopii castigau umblare, orbii vedere, si orice boala avea cineva, primea tamaduire la acel loc. Deci cetatea Salamina se bucura de aceasta si numea locul acela "locul sanatatii", dar nu se stia pentru ce in locul acela se faceau niste minuni ca acelea, de vreme ce nimeni nu stia de moastele apostolului. Deci se cuvine a sti cum s-au aflat acele moaste sfinte.

Pe vremea imparatiei lui Zinon, raul eretic Petru Bililnic, care se numea Cnafeu, potrivnicul Sinodului al patrulea a toata lumea al Sfintilor Parinti din Calcedon, aparatorul eresului lui Eutihie si ajutatorul credintei celei rele a lui Apolinarie, a rapit prin mestesug scaunul patriarhiei Antiohiei si vatama prin invatatura sa cea nedreapta Biserica lui Hristos. Si neindestulandu-se cu eparhia cea hotarata a scaunului Antiohiei, intru care prigonind si scarbind pe cei dreptcredinciosi, mult ii muncea, a voit sa ia in stapanirea lui si insula Ciprului, care de demult era libera, ca eresurile sale sa le semene intr-insa si sa chinuiasca pe cei ce s-ar impotrivi lui; caci cipriotii, fiind dreptcredinciosi, lepadau invatatura cea nedreapta a aceluia, care barfea cum ca dumnezeirea ar fi patimit pe Cruce. Iar el in tot chipul vrand sa-i atraga la dansul, le zicea: "Deoarece din Antiohia a venit cuvantul lui Dumnezeu in Cipru, de aceea se cuvine Bisericii Ciprului sa fie sub patriarhul Antiohiei".

Atunci arhiepiscopul Ciprului, cu numele Antimie, a fost in mare mahnire; pentru ca stia ca acel Petru, avand mare trecere la imparat, va dobandi cu inlesnire ce va voi, si se va face dupa voia lui. Si a sosit porunca imparateasca la Cipru ca arhiepiscopul sa mearga la Constantinopol la sinod si inaintea patriarhului sa raspunda antiohienilor care cereau ca insula Ciprului sa fie randuita sub eparhia Antiohiei.

Deci arhiepiscopul, nedumerindu-se ce va face, caci nu indraznea sa nu asculte porunca imparateasca, dar se si temea a merge acolo; caci, desi era sfant cu viata, insa la dovediri era greoi, si o stia aceasta ca va fi biruit cu totul de cei potrivnici. Deci s-a dat la post si rugaciuni cu dinadinsul si cu lacrimi cerea de la Dumnezeu ajutor si aparare si sfat de folos.

Iar intr-o noapte, dormitand de osteneala rugaciunii, i-a stat inainte un dumnezeiesc barbat oarecare, in haina luminoasa sfintita, stralucind cu ceresti raze, si i-a zis: "Arhiepiscope, pentru ce te intristezi si te mahnesti? Nu te teme, caci nu vei patimi nimic rau de la potrivnicii tai". Aceasta zicand-o barbatul care se aratase, s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul, desteptandu-se din somn plin de spaima, s-a intins la pamant in chipul Crucii si se ruga cu multe lacrimi, zicand: "Doamne Iisus Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui viu, nu lasa aceasta Biserica a Ta, ci ajuta ei pentru slava Sfantului Tau nume. De este aceasta vedenie de la Tine, fa iarasi, te rog, ca si a doua si a treia oara sa mi se arate aceea, ca doar asa as putea eu pacatosul sa ma incredintez ca Tu esti cu mine si esti ajutorul meu!" Deci aceeasi vedenie s-a aratat arhiepiscopului in noaptea urmatoare. Pentru ca acelasi barbat prealuminos i-a zis: "Iata ti-am spus tie ca nu vei patimi nimic rau de la potrivnicii tai care se lauda impotriva ta; deci nu te teme de nimic, ci mergi la Constantinopol".

Aceasta zicandu-i, barbatul cel luminat iarasi s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul Antimie, multumind lui Dumnezeu si nespunand nimanui acea vedenie, a adaugat rugaciune peste rugaciune si lacrimi peste lacrimi, ca sa se invredniceasca si a treia oara de acea vedenie si ca sa stie cine este cel ce i s-a aratat. Deci si a treia noapte aratandu-i-se iarasi acelasi, i-a zis: "Pana cand nu vei crede cuvintelor mele care se vor implini in aceste zile? Mergi la Constantinopol fara de frica, caci de acolo te vei intoarce cu slava si nici o napasta nu vei avea de la cei potrivnici, pentru ca insusi Dumnezeu iti este aparator tie, pentru mine, robul Sau".

Atunci arhiepiscopul, luand indrazneala, l-a intrebat, zicand: "Rogu-ma tie, stapanul meu, spune-mi mie cine esti tu, care-mi graiesti acestea?" Iar el a raspuns: "Eu sunt Varnava, ucenicul Domnului nostru Iisus Hristos, cel ce am fost trimis de Duhul Sfant, impreuna cu vasul alegerii, cu Sfantul Apostol Pavel, la propova-duirea cuvantului intre neamuri. Si ca sa te incredintezi de adevarul celor zise de mine, sa-ti fie semnul acesta: Iesi afara din cetate, in partea apusului, ca la cinci stadii, in locul acela care-l numiti "locul sanatatii" - caci pentru mine da acolo Dumnezeu cu minune sanatate bolnavilor - si, sapand pamantul sub un pom care rodeste coarne de mare, vei afla pestera si racla in care sunt puse moastele mele si Evanghelia scrisa de insasi mana mea, pe care am scris-o de la Sfantul Apostol si Evanghelist Matei. Si cand potrivnicii tai vor vrea sa randuiasca sub ei aceasta Biserica, si vor incepe a zice ca Antiohia este un scaun apostolesc, atunci tu sa raspunzi impotriva lor: TSi cetatea mea este scaun apostolesc, caci am pe Apostolul Varnava care se odihneste in cetatea meat". Aceasta zicand-o Sfantul Varnava arhiepiscopului, s-a facut nevazut. Iar arhiepiscopul, umplandu-se de multa bucurie si multumind lui Dumnezeu, a chemat clerul, pe toti mai marii cetatii si poporul, si a spus la toti aratarea si cuvintele Sfantului Apostol Varnava care i s-a aratat de trei ori; si au mers la locul acela, cu cantari de psalmi, purtand inainte cinstita Cruce.

Si ajungand la acel loc, au inceput a sapa sub pomul acela, precum ii spusese apostolul in vedenie, si, sapand putin pamantul, au gasit pestera astupata cu pietre. Deci, luand pietrele, au vazut racla si au mirosit mare mireasma foarte placuta. Apoi, descoperind racla, au vazut intr-insa moastele intregi si neimpartasite stricaciunii ale Sfantului Apostol Varnava, asemenea si Evanghelia ce era pusa pe pieptul sau. Si toti, bucurandu-se si veselindu-se, inaltau cu mare glas slava lui Dumnezeu si, inchinandu-se cu cucernicie cinstitelor moaste, le sarutau cu credinta si cu dragoste. Si s-au facut atunci multe minuni, caci oricati erau cuprinsi de felurite neputinte, toti castigau sanatate prin atingerea de cinstitele moaste.

Dupa aceasta, arhiepiscopul Antimie, neindraznind sa miste moastele apostolului din locul acela, a pecetluit racla cu plumb si a pus acolo sa petreaca randuiala duhovniceasca, pentru ca sa se savarseasca langa mormantul apostolului obisnuitele cantari de psalmi de zi si de noapte. Iar el insusi s-a dus la Constantinopol si, stand in sobor, a raspuns potrivnicilor astfel precum a fost invatat in vedenie de sfantul apostol. Si a spus imparatului si patriarhului si la tot poporul, despre aflarea cinstitelor moaste ale Sfantul Apostol Varnava.

Deci Zinon imparatul s-a bucurat ca, in zilele imparatiei lui, s-a gasit o visterie duhovniceasca ca aceea, fara de pret. Si indata a intarit ca insula Ciprului sa nu fie sub stapanirea patriarhului Antiohiei, ci sa se indrepteze cu libertate de arhiepiscopul sau; iar arhiepiscopul sa se puna de episcopii sai. Si aceasta libertate s-a daruit Ciprului pentru moastele sfantului apostol, iar intaiul scaun al Ciprului a fost numit scaun apostolesc, precum erau si celelalte scaune patriarhale.

Iar fericitul Antimie, arhiepiscopul Ciprului, a fost cinstit foarte mult de imparat si de tot duhovnicescul sobor. Si a cerut imparatul sa i se dea acea Evanghelie care s-a gasit pe pieptul apostolului, si, luand-o, a impodobit-o cu aur si cu pietre scumpe de mult pret si a pus-o in biserica imparateasca din palatul sau. Iar arhiepiscopului i-a dat mult aur ca sa zideasca o biserica frumoasa in acel loc unde s-au gasit moastele sfantului apostol.

Si s-a intors arhiepiscopul la locul sau cu slava si cu cinste, si degrab zidind o biserica mare si prea aleasa in numele apostolului, a pus cinstitele lui moaste in Sfantul Altar, in partea dreapta, si a asezat praznuirea Sfantului Apostol Varnava in 11 zile ale lunii iunie, cand s-au gasit cinstitele lui moaste, intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui slavit impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.