Sfintii Mucenici Ciprian si Iustina

Pe vremea imparatiei lui Deciu, era in Antiohia Siriei un filozof si vrajitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, nascut dim parinti necredinciosi, care a fost dat in copilaria sa spre slujba paganescului si necuratului lor zeu, Apolon. In anul al saptelea al varstei sale il incredintara la vrajitori spre invatatura mestesugului vrajitoriei si a dracestii intelepciuni. Iar dupa zece ani de la nasterea sa a fost trimis de parinti spre savarsirea jertfei in muntele Olimpului, pe care paganii il numeau locuinta dumnezeiasca, caci acolo se afla nenumarata multime de idoli intru care multi diavoli locuiau.

Ciprian a invatat in acel munte inalt mult mestesug diavolesc, caci stia felurite naluciri dracesti; se deprinsese a schimba vazduhul, a porni vantul, a slobozi tunete si ploi, a tulbura valurile marii, a face stricaciune in rasaduri, gradini si cimpii, a aduce vatamari si rani asupra oamenilor si se invatase la intelepciunea cea pierzatoare si prea rea lucrare diavoleasca. Si a vazut acolo nenumarate pilcuri dracesti impreuna cu stapanul intunericului, imprejurul caruia unii saltau, altii slujeau, altii chiuiau, laudand pe stapanul sau, iar altii erau trimisi in toata lumea spre inselarea popoarelor.

A vazut acolo pe toti zeii si zeitele pagane si felurite naluciri si vedenii, la care se invata cate patruzeci de zile in post; ca manca dupa apusul soarelui nu paine, nici alta hrana, ci numai ghinda de stejar. Cand era de cincisprezece ani avea ca dascali sapte slujitori mari care slujeau la cele sapte planete. De la acei jerfitori a invatat multe taine diavolesti. Apoi s-a dus in cetatea Agra, unde, slujind catva timp zeitei Ira, a invatat multe mestesuguri de la slujitorul care era acolo. Si a petrecut si in Tauropoli slujind zeitei Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia si a deprins sa faca fel de fel de vraji si naluciri, ca aceea ca mortii din morminte sa graiasca.

Avand douazeci de ani, a mers in Egipt, in cetatea Memfis, la capii rautatilor si multe farmece si vrajitorii invata. La treizeci de ani a mers la caldei si acolo a invatat sa citeasca in stele. Si in Antiohia a mers, fiind atunci desavarsit in toata rautatea: vrajitor si fermecator, pierzator de suflete, mare prieten si credincioasa sluga a stapanitorului iadului, cu care singur fata in fata a vorbit si de cinste mare de la dansul s-a invrednicit. De acest lucru singur a marturisit, zicand: "Sa ma credeti pe mine ca singur pe diavol l-am vazut, pentru ca prin jertfe l-am rugat si l-am sarutat si am grait cu dansul si cu aceia care sunt la dansul mai mari si m-au iubit si mi-au laudat intelegerea mea si inaintea tuturor a zis: "Iata noul Amvrie, grabnic spre ascultarea noastra, vremelnic de impartasania noastra". Si mi-au fagaduit ca au sa ma puna boier, dupa iesirea mea din trup si cat timp eu am sa petrec pe pamant, in toate au sa-mi ajute si mi-au dat spre slujirea mea un grup de diavoli. Iar cand ieseam de la dansul a strigat catre mine: "Imbarbateaza-te, nevoitorule Cipriane" si, sculandu-se, m-a petrecut, incat si toti mai marii diavolilor s-au mirat. De aceea toti boierii lor pe mine ma ascultau, vazand cinstea ce mi se facea de catre dansul. Era chipul lui ca o floare de iarba si capul ii era incununat cu o coroana prefacuta, nu adevarata, ci nalucire de aur si pietre luminoase, care lumina chipul acela si hainele lui erau minunate. Iar cand se intorcea incoace sau incolo se cutremura tot locul acela si multi stateau langa scaunul lui cu fel de fel de randuieli ale duhurilor rautatii, intru mare supunere.

Eu cu totul pe mine ma dadusem atunci, supunandu-ma la toata porunca lui". Aceasta despre sine singur a spus-o Ciprian dupa intoarcerea sa la Dumnezeu.

Este aratat ce fel de om era: prieten al diavolilor, ale caror lucruri, toate, le facea suparand pe oameni si inselandu-i. In Antiohia a petrecut multa vreme si a adus pe multi oameni spre toata necurata faradelege, pe multi i-a ucis cu otravurile si cu farmecele, pe copii si pe copile spre jertfa diavolilor ii injunghia si pe multi i-a invatat la vrajile sale rele: pe unii ii invata sa zboare prin vazduh, pe altii sa pluteasca cu luntrea prin nori, pe altii i-a facut sa umble pe ape. De toti paganii era cinstit si slavit ca un mare jertfitor si preaintelept slujitor al necuratilor lor zei si multi alergau la dansul pentru nevoile lor, pentru ca ii ajuta cu puterea diavoleasca de care era plin; unora le ajuta la desfranare, altora la manie, la vrajba si la izbandirea rautatilor, iar altora in zavistie le ajuta. Acum era cu totul in fundul iadului si in gurile diavolesti, fiu al gheenei, partas al celor diavolesti si al pierzarii celei vesnice. Iar Domnul, Cel ce nu voieste moartea pacatosului, pentru negraita Sa bunatate si pentru milostivirea cea nebiruita de pacatele omenesti, a vrut ca pe acest om sa-l caute si pe cel afundat in adancul iadului din prapastie sa-l scoata si sa-l mantuiasca, spre aratarea milostivirii Sale, tuturor oamenilor, caci nu este pacat sa biruiasca iubirea Lui de oameni. Si l-a mantuit pe Ciprian din pierzarea lui in acest chip:

In acea vreme era in Antiohia o fecioara cu numele de Iustina, care s-a nascut din parinti pagani. Tatal ei se numea Edesie si era slujitor idolesc, iar maica sa se numea Cleodonia. Fecioara Iustina cand a ajuns la varsta desavarsita, sezand in casa sa la fereastra, a auzit din intamplare un cuvant de mantuire din gura unui diacon care trecea pe acolo, care se numea Prailie si care graia pentru intruparea Domnului nostru Iisus Hristos "ca S-a nascut din curata Fecioara Maria si, multe minuni facand, a voit a patimi pentru mantuirea noastra si a inviat din morti si S-a inaltat la ceruri si a stat de-a dreapta Tatalui si imparateste in veci".

Aceasta propoveduire a diaconului a cazut pe pamant bun in inima Iustinei, caci degraba a inceput a aduce rod si a dezradacina din ea toti spinii necredintei. Iustina voia ca mai mult si mai desavarsit sa invete de la acel diacon, insa nu indraznea sa-l caute pe el, impiedicand-o feciorelnica rusine. Insa mergea adeseori, in taina, la biserica lui Hristos, ascultand cuvintele lui Dumnezeu; si lucrand in inima ei Duhul Sfant, a crezut in Hristos. Si in scurta vreme si pe maica ei a facut-o sa creada si dupa aceea si pe batranul ei tata l-a adus la credinta; el, vazand intelegerea fiicei sale si auzind cuvintele ei cele intelepte, socotea in sine ca idolii, fiind facuti de maini omenesti, cum pot sa fie ei dumnezei, neavand nici suflet, nici suflare? Si o vedenie minunata a vazut el noaptea in vis, prin dumnezeiasca aratare: adica o tabara mare de ingeri purtatori de lumina, iar in mijlocul lor era Mantuitorul lumii, Iisus Hristos, si L-a auzit pe El graindu-i: "Veniti la Mine si va voi da voua cereasca imparatie". Apoi, desteptandu-se din somn, Edesie indata a mers cu femeia si cu fiica sa la episcopul crestinesc pe care il chema Optat, rugandu-l pe el sa-i invete credinta lui Hristos si sa le dea lor Sfantul Botez si i-a spus lui cuvintele fiicei sale si ingereasca vedenie pe care singur o vazuse.

Auzind aceasta episcopul, s-a bucurat de intoarcerea lor si, graindu-le mult despre credinta in Hristos, a botezat pe Edesie si pe Cleodonia, femeia sa si pe fiica lor Iustina si, impartasindu-i pe ei cu Sfintele Taine, i-a slobozit cu pace. Iar dupa ce s-a intarit Edesie in credinta lui Hristos, vazand episcopul evlavia lui, l-a facut preot; si petrecu in fapte bune si in frica de Dumnezeu un an si sase luni si asa, in sfanta credinta, si-a sfarsit viata. Iar Iustina bine s-a nevoit in poruncile Domnului, iubind pe Mirele sau Hristos si slujindu-I Lui in rugaciuni, in feciorie si in curatenie, in post si in mare infranare. Iar vrajmasul cel ce uraste neamul omenesc, vazand o viata ca aceasta a ei, a zavistuit faptele ei cele bune si a inceput a o supara, felurite nevoi si necazuri pornindu-i impotriva.

Era atunci in Antiohia un tanar scolastic, pe nume Aglaid, fiu de parinti bogati si slaviti, vietuind cu desfatare intru desertaciunea lumii acesteia. Si acesta, intr-o vreme oarecare, a vazut-o pe Iustina fecioara mergand la biserica si s-a minunat de frumusetea ei. Iar diavolul a pus gand rau in inima lui asupra ei si, aprinzandu-se de dorul ei, Aglaid a inceput a se gandi in toate chipurile, ca intru cunostinta si dragostea ei sa vie si, inseland-o, sa aduca pe mieluseaua cea curata a lui Hristos intru necuratia cea gandita de dansul. Si pandea calea ei, ori unde avea sa mearga fecioara si, intampinand-o, o amagea cu cuvinte desfranate, laudandu-i frumusetea. Apoi, spunandu-i cuvinte de fericire si aratandu-si dragostea sa catre dansa, cu curse inselatoare si mestesugit impletite o urmarea pe ea spre desfranare. Iar fecioara se intorcea si fugea de dansul, infricosindu-se de el si nu voia sa-i asculte inselatoarele si viclenele cuvinte. Si tanarul, dorind frumusetile ei cele fecioresti, a trimis la dansa rugaminte ca sa voiasca sa-i fie lui sotie. Iar ea a raspuns catre dansul: "Am pe Mirele meu Hristos caruia Ii slujesc si curatia mea imi pastrez. Acela si sufletul si trupul meu imi pazeste de toata necuratia".

Un raspuns ca acesta al curatei fecioare auzindu-l Aglaid si mai mult a dorit-o, aprinzandu-l pe el diavol. Neputand nicidecum sa o amageasca, a gandit ca s-o rapeasca; si adunand spre ajutor tineri fara de randuiala, asemenea lui, i-a pazit calea pe care obisnuia fecioara sa mearga spre biserica la rugaciune. Acolo a intampinat-o si a prins-o, ducand-o cu sila spre casa lui. Iar ea a inceput a striga foarte tare, batandu-l pe el peste gura si scuipand asupra lui. Auzind acea strigare, vecinii au iesit din casele lor si au alergat ca s-o scoata din mainile tanarului cel nerusinat ca din gura lupului si au reusit sa o ia pe mieluseaua cea fara prihana, pe Sfanta Iustina. Si au fugit toti cei nelegiuiti, iar Aglaid cu rusine s-a dus la casa sa.

Nestiind ce sa mai faca, inmultindu-se in el rautatea patimii, s-a ispitit cu inca un lucru rau: a mers la marele vrajitor si fermecator, Ciprian, jertfitorul idolesc si acestuia, spunandu-i necazul sau, i-a cerut ajutor, fagaduind sa-i dea mult aur si argint. Ciprian, pe toate auzindu-le de la dansul, il mangiia fagaduindu-i ca toata dorinta lui i-o va indeplini. "Eu, a zis el, voi face ca aceasta fecioara singura sa caute dragostea ta si te va dori pe tine mai mult decat tu pe ea". Asa, mangiindu-l, i-a dat buna nadejde.

Luand Ciprian cartile sale de invatatura a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care il stia ca degraba poate sa aprinda cu necurata dorire inima Iustinei spre tanarul acela. Iar diavolul i-a fagaduit cu sarguinta sa-i indeplineasca dorinta si cu mandrie a zis: "Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetati, ziduri am surpat, case am despartit, varsari de sange si ucideri de tata am facut; invrajbiri si manie mare intre frati si intre soti am pus, pe cei ce voiau sa petreaca mult in feciorie i-am adus in necuratie; pe calugarii cei ce se nevoiau prin munti si la multa postire se deprindeau, negandindu-se niciodata la trup, in pofta desfranarii i-am adus si i-am invatat sa slujeasca patimilor trupesti, iar pe altii, care intru pocainta si intru lepadarea de toate venisera, iarasi i-am intors la cele dintai lucruri rele si pe multi din cei ce petreceau in curatie, i-am aruncat in desfranare. Deci, oare nu pot eu ca pe aceasta fecioara spre dragostea lui Aglaid sa o plec? Si ce sa zic mai mult? Cu lucrul voi arata puterea mea degraba. Deci, primeste aceasta doctorie - si ii dadu un vas plin - si da-o tanarului aceluia ca sa stropeasca locuinta Iustinei si vei vedea ce va fi". Acestea zicand, s-a dus, iar Ciprian, chemandu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el sa stropeasca in taina casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Si facandu-se aceasta, a intrat diavolul desfranarii cu sagetile cele aprinse ale poftei trupesti, ca sa raneasca prin desfranare inima cea fecioreasca si trupul ei si cu pofta cea necurata sa-l aprinda.

Avea obiceiul fecioara aceea ca in toate noptile sa-si faca rugaciunile sale catre Domnul. Si a fost dupa obicei, cand in ceasul al treilea din noapte, sculandu-se se ruga lui Dumnezeu, a simtit ca de naprasna o tulburare in trupul ei si furtuna rea de pofta cea trupeasca si aprinderea focului gheenei. Si a fost acea suparare si in acel vifor dinauntru multa vreme; ii venea intru pomenire acel Aglaid, caci se ridicase in ea gandurile cele rele. Se mira fecioara si singura de sine se rusina, simtindu-si sangele fierband ca intr-o caldare si se gandea la lucruri de care intotdeauna, ca de niste necuratenii, se scirbea. Si cu buna cunostinta fiind Iustina, a inteles ca de la diavol i s-a tras acest razboi intru dansa si indata, inarmandu-se cu arma semnului crucii, a alergat catre Dumnezeu cu fierbinte rugaciune si a strigat din adancul inimii catre Hristos, Mirele sau, zicand: "Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, iata, vrajmasii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregatit pentru picioarele mele si au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tau si m-am veselit si cand ma supara ei pe mine, eu la Tine scap si nadajduiesc, spre a nu se bucura vrajmasul meu de mine; caci stii, Doamne Dumnezeul meu, ca eu sunt roaba Ta si curatia trupului meu pentru Tine o pazesc si sufletul meu Tie ti l-am incredintat. Deci, pazeste pe oaia Ta, Pastorule bun, nu ma lasa intru mancarea fiarelor celor ce cauta sa ma inghita pe mine, da-mi biruinta poftei celei rele a trupului meu". Astfel, sfanta fecioara, staruind mult in rugaciune, a rusinat pe vrajmasul care, fiind biruit de rugaciunea ei, a fugit de la dansa cu rusine; si s-a intors odihna in trupul si in inima Iustinei si s-a stins vapaia poftei, iar razboiul a incetat si fierberea sangelui s-a potolit si Iustina a dat slava lui Dumnezeu, cantand cantare de biruinta.

Diavolul s-a intors la Ciprian cu veste rea, ca nu a reusit intru nimic. Dar Ciprian l-a intrebat pe el din care pricina nu a putut s-o supuna pe acea fecioara. Iar el, cu toate ca nu voia, i-a spus adevarul, zicand: "Pentru aceasta nu am reusit, pentru ca am vazut pe ea un semn de care m-am infricosat, si din aceasta cauza nu am putut ca sa o biruiesc". Ciprian a chemat un diavol mai cumplit si l-a trimis pe acesta spre a o ispiti pe Iustina. Si mergand acesta, a facut mai multe decat cel dintai, caci cu mare putere a navalit asupra ei, iar fecioara cu mai fierbinte rugaciune s-a inarmat si mai mare nevointa a aratat, pentru ca s-a imbracat in haina de par si isi chinuia trupul sau cu infranarea si cu postul, numai paine si apa mancand. Si asa, imblanzindu-si patimile trupului, a biruit pe diavol si l-a gonit cu rusine, iar el, la fel ca si cel dintai, nesporind nimic, s-a intors la Ciprian. Iar Ciprian a chemat pe una dintre capeteniile diavolesti si i-a spus despre slabiciunea celorlalti doi diavoli trimisi care nu au putut sa covarseasca o fecioara si a cerut de la dansul ajutor. Iar el a ocarat pe diavolii cei dintai cu salbaticie, ca pe cei ce nu sunt bine iscusiti in acel lucru si ca pe cei ce nu stiau cum sa indulceasca desfranarea in inima fecioarei. Si i-a dat buna nadejde lui Ciprian, fagaduindu-i ca singur, in alt chip, sa ispiteasca pe fecioara.

Ducandu-se de la Ciprian, s-a prefacut pe sine in chip de femeie si asa a intrat la Iustina; si, sezand, a inceput a grai cu dansa cuvintele cele dumnezeiesti, ca si cum ar fi vrut sa urmeze vietii si curatiei ei; o intreba ce fel de plata o sa aiba pentru aceasta viata sfanta si pentru fecioria ei. Iar Iustina a zis: "Mare si negraita este plata pentru cei ce vietuiesc in curatie, si mahnire mare au oamenii care nu baga de seama o visterie mare ca aceasta a curatiei ingeresti". Iar diavolul, descoperindu-si nerusinarea, cu mestesug a inceput a o amagi, zicandu-i: "Apoi in ce chip ar putea sa fie lumea si cum s-ar naste oamenii? De ar fi pazit Eva curatia, apoi de unde s-ar fi inmultit neamul omenesc? Cu adevarat, buna este insotirea, pe care singur Dumnezeu a randuit-o, si Sfanta Scriptura o lauda, zicand: "Cinstita este nunta intru toate si patul nespurcat. Multi sfinti ai lui Dumnezeu oare nu au fost intru insotirea pe care a dat-o Dumnezeu spre mangiierea omului, ca spre copiii sai cautand sa se inveseleasca si sa laude pe Dumnezeu?"

Niste cuvinte ca acestea auzindu-le Iustina, a cunoscut pe maestrul diavol amagitor si mai bine decat Eva l-a biruit pe el; pentru ca, neintrand in mai multa vorba cu dansul, a alergat degraba la limanul Crucii lui Hristos. Si a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei si inima si-a ridicat-o spre Dumnezeu, Mirele sau, si indata a pierit diavolul, cu mai mare rusine ca cei dintai. Acel mare diavol a venit si la Ciprian, tulburat; si cunoscand Ciprian ca nici acela nu a reusit nimic, a zis catre diavol: "Oare nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruiesti, fiind diavol puternic si iscusit mai mult ca altii in acest lucru? Apoi care din voi va face ceva acelei nebiruite inimi fecioresti? Deci, spuneti-mi mie: cu ce fel de arme vi se impotriveste voua si cum puterea voastra cea tare neputincioasa o face?" Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, desi nevrand, a marturisit: "Nu putem, a zis el, sa privim spre semnul crucii, ci fugim de dansul, caci ne arde precum focul si ne goneste departe". Ciprian s-a suparat foarte tare asupra diavolului, ca l-a adus intru rusine si se certa cu dansul, zicandu-i: "Dar asa este puterea voastra, ca o fecioara neputincioasa va biruieste?" atunci diavolul, vrand sa-l mangiie pe Ciprian, a incercat sa faca alt lucru, in acest fel: s-a prefacut in chipul Iustinei si a mers la Aglaid, ca asa parandu-i-se lui Aglaid ca este Iustina cu adevarat isi va implini datoria sa si nu va fi aratata neputinta lor cea diavoleasca, nici Ciprian nu se va afla intru rusine.

Cand a intrat diavolul la Aglaid in chipul Iustinei, Aglaid a sarit de nespusa bucurie si alergand la ea, a cuprins-o si o saruta, zicand: "Bine ai venit la mine, prea frumoasa Iustina". Si cum a zis tanarul cuvantul Iustina, indata diavolul s-a stins, neputand nici numele Iustinei sa-l rabde, iar tanarul s-a inspaimantat foarte tare si, alergand la Ciprian, i-a spus lui cele ce s-au intamplat. Ciprian, cu ajutorul vrajilor sale, a pus pe dansul chip de pasare si facandu-l ca sa zboare prin vazduh, l-a trimis la casa Iustinei, ca prin fereastra sa intre in camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura prin vazduh deasupra camerei Iustinei si voia sa se aseze pe casa. S-a intamplat atunci ca Iustina sa priveasca pe fereastra si vazand-o diavolul pe ea, l-a lasat pe Aglaid si a fugit. Si a pierit de la Aglaid si acea nalucire, in care se arata ca o pasare si putin a lipsit de a nu muri cazand jos, caci cu mainile s-a apucat de varful casei si, tinandu-se, a ramas spanzurat. De nu ar fi fost coborat de acolo prin rugaciunea Sfintei Iustina, ar fi cazut ticalosul si ar fi murit. Si asa, nereusind nimic, s-a intors tanarul la Ciprian, povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necajit foarte tare, vazandu-se infrant si s-a hotarat ca singur sa se duca la Iustina, nadajduind in vrajitoriile sale. Mai intai s-a prefacut in femeie, apoi in pasare; si inca nu se apropia de usile casei ei, iar nalucirea si inselatoarea asemanare cu cea de femeie si cu cea de pasare au pierit de la dansul si s-a intors rusinat.

Dupa aceasta, a inceput Ciprian a face izbandire rusinii sale, si a adus cu ajutorul vrajilor sale ispite asupra casei Iustinei si asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor si ale cunoscutilor ei, ca odinioara diavolul asupra dreptului Iov: le omora dobitoacele, pe slugile lor le lovea si cu rani ii arunca pe dansii in necaz nemasurat. Apoi a lovit-o si pe Iustina cu o boala, incat zacea la pat si plangea maica sa pentru dansa. Iar ea o mangiia pe maica sa, precum David, zicand: "Nu voi muri, ci vie voi fi, si voi povesti lucrurile Domnului". Insa nu numai asupra ei si asupra rudeniilor ei, ci si asupra cetatii (Dumnezeu asa a voit), a adus Ciprian vatamare, din cauza maniei sale celei neimblanzite si din pricina rusinii celei mari. Si erau rani intre dobitoace si multe boli intre oameni. Si prin lucrare diavoleasca a strabatut vestea prin intreaga cetate, ca marele jertfitor Ciprian pedepseste cetatea pentru Iustina, care i se impotriveste. Adunandu-se nu putini dintre cinstitii cetateni, au mers la Iustina si cu manie au sfatuit-o pe dansa ca sa nu-l mai mahneasca pe Ciprian si sa se marite cu Aglaid, ca sa nu patimeasca toti mai multa suparare pentru dansa. Iar ea pe toti ii mangiia, incredintandu-i ca degraba toate vatamaturile acelea, care au fost aduse lor de Ciprian cu ajutorul diavolilor, vor pieri, lucru care s-a si intamplat. Pentru ca dupa ce Sfanta Iustina s-a rugat cu tarie lui Dumnezeu, indata toata puterea diavoleasca a pierit si toti s-au tamaduit de boli si s-au vindecat de rani.

Schimbandu-se lucrurile, popoarele Il preamareau pe Hristos, iar de Ciprian si de mestesugul lui cel vrajitoresc isi bateau joc, incat acum Ciprian nici intre oameni nu se mai arata de rusinea cea mare si chiar si de cei cunoscuti se rusina. Apoi, instiintandu-se bine ca semnul crucii si numele lui Hristos nimic nu poate sa le biruiasca, si-a venit in fire si a zis catre diavol: "Pierzatorule si al tuturor inselatorule, vistierule a toata necuratia si inselaciunea, acum ti-am cunoscut neputinta, ca daca de umbra crucii te temi si de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face cand singur Hristos va veni asupra ta? Daca pe cei ce se insemneaza cu crucea nu-i poti birui, apoi pe cine vei scoate din mainile lui Hristos? Acum am cunoscut ca nu esti nimic si nu poti nimic si nu ai putere de izbandire. M-am inselat eu, ticalosul, ascultandu-te pe tine si crezand in inselaciunea ta; deci, departeaza-te de la mine, blestematule, departeaza-te, ca de acum mi se cade mie sa rog pe crestini ca sa ma miluiasca. Mi se cade mie sa alerg la cei dreptcredinciosi ca sa ma izbaveasca si sa se ingrijeasca pentru mantuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrajmas al adevarului si potrivnic si urator a toata lumea!"

Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca sa-l ucida si, napadind asupra lui, a inceput a-l sugruma, batandu-l. Si nu avea Ciprian ajutor de la nimeni si nu stia cum sa-si ajute lui si sa se izbaveasca din cumplitele maini diavolesti si, inca fiind viu, si-a adus aminte de semnul sfintei cruci prin care se impotrivea Iustina la toata puterea diavoleasca si a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajuta-mi si mie!" Apoi, ridicandu-si mana, si-a facut semnul crucii si indata diavolul ca o sageata intinsa a pierit de la dansul. Iar el, racorindu-se si capatand indrazneala si chemand numele lui Hristos, se insemna cu semnul crucii si in felul acesta se impotrivea diavolului, ocarandu-l si blestemandu-l. Diavolul statea departe de dansul si nu indraznea sa se apropie, pentru semnul crucii si pentru numele lui Hristos, care il infricosau si il ingrozeau, zicandu-i: "Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!" Si, maniindu-se asupra lui, a racnit ca un leu si s-a dus.

Ciprian, luand toate cartile vrajitoriilor sale, a alergat la Antim, episcopul crestin, si, cazand la picioarele lui, se ruga sa-l miluiasca pe el si sa-i dea lui Sfantul Botez. Iar episcopul, stiindu-l pe el mare vrajitor si tuturor infricosat, socotea ca a venit la dansul cu inselaciune si il indeparta, zicandu-i: "Multe rele faci intre pagani si sa nu faci acestea si intre crestini, ca sa nu pieri degraba". Iar Ciprian, plangand, i-a povestit episcopului toate rautatile sale si cartile sale i le-a dat ca sa le arda. Vazand episcopul smerenia lui, i-a aratat si l-a invatat pe el sfanta credinta si i-a poruncit lui ca sa se pregateasca sa primeasca Sfantul Botez. Iar cartile lui le-a ars inaintea tuturor crestinilor cetatii. Apoi, ducandu-se Ciprian cu inima umilita, plangea pentru pacatele sale, presarandu-si cenusa pe cap si facea pocainta, strigand catre adevaratul Dumnezeu si Il ruga pentru curatirea faradelegilor sale. A doua zi, intrand in biserica, asculta cuvantul lui Dumnezeu cu mangiiere si bucurie, stand intre cei credinciosi. Iar cand celor chemati diaconul le poruncea sa iasa afara, zicandu-le: "Citi sunteti chemati, iesiti!", altii ieseau, iar Ciprian nu a voit sa iasa, ci a zis catre diacon: "Rob al lui Hristos sunt, nu ma goni pe mine de aici". Iar diaconul i-a zis lui: "De vreme ce inca nedesavarsit esti intru Sfantul Botez, pentru aceasta esti dator sa iesi". Iar el a raspuns: "Viu este Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a pazit pe mine de diavol si pe fecioara Iustina curata a pazit-o si m-a miluit pe mine; deci, nu ma izgoni din biserica pana ce voi fi crestin desavarsit". Apoi diaconul i-a spus despre aceasta episcopului si episcopul, cunoscandu-i osardia lui si caldura inimii pentru credinta in Hristos, l-a chemat la sine si neintarziat l-a botezat in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Afland despre aceasta Sfanta Iustina mare multumire a inaltat catre Dumnezeu si multe milostenii a dat saracilor si prinoase a facut la biserica. Iar pe Ciprian, episcopul l-a facut citet in a opta zi, in a douazecea zi l-a facut ipodiacon si in a treizecea zi l-a facut diacon, iar dupa un an l-a hirotonit preot. Ciprian, schimbandu-si obiceiul, din zi in zi mai strimta isi facea calea vietii, totdeauna plangand pentru faptele sale cele rele de mai inainte si a mers din putere in putere si din bunatate in bunatate. Apoi, curand a fost numit episcop si in acea dregatorie a aratat o viata asemanatoare cu cea a multor sfinti mari si bine a pastorit turma lui Hristos. Iar pe sfanta Iustina fecioara a facut-o diaconita si i-a incredintat ei o manastire de fecioare, facand-o pe ea stareta asupra acelor fecioare crestine. Si mult norod pagan, prin chipul si prin invatatura sa, de la inchinarea de idoli intorcandu-i, i-a cistigat si i-a unit cu Biserica lui Hristos. Si se imputina slavirea idoleasca, iar slava lui Hristos se inmultea.

Vazand diavolul o viata ca aceasta a lui Ciprian si sarguinta sa pentru credinta lui Hristos si pentru mantuirea sufletelor omenesti, scrisnea din dinti impotriva lui. Si a indemnat pe pagani sa-l cleveteasca pe Ciprian inaintea stapanitorilor partilor din rasarit, ca pe idolii lor i-a defaimat si mult norod dintre acestia a intors la adevarata credinta, iar pe Hristos, potrivnicul lor, Il slaveste. Adunandu-se necredinciosii, au mers la Evtolmie ighemonul, care stapanea atunci in partile acelea si au clevetit pe Ciprian, impreuna cu Iustina, aducand asupra lor multe pricini: precum ca si idolilor si imparatului si tuturor stapanitorilor potrivnici sunt si tulbura poporul, ametindu-l si ducandu-l in urma lor spre inchinarea la Hristos cel rastignit. Si pe stapanitor l-a rugat ca amandoi, Ciprian si Iustina, cu moarte sa fie pedepsiti. Auzind de acestea, ighemonul Evtolmie a poruncit ca sa fie prinsi si Ciprian si Iustina si in temnita sa-i arunce. Si mergand in Damasc, i-a luat pe amandoi ca sa-i judece.

Acolo, sezand la judecata, i-au adus de fata pe legatii lui Hristos, pe Ciprian si pe Iustina, si judecatorul a zis catre Ciprian: "Pentru ce ti-ai schimbat slava ta cea dintai, fiind mai inainte vestit slujitor al vechilor zei si pe multi oameni la dansii aducand?" Iar Sfantul Ciprian i le-a spus lui toate pe rand, asa cum a cunoscut neputinta si inselaciunea diavoleasca si a cunoscut puterea lui Hristos, de care toti diavolii se tem si se cutremura si de semnul cinstitei cruci se sting; si si-a spus toata pricina intoarcerii sale catre Hristos, pentru care se arata gata indata a muri. Iar judecatorul, neprimind cuvintele in inima lui si neputand sa raspunda la cuvintele lui Ciprian, a poruncit ca sfantul sa fie spanzurat si sa-i fie strunjit trupul, iar pe Sfanta Iustina s-o bata peste gura si peste ochi. Si au fost chinuiti multa vreme, dar neincetat il marturiseau pe Hristos si rabdau toate chinurile cu multumire. Dupa aceea i-au aruncat pe ei in temnita; apoi cu imbunari ii indemna catre inchinarea la idoli.

Dupa ce n-a reusit sa-i intoarca de la credinta lor, judecatorul a poruncit sa fie aruncati intr-o galeata cu apa fiarta; si caldarea aceea, desi fierbea intruna, cu nimic nu i-a vatamat pe dansii si, ca intr-o racoreala Il preamareau pe Dumnezeu. Vazand aceasta, un preot idolesc, cu numele Atanasie, a zis: "Si eu asijderea in numele zeului Asclepie, in acest foc voi intra si pe vrajitorii acestia ii voi rusina". Cand acesta s-a atins de foc, indata a murit. Judecatorul, vazand acest lucru, s-a infricosat si, nemaivrand sa-i judece, i-a trimis la imparatul Claudiu care se afla in Nicomidia si i-a scris despre toate cele facute de dansii. Iar imparatul i-a judecat si i-a osandit la moarte prin taiere cu sabie.

Dupa ce i-au dus la locul unde trebuiau sa fie omoriti, si-a cerut Ciprian vreme de rugaciune, pentru ca mai inainte pe Iustina s-o omoare, caci se temea ca ea sa nu se infricoseze de moartea lui. Iar ea, bucuroasa, si-a plecat capul sub sabie si la Mirele sau Hristos s-a dus.

Vazand moartea cea nevinovata a lor, un om oarecare, pe care il chema Teoctist, a fost cuprins de o jale foarte mare pentru dansii, si, aprinzandu-se cu duhul catre Dumnezeu, a cazut in genunchi langa Sfantul Ciprian, sarutandu-l si marturisindu-se pe sine crestin. Indata alaturi de Ciprian si Teoctist a fost osandit la moarte prin taiere. Si asa fiind omoriti ei, si-au dat sufletele lor in mainile lui Dumnezeu.

Trupurile lor au zacut sase zile neingropate si fiind acolo niste straini le-au luat in taina si le-au dus la Roma, unde le-au dat unei femei cinstite pe care o chema Rufina, care era rudenia lui Claudie Cezarul. Acea femeie a ingropat cu cinste trupurile sfintilor lui Hristos, mucenicii Ciprian, Iustina si Teoctist. La mormantul lor au inceput sa se faca multe tamaduiri ale celor bolnavi care alergau acolo. Cu ale lor rugaciuni sa tamaduiasca Domnul si bolile noastre cele trupesti si sufletesti, Amin.

.