Viata, nevointele si patimirea Sfantului, slavitului si intru tot laudatului Apostol Petru
Sfintul Apostol Petru, care mai inainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui Iona, din semintia lui Simeon si frate cu Sfintul Apostol Andrei, cel intii chemat. Luind pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfintul Apostol Varnava, a nascut dintr-insa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei si neinvatat, insa temator de Dumnezeu; caci pazea poruncile Lui fara de prihana in toate lucrurile sale. Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, trebuia sa-si cistige hrana casei sale din osteneala miinilor, ca sa hraneasca pe femeie, pe copii, pe soacra si pe batrinul sau tata, Iona.
Andrei, auzind cuvintele invatatorului sau, care arata cu degetul pe Iisus, zicind: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii. si celelalte marturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, a lasat pe Ioan si s-a dus in urma Lui cu un alt ucenic al Botezatorului Ioan. El singur a intrebat pe Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, zicind: Invatatorule, unde locuiesti? Domnul le-a raspuns: Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si au petrecut la Dinsul ziua aceea.
A doua zi, ducindu-se Andrei la fratele sau, Simon Petru, i-a grait: Am aflat pe Mesia, Care se tilcuieste Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, cautind spre dinsul, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se tilcuieste Petru. Sfintul Petru indata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, crezind cu adevarat ca este Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mintuirea lumii. Dar nu si-a lasat casa si mestesugul, purtind inca grija de trebuintele casnicilor sai, la care lucru il ajuta si Andrei din cind in cind, pentru tatal sau care imbatrinise. Aceasta au facut-o pina ce amindoi au fost chemati de Domnul la apostolie.
Dupa ce Ioan a fost pus in temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblind pe linga Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele sau, aruncind mrejile in apa, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pe voi vinatori de oameni. Dar ce fel de vinatori a vrut Domnul sa-i faca pe ei? Aceasta a aratat-o la vinarea pestelui. Caci, intrind in corabia lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la acea porunca, Petru a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar acum voi arunca mreaja dupa cuvintul Tau.
Facind aceasta, a prins mult peste, incit se rupea si mreaja de multimea pestelui. Aceasta era mai inainte inchipuire a pescuitului cel duhovnicesc si al apostoliei; caci cu mreaja cuvintului Domnului avea sa vineze multe popoare la mintuire. Vazind Simon Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus zicind: Iesi de la mine, Doamne, ca om pacatos sint eu! Aceasta a facut-o pentru ca il cuprinsese spaima pe el si pe toti cei ce erau cu el, de vinarea pestilor ce ii prinsese. Iar impotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Iesi de la mine, Doamne., Domnul il chema in urma Sa, zicindu-i: "Vino dupa mine, ca de acum vei fi pescar de oameni spre viata, in chipul in care ai pescuit acesti pesti spre moarte".
Din ceasul acela, Petru s-a facut urmator lui Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici chemati. Domnul il iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca prin venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de boala frigurilor, a tamaduit-o prin atingerea miinii. Noaptea, cind Domnul a iesit singur la rugaciune in loc pustiu, Sfintul Petru, nesuferind acum sa fie fara Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai si a alergat in urma Lui, cautind cu osirdie pe iubitul sau invatator. Si, aflindu-L, i-a zis: Toti te cauta pe Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El si petreceau impreuna, indulcindu-se de vederea fetei Lui si de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care aratat il adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in Care el a crezut cu neindoire. Caci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit spre mintuire.
Venind Domnul in partile Cezareei lui Filip, a intrebat pe ucenicii sai: Cine zic oamenii ca sint? Si i-au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, iar altii proorocul sau unul din prooroci. Si iar a intrebat: Dar voi cine spuneti ca sint? Atunci Simon Petru a raspuns in numele celorlalti:Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Si a laudat Domnul acea marturisire a lui zicind: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca trupul si singele nu ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si intr-acea vreme i-a fagaduit Domnul lui, ca sa-i dea cheile Imparatiei cerului.
Petru, avind dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se intimple nici un rau lui Hristos. Deci, aflind mai inainte de patimile Domnului, Il oprea din nestiinta, zicind: Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se intimple Tie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin patimire sa rascumpere neamul omenesc din pierzare; insa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osirdnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; ca, auzind acel cuvint aspru de la Domnul: Mergi inapoia Mea, satano!, nu s-a miniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvint pedepsitor si-I urma Lui mai mult, cu toata osirdia. Si, cind multi dintre ucenici nu reuseau sa inteleaga cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvintul acesta, deci, cine poate sa-l asculte pe el?; apoi s-au indepartat de Domnul. Si a zis Domnul celor doisprezece: "Oare si voi voiti sa va duceti?" Atunci, Simon Petru, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.
O osirdie si o credinta ca aceasta avind Sfintul Petru catre Domnul, a indraznit a cere de la Dinsul umblarea pe apa; caci, iesind Petru din corabie, umbla pe apa ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce inainte de primirea Sfintului Duh nu era desavirsit in credinta, vazind vintul cel tare, s-a temut si, incepind a se afunda, a strigat: Doamne, mintuieste-ma pe mine. Iisus, indata intinzindu-i mina, l-a luat si i-a zis: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" Si nu numai de inecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cind i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se imputineze credinta ta". Astfel s-a invrednicit Sfintul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta in epistola sa, zicind: Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug umblind, v-am spus puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca, luind de la Dumnezeu Tatal cinstea si slava glasului celui ce a venit in chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorindu-se din cer, fiind cu El in muntele cel sfint.
Cind Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat rivna lui catre Domnul, nu numai cu cuvintul, zicind: Doamne, gata sint a merge cu Tine si in temnita si la moarte, dar si cu lucrul; caci, scotind sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada in cea de trei ori lepadare de Domnul, insa prin adevarata pocainta si prin amara tinguire s-a sculat si s-a indreptat, invrednicindu-se mai inainte de toti, a vedea pe Hristos dupa Invierea Lui, precum zice despre aceasta Sfintul Evanghelist Luca: Adevarat este ca S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Sfintul Pavel scrie tot asa, zicind: "S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru, apoi celor unsprezece". Vazind Sfintul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci cea mai dinainte lepadare de trei ori, a rasplatit-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicindu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si s-a pus de Domnul pastor al oilor celor cuvintatoare si i-a dat in miini cheile Imparatiei cerului.
Dupa inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfintul Petru, ca un mai mare intre Apostoli, a fost intiiul invatator si propovaduitor al cuvintului lui Dumnezeu. El intr-un ceas a cistigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvintul lui Dumnezeu. Era inca si facator de minuni preaalese, caci, intrind in biserica cu Sfintul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pintecele maicii sale, stind inaintea usilor bisericii, care se numea "Frumoasa"; si, apucindu-l de mina dreapta, l-a ridicat, zicindu-i: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!" Atunci indata i s-au intarit talpile si gleznele acelui schiop si de bucurie striga si umbla. Apoi, a intrat cu ei in biserica si umbla sarind si laudind pe Dumnezeu. Cu aceasta minune si inca cu propovaduirea cuvintului, au crezut in Hristos, ca la cinci mii de barbati. Pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna impotriva Duhului Sfint, Sfintul Petru i-a omorit cu cuvintul. In Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanog, l-a facut sanatos, zicindu-i: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos".
In Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a inviat-o. Dar nu numai miinile si cuvintul lui erau facatoare de minuni, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Oriunde voia sa mearga el, acolo poporul isi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfintul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dinsii. Cind imparatul Irod si-a pus miinile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigind cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, si pe Sfintul Petru l-a aruncat in temnita legat cu lanturi de fier; atunci ingerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita.
Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintii usa credintei, botezind in Cezareea pe romanul Corneliu Sutasul, aratindu-i-se mai intii vedenia mesei lasata din cer, cu tiritoarele cele cu patru picioare si cu glasul care poruncea lui Petru sa le injunghie si sa le manince, zicindu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curatit, el sa nu le numeasca spurcate. Acesta este semnul intoarcerii neamurilor catre Hristos. Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfintul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfint, l-a mustrat, zicindu-i: Argintul tau sa fie cu tine intru pierzare, ca inima ta nu este dreapta inaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad stind in amaraciunea cea de fiere si in legatura nedreptatii.
Aceste si multe alte fapte ale Sfintului Petru, se afla scrise pe larg in Sfinta Evanghelie si in cartea "Faptele Sfintilor Apostoli", care totdeauna se pot auzi citindu-se in biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevointele si ostenelile lui, pe care le-a rabdat propovaduind pe Hristos, Sfintul Simeon Metafrast le povesteste astfel.
Sfintul Petru s-a dus din Ierusalim in Cezareea lui Stratonic si din acei presbiteri care urmau dupa dinsul punindu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punindu-le episcop, a plecat in Virit, (Beirut) si in Vivli. Punind si acolo episcop, s-a dus in Tripoli, unde a fost gazduit de un oarecare barbat intelegator Marson, pe care l-a pus episcop al credinciosilor din Tripolia Feniciei. De acolo s-a dus in Orthosie, apoi in insula ce se numea Antara. De acolo s-a dus in Valania in Pont si in Laodiceea, unde, tamaduind pe multi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni si, intarind Biserica credinciosilor, le-a pus si lor episcop. Apoi, s-a dus in Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascunsese Simon vrajitorul, ca sa nu-l prinda ostasii trimisi de Claudie, imparatul Romei. Apoi, Simon Magul, a fugit din fata lui Petru in cetatile Iudeei. Deci, Petru, apostolul Domnului, tamaduind pe multi in Antiohia si propovaduind pe Unul Dumnezeu in trei fete, a pus episcop in Siracuza din Sicilia pe Marchian si pe Pancratie la Tavromenia; apoi a venit in Tianinul Capadociei. De acolo s-a dus in Ancira Galatiei, unde a inviat pe un mort cu rugaciunile lui; si, invatind pe multi si botezindu-i, le-a facut biserici si, punindu-le episcopi, s-a dus in Sinopi, cetatea Pontului. Dupa aceea s-a dus in Amasia care este in pamintul Pontului. Apoi a mers in Gangra Paflagoniei, Claudinopoli Onoriadei, Nicomidia Bitiniei si de acolo in Niceea. De acolo, silindu-se sa mearga la Ierusalim pentru praznicul Pastilor, s-a intors si a venit in Pisinunt, Capadocia si Siria si iarasi a venit in Antiohia. Iar din Antiohia a venit in Ierusalim, unde petrecind el, a venit la dinsul spre cercetare, Sfintul Apostol Pavel, dupa al treilea an al intoarcerii sale catre Hristos, precum singur graieste in scrisoarea sa catre Galateni: Dupa trei ani m-am dus in Ierusalim, ca sa vad pe Petru si am petrecut cu dinsul cinci-sprezece zile.
In acest timp, dupa ce a asezat punerile legilor celor bisericesti, fericitul Pavel s-a pus pe lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a intors iarasi in Antiohia, unde, punind episcop pe Evod, s-a dus in Sinaid, cetatea Frigiei. De acolo s-a dus in Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor, care, dupa primirea episcopiei, urma pe Sfintul Ioan, Cuvintatorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfintul Petru a mers in Ilion, cetatea Elespontului, unde, punind episcop pe Corneliu Sutasul, s-a intors la Ierusalim, unde i s-a aratat Domnul in vedenie, zicindu-i: "Scoala, Petre, si mergi la Apus, pentru ca este trebuinta ca cu limba ta sa se lumineze Apusul si Eu voi fi cu tine".
Intr-acea vreme, Simon vrajitorul a fost prins de ostasii care il cautau, precum s-a zis mai sus, si a fost dus la Roma ca sa-si ia plata pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin mestesugul cel vrajitoresc intuneca mintile multora. Deci, inselindu-i, nu numai ca n-a luat pedeapsa, dar multora li se parea ca este dumnezeu, pentru ca acel mergator inainte al satanei, cu vrajile sale a facut pe romani si pe imparatul Claudie intr-atit sa se minuneze, incit i-au sapat chipul lui si l-au pus intre cele doua poduri de pe Tibru, scriind pe el: "Lui Simon, dumnezeului cel sfint!"
De acest lucru, scriitorii bisericesti Iustin si Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, sa venim la cuvintul de mai inainte. Marele Apostol Petru, spunind fratilor aratarea Domnului care i se facuse lui in vedenie si sfatuindu-se cu dinsii, a plecat iarasi in Antiohia cercetind bisericile, unde a si gasit pe Sfintul Pavel. De acolo s-a dus la Tars, unde a pus episcop pe Urban, pe Epafrodit in Lichia Andriatiei si pe Fugel in Efes, caruia ii zise ca s-a abatut de la calea cea dreapta si s-a invoit cu Simon; apoi pe Apelie, care era frate cu Policarp, la pus episcop la Smirna. De aici a venit la Filipeni in Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar Tesalonicenilor pe Iasona si Corintenilor pe Sila, pe care l-au gasit petrecind linga marele Pavel, iar la Patra a pus pe Irodion si dupa aceea a plecat in Sicilia. Venind in Tavromenia, a petrecut putina vreme la Pancratie, barbatul cel cuvintator.
Acolo, invatind si botezind pe unul, anume Maxim, si punindu-l episcop, a venit in Roma, unde in toate zilele propovaduia, prin adunari si prin case, pe Unul Dumnezeu Tatal cel Atotputernic si pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si pe Sfintul Duh, Domnul de viata facator. El a atras pe multi la credinta lui Hristos si, prin Sfintul Botez, i-a izbavit de inselaciunea idoleasca. Simon vrajitorul, vazind acestea, n-a voit sa taca si a inceput sa tainuiasca asupra lui rautatea sa; pentru ca el socotea ca este rusine propovaduirea apostolului, prin care se biruia mindria lui. Deci, a inceput la aratare sa se impotriveasca invataturii celei adevarate, prin cuvintele si lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfintul Petru prin mijlocul cetatii, fara de rusine. El facea inaintea poporului niste naluciri si aratari care mergeau inainte si in urma lui si carora le zicea ca sint sufletele celor morti, si astfel arata pe cei inviati din morti, care i se inchinau lui ca unui Dumnezeu. Pe schiopi ii facea sa umble drept si sa sara; insa toate acestea prin nalucire, iar nu cu adevarat, dupa asemanarea acelui Proteu, vorbitor de basme, care se schimba in diferite chipuri. Caci uneori se arata avind doua fete, apoi, dupa putin, se prefacea in capra, in sarpe, in pasare, se asemana focului si in toate chipurile se schimba, neincetat inselind pe cei prosti. Dar marele apostol al Domnului, numai de se uita putin de departe spre lucrurile lui, indata toate nalucirile aceluia se stingeau.
Despre cearta Sfintului Apostol Petru cu Simon vrajitorul, se mai povesteste inca, afara de Metafrast, in Prolog si in Mineiul cel mare, unde citim: Sfintul Petru, cind a venit in Roma si i s-a instiintat de acel Simon, care se numea "Hristos" si facea inaintea poporului minuni multe, s-a aprins de rivna si a mers in casa lui Simon Magul. Acolo a gasit pe multi stind la poarta lui si care il oprira pe el a intra inautru, Petru a zis catre dinsii: "Pentru ce ma opriti a intra la vrajitorul cel amagitor?" Iar ei au zis: "Nu este vrajitor, ci este zeu puternic". El a pus paznici la poarta sa, ca sa stie gindurile omenesti". Aceasta spunind, au aratat apostolului un ciine negru ce zacea la poarta, zicindu-i: "Acest ciine omoara pe toti cei ce gindesc nedrept despre Simon". Sfintul Petru a zis: "Eu graiesc adevarat pentru el, ca Simon este de la diavol". Deci, apropiindu-se, a zis ciinelui: "Mergi si spune lui Simon ca Petru, Apostolul lui Hristos, vrea sa intre la tine".
Ciinele, mergind, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce ii poruncise Petru. Toti, vazind si auzind vorbind pe ciine omeneste, s-au inspaimintat. Simon, asemenea, pe acelasi ciine l-a trimis, zicindu-i: "Sa intre aici Petru". Intrind Petru, Simon a inceput a face naluciri inaintea poporului, fiind Petru de fata. Sfintul cu puterea lui Hristos, a aratat minuni si mai mari. Si ce minuni? Din minunile cele multe pe care le-a facut Sfintul Petru, cel mai vechi istoric grec bisericesc, Eghisipos, care a vietuit aproape de apostoli, povesteste una singura.
Unei vaduve oarecare din Roma, de bun neam, care se tragea din semintie imparateasca, i-a murit fiul de virsta tinara; iar maica lui plingea pentru el cu tinguire. Dar cei ce o mingiiau si-au adus aminte de barbatii care s-au aratat in Roma, adica de Petru si de Simon vrajitorul, ca inviaza mortii. Deci, indata au chemat unii pe Petru, iar altii pe Simon sa vina la acel mort. Acolo se adunasera si oameni cinstiti si mult popor ca sa petreaca pe cel mort la mormint. Sfintul Petru a zis lui Simon vrajitorul care se mindrea cu puterea sa inaintea poporului: "Cine din noi va invia pe acest mort, toti sa creada invataturii aceluia, fiind adevarata". Poporul a laudat cuvintul lui Petru. Deci Simon, nadajduind spre mestesugul sau cel vrajitoresc, a zis catre popor: "De voi invia eu pe acel mort, apoi veti ucide pe Petru?" Poporul a strigat, zicind: "Il vom arde de viu inaintea ochilor tai". Simon, apropiindu-se de patul mortului a inceput a-si face vrajile sale prin lucrarea diavoleasca, care ii ajuta lui si a facut astfel, ca mortul si-a miscat capul. Poporul indata a inceput sa strige: "Tinarul este viu. A inviat mortul". Iar pe Petru voiau indata sa-l arunce in foc. Apostolul insa, facindu-le semn cu mina, ii ruga sa taca.
Deci, poporul tacind, el le-a zis: "De este viu tinarul, apoi sa se scoale, sa vorbeasca si sa umble; iar, pina ce aceasta nu o veti vedea, sa stiti cu adevarat ca Simon va inseala cu nalucirile si cu vrajile sale!" Simon, umblind mult imprejurul patului si chemind diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplindu-se de rusine, voia sa fuga, dar poporul l-a oprit. Sfintul Petru, ca unul ce inviase pe Tavita cea moarta si facuse si alte minuni preaslavite, stind departe, si-a ridicat miinile spre cer si, inaltindu-si ochii in sus, se ruga: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit noua, zicind: Cu numele Meu pe cei morti sa-i inviati. Deci, ma rog Tie, inviaza pe acest tinar mort, ca sa cunoasca popoarele acestea, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine, care traiesti si imparatesti impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, in veci. Amin".
Astfel rugindu-se, a strigat catre cel mort, zicind: "Tinarule, scoala! Domnul meu Iisus Hristos te inviaza si te tamaduieste pe tine!" Si indata mortul, deschizindu-si ochii, s-a sculat si a inceput a grai si a umbla. La aceasta povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai inainte fusese ucenic al acelui Simon vrajitorul si s-a luminat de Sfintul Petru prin credinta si prin Sfintul Botez, intr-o scrisoare a sa catre sfintii mucenici Nereon si Arhilie, scriind despre aceea, adauga ca tinarul care a inviat, cazind la picioarele lui Petru, striga: "Am vazut pe Domnul Iisus poruncind ingerilor, ca pentru rugaciunile tale sa ma intoarca pe mine maicii mele celei vaduve".
Atunci tot poporul a inceput a striga, zicind: "Unul este Dumnezeu, pe Care il propovaduieste Petru". Simon vrajitorul, cu nalucirea sa facindu-si cap de ciine, fugea, insa poporul l-a prins si unii voiau sa-l ucida cu pietre, iar altii sa-l arda. Dar Sfintul Petru i-a oprit, zicindu-le: "Domnul si Invatatorul nostru ne-a poruncit sa nu rasplatim rau pentru rau. Lasati-l sa mearga unde va voi, ca destul ii este rusinea si ocara ce i s-a facut prin cunostinta neputintei sale, caci nimic nu pot vrajile lui".
Marcel mai zicea: "Simon, fiind liber, a venit la mine, socotind ca eu nu stiu de acel lucru minunat ce se facuse si a pus la usa casei mele un ciine mare legat cu lant de fier, zicind catre mine: "Voi vedea daca va veni Petru la tine, precum s-a obisnuit". Dupa un ceas, Sfintul Petru a venit la usa si dezlegind acel ciine, a zis catre dinsul: "Du-te si spune lui Simon vrajitorul sa inceteze a insela pe oameni cu lucrarea diavoleasca, pentru care Hristos si-a varsat singele". Ciinele, ducindu-se, a grait lui Simon cu glas omenesc, spunindu-i cele poruncite de apostol. Eu, auzind si vazind aceasta - zice Marcel -, am iesit degraba in intimpinarea Sfintului Petru si l-am primit cu cinste in casa mea, iar pe Simon vrajitorul si pe ciinele acela i-am gonit afara. Ciinele atunci, nevatamind pe nimeni, s-a repezit numai la Simon si, apucindu-l cu dintii, l-a trintit la pamint. Iar Petru, privind la aceea pe fereastra, poruncea ciinelui, in numele lui Hristos, sa nu vatame trupul lui Simon. Deci, ciinele, nevatamindu-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dinsul, incit nici o parte a corpului nu mai ramasese acoperita.
Poporul, vazind aceasta, striga contra lui Simon, ocarindu-l si batjocorindu-l. Astfel, l-a gonit din cetate, impreuna cu acel ciine. Simon, pentru niste rusini si infruntari ca acestea, un an intreg nu s-a mai aratat in Roma, pina ce a venit ca imparat dupa Claudie, Nero. Atunci, inrautatitul, venind inaintea lui Nero, care, cercetind despre el, a fost laudat de cei rai, incit imparatul l-a iubit foarte mult si l-a facut prietenul sau.
In Prolog si in Mineiul cel mare se mai povesteste despre Simon si aceasta: Odata a zis ca are sa se lase sa fie taiat si a treia zi are sa invieze. Atunci, el a pus in locul sau un berbece, facindu-l om prin nalucire si a fost taiat berbecul in locul lui. Sfintul, gonind diavoleasca nalucire de la berbecul cel taiat, s-a vazut lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscindu-se de toti, ca nu Simon este taiat, ci berbecul. Despre biruinta desavirsita a Sfintului Petru asupra acelui vrajitor si despre pierzarea lui, de toti se scrie cu un glas astfel: Simon vrajitorul, neputind intru nimic sa biruiasca pe Apostolul Petru, nici sa sufere mai mult infruntarea si rusinea sa, s-a fagaduit ca se va inalta la cer.
Deci, adunind el toata puterea diavolilor care ii slujeau, s-a dus in mijlocul cetatii Roma si, suindu-se pe o zidire inalta, avind capul incununat cu cununa de dafini, a inceput din inaltime cu minie a grai catre popor: "Romani, deoarece pina acum ati petrecut in nebunie si lasindu-ma pe mine, ati urmat lui Petru, acum si eu va voi lasa si nu voi mai apara cetatea aceasta. Deci, voi porunci ingerilor mei ca in fata voastra sa ma ia in miinile lor si sa ma inalte la tatal meu din cer. De acolo voi trimite mari pedepse asupra voastra, ca n-ati ascultat cuvintele mele, nici n-ati crezut lucrurilor mele".
Vrajitorul Simon, zicind acestea, a plesnit din miini, s-a inaltat in vazduh, a inceput a zbura si a se sui in sus inaltindu-l diavolii. Poporul, mirindu-se foarte, zicea unul catre altul: Acest lucru este de la Dumnezeu, ca sa zboare trupul prin vazduh. Atunci marele Apostol Petru a inceput a se ruga in auzul tuturor, zicind: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arata inselaciunea acelui vrajitor, ca sa nu sminteasca popoarele, care cred in Tine!" Apoi iar a strigat, zicind: "Voua, diavolilor, va poruncesc, in numele Dumnezeului meu, sa nu-l purtati mai mult, ci sa-l lasati acolo in vazduh unde este acum!"
Atunci diavolii cei certati de apostol, indata au fugit de la Simon prin vazduh si ticalosul vrajitor a cazut jos, precum odinioara a cazut diavolul cel lepadat din cer, si astfel i s-a sfarimat tot trupul. Poporul, vazind acestea, a strigat multa vreme, zicind: "Mare este Dumnezeul propovaduit de Petru. In adevar, nu este altul decit Dumnezeul cel adevarat!"
Vrajitorul cazind, desi se zdrobise foarte rau, era inca viu, dupa rinduiala lui Dumnezeu, ca sa cunoasca neputinta si ticalosia sa cea diavoleasca, sa se umple de rusine si sa inteleaga puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. El zacea sfarimat pe pamint, suferind dureri cumplite in toate madularele si fiind de ris la tot poporul; iar a doua zi si-a lepadat raul si spurcatul sau suflet, dindu-l in miinile diavolilor, ca sa-l duca la tatal lor, satana. Sfintul Petru, dupa caderea lui Simon, stind la un loc inalt si facind semn cu mina poporului, care striga, sa taca, a inceput a-l invata cunostinta adevaratului Dumnezeu; si vorbind mult catre dinsii, pe cei mai multi i-a povatuit la credinta crestineasca.
Imparatul Nero, aflind de moartea cea rusinoasa a prietenului sau, s-a miniat pe Sfintul Apostol Petru si voia sa-l ucida. Dar acea minie si rautate imparateasca nu s-a savirsit indata asupra Sfintului Apostol, ci dupa citiva ani, dupa cum spune Sfintul Simeon Metafrast.
Dupa moartea lui Simon vrajitorul, Sfintul Petru n-a mai stat mult in Roma (Deci zadarnica este credinta papistasilor, caci Sfintul Petru a fost 25 de ani episcop al Romei, credinta pe care-si sprijina ei primatul papal), ci, luminind pe multi prin Sfintul Botez, le-a facut biserica si, punindu-le pe Lin episcop, s-a dus in Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintii. Dupa aceea s-a dus in Sirmia, cetatea Spaniei, de unde, punind episcop pe Epenet, s-a dus in Cartagina, cetatea Africii. De acolo, sfintind episcop pe Crescent, s-a dus in Egipt, in cetatea cea cu sapte porti, care se numeste Teba, punindu-l episcop pe Ruf, iar in Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus in Ierusalim, avind descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
Deci, dupa aceea s-a intors iarasi in Egipt. Apoi, trecind Africa, s-a dus la Roma si de acolo la Mediolan (Milan) si la Fotichin, din care, punind episcopi si preoti, s-a dus in Britania. Acolo, petrecind multa vreme si aducind multe popoare la credinta in Hristos, a vazut pe un inger, care i s-a aratat, zicindu-i: "Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viata aceasta; deci, se cade sa te intorci la Roma, unde, suferind moarte pe cruce, vei lua rasplatire dreapta de la Domnul nostru Iisus Hristos". Petru, multumind lui Dumnezeu de aceasta, a mai zabovit citeva zile in Britania, intarind Bisericile, punind episcopi, preoti si diaconi. Iar in al doisprezecelea an al imparatiei lui Nero, s-a intors in Roma. Aici a pus episcop pe Clement, in ajutorul ocirmuirii bisericesti, care se lepada si nu voia un jug ca acela. Insa Clement, plecindu-se cuvintelor Apostolului Petru, si-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos si, impreuna cu invatatorul sau si cu ceilalti barbati, trageau caruta cuvintului lui Dumnezeu. Deci, in Roma multi barbati si femei, din cei de bun neam si prealuminati si chiar din rinduiala senatorilor, s-au luminat cu Sfintul Botez si astfel au imbratisat religia crestina.
Imparatul Nero avea doua femei frumoase, pe care le iubea mai mult decit pe celelalte femei ale sale. Ele, primind sfinta credinta, s-au intarit in viata cea curata si nu voiau sa se supuna vointei imparatului care era patimas. Dar el, fiind fara de rusine in pofte si nesatios in fapte necurate, s-a miniat asupra Bisericii credinciosilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul intoarcerii la crestinism si la viata cea curata a celor doua femei ale sale. Aducindu-si aminte, pe linga aceasta, si de moartea lui Simon vrajitorul, care ii era prieten bun, cauta pe Petru ca sa-l ucida.
Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: "Pe cind Sfintul Petru era cautat spre ucidere, l-au rugat credinciosii sa se ascunda si sa iasa din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit sa faca aceasta, ci dorea sa patimeasca si sa moara pentru Hristos. Poporul credincios, plingind, ruga pe apostol sa-si pazeasca viata atit de trebuincioasa Sfintei Biserici, care se inviforeaza in mijlocul primejdiilor de valurile necredinciosilor. Deci, vazind Sfintul Petru lacrimile turmei celei cuvintatoare a lui Hristos, a fagaduit sa iasa din cetate si sa se ascunda; iar noaptea, facind soborniceasca rugaciune si sarutind pe toti, a plecat singur. Pe cind era la portile cetatii, a vazut inaintea sa pe Mintuitorul Hristos venind catre cetate; iar Petru, inchinindu-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Raspuns-a Domnul: Ma duc in Roma, ca iarasi sa ma rastignesc!
Zicind Domnul acestea, S-a facut nevazut. Petru, minunindu-se, a cunoscut ca Hristos, patimind pentru robii Sai, ca intru adevaratele Sale madulare, voieste ca si cu trupul sa patimeasca in Roma. Deci, s-a intors iarasi in biserica si a fost prins de catre ostasi, care l-au dat spre moarte.
Sfintul Simeon Metafrast povesteste, ca nu a fost prins numai Sfintul Petru singur, ci si multi credinciosi, intre care erau si Clement, Irodion si Olimp. Pe acestia, tiranul Nero i-a osindit la taiere cu sabia, iar pe Sfintul Petru, la rastignire. Luindu-i ostasii pe toti, i-a dus la locul de moarte. Pe Clement, iertindu-l, l-au lasat in pace, ca pe unul ce era rudenie imparateasca, iar pe Irodion si Olimp, care venisera cu Sfintul Petru in Roma, i-au ucis cu sabia si impreuna cu ei au taiat si o multime de credinciosi. Sfintul Petru a rugat pe rastignitorii sai sa-l rastigneasca cu capul in jos si nu drept, cinstind intru aceea pe Domnul sau, Care de voie S-a rastignit pe cruce, ca sa nu semene Aceluia intru rastignire, ci sub picioarele Lui sa-si plece capul.
Astfel s-a sfirsit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfintul Petru, prin moarte pe cruce, preamarind pe Dumnezeu, pentru ca din pricina piroanelor din miini si din picioare, suferea multa durere si fara de prihana si-a dat sufletul in miinile lui Dumnezeu, in 29 de zile ale lunii iunie. Sfintul Clement, ucenicul Sfintului Petru, cerind trupul apostolului, l-a luat de pe cruce si, invelindu-l, a chemat pe credinciosii care ramasesera si pe arhierei si l-au ingropat cu cinste. Asemenea si trupurile Sfintilor Irodion si Olimp, care au patimit cu el, si pe ale celorlalti credinciosi, ingropindu-le cu cinste, au slavit pe Hristos Dumnezeul, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh in veci. Amin.
Viata, nevointele si patimirea Sfintului, slavitului si intru tot laudatului Apostol Pavel
Sfintul Apostol Pavel, care mai inainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din semintia lui Veniamin. El s-a nascut in Tarsul Ciliciei, din parinti cinstiti, care mai inainte au petrecut in Roma, apoi s-au mutat in Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetateni romani, pentru care Pavel s-a si numit roman. El era rudenie cu Sfintul intiiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. A fost dat de parintii sai in Ierusalim la invatatura cartii si a toata legea lui Moise si a fost ucenic al slavitului dascal Gamaliel. El avea un prieten la invatatura, cu care impreuna era ucenic, pe Varnava, care s-a facut dupa aceea apostol al lui Hristos si se deprinsese bine la legea parinteasca, era foarte rivnitor dupa ea si se lipise de farisei.
Pe vremea aceea, in Ierusalim si in cetatile dimprejur, precum si prin sate, se raspindise buna vestire a lui Hristos, de catre sfintii apostoli. Si ei aveau multa intrebare cu fariseii, cu saducheii si cu toti carturarii si invatatorii legii evreiesti, carora, propovaduitorii lui Hristos le erau uriti si prigoniti. Deci, Saul ura si el pe Sfintii Apostoli si nici nu voia sa auda propovaduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, il batjocorea, vorbind hule impotriva lui Hristos.
Pe cind rudenia lui, Sfintul Mucenic si Arhidiaconul Stefan, era ucis cu pietre de catre evrei, lui Saul nu numai ca nu-i era jale de singele care se varsa fara de vina a rudeniei sale, ci se invoia la acea ucidere si pazea hainele evreilor celor ce ucideau pe Stefan. Deci, luind putere de la arhierei si de la batrini, facea mult rau Bisericii. El intra in casele credinciosilor, de unde tira pe barbati si pe femei si ii ducea in temnite. Nu era destul ca prigonea pe credinciosii din Ierusalim, dar s-a dus si in Damasc cu scrisoare arhiereasca, suflind cu izgonire si cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrind ca si acolo, de va afla barbati si femei crezind in Hristos, sa-i prinda si sa-i duca legati la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea imparatiei lui Tiberiu.
Apropiindu-se el de Damasc, deodata l-a stralucit o lumina din cer si, cazind la pamint, a auzit un glas, zicindu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti? Iar el, inspaimintindu-se, a zis: Cine esti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sint Iisus, pe Care tu il prigonesti. Cu greu iti este tie a lovi cu piciorul impotriva boldului. Iar el, tremurind si inspaimintindu-se, a zis: Doamne, ce imi poruncesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Scoala-te si intra in cetate si ti se va spune ce ti se cade sa faci.
Asemenea s-au inspaimintat si ostasii care erau cu Saul, minunindu-se pentru ca glasul care graia lui Saul il auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculindu-se de la pamint si deschizindu-si ochii sai, n-a vazut pe nimeni, pentru ca orbise de ochii cei trupesti, incepind a i se lumina ochii cei duhovnicesti. Deci, altii l-au luat de mina si l-au dus in Damasc, unde a petrecut trei zile, fara sa vada, nemincind, nici bind nimic, ci rugindu-se neincetat. In Damasc era si Sfintul Apostol Anania, caruia i se aratase Domnul in vedenie si caruia i-a poruncit sa-l caute pe Saul, care locuia in casa unui om, anume Iuda; deci, sa se duca acolo si sa-i lumineze ochii lui cei trupesti prin atingere, iar pe cei sufletesti prin Sfintul Botez.
Atunci Anania a raspuns: Doamne, am auzit de la multi despre barbatul acesta, cite rautati a facut sfintilor Tai in Ierusalim, si chiar aici a venit cu putere sa lege pe toti cei ce cheama numele Tau! Iar Domnul a zis catre dinsul: Mergi fara de frica, fiindca acesta Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor, imparatilor si fiilor lui Israil, pentru ca ii voi spune cite i se cade lui sa patimeasca pentru numele Meu. Sfintul Anania, mergind dupa porunca Domnului si gasind pe Saul, si-a pus miinile peste dinsul. Atunci, deodata au cazut de pe ochii lui niste solzi si indata a vazut. Apoi, sculindu-se, s-a botezat si s-a umplut de Duhul Sfint, care l-a sfintit pe el spre apostoleasca slujba, fiind numit din Saul, Pavel. Dupa aceea, Pavel a inceput prin sinagogi a propovadui pe Hristos, ca este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toti si ziceau: Oare nu este acesta acela care in Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Aici n-a venit oare ca sa lege pe unii ca aceia si sa-i duca la arhierei? Dar iata ca el mai mult se intareste si tulbura pe evreii care petrec in Damasc, atragindu-i pe dinsii catre Iisus Hristos.
Atunci iudeii s-au umplut de minie asupra lui si s-au sfatuit sa-l omoare. Ei strajuiau portile cetatii ziua si noaptea ca sa nu poata scapa de dinsii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau in Damasc cu Anania, aflind de sfatul iudeilor, ca vor sa-l ucida pe Pavel, l-au luat noaptea si l-au lasat intr-o cosnita peste zidul cetatii. Deci, plecind el din Damasc, nu s-a intors la Ierusalim, ci mai intii s-a dus in Arabia, precum despre aceasta scrie catre Galateni: Nu m-am lipit de trup si singe, nici m-am suit in Ierusalim la apostolii cei mai inainte de mine ci m-am dus in Arabia, si de acolo m-am intors iarasi in Damasc; iar mai pe urma, adica dupa trei ani, m-am dus in Ierusalim, ca sa vad pe Petru.
Venind in Ierusalim, Sfintul Pavel se ispitea sa se lipeasca de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dinsul, necrezind ca este ucenicul Domnului. Sfintul Apostol Varnava, vazindu-l si intelegind intoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat si l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum a vazut in cale pe Domnul, ce i-a zis si cum in Damasc propovaduia numele lui Iisus Hristos. Deci Sfintii Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit si, de bucurie, slaveau pe Domnul Hristos, iar Sfintul Pavel si in Ierusalim se intreba cu iudeii si cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Odata, stind in biserica si rugindu-se, a ramas uimit si a auzit pe Dumnezeu, zicindu-i: Sirguieste-te si iesi degraba din Ierusalim, fiindca aici nu vor primi marturia ta pentru Mine. Iar el a zis catre Domnul: "Singuri iudeii stiu ca eu puneam in temnita si bateam prin adunari pe cei ce credeau in Tine, iar cind se varsa singele lui Stefan, marturisitorul Tau, stateam singur acolo, pentru ca si eu voiam uciderea lui si pazeam hainele celor ce-l ucideau pe el". Atunci Domnul a zis catre dinsul: Mergi, ca Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!
Dupa vedenia aceasta, Sfintul Pavel, desi voia sa mai zaboveasca in Ierusalim citeva zile, ca sa se indulceasca de frati si de vorbele apostolilor, insa nu se putea, fiindca aceia cu care se intreba despre Hristos, se pornisera spre minie si cautau sa-l ucida. Dar fratii, intelegind aceasta, l-au dus in Cezareea si l-au lasat in Tars, unde Sfintul Pavel a petrecut invatind poporul cuvintul lui Dumnezeu, pina ce a venit Varnava de l-a luat si l-a dus in Antiohia. Acolo, invatind in biserica un an intreg, mult popor a intors la Hristos; numindu-i pe ei crestini. Dupa implinirea anului, amindoi Sfintii Apostoli, Varnava si Pavel, s-au intors in Ierusalim si au spus Sfintilor Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat in Antiohia si cum Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multa milostenie de la antiohienii cei de bunavoie datatori, pentru fratii cei saraci si scapatati, care petreceau in Iudeea; deoarece pe atunci, imparatind Claudie, era foarte mare foamete, dupa proorocia Sfintului Agav, care era unul din cei saptezeci de ucenici.
Plecind ei din Ierusalim, s-au dus iarasi in Antiohia, unde petrecind citva timp in post si rugaciuni, in slujba dumnezeiestii Liturghii si in propovaduirea cuvintului lui Dumnezeu, Duhul Sfint a voit sa-i trimita pe dinsii la popoare spre propovaduire, zicind catre cei mai mari ai Bisericii din Antiohia: Deosebiti-Mi pe Varnava si pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dinsii. Atunci ei, postind, rugindu-se si punindu-si miinile pe dinsii, i-au eliberat, iar Pavel si Varnava, fiind trimisi de Duhul Sfint, s-au dus in Seleucia. Apoi, de acolo au plecat in Cipru si, venind in Salamina, au vestit Cuvintul lui Dumnezeu in adunarile iudeilor.
Dupa aceea, strabatind insula pina la Iafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrajitor si mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era impreuna cu antipatul Serghie Pavel, barbat intelept. Acest antipat, chemind la dinsul pa Varnava si pe Pavel, incerca sa auda de la dinsii cuvintul lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele graite de dinsii. Dar Elimas vrajitorul se impotrivea lor, cercind sa intoarca pe antipat de la credinta. Iar Sfintul Pavel umplindu-se de Duhul Sfint si cautind spre acel vrajitor, a zis: "O, plinule de toata inselaciunea si rautatea, fiu al diavolului, vrajmas a toata dreptatea, nu incetezi a razvrati caile Domnului cele drepte? Acum, iata, mina Domnului sa fie peste tine si vei fi orb, nevazind soarele pina la o vreme!" Atunci, deodata a cazut peste dinsul o ceata si intuneric si, pipaind, cauta povata. Antipatul, vazind cele ce se facusera, a crezut, minunindu-se de invatatura Domnului. Impreuna cu dinsul a crezut si mult popor, iar Biserica lui Hristos se inmultea. Sfintul Pavel si cei ce erau cu el, plecind de la Iafa, au mers in Perga Pamfiliei si de acolo in Antiohia Pisidiei, care este alta, afara de Antiohia cea mare a Siriei.
Acolo a propovaduit pe Hristos, pina ce multi au crezut. Iar zavistnicii iudei, au indemnat pe mai marii cetatii, care erau de paginatatea elineasca, sa izgoneasca cu necinste din cetate si din hotarele lor pe sfintii apostoli. Iar ei, scuturind praful de pe picioarele lor, au plecat in Iconia, unde, petrecind multa vreme, au indraznit la propovaduirea cuvintului. Acolo au adus la credinta multime multa de iudei si elini, nu numai cu propovaduirea, ci si cu semne si minuni, care se faceau prin miinile lor. Acolo au adus la credinta si pe Sfinta fecioara Tecla, facind-o mireasa a lui Hristos. Iudeii care nu crezusera au indemnat pe elini, cu mai marii lor, sa ocarasca pe apostoli si sa-i ucida cu pietre. Ei, aflind de aceasta, au fugit in partile Liconiei, in Listra, Derbe si in cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, caci au ridicat in picioare, cu numele lui Hristos, pe un om schiop din nastere, care nu umblase niciodata si care indata a sarit si umbla. Poporul, vazind aceasta minune, si-a ridicat glasul, zicind: Zeii, asemanindu-se oamenilor, s-au pogorit la noi.
Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducind tauri si impletindu-le cununi, voiau sa le faca jertfe. Dar Varnava si Pavel, rupindu-si hainele de pe ei, au venit intre popor strigind si zicind: "Oamenilor, de ce faceti aceasta, ca si noi sintem oameni patimasi ca si voi". Apoi, au inceput a le vorbi despre un Dumnezeu Care a facut cerul, pamintul, marea si toate cele dintr-insele; Care da ploaie din cer, rinduieste vremuri roditoare si umple de hrana si de veselie inimile omenesti.
Graindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca sa nu le jertfeasca. Deci, petrecind ei in Listra si invatind, au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei si au indemnat poporul sa se departeze de apostoli, zicindu-le: "Aceia nu graiesc nimic adevarat, ci spun numai minciuni". Ei au razvratit si mai rau pe acei oameni, incit pe Sfintul Pavel, ca pe un mai mare al cuvintului, l-au batut cu pietre si l-au scos afara din cetate, socotind ca a murit. Dar el, sculindu-se, a intrat in cetate si a doua zi a plecat cu Varnava in Derbe, binevestind si invatind pe multi in cetatea aceea, apoi s-au intors iar in Listra, in Iconia si in Antiohia Pisidiei. Aici, intarind sufletele ucenicilor, i-a rugat sa petreaca in credinta si le-a hirotonisit preoti la toate bisericile; apoi, rugindu-se cu post, i-au incredintat Domnului in Care crezusera.
Dupa aceea, trecind Pisidia, au venit in Pamfilia si in Persia, vorbind cuvintul Domnului si s-au pogorit in Italia. De acolo s-au dus cu corabia in Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de la inceput de Duhul Sfint sa propovaduiasca neamurilor cuvintul Domnului. Deci, ajungind in cetatea Antiohia, au adunat Biserica si au spus tuturor, cite a facut Dumnezeu cu dinsii si cite popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Dupa citava vreme, in Antiohia se facuse cearta pentru taierea imprejur, intre iudeii si elinii care crezusera. Unii ziceau ca nu este cu putinta a se mintui fara taierea imprejur, altii socoteau lucrul greu acea taiere imprejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfintii Apostoli Pavel si Varnava sa se duca in Ierusalim la apostoli si la batrini ca sa-i intrebe de taierea imprejur si sa le vesteasca ca Dumnezeu a deschis paginilor usa credintei.
Aceasta vestire a bucurat foarte mult pe toti fratii Ieru-salimului. Si Sfintii Apostoli si batrinii, sfatuindu-se soborniceste in Ierusalim, au lepadat cu totul taierea imprejur a Legii vechi, ca netrebuincioasa darului cel nou si le-au poruncit sa se fereasca de mincarile jertfite idolilor si de lucrurile necurate si intru nimic sa nu faca strimbatate aproapelui. La plecare, cei din Ierusalim au trimis in Antiohia, cu Sfintii Pavel si Varnava, pe Iuda si pe Sila. Ajungind ei in Antiohia, au petrecut acolo multa vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despartindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa si s-a dus la Cipru, iar Pavel, luind pe Sila, s-a dus in Sicilia si in Siria si, strabatind cetatile de acolo, a intarit Bisericile. Apoi, venind in Derbe si in Listra, a taiat imprejur pe Timotei, ucenicul sau, pentru iudeii care cirteau.
De acolo s-a dus in Frigia si in partile Galatiei. Apoi s-a dus in Misia si voia sa se duca si in Bitinia, dar Duhul Sfint n-a voit sa-l lase sa se duca acolo. Pentru ca Pavel, fiind in Troada cu cei ce ii urmau lui, i s-a aratat noaptea o vedenie in felul acesta: un barbat oarecare, cu chipul macedonean, statea inaintea lui si-l ruga, zicindu-i: "Vino in Macedonia si ne ajuta". Pavel a cunoscut, dupa vedenia aceea, ca il cheama Domnul in Macedonia, ca sa propovaduiasca. Deci, plecind din Troada, s-a dus la Samotracia, a doua zi la Neapoli si de acolo la Filipi, care este cea dintii cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vinzatoare de porfira, invatind-o credinta in Hristos si botezind-o, a fost rugat de dinsa sa petreaca in casa ei impreuna cu ucenicii sai.
Pavel, mergind odata la adunarea bisericeasca spre rugaciune, l-a intimpinat o fecioara care avea un duh necurat si facea multa dobinda stapinilor sai, vrajind. Ea urma lui Pavel si ucenicilor lui, strigind: "Acesti oameni sint slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mintuirii". Aceasta o facea in mai multe zile; iar Pavel, suparindu-se si intorcindu-se spre dinsa a certat duhul in numele lui Iisus Hristos si l-a gonit dintr-insa. Stapinii ei, vazind ca le-au pierit nadejdea cistigului lor, au prins pe Pavel si pe Sila si s-au dus la boieri si la voievozi, zicind: "Oamenii acestia ne tulbura cetatea si, fiind evrei, au niste obiceiuri care nu ni se cade a le primi, nici a le face, noi fiind romani".
Voievozii, rupindu-le hainele, au poruncit sa-i bata cu toiege. Deci, dindu-le multe batai, i-au bagat in temnita, dar ei rugindu-se, pe la miezul noptii temnita s-a cutremurat, usile s-au deschis si legaturile s-au dezlegat. Strajerul temnitei, vazind acest lucru, a crezut in Hristos, i-a dus in casa sa, i-a spalat de rani si s-a botezat cu toata casa, apoi le-a pus masa si s-au intors iar la temnita.
A doua zi, voievozii, caindu-se ca au batut cu asprime pe oamenii cei nevinovati, au trimis la temnita, poruncind sa-i lase liberi si sa se duca unde vor voi. Pavel a zis catre dinsii: "Pentru ce ne-au batut pe noi inaintea poporului, fiind nevinovati si de neam romani si, punindu-ne in temnita, acum voiesc sa ne scoata? Dar nu asa: Sa vina ei singuri sa ne scoata!" Trimisii, intorcindu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Voievozii s-au temut, aflind ca legatii care i-au batut sint romani.
Deci, ducindu-se, i-au rugat sa iasa din temnita si din cetate. Iesind ei din temnita s-au dus in casa Lidiei, femeia la care gazduise mai inainte si a mingiiat pe fratii ce se adunasera acolo, sarutindu-i. Si s-au dus apoi in Amfipoli si la Apolonia, iar dupa aceea au venit in Tesalonic, unde pe multi au cistigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunind pe niste oameni rauclevetitori, au navalit asupra casei lui Iason, unde gazduiau apostolii si, negasind pe apostoli, au prins pe Iason si pe unii din frati, pe care-i dusesera la mai mari cetatii, clevetindu-i ca pe niste potrivnici Cezarului, zicind ca este alt imparat, care se numeste Iisus. Deci, Iason abia a fost liberat din supararea aceea.
Sfintii apostoli, care se ascunsesera de acei zavistnici, au iesit noaptea din cetate si au mers in Veria. Dar si acolo zavistia evreiasca n-a dat odihna Sfintul Pavel, pentru ca, instiintindu-se evreii din Tesalonic ca Pavel propovaduieste Cuvintul lui Dumnezeu si in Veria, au mers si acolo, pornind si tulburind popoarele si ridicindu-le contra lui Pavel. Deci sfintul apostol a fost nevoit sa iasa si de acolo, nu ca se temea de moarte; ci, fiind rugat de frati ca sa-si fereasca viata pentru mintuirea multora. El a fost lasat de ei sa mearga pe linga mare, iar pe Sila si pe Timotei i-a lasat acolo sa intareasca pe cei nou luminati, pentru ca stia ca iudeii cauta numai capul lui.
Deci, a sezut in corabie si a plecat la Atena. Acolo, vazind cetatea plina de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atitor de multe suflete. Se intreba in toate zilele cu iudeii in adunari si in tirguri, asemenea si cu elinii si cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la Areopag, un loc care se numea asa fiindca se faceau judecatile cele de moarte la capistea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru ca voiau sa auda ceva nou de la dinsul; iar pe de alta - precum zice Sfintul Ioan Gura de Aur -, ca sa-l dea judecatii, muncilor si mortii, de vor auzi de la dinsul ceva vrednic de pedeapsa. Sfintul Pavel, luind pricina de la o capiste care avea scrisa deasupra: "Necunoscutului Dumnezeu", a inceput a le propovadui pe adevaratul Dumnezeu, care le era nestiut pina atunci, zicindu-le: "Pe care Dumnezeu, nestiindu-l il cinstiti cu bunacuviinta, pe Acesta si eu Il propovaduiesc voua!" Si le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea, pentru pocainta, pentru judecata si pentru invierea mortilor.
Auzind ei de invierea mortilor, unii isi bateau joc, altii inca voiau sa mai auda despre aceea. Deci, Pavel a iesit din mijlocul lor neosindit ca un nevinovat, iar Cuvintul lui Dumnezeu nu era fara de folos si fara de cistigarea sufletelor, caci unii barbati, lipindu-se de el, au crezut in Hristos, intre care era si Dionisie Areopagitul si o cinstita femeie cu numele Damar si altii multi cu dinsii s-au botezat.
Pavel, iesind din Atena, a mers in Corint si a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. La dinsul a venit din Macedonia si Sila cu Timotei si slujeau impreuna cuvintului. Acvila si femeia sa, Priscila, erau cu mestesugul facatori de corturi. Pavel, deprinzindu-se cu mestesugul lor, lucra impreuna cu ei cistigindu-si hrana lui si a celor impreuna cu dinsul din osteneala miinilor sale, precum zice in epistola catre Tesaloniceni: Nu in zadar am mincat piine de la cineva, ci lucrind ziua si noaptea, ca sa nu ingreunez pe nimeni. Si iarasi: Trebuintei mele si celor ce au fost cu mine, au slujit miinile mele. Si se intreba cu iudeii prin adunari in toate simbetele, marturisindu-le ca Iisus Hristos este adevaratul Mesia. Iudeii, impotrivindu-se, huleau, iar Pavel si-a scuturat hainele, zicind catre dinsii: Singele vostru asupra capetelor voastre, ca eu sint curat; de acum ma voi duce la neamuri.
Cind Pavel voia sa se desparta de Corint, Domnul i S-a aratat noaptea in vedenie, zicindu-i: Nu te teme, ci propovaduieste cuvintul Meu, fiindca mult popor am in aceasta cetate, care va crede in Mine, iar Eu sint cu tine si nimeni nu va putea sa-ti faca tie rau. Sfintul Pavel a petrecut in Corint un an si sase luni invatind pe elini si pe iudei Cuvintul lui Dumnezeu. Multi, crezind, s-au botezat; asemenea si Crisp, mai marele soborului, crezind cu toata casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecata, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit sa-l judece pe Pavel, zicind: De ar fi facut vreun lucru rau, l-as fi judecat, dar fiindca intrebarea voastra este pentru cuvinte si pentru legea voastra, nu voiesc sa va fiu judecator. Si i-a gonit pe ei afara din divan.
Dupa aceasta, Sfintul Pavel, petrecind acolo inca citeva zile si pe frati sarutindu-i, a plecat in Siria cu cei ce erau cu dinsul si-i urmau lui: Acvila si Priscila. Deci, a sosit in Efes, unde, propovaduind cuvintul Domnului, multe minuni facea Sfintul Apostol Pavel, pentru ca nu numai miinile lui erau facatoare de minuni, tamaduind toate neputintele prin atingere, dar si basmalele lui si mahrama capului, cea adapata cu sudorile trupului sau, avea aceeasi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, indata ii tamaduia si gonea din ei duhurile cele viclene. Aceasta vazind unii dintre iudei rataciti si fermecatori, au indraznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor indraciti, zicind: Ne juram pe voi cu Iisus, pe Care Pavel Il propovaduieste! Iar duhul cel viclean a raspuns: Pe Iisus il stiu si pe Pavel il cunosc, dar voi cine sinteti?
Deci, sarind spre ei omul in care era duhul cel viclean, i-a biruit si, intarindu-se contra lor, ii batea si-i ranea, incit abia scapara goi din miinile indracitului. S-a aflat aceasta in tot Efesul, incit si in evrei si in elini a cazut o frica mare peste toti si se marea numele Domnului Iisus. Multi au crezut in El si chiar vrajitorii, care erau in cetate, au primit sfinta credinta. Si-au adunat cartile lor cele vrajitoresti si, numarind pretul lor, au aflat cinci arginti, adica cincizeci de mii de bani, si si-au ars cartile inaintea tuturor. Astfel, crestea si se intarea cuvintul Domnului. Pavel dorea sa mearga la Ierusalim si zicea: "Fiind eu in Ierusalim, se cade mie sa vad si Roma".
Cind s-a ridicat tulburare in Efes, de slujitorii capistei Artemisei, Sfintul Pavel, dupa zabovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat in Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut sapte zile. Aici, intr-o zi de Duminica, s-au adunat ucenicii sa fringa piine si s-a facut catre dinsii vorbire lunga, pentru ca a doua zi voia sa iasa de acolo. Astfel, a lungit cuvintul pina la miezul noptii, arzind multe luminari in foisorul acela. Atunci un tinar, anume Eutihie, sezind la fereastra, se ingreuiase tare de somn si a cazut jos din casa de sus, de la rindul al treilea, si l-au luat mort.
Pogorindu-se Pavel, a cazut peste el si, cuprinzindu-l, a zis: "Nu va tinguiti, ca sufletul lui este in el!" Si iarasi s-a suit Pavel in foisor si a adus pe tinar viu, mingiindu-se mult. Sfintul Pavel, vorbind pina la ziua si, sarutind pe toti credinciosii, a plecat de acolo. Venind in Milet, a trimis la Efes ca sa cheme la dinsul preotii bisericesti, pentru ca nu voia sa se duca singur acolo, ca sa nu zaboveasca, deoarece se sirguia sa fie in Ierusalim.
Venind din Efes duhovniceasca rinduiala, apostolul i-a invatat, zicind: Luati aminte de voi si de turma voastra, in care Duhul Sfint v-a pus episcopi, ca sa pasteti Biserica Domnului, pe care a cistigat-o cu scump singele Sau. Si le-a poruncit pentru eretici, care, dupa ducerea lui, aveau sa intre la ei ca lupi rai. El le-a mai spus si scopul calatoriei sale, zicind: Eu, cel legat cu Duhul, voi merge in Ierusalim, nestiind de cele ce va fi sa mi se intimple in el. Imi graieste Duhul Sfint ca ma asteapta in Ierusalim legaturi si chinuri. Mie nu-mi este nici o grija de acestea, nici nu am sufletul meu necurat. Ma silesc numai sa-mi savirsesc alergarea mea cu bucurie si slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu sa o implinesc. Apoi a zis catre ei: Eu stiu aceasta, ca voi toti nu veti mai vedea fata mea.
Atunci toti au plins si, cazind pe grumazii lui Pavel, il sarutau, mihnindu-se mai ales pentru cuvintul care le-au zis ca de acum nu vor mai vedea fata lui. Deci, au petrecut pe Sfintul Apostol pina la corabie. Iar el, dindu-le cea mai de pe urma sarutare, a luat calea marii. Trecind prin multe cetati si tari care erau pe linga mare si prin insule si pretutindeni cercetind pe credinciosi si intarindu-i, a sosit la Ptolemaida si a mers in Cezareea, gazduind in casa Sfintului Apostol Filip, care era unul din cei sapte diaconi. Atunci a venit la Sfintul Pavel un prooroc, anume Agav si, luind briul lui, si-a legat miinile si picioarele, zicind: Asa graieste Sfintul Duh, ca pe barbatul a carui briu este acesta, asa il vor lega iudeii si-l vor da in miinile neamurilor! Auzind fratii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel sa nu se duca in Ierusalim. Sfintul Pavel a raspuns catre ei: Ce faceti plingind si zdrobindu-mi inima? Pentru ca eu nu numai ca voiesc a fi legat, dar sint gata a muri in Ierusalim pentru numele Domnului Hristos. Iar fratii au tacut, zicind: Voia Domnului sa fie!
Dupa aceasta, Sfintul Apostol Pavel s-a suit in Ierusalim cu ucenicii sai, intre care era si Trofin Efeseanul, care se intorsese din elini la crestini si cu dragoste a fost primit Pavel de Sfintul Apostol Iacov, fratele Domnului si de toate Bisericile credinciosilor. In vremea aceea au venit din Asia in Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel si care pretutindeni in Asia ridicasera clevetiri contra lui. Vazind aceia pe Pavel in cetate umblind cu Trofin Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, carturarilor si batrinilor, cum ca Pavel strica legea lui Moise, neporuncind sa se taie imprejur si pretutindenea propovaduieste pe Iisus cel rastignit. Si intarind pe toti asupra lui Pavel, doreau sa-l prinda. Deci, cind acei iudei din Asia au vazut pe Sfintul Pavel la praznic in biserica lui Solomon, indata au pornit clevetire contra lui prin tot poporul si, repezindu-se, au pus miinile pe el, strigind: "Barbati israiliteni, ajutati! Acesta este omul care graieste hule asupra poporului, asupra Legii si asupra acestui loc. El a bagat pina si elinii in biserica, spurcind acest sfint loc". Ei au crezut ca si pe Trofin l-a bagat Pavel in biserica. Deci, s-a pornit toata cetatea contra Sfintului Apostol Pavel si, prinzindu-l, il trageau afara din biserica. Indata s-au inchis usile si voiau sa-l ucida; dar nu in biserica, pentru ca sa nu se spurce acel loc sfint.
In vremea aceea, s-a instiintat comandantul ostirii ce pazea cetatea, cum ca tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luind indata ostasi si sutasi, au alergat la biserica. Vazindu-l poporul, a incetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzindu-l, a poruncit sa-l lege cu doua lanturi de fier si l-a intrebat cine este si ce rau a facut. Iar poporul striga: "sa-l ucida pe Pavel!"
El, neputind sa inteleaga pricina gilcevii din pricina poporului care facea galagie, a poruncit sa-l duca in ceata ostaseasca. Multimea poporului urma ceata ostasilor, strigind sa se ucida Pavel. Fiind pe un loc inalt care avea trepte, Pavel s-a rugat de comandant sa-l lase sa graiasca catre popor ceva. Deci, comandantul i-a dat voie. Pavel, intorcindu-se spre popor si stind pe pietre a strigat catre ei in limba evreiasca: "Barbati, frati si parinti, ascultati raspunsul meu catre voi". Si a inceput a le spune de rivna de mai inainte dupa Legea lui Moise, cum a mers in Damasc, cum a stralucit o lumina cereasca si cum a vazut pe Domnul trimitindu-l la neamuri!
Poporul, nevoind ca mai mult sa-i asculte cuvintele lui, si-a ridicat glasul catre comandantul ostirii: "Ia de pe pamint pe unul ca acesta, pentru ca nu i se cade sa traiasca!" Strigind acestea, isi aruncau hainele, facind praf in vazduh de minie si voind sa-l ucida pe Pavel. Iar comandantul a poruncit sa-l duca in ceata, vrind sa-l cerceteze cu batai ca sa inteleaga, pentru care pricina poporul striga contra lui. Si, intinzind pe Pavel cu funii sa-l bata un sutas, Pavel a zis catre el: "Va este ingaduit sa bateti pe un roman nejudecat?" Apropiindu-se de comandant, i-a zis: "Vezi, ce vrei sa faci? Omul acesta este roman!" Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a intrebat: "Roman esti tu?" Iar el a zis: "Da". Si a zis comandantul: "Eu cu mult pret am cistigat numirea acestei vieti. Si indata l-a scos din lanturi. A doua zi, comandantul a poruncit sa vina arhiereii si tot soborul lor; si a pus inaintea lor pe Sfintul Pavel. Acesta, cautind spre sobor, a zis: "Barbati frati, eu cu toata bunastiinta am vietuit inaintea lui Dumnezeu pina in ziua de azi".
Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce statea inaintea lui, sa-l bata peste gura. Iar Pavel i-a zis lui: "Te va bate pe tine Dumnezeu, perete varuit, pentru ca vrei sa ma judeci dupa Lege, calcind legea si poruncind sa ma bata fara vina!"
Sfintul Pavel, cunoscind ca in soborul acela, o parte sint saduchei, iar alta parte farisei, a strigat in adunare, zicind: "Barbati, frati, eu sint fariseu, fiu de fariseu si pentru nadejdea si invierea mortilor primesc judecata". Zicind el acestea, s-a facut cearta intre saduchei si farisei si s-a despartit poporul, pentru ca saducheii ziceau ca nu este invierea mortilor, nici inger, nici duh, iar fariseii marturisesc ca sint acestea. Atunci s-a facut strigare mare, pentru ca fariseii ziceau: "Nici un rau nu aflam in omul acesta". Saducheii ziceau dimpotriva si din aceasta pricina se facuse mare cearta. Comandantul ostasilor, temindu-se ca Pavel sa nu fie omorit de dinsii, a poruncit ostasilor sa-l scoata din mijlocul lor si sa-l duca in ceata.
Deci, sosind noaptea, Domnul S-a aratat Sfintului Pavel si i-a zis: Indrazneste, Pavele, ca precum M-ai marturisit pe Mine in Ierusalim, tot asa se cade sa Ma marturisesti si in Roma! Apoi, facindu-se ziua, unii dintre iudei facind sfat, s-au jurat intre ei: sa nu manince, nici sa bea, pina ce nu vor omori pe Pavel. Ei erau mai mult de patruzeci de barbati. Deci, de acest lucru instiintindu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu multi ostasi inarmati in Cezareea la ighemonul Felix. Arhiereii cei batrini, aflind de aceea, s-au dus si ei in Cezareea, unde pirau pe Pavel la ighemon. Si, intrebindu-se cu dinsul inaintea ighemonului, ii cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru ca nici o vina de moarte n-au aflat intr-insul. Dar ighemonul, ca sa faca pe placul iudeilor, tinea pe Pavel in legaturi.
Dupa trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stapinirea ighemoniei si in locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela il rugau arhiereii ca sa-l trimita pe Pavel in Ierusalim. Si aceasta o faceau iudeii vrind ca sa ucida pe apostolul lui Hristos pe drum. Festus a intrebat pe Pavel, daca voieste sa mearga in Ierusalim la judecata. Acesta i-a raspuns: "Eu stau aici la judecata Cezarului, de la care mi se cade sa primesc judecata. De am facut ceva vrednic de moarte, nu ma lepad de ea, iar de nu se afla nimic asupra mea din cele ce graiesc iudeii, apoi nimeni nu poate sa ma dea pe mine lor, pentru ca sint cetatean roman!"
Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, a zis catre Pavel: "Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!" Deci, dupa citeva zile, imparatul Agripa, venind in Cezareea ca sa cerceteze pe Festus si aflind despre Pavel, a voit ca sa-l vada pe el. Cind Pavel a fost dus inaintea imparatului Agripa si a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos si despre marea sa credinta. Atunci imparatul Agripa a zis catre dinsul: "Putin de nu m-ai convins si pe mine, ca sa fiu si eu crestin!" Iar Pavel a zis: Eu m-as fi rugat lui Dumnezeu, ca si intru putin si intru mult, nu numai tu, ci toti cei ce ma aud astazi, sa fie intr-acest chip, precum sint eu, insa afara de legaturile acestea!
Acestea zicindu-le el, imparatul, ighemonul si toti ceilalti sculindu-se, s-au aplecat unul catre altul, zicind: Omul acesta n-a facut nimic vrednic de moarte si de legaturi. Iar Agripa a zis lui Festus: "Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi numit pe Cezarul. Acum l-au judecat pe el ca sa-l trimita la Cezarul, dindu-l cu alti ostasi legati unui sutas, anume Iuliu din ostile sevastienesti". Acela, luind pe cei legati impreuna cu Pavel, i-a dus pe ei in corabie si au plecat.
Mergind ei pe mare, nu fara de primejdie le-a fost calea, din cauza vinturilor celor potrivnice. Deci, cind au ajuns pina la Creta si au mers la un loc, care se numea "Limanuri Bune", Sfintul Pavel, vazind de mai inainte cele ce aveau sa fie, ii sfatuia pe ei sa ramina acolo cu corabia. Dar sutasul asculta mai mult pe cirmaci, decit pe Pavel. Cind erau in mijlocul noianului, a suflat un vint puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari si era atita ceata, incit paisprezece zile nu s-a vazut ziua cu soarele, nici noaptea cu stelele, nestiind in ce loc sint. Deci, fiind purtati de valuri si deznadajduindu-se, n-au mincat in zilele acelea, asteptind cu totii moartea, pentru ca erau in corabie ca la doua sute saptezeci si sase de suflete.
Dar Pavel, stind in mijlocul lor, ii mingiia, zicindu-le: "O, barbatilor, mai bine era sa ma fi ascultat pe mine, ca sa nu iesiti din Creta; insa ma rog sa fiti cu buna nadejde, pentru ca nici unul din voi nu va pieri, decit numai corabia, de vreme ce asta-noapte ingerul Dumnezeului meu mi-a stat inainte, zicindu-mi: Nu te teme, Pavele, ca se cade tie sa stai inaintea Cezarului. Iata, Dumnezeu ti-a daruit pe toti citi sint cu tine! De aceea indrazniti, barbatilor, ca eu cred lui Dumnezeu ca asa va fi. Atunci Pavel ruga pe toti ca sa primeasca hrana, zicindu-le: Nu va temeti, ca nici unuia dintre voi nu-i va cadea nici un fir de par din cap.
Acestea zicindu-le si luind piinea, a multumit lui Dumnezeu inaintea tuturor si, rupind-o, a inceput a minca. Apoi, toti facindu-se cu buna nadejde au inceput a minca, primind hrana. Dupa ce s-a facut ziua, au vazut pamintul, dar nu cunosteau in ce tara este si a indreptat corabia spre mal. Dar fiind aproape de mal, un loc intre doua maluri, corabia s-a infipt in nisip cu partea dinainte, iar parte dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostasii s-au sfatuit intre dinsii sa omoare pe cei legati, ca nu cumva sa scape cineva inotind. Iar sutasul, vrind sa fereasca pe Sfintul Pavel, l-a oprit pe el; iar la ceilalti le-a poruncit sa inoate, care cum vor putea si sarind in apa sa iasa la mal. Ceilalti care il priveau, au inceput si ei a inota, unii pe scinduri, iar altii pe ce apucau din corabie, asa ca toti au ajuns sanatosi la pamint, scapind din mare.
Atunci ei au cunoscut ca insula aceea se cheama Malta, iar locuitorii, fiind barbari, nu le-au facut lor nici o mila. Deci, aprinzind ei un foc, din cauza ploii si a frigului ce era atunci, ca cei udati de apa sa se incalzeasca, Sfintul Pavel a adunat o multime de uscaturi si, punindu-le pe foc, o vipera iesind din caldura, s-a agatat de mina lui, stind atirnata. Barbarii, daca au vazut vipera atirnata de mina Sfintului Pavel, ziceau intre dinsii: Cu adevarat, ucigas este acesta, deoarece izbavindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lasat sa traiasca. Dar Sfintul Pavel, scuturind vipera pe foc, nici un rau nu a patimit. Iar aceia asteptau sa se aprinda de veninul sarpelui si sa cada mort. Asteptind ei mult si nevazind nici un lucru de acesta, si-au schimbat socoteala, zicind ca acela este de la Dumnezeu.
Deci, mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind in casa sa pe toti citi iesisera din mare, i-a ospatat cu dragoste. El avea pe tatal sau patimind de friguri si de idropica, zacind pe patul durerii. Atunci Pavel, intrind la el, s-a rugat Domnului si punind miinile pe cel bolnav, l-a tamaduit. Aceasta facind, toti neputinciosii din insula aceea, veneau la el si se tamaduiau. Dupa ce au trecut trei luni, plecind cu alta corabie, au ajuns la Siracuza si de acolo in Regium, apoi in Puteoli, si dupa aceasta au ajuns in Roma. Cind fratii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toti au iesit intru intimpinarea lui, pina la Forul lui Apius si pina la cele trei Taverne. Pavel, vazindu-i, s-a mingiiat cu duhul si a multumit lui Dumnezeu. Atunci sutasul, care adusese din Ierusalim la Roma pe cei legati, i-a dat voievodului. Acela i-a poruncit lui Pavel sa petreaca deosebit si a poruncit unui ostas sa-l pazeasca. Deci, Pavel a petrecut in Roma doi ani, primind pe toti care veneau la dinsul si carora cu indrazneala si fara temere le propovaduia Imparatia lui Dumnezeu si ii invata cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.
Cele spuse pina aici despre viata si ostenelile lui Pavel sint luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfintul Luca. Iar despre celelalte patimiri ale lui, el singur le spune in scrisoarea sa catre Corinteni, scriind astfel: In osteneli am fost de multe ori, in batai cu asprime, in temnita peste masura si in primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori cite 40 de lovituri fara una. Am fost batut cu toiege de trei ori; odata am fost improscat cu pietre, corabia s-a sfarimat cu mine de trei ori, stind o zi si o noapte in adincul marii. Am fost de multe ori si in calatorie, caci precum a masurat lungimea si largimea pamintului cu umblarea si marea cu inotarea, tot asa am stiut si inaltimea cerului, fiind rapit pina la al treilea cer, pentru ca Domnul, mingiind pe apostolul Sau in ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfint, i-a descoperit bunatatile ceresti, pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit; cuvinte negraite, pe care nu este liber omului a le grai.
Dar cum s-a savirsit acest sfint apostol si celelalte nevointe si alergari ale sale, povesteste Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul istoriei bisericesti. Acesta zice ca, dupa ce Sfintul Pavel a stat doi ani legat in Roma, a fost lasat liber ca un nevinovat. Dupa aceea el a mai propovaduit acolo cuvintul lui Dumnezeu, cum si prin alte tari ale Apusului. Sfintul Simeon Metafrast scrie ca dupa ce Apostolul Pavel a scapat de legaturile din Roma, ostenindu-se inca citiva ani in bunavestirea lui Hristos, a iesit din Roma si a trecut in Spania, Galia si in toata Italia, stralucindu-i pe toti cu lumina credintei si intorcindu-i la Hristos de la inselaciunea diavoleasca. Pe cind era in Spania, o femeie oarecare bogata si de bun neam, auzind de propovaduirea apostolului despre Hristos, dorea ca sa-l vada. Deci a indemnat pe barbatul sau, Prov, sa roage pe Sfintul Apostol Pavel sa vina in casa lor, ca sa-l ospateze cu dragoste. Sfintul Apostol intrind in casa lor, femeia l-a privit in fata si a vazut pe fruntea lui scris cu slove de aur aceste cuvinte: "Pavel, Apostolul lui Hristos!"
Vazind femeia ceea ce nimeni nu putea sa vada, a cazut la picioarele apostolului cu bucurie si cu frica, marturisind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, si a cerut Sfintul Botez. Deci, a primit mai intii botezul femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi barbatul ei Prov si dupa aceea toata casa lor. Asemenea a primit botezul si Filotei, mai marele cetatii si multi altii. Apoi, strabatind el prin toate partile Apusului, i-a luminat pe toti cu lumina sfintei credinte.
Sfintul Apostol Pavel, vazind mai inainte sfirsitul sau cel mucenicesc s-a intors in Roma si a scris Sfintului Timotei, ucenicul sau, acestea: Vremea ducerii mele a sosit si acum ma jertfesc. Eu m-am nevoit cu buna credinta, alergarea am savirsit si credinta am pazit; deci, de acum mi se pastreaza cununa dreptatii, pe care mi-o va da Domnul in ziua aceea.
Despre vremea patimirii Sfintului Apostol Pavel, istoricii bisericesti nu scriu toti intr-un fel. Nichifor Calist, in cartea a doua a istoriei sale, cap. 36, scrie ca Sfintul Apostol Pavel a patimit pentru Simon vrajitorul in acelasi an si in aceeasi zi cu Sfintul Apostol Petru, ajutind lui Petru ca sa-l biruiasca pe Simon. Altii spun ca dupa moartea Sfintului Petru, trecind un an, Pavel a patimit tot in luna iunie in 29 de zile, zi in care Petru fusese rastignit cu un an mai inainte. Pricina patimirii Apostolului Pavel spun ca a fost aceasta: El, prin propovaduirea lui Hristos, indemna pe fecioare si pe femei la viata cea inteleapta. Insa nu se pare a fi nici o deosebire de aceea, caci se scrie in viata Sfintului Petru, de catre Simeon Metafrast, ca, dupa pierzarea lui Simon vrajitorul, Sfintul Petru n-a patimit indata, ci dupa citiva ani. El a patimit si pentru cele doua femei iubite ale lui Nero, care crezusera in Hristos si le-a invatat a petrece in curatie. Dar, de vreme ce si Sfintul Pavel a vietuit multi ani in Roma si in partile Apusului cele dimprejur, in aceeasi vreme cind traia si Sfintul Petru, s-a putut intimpla ca si Sfintul Pavel sa fi ajutat Sfintului Petru la lupta ce s-a dus contra lui Simon vrajitorul, in vremea petrecerii sale cea dintii in Roma.
Venind a doua oara in Roma, slujea cu Sfintul Petru la mintuirea oamenilor, povatuind partea barbateasca si femeiasca la viata cea curata. Prin aceasta a pornit spre minie pe cel necurat si spurcat cu viata, pe imparatul Nero, care, cautindu-i pe amindoi, i-a osindit la moarte. Pe Petru, ca pe un strain, l-a dat spre rastignire; iar pe Pavel, ca pe un cetatean roman, pe care nu se cadea sa-l omoare cu moarte necinstita, l-a osindit la taiere cu sabia. Aceasta desi nu s-a intimplat intr-un an, insa in aceeasi zi. Cind s-a taiat cinstitul cap al Sfintului Apostol Pavel, a curs din rani singe si lapte. Iar credinciosii, luind sfintul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfintului Petru.
Astfel s-a sfirsit vasul lui Hristos cel ales, invatatorul neamurilor, propovaduitorul a toata lumea, vazatorul cerestilor inaltimi si al frumusetilor Raiului, privelistea si mirarea ingerilor si a oamenilor, marele nevoitor si patimitor, care a purtat pe trupul sau ranile Domnului, Sfintul si marele Apostol Pavel. A doua oara, desi fara de trup, s-a inaltat pina la al treilea cer si a stat inaintea luminii cele intreite, impreuna cu prietenul si ostenitorul sau, cu Sfintul marele Apostol Petru, trecind de la Biserica care se lupta, la Biserica cea biruitoare, care praznuieste in glasul bucuriei si al marturisirii sunetului ce praznuieste. Ei slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfintul Duh, pe Unul Dumnezeu in Treime, Caruia si de la noi pacatosii sa-I fie cinste, slava, inchinaciune si multumire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.