Numele de „Născătoare de Dumnezeu" cu care ne adresăm Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii Domnului nostru Iisus Hristos este singura denumire cuvenită acesteia. Cei ce resping numele de „Născătoare de Dumnezeu" susţin că „toţi Părinţii importanţi ai Bisericii Răsăritene până la Epifanie, adică cca 400 de ani după Hristos, precum Policarp, Irineu, Iustin Martirul, Clement Alexandrinul, Hrisostom, Vasile, în scrierile lor autentice, referindu-se la numele Preasfintei, o numesc de cele mai multe ori Maria, Maica lui Hristos, Fecioara Maria ş.a.m.d., dar niciodată «Născătoare de Dumnezeu»"; mai susţin că acest nume a ajuns foarte des folosit în urma întrunirii Sinodului III Ecumenic.

La acestea vom răspunde cu argumente din aceiaşi Părinţi dumnezeieşti şi învăţători ai Bisericii.

Maria este propovăduită „Născătoare de Dumnezeu" de către proroci în tot Vechiul Testament, unde se profeţeşte şi binevesteşte naşterea din Fecioară a lui Hristos; fiindcă aceasta a născut nu un om simplu, ci pe Dumnezeu întrupat cu adevărat şi în mod propriu; şi cu această încredinţare, mărturisesc, potrivit cu învăţătura Bisericii Ortodoxe de Răsărit şi, în general, cu toţi luminătorii cei sfinţi ai Bisericii, de la primul până la ultimul, care sunt de acord că Fecioara Maria este Maica lui Dumnezeu. Primul care atribuie Fecioarei numele de „Născătoare de Dumnezeu" este Origen (230 d.Hr.) care a numit-o „Născătoare de Dumnezeu", tâlcuind versetul 23 din capitolul 22 al cărţii Deuteronomului (LXX): „O numeşte pe cea logodită «femeie»; la fel s-a spus cât priveşte pe Iosif şi pe Născătoarea de Dumnezeu". Origen a fost condamnat pentru alte învăţături greşite, nu şi pentru numele „Născătoare de Dumnezeu" - ceea ce s-ar fi întâmplat dacă acesta ar fi fost un nume nou, şi nu vechi. Şi nu trebuie uitat că Origen a
fost ucenic al lui Clement Alexandrinul (+ 180 d.Hr.) şi iniţiat în Biserică de el în această sfântă deprindere, cunoscută tuturor: motiv pentru care nu a fost condamnat.

Şi Dionisie al Alexandriei îi scrie în 250 lui Pavel de Samosata: „Pe Cel întrupat din Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu Maria”. Iar Grigorie al Neocezareii, Taumaturgul (în cuvântul său la Bunavestire), afirmă: „Sfânta Născătoare de Dumnezeu a înălţat aşadar această odă profetică: «Măreşte sufletul meu pe Domnul... ş.a.m.d.»”.

Sfântul Metodie, episcopul Patarelor (300-311), scriitor bisericesc, remarcă undeva: „Intr-adevăr, luând Născătoarea de Dumnezeu de pe preacuratul şi nepătatul ei jertfelnic Cărbunele Cel întrupat, de viaţă făcător şi inefabil, ca şi cu un cleşte...". Altundeva: „Pe lângă acestea, vorbind plin de îndrăzneală dreptul şi retrăgându-se, la îndemn, dinaintea Maicii Domnului care a slujit lui Dumnezeu şi oamenilor. In altă parte: „Ce-ţi voi zice ţie, o, Maică Fecioară şi Fecioară Maică? Mă voi adresa ţie cu imnuri părinteşti, fiică a lui David şi Maică a Domnului şi Dumnezeului lui David..., o, ceea ce te-ai arătat mai înaltă decât toate neamurile şi mai cinstită decât toate făpturile văzute şi nevăzute, prin tine Domnul Dumnezeul Puterilor e cu noi. Ferice de tine, Maică a Domnului şi roabă a Sa".

Alexandru al Alexandriei, succesorul lui Ahillâs în 320, scriindu-i lui Alexandru al Constantinopolului cu ocazia Sinodului I Ecumenic, şi Ammon, Episcopul de Adrianopole, au numit-o pe Fecioară „Născătoare de Dumnezeu". Eusebiu Pamfil în 320 (Viaţa lui Constantin 43) scrie: „Drept aceea şi împărăteasa cea atât de plină de credinţă în Dumnezeu (Elena) a împodobit cu zidiri minunate locul unde Născătoarea de Dumnezeu a dat naştere (adică Betleemul)".

Acelaşi o numeşte pe Fecioară Maică a lui Dumnezeu: „Că e de trebuinţă să Se îngrijească Creatorul de lucrurile Sale; şi fiindcă se amâna venirea Sa în lume cu trup pământesc, de vreme ce nevoia o impunea, a pus la cale o nouă naştere-I, lipsită de zămislirile nunţii, o naştere dintr-o fecioară curată şi Maică a lui Dumnezeu, o fiică..." (ibid., p. 162).

Atanasie cel Mare, luminătorul Alexandriei spunea în 330: „Acelaşi înger, arătându-i-se, mărturiseşte că a fost trimis de Stăpânul, şi, precum el însuşi a mărturisit, şi atunci, cu
Zaharia, cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, a fost acelaşi înger Gavriil". Iarăşi: „Scopul acesta şi caracterul Sfintei Scripturi, după cum de multe ori am spus, sunt îndoite cât priveşte vestirea privitoare la Mântuitorul, în virtutea faptului că, fiind de-a pururi Dumnezeu, este şi Fiu, fiind totodată şi Logos, şi Strălucire, şi înţelepciune ale. Tatălui şi că, luând apoi trup din Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu Maria, S-a făcut om".

Iarăşi: „Susţinem că, odată cu naşterea trupului Său din Născătoarea de Dumnezeu Maria, S-a născut şi El, Cel Care dăruieşte celorlalţi venirea la fiinţă (...); iar Ioan, când Născătoarea de Dumnezeu Maria a glăsuit, a săltat întru veselie".

Iarăşi: „Cât de mare nu e lauda, pe care ar trebui să i-o aducem, Sfintei Fecioare Maria, cea după chipul lui Dumnezeu?". „Drept aceea, Sfânta Maria este Fecioară-Maică, aşa cum e şi Fecioară, şi Născătoare de Dumnezeu" (Atanasie, Cuvântul al treilea împotriva arienilor, vol. I, pp. 563,579,583; voi. II, pp. 824,875, 1271; vol. III, p. 1351 ş. urm.).

Şi Grigorie Teologul în 370 (Epistola către Klidonie, vol. I, p. 738) scrie împotriva lui Apolinarie: „Dacă nu acceptă că Maria este Născătoare de Dumnezeu, atunci [Apolinarie] este străin de Dumnezeire". „Că unde-ai cunoscut în cele ale tale o Fecioară Născătoare de Dumnezeu?") şi în Cuvântarea a XXXV-a o numeşte pe Preasfânta „Născătoare de Dumnezeu Fecioară".

Ioan Hrisostom în 400 (Cuvânt la Sfânta Fecioară, vol. V, p. 876, Etoni) afirmă: „Nimic, aşadar, din viaţa noastră nu e asemenea Născătoarei de Dumnezeu Maria; colindă, omule, întreaga zidire cu gândul şi vezi dacă există ceva deopotrivă sau mai mare decât Fecioara Născătoare de Dumnezeu; cutreieră pământul în lung şi-n lat, caută asupra mării, scrutează văzduhul, cercetează aerul, cerurile cu cugetul, gândeşte-te la toate puterile nevăzute şi vezi dacă e o altă minune aidoma în toată zidirea". „...Nu o trece cu vederea Dumnezeu pe Debora, nu-l trece cu vederea Dumnezeu pe Israel; că o avem şi noi pe Sfânta Fecioară şi Născătoarea de Dumnezeu Maria, care mijloceşte pentru noi: căci dacă o femeie oarecare a biruit, cu cât mai mult nu-i va ruşina pe vrăjmaşii adevărului Maica lui Hristos?" („Cuvânt despre faptul că profeţiile e firesc să fie neclare").

„Dacă vor susţine că Melchisedec este dintre cei cereşti sau din nu ştiu ce alt ţinut, să ia aminte că şi el îşi pleacă genunchiul înaintea lui Hristos Celui întrupat din Născătoarea de Dumnezeu Maria; că zice apostolul..." (Despre Melchisedec, vol. VI, p. 296). „Dumnezeu nu vede doar evlavia din ce în ce mai mare a iudeilor, ci şi pe cea a credincioşilor; căci a ştiut că urma să iasă din Iudeea Sfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioară; vedea dinainte corul apostolilor, dinainte cunoştea despre tagmele mărturisitorilor, despre miriadele de iudei care aveau să creadă..." (La cea de-a patra zi afacerii lumii, voi. VI, p. 475).

Proclu, patriarh al Constantinopolului, ucenicul lui Ioan Hrisostom şi Părinte dumnezeiesc al Bisericii remarcă: „Ne-a chemat aici pe noi Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Fecioară Maria, odorul neîntinat al fecioriei, Raiul cel cuvântător al celui de-al doilea Adam, locul unde s-a măiestrit unirea firilor, prăznuirea mântuitorului negoţ, cămara de nuntă a Logosului cu trupul, rugul însufleţit al firii omeneşti, fecioară şi cer, singura punte dintre Dumnezeu şi oameni, înfricoşătorul război unde s-a ţesut negrăit, din iconomie dumnezeiască, hlamida unirii [firilor]..." (Encomion Născătoarei de Dumnezeu, 6).

Fericitul Augustin în 400 (Cuvânt despre natură şi har, cap. 36) zice: „In afară de Născătoarea de Dumnezeu, cu toţii am păcătuit, în acord cu spusa «Dacă zicem că păcat nu avem, (...) adevărul nu este întru noi» (I In. 1, 8); numai Născătoarea de Dumnezeu a primit mult mai mult har".

Sfântul Teodoret mărturiseşte în 436 cu glas puternic, asemenea lui Stentor (Erou din războiul troian înzestrat cu o voce neobişnuit de puternică, cât a 50 de bărbaţi), că a o numi pe Maria Născătoare de Dumnezeu e tradiţie şi învăţătură apostolică. „Propovăduitorii cei vechi şi străvechi ai credinţei ortodoxe au învăţat, potrivit cu tradiţia apostolică, care crede şi numeşte pe Maica Domnului Născătoare de Dumnezeu" (Epistola către Sporâkios, vol. IV, p. 639). Grigorie de Nyssa în Cuvântul la Naşterea Domnului (vol. III, p. 460) susţine despre Maica Domnului, „Fecioara Maică a lui Dumnezeu": „Cuvântul «Maică a lui Dumnezeu» a intrat în uz după modelul cuvântului «părinte [strămoş] al lui Dumnezeu», atribuit profetului David de către imnografi şi de cei mai vechi dintre Părinţii Bisericii în virtutea originii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos".

De asemenea, Sfântul Ioan Hrisostom (Despre învăţături mincinoase, vol.VI, Paris, p. 478) afirmă: „«Părintele [strămoşul] lui Dumnezeu a trudit mult pentru acestea". Iar Dionisie Areopagitul (epistola VI-II, nr. 1, p. 778) se întreabă: „Ce face ca «părintele [strămoşul] lui Dumnezeu (OeonâTcop)» să fie atât de drag lui Dumnezeu?".

Dacă profetul David e numit „părinte al lui Dumnezeu" ca strămoş al Fecioarei Maria, de ce să nu se numească şi ea, care L-a născut pe Iisus Dumnezeu, „Maică a lui Dumnezeu"? Iar dacă e numită „Maică a lui Dumnezeu", de ce să nu fie numită şi „Născătoare de Dumnezeu"? Dimpotrivă, dacă numele de „Maică a lui Dumnezeu" şi de „Născătoare de Dumnezeu" n-ar fi fost în uz în Biserică, nici unul dintre Părinţii şi scriitorii bisericeşti din primele secole n-ar fi folosit în propriile scrieri asemenea epitete deoarece ar fi avut de înfruntat dezaprobarea Bisericii. Biserica însă nu doar n-a înfierat, ci, la vremea cuvenită, a recunoscut numele sfânt de Născătoare de Dumnezeu
atribuit Fecioarei la Sinodul III Ecumenic, unde a fost condamnat ereticul Nestorie, care o numise hulitor pe Fecioară „Născătoare de Hristos", socotind-o în chip propriu şi adevărat „Născătoare de Dumnezeu''. Aşadar, în zadar noii dascăli nestorieni ai vremii noastre se ridică împotriva numelui de „Născătoare de Dumnezeu".

Hipolit, ucenic al lui Irineu, care a fost ucenic al lui Policarp, care, la rândul său, a fost ucenic al lui Ioan Evanghelistul nu se slujeşte de cuvântul „Născătoare de Dumnezeu", dar foloseşte alte cuvinte cu acelaşi înţeles, din care reiese mai limpede decât lumina soarelui că o socotea „Născătoare de Dumnezeu": „Spune-mi, o, Maria, ce a fost ceea ce s-a zămislit de tine, în pântecele tău, şi ce a fost ceea ce ai purtat în pântecele tău fecioresc? Intr-adevăr, a fost Logosul lui Dumnezeu Cel Întâi-Născut pogorât din cer la tine şi om Întâi-Născut plăsmuit în pântece..." (apud Theodor, Dialog, vol. I, p. 27, Ed. Evghenie Voulgaris).

Acelaşi zugrăveşte minunat purureafecioria: „Creatorul a toate S-a făcut om din Preasfânta Purureafecioară Maria, unind cu firea [Sa dumnezeiască], fără schimbare, prin zămislire neprihănită, un suflet cugetător (noetic) şi un trup simţitor, străin prin fire de răutate, fiind El însuşi cu totul Dumnezeu ..." (împotriva lui Vyron şi Ilix, PG 10, 840).

Evlavia fără margini a Sfântului Hipolit faţă de Maica lui Dumnezeu, transmisă fiindu-i într-un fel anume printr-un drept moştenit prin intermediul Apostolului Ioan, Policarp şi
Irineu, se arată şi din următoarele cuvinte ale sale: „Fiind de faţă în timp, Mântuitorul din Chivotul Fecioarei Şi-a adus lumii însuşi Trupul, aurit lăuntric cu aur curat, în afară cu Duh Sfânt, astfel că adevărul a fost primit, şi chivotul s-a vădit" (La Daniel, PG 10, 648).

Preaînţeleptul Oikonomos, acceptând ca autentică Epistola care poartă numele Sfântului Dionisie al Alexandriei către Pavel de Samosata, în care este menţionat numele „Născătoare de Dumnezeu", afirmă: „«Născătoare de Dumnezeu » - nume de Dumnezeu folosit, menţionat şi lămurit de Origen (născut în 186 d. Hr.) ca un termen obişnuit, dintotdeauna folosit în Biserică până la el". „Origen în vol. I al tâlcuirii la Epistola către Romani a Apostolului a explicat pe larg termenul «Născătoare de Dumnezeu»" (Socrate, Istoria bisericească, VII, 322). Se păstrează încă un cuvânt al lui Origen la Deut. 22, 23 (LXX): „O numeşte pe cea logodită «femeie»; dar el s-a exprimat la fel şi cât îi priveşte pe Iosif şi pe Născătoarea de Dumnezeu" (La Octateuh, p.1554, Ed. Theof.).

In omilia I la Matei 1: „«Maica Sa»: care «Sa»? A lui Dumnezeu Celui Unuia-Născut"; iarăşi: „Aceeaşi Fecioară pe Dumnezeu a născut şi maică a ajuns, dar fecioria n-a lepădat"; şi „Această Fecioară Maria este Maica acestui Unuia-Născut Dumnezeu". Termenul „Născătoare de Dumnezeu" a fost folosit şi de Grigorie Taumaturgul, în cuvintele panegirice închinate Bunăvestirii Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu (La Bunavestire, cuvântul I şi II, pp. 14, 18, Paris, 1632), de Dionisie cel Mare şi Sfântul Metodie (în cuvântarea la [Dreptul] Simeon, unde afirmă că Maica lui Dumnezeu este şi „Născătoare de Dumnezeu (ieeoyevvfjTpia)", de Atanasie cel Mare (în Epistola către monahii din Egipt şi în multe alte locuri), care a numit-o pe Maica Domnului „Născătoare a Domnului" (Comentariu la Luca în Calandii Bibiloth. Patr. T.V., p. 187); de Alexandru al Alexandriei (Epistola către Alexandru al Constantinopolului), de către Eusebiu Pamfil (Viaţa lui Constantin, III, 45), de Vasile cel Mare (Cuvântare la Naşterea Domnului); de Grigorie Teologul, care zice; „Dacă nu acceptă că Maria este Născătoare de Dumnezeu, atunci [Apolinarie] este străin de Dumnezeire” (Cuvântarea 41, p. 738; cf. 35, p. 554); de dumnezeiescul Hrisostom (Cuvântare la Melchisedec, vol. VI şi vol. V, omilia 111, unde o numeşte şi „Purureafecioară"); de Sfântul Epifanie (în multe locuri); de Grigorie de Nyssa (Epistola către Ambrozie; cf. vol. III, p. 660), de Chiril al Ierusalimului (cateheza I); şi în codexul alexandrin, datat cca 380 d.Hr. (cântarea Născătoarei de Dumnezeu are titlul „Rugăciunea Măriei, Născătoarea de Dumnezeu" (vol. IV, Ed. Geabe).

Născătoare de Dumnezeu au propovăduit-o Amfilohie de Iconiu şi Sfântul Antioh, Ammon de Adrianopole şi Severian, Teofil al Alexandriei şi Attic al Constantinopolului (cf. Chirii al Alexandriei, vol. V, epistola către Acachie de Verroia); Proclu al Constantinopolului (Cuvântare la Inomenire), Sfântul Teodoret (vol. IV, p. 667 ş.urm.), Fericitul Augustin, „Deipara virgo et casta perpetua (Născătoare de Dumnezeu, purureafecioară şi castă" (în De tempore şi în alte locuri) şi Fericitul Ieronim, care a numit-o „Maica lui Dumnezeu" (în La Isaia 8, 4 şi în alte locuri).

Termenul „Născătoare de Dumnezeu" este cu slavă propovăduit în Biserică din secolul al II-lea pe temeiul tradiţiei şi învăţăturii apostolice, fiind mărturisit de toţi creştinii. Astfel că şi Iulian Apostatul îşi ieşea din minţi, zicând: „Voi nu încetaţi s-o numiţi pe Maria «Născătoare de Dumnezeu" (Chirii, împotriva lui Iulian, VIII, p. 262). Apoi când şi Nestorie a fost cuprins de turbare, s-a reunit Sinodul III Ecumenic în 430 unde s-a rânduit sinodal că „Pe Purureafecioara şi Maica Domnului trebuie să o lăudăm în chip propriu şi adevărat ca «Născătoare de Dumnezeu»". Atunci a strălucit Chiril al Alexandriei, propovăduitorul cu glas mare al Născătoarei de Dumnezeu, alături de alţi Părinţi sfinţi care, asemenea tuturor celorlalţi care au urmat la Sinoadele Ecumenice IV, V, VI şi VII, slăvesc numele Născătoarei de Dumnezeu.

Aceasta, chipurile, le-a scăpat celor care formulau îndoieli privitor la autenticitatea epistolei lui Dionisie către Pavel de Samosata din pricina unor vorbe goale, cum că între cei prezenţi la Sinodul III, când pentru prima dată s-a consacrat numele de Născătoare de Dumnezeu.

SFÂNTUL NECTARIE DIN EGHINA

Fragment din cartea "DESPRE MAICA DOMNULUI ŞI SFINŢI", Editura Sophia

Cumpara cartea "DESPRE MAICA DOMNULUI ŞI SFINŢI"

• Paraclisul Icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu
  Publicat in : Maica Domnului

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: