PRIMIREA ERETICILOR IN BISERICA - 7 sin. II ec.

Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, in partea celor ce se mantuiesc, ii primim dupa randuiala mai jos aratata si dupa obicei. Pe arieni si pe macedonieni si pe sabatinieni si pe novatieni cei ce-si zic lor catari si stangaci, apoi pe patrusprezeceni (quartodecimani), adica pe mercurasi (tetraditi) si pe apolinaristi ii primim daca dau zapis (scrisori de marturisire de credinta) si daca dau anatemei toata erezia care nu cugeta (invata) cum cugeta (invata) sfanta a lui Dumnezeu Biserica soborniceasca si apostoleasca si ii pecetluim adica ii ungem mai intai cu sfantul mir, adica fruntea si ochii si narile si gura si urechile si pecetluindu-i pe ei zicem Pecetea Darului Duhului Sfant. Iar pe eunomieni, pe cei ce se boteaza cu o singura afundare, si pe montanisti, adica pe cei ce se numesc aici frigieni, si pe sabelieni, care invata ca Fiul este tot una cu Tatal (identitatea Fiului cu Tatal) si care fac si alte oarecare lucruri de neindurat (urate), si pe toate celelalte erezii (caci multe sunt aici, mai cu seama cele care pornesc din tara Galatenilor) pe toti dintre acestia care doresc sa se adaoge (ataseze) ortodoxiei, ii primim ca pe elini (pagani) si (adica) in prima zi ii cercetan, a doua zi ii catehizam, iar a treia zi le facem lepadarile de Satana (ii exorcizam) sufland asupra lor de trei ori in fata si in urechi si astfel ii catehizam si facem sa petreaca timp indelungat in biserica si sa asculte Scripturile si atunci ii botezam.

15 Mai 2009

Vizualizari: 913

Voteaza:

PRIMIREA ERETICILOR IN BISERICA - 7 sin. II ec. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact