NOVICIATUL SI ISPITIREA CELOR CE SE CALUGARESC - 41 Trul.

Cei din cetati sau sate, voind sa se retraga in locuri inchise (sihastrii, claustre), si sa-si poarte lorusi grija in singuratate, li se cade ca mai intai sa intre in manastire si sa se deprinda cu viata schimniceasca (anahoretica, singuratica), si vreme de trei ani sa se supuna in frica lui Dumnezeu, intaistatatorului (exarhului) manastirii, si sa implineasca ascultarea cea intru toate, dupa cum se cuvine. Si astfel, marturisind ei (exprimandu-si dorinta) despre alegerea unei asemenea vieti, si ca o imbratiseaza pe aceasta de bunavoie din toata inima, sa se ispiteasca (cerceteze) de catre inaintestatatorul (episcopul) din acel loc. Dupa aceea, in acest chip sa petreaca cu staruinta timp de un alt an, in afara locului inchis, ca mai deplin sa se arate scopul lor. Caci atunci vor da (produce) dovada (incredintare) ca nu vaneaza mariri desarte, ci ca urmaresc aceasta liniste pentru insusi binele cel adevarat. Iar dupa implinirea unui atata timp, data ar ramane in aceeasi alegere, ei sa fie inchisi, si sa nu le fie ingaduit sa se indeparteze de acest salas (adapost, asezarea, locuinta) afara daca i-ar tari la acest lucru vreun folos obstesc sau vreo trebuinta obsteasca, sau vreo alta nevoie, care iar sili (pripi) spre moarte, dar si aceasta (sa se faca) cu binecuvantarea episcopului din acel loc.
Iar cei ce ar incerca sa iasa din salasul lor, in afara pricinilor pomenite (fara de motivele amintite), mai intai sa fie zavorati fara voia lor in pomenitele (numitele) locuri inchise (claustre), iar dupa aceea sa-i vindece pe ei cu posturi si cu alte nevointe aspre (stramturi, cazne), stiind noi, dupa cum este scris, ca nici unul, punand mana sa pe plug si intorcandu-se indarat (spre cele dinapoi), nu este vrednic (apt) de imparatia cerurilor (Lc. 9, 62).

15 Mai 2009

Vizualizari: 615

Voteaza:

NOVICIATUL SI ISPITIREA CELOR CE SE CALUGARESC - 41 Trul. 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact