2. RUGACIUNEA IN BISERICA

• « Inapoi
• Inainte »

Biserica lui Hristos se ingrijeste de sanatatea sufletului si a trupului credinciosilor sai prin sfintele slujbe savarsite inca din primele secole crestine si care formeaza cultul divin public. La acesta participa toti crestinii ortodocsi, buni si pacatosi, impreuna cu ingerii si sfintii din cer, care nevazut se afla de fata in sfintele locase.

Toate slujbele religioase ce se savarsesc in locasele ortodoxe de cult se impart in patru categorii principale si anume:

a. Sfintele Taine.

b. Ierurgiile.

c. Laudele, Acatistele si Paraclisele.

d. Sfanta Liturghie.

a. SFINTELE TAINE

Dumnezeu este de-a pururi cu noi in Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt o impreuna lucrare divino-umana in care este o cooperare intre harul lui Dumnezeu si vointa libera a credinciosului. Amandoua sunt necesare, dar lucrarea lui Dumnezeu este mai importanta.

Tainele Bisericii, in numar de sapte, instituite si lasate de Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii, sunt obligatorii pentru a putea obtine sanatatea sufleteasca si trupeasca.

Ele formeaza dovada celei mai inalte iubiri dumnezeiesti pentru neamul omenesc. Preotul, prin Sfintele Taine, invoca si impartaseste harul divin credinciosilor (vezi anexa 1).

1. Taina Sfantului Botez

Prin botez, devenim fii ai lui Dumnezeu dupa har si putem primi si celelalte Sfinte Taine. "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...". (Matei 28, 19)

Efectele botezului asupra celui nou botezat sunt urmatoarele:

- lepadarea de buna voie de vrajmasul lumii si unirea cu Hristos, Mantuitorul lumii;

- iertarea de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana la botez;

- primirea de nume sfant si capatarea statutului de membru al Bisericii si fiu al lui Dumnezeu dupa har.

2. Taina Sfintei Mirungeri

Prin ungerea cu Sfantul si Marele Mir a partilor principale ale corpului si prin rostirea cuvintelor "Pecetea harului Duhului Sfant" noul botezat primeste harul Duhului Sfant si toate darurile necesare vietii si mantuirii lui care izvorasc din har.

Crestinul pierde partial harul Duhului Sfant de la Botez, cand cade in pacate mari si nu se marturiseste la duhovnic, iar cand se leapada cu totul de dreapta credinta, adica se face sectant sau devine ateu si isi pierde toata credinta si nadejdea mantuirii, ori se sinucide, atunci acel om pierde definitiv harul Duhului Sfant si mantuirea sufletului.

De cele mai multe ori, pierderea partiala sau totala a harului duce la imbolnavirea sufleteasca, prin dobandirea patimilor, si la imbolnavirea trupeasca, prin aparitia simptomelor de boala in diversitatea lor.

In schimb, Dumnezeu vrea ca tot omul sa se mantuiasca si sa se insanatoseasca. De aceea, trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru boala pe care ne-a dat-o pentru a putea ajunge si noi pacatosii la cunostinta adevarului.

Redobandirea harului Duhului Sfant trebuie sa fie primul pas spre vindecare a celui cazut in patul suferintei. Aceasta se va realiza prin pocainta, prin spovedanie si rugaciuni speciale.

3. Taina Sfintei Spovedanii

Prin Taina Sfintei Spovedanii, numita si Taina Pocaintei sau a Marturisirii, intelegem marturisirea pacatelor, stabilirea tratamentului corespunzator bolii noastre si dezlegarea urmata de iertarea pacatelor marturisite.

Aceasta Taina a fost instituita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos dupa Invierea Sa, cand S-a aratat Apostolilor si a suflat asupra lor zicand: "Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute". (Ioan 20, 22-23)

Momentele Tainei:

a) Marturisirea pacatelor

Traditia Sfintei Biserici a stabilit ca Taina Spovedaniei sa fie implinita de cel putin patru ori pe an, in perioada celor patru posturi. Bolnavii se vor spovedi mai des, lunar si, in unele cazuri grave, chiar saptamanal.

De vom cadea in pacat, indata sa ne ridicam din el marturisindu-l, sa punem indata peste rana sufletului nostru alifia pocaintei si sa mergem mai departe. Pacatul sa nu slabeasca osardia inimii noastre si rana sa nu omoare puterea cugetului nostru. Sa nu uitam ca pacatele vechi, nemarturisite din diverse motive, ne pot aduce osanda (boala) noua, la intervale mari de timp de la faptuirea lor.

Este imposibil sa ne vedem pacatele inainte de a vedea lumina lui Hristos coborata asupra noastra. Numai in masura in care acceptam venirea LUMINII HARICE, toata lumea inconjuratoare va deveni noua pentru fiecare. Atita timp cat o camera se afla in intuneric, nu-i vedem murdaria, dar daca o luminam puternic, vom vedea fiecare firisor de praf. La fel este si pentru camara sufletului nostru. Mai intai sa lasam sa intre lumina lui Hristos in viata noastra prin marturisirea sincera, pentru ca apoi sa incepem cu adevarat sa intelegem pacatul. Nu putem sesiza prezenta minciunii, fara sa avem deja un simt al adevarului.

Mare folos aduce crestinului spovedania curata, facuta dupa "Pravila Bisericii". In tara noastra, cel mai bun si mai complet indrumar de spovedanie a fost compus acum 50 de ani de Protosinghelul Nicodim Mandita si poate fi procurat cu usurinta din mai toate manastirile si bisericile care se preocupa de raspandirea cartilor de invatatura crestina.

b) Stabilirea tratamentului spiritual (canon)

Dupa momentul chirurgical sufletesc de marturisire a pacatelor cu hotarare, este necesar sa acceptam si sa urmam cu strictete tratamentul spiritual, care va duce cu siguranta la insanatosirea noastra. Aceasta operatie de salvare prin marturisirea pacatelor face ca pacatul sa fie sters din lagarele sufletului nostru. Dar la orice rana deschisa, dupa vindecare ramane o cicatrice. Deci ceea ce a ramas in sufletul nostru este marca ranii respective, cicatricea corespunzatoare care, lovita in aceleasi circumstante cum s-a facut odinioara, se poate redeschide mai rau decat a fost. Prin urmare, canonul (tratamentul sufletesc) mentine mereu mintea treaza, pentru ca sa nu ne mai lovim in acelasi loc, adica, sa nu ne mai proiectam niciodata gandul catre pacatul respectiv.

Parintele duhovnic, fiind garantia vindecarii noastre in fata Dreptului Judecator, ne va da tamada cea mai potrivita materializata in rugaciuni, post, milostenie, impacarea cu toti si smerenie. Cel mai mare canon pentru pacatele noastre este sa le parasim pentru totdeauna. Canonul bolnavului este patul suferintei. El trebuie sa faca canon dupa putere pentru ispasirea pacatelor sale.

c) Dezlegarea si iertarea pacatelor

Partea harica principala este dezlegarea pacatelor prin punerea mainilor in chipul crucii pe capul credinciosului, dupa terminarea marturisirii pacatelor si rostirea rugaciunii de dezlegare. Aceasta taina iarta toate pacatele pe care le face crestinul de la Botez si de la ultima spovedanie pana in clipa marturisirii. Reamintim ca stergerea pacatelor face sa se rupa legatura dintre cauza si efectul bolii noastre, se desfac nodurile pe care omul le are in inima si nu le mai poate dezlega singur, se recapata harul vindecarii si puterea Duhului Sfant.

Se vindeca si, in final, se mantuieste cel care accepta minunea ca Dumnezeu are cu adevarat puterea de a ierta pacatele. In spovedanie trebuie sa-L vedem pe Hristos Judecatorul, care ne elibereaza de sentinta osandirii, dar trebuie sa-L vedem si pe Hristos Vindecatorul, care restaureaza vasul spart de pacat si reinnoieste viata. Deci, Taina Spovedaniei trebuie privita atat sub aspect juridic, cat si terapeutic. Taina Spovedaniei alaturi de Taina Sfantului Maslu, trebuie vazute ca aspecte complementare ale uneia si aceleiasi "Taine Vindecatoare".

Rezultatul Tainei Spovedaniei este influentat de urmatoarele conditii:

- sa fie facuta sincer, de buna voie, cu umilinta, zdrobire de inima si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele marturisite;

- sa fie completa si secreta;

- sa fie acceptat si respectat cu strictete tratamentul (canonul) randuit de parintele duhovnic;

- sa fie facuta dupa o cercetare prealabila sufleteasca dupa indrumarul de spovedanie.

Taina Sfintei Spovedanii nu poate fi inlocuita cu stiinta psihologiei si psihiatriei, care dau raspunsuri si explicatii fiziologice. La randul lor, parapsihologia si psihotronica incearca sa dea explicatii ce depasesc fiziologicul, insa deja aici au trecut in extrema ocultismului satanic. Aceste stiinte mentionate mai sus nu realizeaza decat examinarea constiintei, inlocuind terapeutica duhovniceasca doar pana la un punct. Nici una din aceste stiinte nu poate inlocui Spovedania si duhovnicia.

In cadrul Sfintei Spovedanii se patrunde pana in adancul sufletului, unde se opereaza si se scoate toata tumoarea canceroasa a pacatului, iar eliminarea raului produs de necazurile zilnice nu se dobandeste decat printr-o dezvaluire sincera a tuturor starilor intime sufletesti in fata parintelui duhovnic. Atunci cand bolnavul primeste iertarea prin mainile duhovnicului, simte o stare de liniste, de bucurie sufleteasca, de impacare, fiind in acelasi timp si semnul ca Dumnezeu a iertat acel suflet, repunandu-l in drepturile cele dintai ale noului botezat.

Superioritatea Tainei Spovedaniei in raport cu psihologia si psihiatria este data de rezultatele care se obtin in urma savarsirii ei, cum ar fi:

- vindeca si curata sufletul penitentului (crestinului), dandu-i frumusete si sanatate ingereasca, iar spovedania cat mai deasa igienizeaza sufletul, garantandu-i sanatate, transparenta si curatenie;

- pe masura credintei in Dumnezeu poate tamadui bolile trupesti. Pacatul nemarturisit este o boala care macina sanatatea sufletului si trupului, iar cel care, atunci cand se imbolnaveste, nu cheama preotul sa se spovedeasca face o mare greseala, pentru ca duhovnicul, prin mainile sale, datorita puterii supranaturale pe care o detine de la hirotonie, ne transmite energia harului Duhului Sfant de a ne insanatosi, de a infrunta raul;

- este cheia cu care putem deschide usa inchisa si pazita a Raiului, permitandu-ne a intra;

- impiedica transmiterea pacatelor la urmasi. Dupa cum medicina recunoaste transmiterea caracterelor (genelor) de la tata la copil, tot astfel religia recunoaste transmiterea efectelor pacatelor de la parinti la copii (Iesire, Cap. 20, 5);

- contribuie la vindecarea arborelui genealogic, fiind unul din cele mai importante remedii in aceasta directie, alaturi de pomenirea la Sfanta Liturghie. Fiecare membru al unei familii care nu se marturiseste este o ramura uscata din arborele genealogic al neamului sau, trezindu-se dupa ani si ani, dupa generatii peste generatii ca "li s-a cam pierdut neamul";

- aduce tot binele in viata unui om, cum ar fi: luminare la minte si cumintenie; intelegere si dragoste in familii, intre parinti si copii; aduce iubire intre soti; intareste caminele tinerilor casatoriti; aduce o adevarata fidelitate conjugala etc.;

- ar putea inlatura toate rautatile si pacatele foarte grave ce se intampla astazi in lume, daca ar fi savarsita de toti oamenii.

In concluzie, pocainta si spovedania sunt o lucrare a lui Dumnezeu cu noi si in noi. "Sa primim de la Dumnezeu pocainta care ne vindeca". Caci nu noi oferim, ci Dumnezeu este Cel care ne daruieste.

Vindecarea dobandita prin Taina Spovedaniei ia forma particulara a unei reimpacari, iar viata fara de pacat pe pamant ne deschide portile cerului. Nu bogatia mintii ne salveaza sufletul, ci viata fara de pacat ne pregateste sa traim cu Dumnezeu in veacul ce va sa vie.

CUVANT DESPRE POCAINTA SI FALSA POCAINTA

"Faceti roade vrednice de pocainta". (Matei 3,8)

Dorim in continuare sa zabovim asupra termenului "pocainta" pe care dorim sa-l lamurim in lumina Bisericii Ortodoxe. Vom pleca in dezbaterea sa de la cuvantul cainta. Fiecare dintre noi, cand infaptuim in viata noastra actiuni mai mult sau mai putin constiente, dupa unele ne simtim bine, iar dupa altele avem mustrari de constiinta, simtim ca am incalcat ceva, devenind nelinistiti si incepem sa ne caim (sa ne para rau) de ceea ce am facut.

In orice act pe care il savarsim in viata, daca ne simtim linistiti, este dupa Dumnezeu, iar daca nu ne simtim linistiti, ci avem mustrari de constiinta, producandu-ne cainta, este de la opusul lui Dumnezeu, de la diavol si acest act trebuie evitat si depasit.

Aceasta cainta pe care o simtim in urma unui act, ne face sa credem ca am incalcat ceva, am calcat peste ceva divin care este in noi, am calcat porunca lui Dumnezeu si am facut un pacat.

O persoana, daca greseste de mai multe ori, simte la inceput mustrare de constiinta si cainta, insa daca nu se opreste si merge mai departe in greseli, la un moment dat, i se stinge simtirea, se departeaza divinul din el, cade in nesimtire spirituala, asa cum spune psalmistul: "Omul in cinste fiind n-a priceput si s-a alaturat dobitoacelor celor fara de minte"... (Ps. 48, 21)

Insa, o persoana care, chiar daca a gresit de mai multe ori, dar de fiecare data se caieste si plange pentru ceea ce a facut, la un moment dat se opreste de a face acte necuviincioase, ce-i produc cainta si mustrare de constiinta, traieste de acum inainte intr-o continua cainta. Acum, acea "cainta continua si staruitoare" se transforma in "pocainta". Omul se pocaieste de tot ce a facut rau in viata, isi da seama de greselile facute si incearca o contrabalansare a lor cu o viata nobila, cu o viata receptiva la chemarea la pocainta pe care ne-o face Dumnezeu.

Pocainta nu inseamna numai parasirea pacatelor, ci si o lucrare continua in virtuti, pentru contrabalansarea pacatelor si depasirea lor.

Pocainta nu inseamna aderarea la o secta, ca apoi sa se spuna: m-am mantuit. Pocainta nu are sfarsit, nu are hotar. Adevarata este acea pocainta care se afla intr-un continuu progres pana in clipa mortii.

Referitor la "pocainta", putem cadea in doua extreme:

a) Se poate zice: "Ma pocaiesc la batranete!"; In primul rand, nu stim daca ajungem la batranete, putem in orice clipa sa ne stingem. In al doilea rand, aceleasi preocupari pe care le are omul la tinerete, le are si la batranete. Este foarte greu sa te schimbi dintr-o data. Schimbarea trebuie sa o incepem de atunci cand ne dam seama ca trebuie sa facem o asemenea schimbare. Puterea pentru realizarea ei o avem mai mare la tinerete decat la batranete, pentru ca atunci, ori este slabita, ori nu o mai avem deloc.

Deci pocainta trebuie sa o primim in acel moment cand suntem constienti de valoarea ei si trebuie sa cautam sa-i gasim adevarata valoare tot timpul.

b) A doua extrema, in care putem cadea, este ignorarea totala a pocaintei, zicand: Pocainta este pentru calugari sau preoti. Aici iarasi este o mare greseala, deoarece toti suntem oameni, toti avem aceleasi legi ale firii si toti suntem raspunzatori inaintea lui Dumnezeu ca persoane umane. Nu exista om care sa nu greseasca, toti gresim (I Ioan 1, 8), insa, nu toti ne caim sau - mai mult - nu toti ne pocaim. Dupa cum in fiecare om exista slabiciunea de a gresi, tot asa exista in fiecare om puterea de indreptare. Si sfintii au gresit. Unii au gresit putin, dar s-au pocait foarte mult. Altii au gresit mai mult, dar si pocainta lor a fost foarte mare, incat au reusit contrabalansarea si depasirea greselilor cu fapte bune si virtuti. Greselile le facem permanent cu gandul si cu toate simturile: cu vederea, cu auzul, cu pipaitul etc. si, deci, nimeni nu este scutit de a gresi.

Exemplele clasice de pocainta sunt sfintii, pe ei trebuie sa-i urmam, caci ne arata drumul clar spre Dumnezeu; nu trebuie sa bajbaim singuri.

Falsa pocainta este atunci cand cineva adera la o secta si incepe sa se laude si sa se socoteasca "pocait" si "mantuit". Sau atunci cand cineva incearca sa faca un bine, respectiv sa posteasca mai mult, sa se roage mai mult etc. si in acelasi timp divulga si se lauda. Prin lauda si mandrie pierde tot. Adevarata pocainta este cand omul inainteaza in bine stiind numai el, duhovnicul si Dumnezeu.

In Biserica noastra crestina ortodoxa deosebim trei feluri de pocainta:

a) pocainta ca "Taina" sau "Spovedania", in care omul se pocaieste de ceea ce a facut, marturisindu-si pacatele preotului si acesta il dezleaga de ele;

b) pocainta ca "virtute" poate sa fie de moment, insa poate sa fie si continua, in toata viata omului;

c) mai exista si pocainta ca stare continua. La pocainta ca stare continua au ajuns Sfintii lui Dumnezeu, carora toata viata le-a fost o urcare continua in virtute, datorita umilintei in dragostea lui Hristos.

Mantuitorul Iisus Hristos vrea, mai ales, de la noi acte interioare: mila, dragoste, cainta din tot sufletul."Mila voiesc, iar nu jertfa". El vrea sa-I aducem ca jertfa inima noastra curata, infranta si smerita. Are nevoie sa ne modelam inima, sa devenim buni, iertatori, asemenea unui copil nevinovat. Aceasta este pocainta crestina, facuta nu din frica de pedeapsa, ci din frica de a nu pierde pe Dumnezeu, de a nu pierde fericirea vesnica.

Credinta trebuie sa fie o traire personala, sa o primim de buna voie, aproape sa intre ea singura si sa lucreze in noi, nu sa ne fie impusa. Sau daca ne pocaim si facem cativa pasi in bine, trebuie sa-i facem cat mai discret, sa nu observe aproapele nostru. Sa rugam deci pe bunul Dumnezeu sa ne dea tuturor pocainta cea adevarata in Duhul Sfant. AMIN !

CUM SE CUVINE A NE PAZI DE PACATE

"Oricine savarseste pacatul este rob pacatului". (Ioan 8, 34)

Sfintii Parinti arata ca cinci sunt pazirile de pacat dupa marturisire, spre a nu cadea omul in cele mai dinainte.

1. Intaia pazire este aducerea aminte de moarte si a nu uita de pacatele pe care le-a savarsit. Aducerea aminte de moarte ne ajuta foarte mult sa nu mai pacatuim, dupa marturia Sfintei Scripturi, care zice:"Fiule, adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". (Isus Sirah 7, 38) Cel ce pururea isi aduce aminte de pacatele sale sa nu-si inchipuie in minte si sa naluceasca persoanele acelea cu care a facut pacatul, pentru ca acest lucru este periculos pentru cel ce este inca patimas, dupa cum spune Sfantul Marcu Pustnicul. (Filocalia, Vol. I cap. 152-153)

Sfantul Ioan Scararul arata acelasi lucru, zicand: "Pentru pacatele cele trupesti si urate, sa nu-si aduca aminte cineva de chipurile cu care le-a lucrat, iar de celelalte pacate pururea sa-si aduca aminte, ziua si noaptea". (Op. cit. P. 105)

2. A doua pazire dupa spovedanie este fuga de pricinile pacatului. Cel ce a lunecat in pacate trupesti sa fuga de prietenia si vorbirea cu fetele cu care a pacatuit. Macar de ne-ar fi ruda sau prieten bun, sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului care zice:"De te sminteste pe tine ochiul tau cel drept, scoate-l pe el, si-l leapada de la tine; ca mai de folos iti este sa pierzi unul din madularele tale, decat tot trupul tau sa se arunce in gheena". (Matei 5, 55) Petrecerea impreuna cu fetele care ne-au vatamat ne va aduce vatamare, pentru ca scris este: "...sa nu crezi pe vrajmasul tau in veac". (Isus Sirah 12, 10) De aceea zice si Sfantul Apostol Pavel: “Fugiti de desfranare !" (I Tesaloniceni 4, 3)

Este un lucru foarte intelept ca omul sa se teama de primejdia pacatului, dupa cum ne invata Sfanta Scriptura: "Cel ce se teme de primejdie nu va cadea intr-insa". (Isus Sirah 3, 25) La fel spune si marele dascal al lumii, Sfantul Ioan Gura de Aur: "Cel ce nu fuge departe de pacat, ci calatoreste aproape de el, cu frica va vietui si de multe ori in ele va cadea". (Sf. Ioan Gura de Aur, Cuv. 15)

3. A treia pazire este deasa spovedanie. De ne vom marturisi pacatele noastre, credincios este Domnul si drept ca sa ne ierte pacatele. (I Ioan 1, 4)

Deasa spovedanie ne aduce cinci foloase:

a) Primul folos este ca, precum pomii, care se smulg des si se rasadesc, nu pot sa prinda radacina adanca in pamant, asa si obiceiurile cele rele si deprinderile pacatoase, prin marturisire deasa, nu pot prinde radacini adanci in inima celui ce se marturiseste. Sau, precum un pom batran si mare nu se poate dobori numai cu o singura lovitura de secure, asa si un obicei sau deprindere veche a pacatului, numai cu o singura durere a inimii nu se poate scoate si dezradacina usor. Dracii fug de cei ce se spovedesc des, caci cu deasa spovedanie stricam cuiburile si mrejele lor.

Reamintim pentru cei bolnavi trupeste, ca primul pas spre insanatosire trebuie sa fie indeplinirea deasa a Tainei Sfintei Spovedanii in fata duhovnicului, de buna voie, cu umilinta, cu hotararea de a nu mai pacatui. Bolnavul, realizand marturisire deasa, dreapta si neprihanitoare, ajutat de dumnezeiescul Har, va reusi sa rupa legatura dintre cauza si efectul bolii la nivel spiritual si apoi la nivel fizic. De asemenea, sub epitrahil, cel in suferinta descopera Vindecatorului Suprem direct neputintele, gandurile si dorinta de a se insanatosi sufleteste si trupeste iar pe masura nadejdii sale, va capata darul vindecarii.

"Desfateaza-te in Domnul si va implini toate cererile inimii tale. Descopera Domnului calea ta, nadajduieste in El si Domnul va implini".

"Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am catre Tine si m-ai vindecat". (Ps. 29, 2)

"Si a inflorit trupul meu si de bunavoia mea Il voi lauda pe El". (Ps. 27, 10)

"Doamne, intru voia Ta, dat-ai frumusetii mele putere...". (Ps. 26, 6)

Marturisirea dreapta inseamna sa spunem adevarul asa cum am facut toate, insa numele aceluia cu care am gresit sa nu-l rostim, iar ca spovedania sa nu fie prihanitoare, presupune sa nu dam vina pe nimeni, nici chiar pe diavoli, nici pe oameni, nici pe vreo alta zidire a lui Dumnezeu, spunand ca din cauza acestora am facut pacatul, ci numai pe noi sa ne invinuim si sa ne prihanim si sa zicem ca numai noi suntem pricina a pacatelor noastre si nimeni altul.

b) Al doilea folos al crestinului ce se spovedeste des este ca tine minte usor greselile facute de la ultima spovedanie; pe cand cel ce se marturiseste rar, cu anevoie poate sa-si aduca aminte de toate cate a facut. Astfel, multe din pacate raman nespovedite si, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte in ceasul mortii, dar fara folos, caci i se leaga limba si nu le mai poate marturisi.

c) Cel ce se marturiseste des, chiar daca i s-ar intampla sa cada intr-un pacat de moarte, indata alearga la duhovnic, se spovedeste si intra in harul lui Dumnezeu (revedeti anexa 1), caci nu sufera sa aiba pe constiinta greutatea pacatului, fiind deprins a se curati des prin Taina Spovedaniei.

d) Al patrulea folos al crestinului ce se marturiseste des este ca, pe unul ca acesta, il afla moartea curatit si in harul lui Dumnezeu si avand mare nadejde de mantuire.

Dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea dreptilor si a pacatosilor, cautand sa afle pe om in pacate spre a-i lua Sufletul (Talcuire la Psalmul 70). La cei ce se marturisesc des si curat nu poate afla nimic, deoarece s-au marturisit, luand dezlegare pentru pacate.

e) Al cincilea folos al marturisirii dese este acela ca ne ajuta sa ne oprim si sa ne infranam de la pacate, aducandu-ne aminte ca dupa putine zile ne vom marturisi din nou si vom primi canon de la duhovnic, insotit de mustrare pentru cele facute. Despre acest adevar Sf. Ioan Scararul ne marturiseste:

"Sufletul care socoteste rusinea, canonul si mustrarea cea de la marturisire, ca de un frau se tine de la aceasta marturisire, spre a nu mai gresi". (Cuv. 4 din Scara)

Referitor la aspectul rusinii Sfanta Scriptura ne marturiseste:

"Este rusine care aduce pacat si este rusine care aduce slava si har"(Isus Sirah 4, 24). Rusinea pe care o suferim la spovedanie ne va scuti de rusinea aceea pe care o vom suferi cu totii la ziua cea infricosata a Judecatii lui Dumnezeu, dupa cum zice Sf. Ioan Scararul in Cuvantul 4:

"Caci nu este posibil fara de rusine a scapa de rusine".

4. A patra pazire de pacat dupa spovedanie este cugetarea la infricosatoarea Judecata de Apoi si la cuvintele ce le va spune Mantuitorul Iisus Hristos celor pacatosi:

"Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si ingerilor lui". (Matei 25, 21)

5. A cincea pazire este aducerea aminte de chinurile iadului, aducerea aminte ca rautatea pacatului ne desparte de Dumnezeu si de fericirea dreptilor din Rai, precum si aducerea aminte de vesnicele chinuri ale iadului, care nu vor avea sfarsit.

Dupa ce am luat la cunostinta de modul cum se cuvine a ne pazi de pacate, e necesar sa stim ca, daca nu vom fi cu trezvie si in bagare de seama de la primele miscari ale pacatului in sufletul nostru, neimpotrivindu-ne la timp si nechemand in ajutor numele Domnului prin rugaciunea din inima, pacatul, odata rasarit in mintea noastra, va creste parcurgand douasprezece trepte, ducandu-ne in final la pierzare.

In prezentarea aspectelor legate de treptele pacatului vom pleca mai intai de la o pilda a parintelui arhimandrit Cleopa Ilie: "Ati vazut poate, vreodata, cand ia foc vreo casa sau vreo claie de fan sau paie. Daca se intampla pe acolo cineva si are la indemana o caldare mai inainte de a se intinde focul, il poate stinge usor cu putina apa; daca insa focul a luat proportii, va trebui o mare osteneala si multa apa pentru a-l stinge, iar uneori este cu neputinta sa mai fie inabusita puterea focului. Asemenea se intampla si cu pacatul in noi".

Consideram ca ne este de mare folos sa cunoastem ce este pacatul, cum ne insala, cum ne robeste si care sunt treptele lui de crestere de cand se iveste in noi si pana ajunge sa ne stapaneasca in chip desavarsit, ducandu-ne la pierzarea vremelnica si vesnica.

Pacatul, dupa marturisirea Sfintelor Scripturi, este calcarea Legii lui Dumnezeu (Romani 5, 13); bold al mortii (I Corinteni 15, 56); lucrul intunericului (Romani 13, 12); uraciune inaintea Domnului (Romani 15, 9); rod al poftelor celor rele (Iacov 1, 15); lucrul diavolului (Ioan 8, 41-44); necuratie (Levitic 15, 31); lucru al trupului (Galateni 5, 19).

Dumnezeu priveste cu mare uraciune la pacat si mania lui va veni peste oameni pentru pacate, osandindu-i dupa constiinta si intelepciunea fiecaruia, pe unii de la varsta de 10 ani, iar pe altii de la o varsta mai mare. Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos a murit pe cruce pentru pacatele noastre. (Isaia 53, Romani 6, 10)

"Pacatul este un drac rau - spune Sfantul Efrem Sirul - care nu se arata de la inceput a fi mare, ci, incetul cu incetul, furisandu-se, pune stapanire pe noi. Insa cel ce se va trezi de la inceput nu se va lasa surprins, ci il va omori cand este mic ca o furnica, nelasandu-l sa creasca spre a se face leu". De aceea Sfanta si dumnezeiasca Scriptura numeste pe diavol si pe pacat furnicoleu. (Iov 4, 11)

Pacatul uitarii are grija sa ne insele opunandu-se trezviei sufletului, dupa cum ne spune Sf. Parinte Isihie, zicand: "Blestemata de uitare se opune atentiei ca apa, focului". (Ibidem, p. 5)

In continuare vom trece in revista cele douasprezece trepte de crestere a pacatului:

1. Intaia treapta a pacatului este atunci cand cineva face binele, dar nu bine, adica nu il face cu scop bun si spre slava lui Dumnezeu. Fapta buna are trup si suflet: trupul faptei bune este lucrarea ei (fie ca postim, priveghem, facem milostenie sau altceva), iar sufletul faptei bune este scopul cu care se face. Daca scopul este bun si spre slava lui Dumnezeu, atunci si fapta noastra buna trece de partea scopului. Iar daca scopul este rau, atunci si fapta buna trece de partea scopului. Iar daca scopul este rau, atunci si fapta buna este rea si isi pierde plata de la Dumnezeu. (Kiriacodromion, Bucuresti, 1857, P. 280) Sfantul Apostol Pavel ne invata zicand: "Sa facem toate spre slava lui Dumnezeu". (I Tesaloniceni 4, 1; I Corinteni 10, 31) Iar Sfantul Maxim Marturisitorul, invatandu-ne asemanator, zice: "Cand auzi Scriptura zicand: Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele sale (Romani 2, 6), sa stii ca Dumnezeu nu va rasplati cu bine cele facute cu scop rau. Caci judecata lui Dumnezeu nu priveste la cele facute, ci la scopul celor facute". (Filocalia, Vol. 2 pag. 63)

2. A doua treapta a pacatului este cand cineva nu lucreaza desavarsit fapta buna. De exemplu: cand cineva se roaga lui Dumnezeu, dar nu cu mintea sau cu inima, ci numai cu gura si cu buzele, iar cu mintea si cu inima sa se afla la cugetarea celor rele, se implineste cuvantul proorocului care zice: "Aproape esti Tu Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor" (Isaia 29, 13); sau cand cineva face milostenie, dar nu din osteneala dreapta, ci din rapire sau furt, sau cand posteste numai de mancare si bautura, dar nu si de pacatul cu simtirile sale, cu mintea si cu inima. Precum mielul pentru jertfa s-a poruncit sa fie fara nici o meteahna si desavarsit sanatos (Levitic 22, 21), tot astfel si fapta buna trebuie sa o lucram in chip desavarsit.

3. A treia treapta a pacatului este bantuiala (momeala sau atacul) gandului rau, care vine necontenit cu vreun fel de patima. De exemplu: un gand de femeie, de bani, de slava desarta, de manie sau de orice lucru, dar fara patima catre el, ci numai prin amintire.

4. A patra treapta a pacatului este unirea sau consimtirea, care se petrece atunci cand sufletul nostru consimte sa stea de vorba cu gandul rau.

5. A cincea treapta a pacatului este lupta care se da pe toate treptele urmatoare ale pacatului. Sufletul, consimtind sa stea de vorba cu gandul despre lucrul cel rau si cunoscand ca acel gand il duce la pacat, incepe sa se lupte cu el, nevoindu-se ca sa-l biruiasca cu ganduri bune si mai ales prin rugaciunea facuta cu mintea catre Dumnezeu:

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

6. A sasea treapta a pacatului este invoirea, ce are loc atunci cand sufletul, din iubirea de sine si de pacat, cedeaza gandului pacatos, invoindu-se sa-l primeasca in mintea sa.

7. A saptea treapta este pacatul cu mintea, precum zice Sfantul Maxim Marturisitorul. Cand omul se invoieste cu mintea sa primeasca gandul rau si patimas, se sileste sa-si intipareasca pacatul acela in minte atat de lamurit, ca si cum l-ar fi facut si cu lucrul. Cand ajunge omul la aceasta treapta, prin inchipuire (imaginatie), pacatul trece aproape pe nesimtite de la minte la simtirea trupului, dupa cum arata acelasi Sfant Parinte Maxim Marturisitorul, zicand: "Precum trupul are ca lume lucrurile, asa si mintea are ca lume ideile. Si precum trupul desfraneaza cu trupul femeii, asa si mintea desfraneaza cu ideea femeii prin chipul trupului propriu". (Filocalia, Vol. 2, P. 87) De aceea acest Sfant Parinte ne sfatuieste: "Nu intrebuinta rau ideile ca sa nu fii silit sa intrebuintezi rau si lucrurile. De nu pacatuieste cineva mai intai cu mintea, nu va pacatui nici cu lucrul". (Ibidem, P. 71). Datoria fiecarui crestin este sa scape de gandurile rele prin marturisirea lor la preotul duhovnic. Asa cum sarpele, cand iese din gaura, fuge, tot asa fuge din inima si gandul celui ce se spovedeste sincer. Caci spune Sfantul Antonie cel Mare ca de nimic nu se bucura satana mai tare, decat de omul care isi ascunde gandurile sale. De asemenea, se stie ca lupta cu gandul impotriva pacatului nu ne paraseste pana la moarte, caci: "Razboiul cu gandurile este mai greu decat razboiul cu insesi lucrurile" (Ibidem, P. 70), pericolul de a pacatui cu mintea aparand lesne in orice vreme si in orice loc. Daca ar voi cineva sa faca, de exemplu, pacatul desfranarii cu lucrul, ii trebuie trei factori si anume: locul potrivit, timpul potrivit si lucrul, adica trup cu care sa pacatuiasca. La pacatul cu mintea insa, lipsa niciunuia din acesti factori nu-l impiedica sa pacatuiasca, caci cu mintea putem pacatui in orice loc si in orice vreme, chiar daca nu avem de fata trupul cu care vrem sa pacatuim.

8. A opta treapta a pacatului este implinirea pacatului cu lucrul. Cand cineva nu s-a luptat dupa putere la treptele amintite mai inainte ale pacatului, ci si-a ingaduit sa pacatuiasca mereu cu mintea, va trece si la lucrarea pacatului cu trupul si, astfel, va ajunge sa cada desavarsit. Aceasta se intampla nu numai cu pacatul desfranarii, ci si cu oricare altul, fie al lacomiei pantecelui, al iubirii de bani, al uciderii, al furtului, al betiei etc.

9. A noua treapta a pacatului este obisnuinta cu pacatul. Un duhovnic iscusit poate afla usor in vremea marturisirii, chiar din gura celui ce se spovedeste, pe care treapta a pacatului a ajuns acesta, daca, de exemplu, il intreaba: "Frate de ce faci cutare sau cutare lucru?", acela singur spune: "Parinte m-am obisnuit cu el" (fie ca este vorba de desfranare, betie, injuraturi sau orice alt pacat). In acest caz, el singur arata pe care treapta a pacatului a ajuns, caci, marturisind ca s-a obisnuit cu unele ca acestea, se vede ca a ajuns la treapta a noua a pacatului.

10. Treapta a zecea a pacatului este impatimirea, care este foarte grea si periculoasa. Si la aceasta treapta, duhovnicul intelege, prin marturisirea celui ce se spovedeste, pe ce treapta se afla el cu greutatea pacatului, caci daca-l intreaba: "Frate, de ce nu parasesti pacatul acesta, de ce nu te lasi de betie, de fumat sau de orice alt pacat ?", el spune: "Nu pot, parinte, caci m-am deprins cu acest pacat" sau : "Parinte, te rog sa-mi dai un sfat, caci m-am deprins foarte mult cu cutare sau cutare pacat". Duhovnicul, aflandu-l pe aceasta treapta periculoasa si grea a pacatului, trebuie sa depuna toata silinta si iscusinta ca sa-l intoarca de la deprinderea pacatului, lucru foarte greu de facut, deoarece deprinderea se face in el ca o a doua fire, facandu-l pe om sa pacatuiasca vrand-nevrand. Tinandu-l pe el in robia deprinderii pacatului, este in acelasi timp si rob al diavolului, deoarece zice Sfantul Ioan Evanghelistul: "Cine face pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste" (I Ioan 3, 8); "Pacatul din diavol este" (Ioan 8, 44). Despre asezarea vrednica de jale si de osanda a unui asemenea om ajuns la deprinderea pacatului, Sfanta Scriptura zice: "Cine face pacatul, este rob al pacatului". (Ioan 8, 34)

11. A unsprezecea treapta a pacatului este deznadejdea, care este mai grea decat toate, caci duce pe om la moartea vremelnica si vesnica.

Cand diavolul va robi pe om cu pacatul pana la treapta deprinderii, atunci ii zice: "Vezi ca te-ai deprins cu acest pacat de care nu mai poti scapa. Nu te mai gandi la pocainta si intoarcere spre Dumnezeu, deoarece de acum nu mai poti sa lasi pacatul acesta cu care te-ai deprins din copilarie (sau din tinerete sau de atatia si atatia ani)". Deci il sfatuieste sa pacatuiasca mereu, zicandu-i: "Cele de dincolo le-ai pierdut, de acum inainte, cat mai ai de trait, macar indulceste-te cu pacatul cu care te-ai deprins si de care, dupa cum vezi, nu te mai poti lasa". Astfel, cu palosul deznadejdii il taie de la nadejdea buna si sfanta a mantuirii sufletului sau.

De este omul mai carturar, il invata sa amane intoarcerea catre Dumnezeu si parasirea pacatului, zicandu-i: "Lasa, ca ai sa parasesti tu pacatul acesta, dar nu chiar acum, caci mai ai vreme". Si acest sfat al diavolilor este de a-l invechi pe om mai tare in deprinderea pacatului, cea vrednica de moarte vesnica, fiindca stiu diavolii ca cel ce nu paraseste azi pacatul, mai tarziu cu atat mai greu il va parasi, deoarece, dupa cum spun Sfintii Parinti, pacatul este asemenea unui cui pe care cineva il bate intr-un lemn tare: daca l-a batut putin, il va scoate mai usor, iar daca l-a batut mai mult, cu anevoie si cu mare greutate il mai poate scoate. Deci, nimeni sa nu se insele crezand ca daca nu a parasit azi pacatul, cu care s-a obisnuit sau s-a deprins, il va parasi mai tarziu. Cu cat se invecheste pacatul in noi, cu atat mai greu il vom scoate mai tarziu, si cu cat mai mult face omul pacatul, cu atat mai mult il lupta diavolul cu deznadejdea.

12. Daca omul se lasa biruit mereu de gandurile deznadejdii si nu alearga repede la spovedanie si la pocainta, deznadejdea il duce la treapta a douasprezecea a pacatului care este Sinuciderea, cea mai grozava moarte trupeasca si duhovniceasca, asa cum a sfarsit si Iuda Iscarioteanul.

Dupa ce am amintit in acest cuvant, pe scurt, despre cele douasprezece trepte ale pacatului, sa urmam cu totii indemnurile Sfintilor Parinti de a capata frica de Dumnezeu si de a ne mentine treaza atentia de la primele rasariri si trepte ale pacatului, inarmandu-ne asupra lui cu impotrivirea mintii si inimii, prin sfanta rugaciune si ura fata de pacat.

Mila Preabunului si Preamilostivului nostru Mantuitor, prin rugaciunile Preasfintei si Preacuratei Sale Maici si ale tuturor Sfintilor Sai, sa ne intoarca de la orice treapta a pacatului pentru a dobandi sanatatea, fericirea si mantuirea in vecii vecilor. AMIN !

SFATURI IN LEGATURA CU DUHOVNICUL SI DUHOVNICIA

Nici un duhovnic nu poate dezlega la spovedanie pe cel legat de altul, decat numai daca cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept si este dezlegat de episcopul sau.

Cand cineva s-a marturisit la un duhovnic de mai multe ori si, din pricina ca a cazut in aceleasi pacate, se rusineaza de el si se duce la altul ca sa se rusineze mai putin si sa primeasca un canon mai usor, acela "mai rau manie pe Dumnezeu".

Daca duhovnicul constata ca cineva nu este sincer, are datoria sa-l respinga de la spovedanie. Duhovnicul nu poate dezlega pe cel ce nu-l dezleaga Dumnezeu si nici nu poate lega pe cel ce nu s-a legat pe sine prin calcarea poruncilor lui Dumnezeu.

In situatia cand ne-am mutat la alt duhovnic, dupa ce in prealabil am luat binecuvantarea duhovnicului dintai, suntem datori sa facem mai intai o spovedanie generala din copilarie, ca acesta sa ne poata cunoaste bine si astfel sa ne randuiasca un canon potrivit, spre indreptare.

Spovedania este necesar sa inceapa la copii de la varsta de 6-7 ani. De la aceasta varsta este bine sa fie spovediti si apoi impartasiti la 30 sau 40 de zile pentru ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, in casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti. Copiii cei nevinovati, pana la varsta de cinci ani, este bine sa fie impartasiti, daca se poate, si in fiecare Duminica.

Reamintim ca batranii si bolnavii este bine sa se impartaseasca la fel, la trei-patru saptamani, daca nu au vreo oprire de la Sfanta Impartasanie. Daca au pacate cu totul grele, de moarte, Sfintii Parinti randuiesc sa se impartaseasca numai pe patul de moarte sau cum va hotari duhovnicul lor.

Daca cineva duce o viata imorala si cauta prin inselaciune sa primeasca Sfanta Impartasanie, va intra satana in el (Ioan 13, 27), asemanandu-se cu Iuda.

Daca cineva este pe patul de moarte si nu poate vorbi, i se poate da Sfanta Impartasanie pe marturia celor din jurul sau, cum ca bolnavul este om credincios, ca s-a spovedit regulat si a dorit cele sfinte. Iar daca cineva, nici pe patul de moarte, nu vrea sa se impace cu aproapele sau refuza cele sfinte, nu trebuie impartasit.

Totdeauna, inainte de a ne impartasi, dupa ce ne-am facut metaniile, dupa ce am parasit pacatul si ne-am facut canonul dat de preot, trei zile cel putin n-avem voie sa bem vin nici sa mancam de dulce sau cu untdelemn. Iar, in afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamana de post sau macar trei zile, nu ne putem impartasi. Cel putin trei zile inainte de a ne impartasi sa nu mancam cu untdelemn si sa nu bem vin; numai mancare uscata.

Nimeni nu se poate mantui, nici mireni, nici calugari, nici clerici, fara spovedania pacatelor si fara dezlegarea de la duhovnic, deoarece "toti multe gresim". (Iacob 3, 2)

"Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele se vor ierta si carora le veti tine, tinute vor fi " (Ioan 20, 23), Sfanta Scriptura ne arata de asemenea ca pacatul aduce moarte (Iacob 1, 15) si ca "nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu".

Pacatosii, prin spovedanie si pocainta, intorc mania cea dreapta a lui Dumnezeu si capata mantuirea sufletelor. Cel mai mare pacatos, daca pe patul de moarte se spovedeste, plangand amar, asemenea talharului de pe cruce, poate fi impartasit.

Sufletul nostru in toata clipa greseste lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa avem convingerea ca nu exista clipa cand nu maniem pe Dumnezeu, ori cu gandul, ori cu cuvantul, ori cu fapta, ori cu voie, ori fara voie, ori cu stiinta, ori cu nestiinta. Si pentru ca nu este clipa cand nu maniem pe Dumnezeu, nu este clipa cand nu avem nevoie de ajutorul Lui. De aceea ne spune Scriptura, la Solomon: "Cela ce se increde in sine, va cadea, cadere jalnica". Fiecare sa fie paznic pentru el si sa-si aduca aminte ca ingerul Domnului este permanent langa dansul.

Sfantul Ioan Gura de Aur, in cartea numita Putul, ne indeamna: "De este cu putinta, o, crestine, si-n fiecare ceas sa te spovedesti".

Pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu, Sfantul Nicodim Aghioritul spune: O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedanie generala (din copilarie pana in prezent). Ne va ajuta mult sa ne aducem aminte pacatele, pentru ca noi ne marturisim, dar dracul ne face sa uitam pacatele noastre cu care am maniat pe Dumnezeu.

Este absolut recomandabil ca cel putin o data in viata sa cautam un duhovnic bun si iscusit si sa ne spovedim din copilarie pana la momentul Spovedaniei.

In situatia cand, in parohie avem un duhovnic de care suntem nemultumiti, va trebui:

- sa ne rugam lui Dumnezeu pentru el, de cel putin doua ori pe zi, zicand "Doamne, lumineaza-l, intareste-l si povatuieste-l spre calea cea buna pe parintele nostru pentru a ne putea mantui impreuna";

- sa ne rugam pentru duhovnic inainte de a merge la Spovedanie. Nu trebuie sa asteptam un raspuns sau un sfat bun de la duhovnic si sa stam cu mainile in sold, ci trebuie, in primul rand, sa-l ajutam pentru a ne putea ajuta. Sa ne rugam zicand: "Doamne, pune in mintea si in gura duhovnicului meu raspunsul care imi este de folos". Daca nu ne vom ruga, vom primi un raspuns mai mult omenesc. Acel raspuns obiectiv, divin si folositor vine doar datorita starii sufletesti a penitentului (crestinului), a credintei sale, pentru ca prin glasul duhovnicului ne vorbeste insusi Dumnezeu.

Cand ajungem in fata duhovnicului la Scaunul marturisirii trebuie sa cerem sfaturi pentru viata: "Mantuirea sta intru mult sfat" spune Sfanta Scriptura sau "Cine vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca" spun Sfintii Parinti in Pateric. De aceea, tot timpul, in viata sa nu facem nimic fara sfatul duhovnicului. Daca vom intreba intru smerenie, vom avea protectia Duhului Sfant. Intrebarile in duh la scaunul marturisirii sunt foarte importante pentru ca putem, cu mila lui Dumnezeu, sa obtinem un raspuns de disciplinare a vietii. Daca Dumnezeu vede ca-l intrebam cu toata sinceritatea si cainta, nu numai ca ne da raspunsul adevarat, ci ne da si puterea de a-l realiza.

O situatie delicata pentru duhovnici poate fi atunci cand preotii, la botezul copiilor, din diverse motive (oboseala, graba etc.), n-au facut bine lepadarile de satana - "Ma lepad de satana si de toate lucrurile lui..." sau poate nici Botezul, vrajmasul gasind portita si intra inapoi in inima copilului. In acest sens in pravila sta scris: "Copiii care se imbolnavesc - si, uneori, nu se imbolnavesc cand sunt mici, ci cand sunt mari - ii ia vrajmasul in primire, ca preotul n-a bagat de seama si n-a citit toate dezlegarile de satana". Terapeutica consta in repetarea dezlegarilor de satana 10 zile la rand, dupa Sfanta Liturghie, perioada care trebuie sa fie precedata de rugaciune, postul si spovedania din copilarie a intregii familii.

Pacatele pe care le-a cunoscut omul ca sunt pacate si le-a marturisit la duhovnic si i-a parut rau si a facut canon pentru ele se iarta. Iar acelea pe care omul nu le-a stiut ca sunt pacate sau le-a uitat, nu din rea vointa, ci din neputinta, acelea se acopera din mila lui Dumnezeu, ca altfel nici un suflet nu ar ajunge in Rai.

"Fericiti carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele".

CATEVA DIN UNELTIRILE DIAVOLULUI LA TAINA SFINTEI SPOVEDANII

Diavolii uneltesc asupra crestinilor, cand acestia au buna initiativa de a implini Taina Spovedaniei, pentru ca aceasta este asa de mare, incat are putere sa-l curete pe om de orice pacat, sa-i dezlege toate pacatele, dupa cuvantul Mantuitorului din Evanghelie: "Tot ce va dezlega preotul pe pamant, va fi dezlegat si in cer".

Cand omul a fost dezlegat de preot pe pamant, Duhul Sfant a sters din cer toate pacatele lui.

Dintre uneltirile diavolilor putem aminti:

- Spunerea pacatelor repede pentru ca duhovnicul sa nu le bage in seama, nici sa poata sa cerceteze cu de-amanuntul pricinile si urmarile acelor pacate.

- Marturisirea pacatelor la mai multi duhovnici, talcuindu-le in asa fel incat sa le infatiseze fara adevarata lor vina.

- Cautarea duhovnicilor foarte ingaduitori, care iarta fara canon si chiar le dau si Sfanta Impartasanie.

--Marturisirea incompleta a pacatelor, ascunzandu-le pe cele mari, uitand ca Dumnezeu, prin atributul atotcunoasterii, are clara realitatea pacatelor savarsite cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul. De asemenea, se uita realitatea ca duhovnicul nu este decat un martor inaintea lui Dumnezeu, un organ prin care Duhul Sfant lucreaza taina iertarii pacatelor.

- Schimbarea duhovnicului fara temei. Cand vom gasi un duhovnic bun, sa nu ne mai ducem la altul, caci, daca negutatorim marturisirea nu ne putem folosi. De asemenea, starea de rusine sa nu fie motivul schimbarii duhovnicului, indiferent de gravitatea si numarul pacatelor. Daca ne vom rusina si vom merge la alt parinte duhovnic, la care ne rusinam mai putin, si primim un canon mai usor, atunci mai rau vom mania pe Dumnezeu.

- Spovedania incompleta prin tainuirea pacatelor mari. Diavolul ne da mare curaj atunci cand facem pacatul si ne rusineaza in momentul cand vrem sa ne spovedim, sa ne curatam. In timpul spovedaniei, la fiecare pacat marturisit ne iese un sarpe din gura (diavol). De aceea, pacatele mari nespovedite din diverse motive sunt serpi foarte mari in noi care atrag inapoi toate pacatele marturisite. Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem in aceasta situatie, pentru ca este mai rau decat daca nu ne-am fi spovedit, deoarece adaugam la pacatele pe care le avem si pe cel al minciunii si inca ce minciuna! Sa minti pe duhovnic si pe Dumnezeu!

- Uneori diavolul ii sopteste credinciosului, prin oameni rai si barfitori, cum ca duhovnicul ar spune altora pacatele de la spovedanie. De asemenea, tot cand ne marturisim, sa nu aplecam urechea la glasul diavolului care ne sopteste in minte zicand: "Oare ce va zice duhovnicul cand va auzi astfel de pacate ?".

- Cel mai mare efort il depun diavolii pentru a-i determina pe oameni sa amane pocainta. Tot omul trebuie sa stie ca cel mai bun sfat al dracilor pentru a castiga suflete pentru imparatia iadului este de a-l invata pe om sa amane pocainta, fapta buna de azi pe maine, de maine pe poimaine, de la tinerete la batranete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti in iad.

- Pentru ca sa-i faca sa se indoiasca pe credinciosi de parintii duhovnici, satana sopteste la urechile lor multe barfeli. In acest sens, sfantul Ioan Gura de Aur ne povatuieste:"A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza". De vom vedea pe preot beat, cazut in sant, sa ne ducem sa-i sarutam mana si indata ne vom umple de harul lui Dumnezeu. Pentru ca nu se amesteca niciodata pacatele lui cu harul lui Dumnezeu, pe care l-a luat la hirotonie, ca atunci n-ar fi har. Preotul nu lucreaza in virtutea personala, ci in virtutea harului pe care l-a primit. Evanghelia nu da voie crestinilor sa-si judece duhovnicii, ci numai sa faca ce zic ei, iar daca vor spune ceva rau sa nu faca.

"Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac." (Matei 23, 2-3)

Sa rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintea pentru a simti la timp uneltirile diavolesti si sa ne curateasca pe noi de toata intinaciunea si nedreptatea.

4. Taina Sfantului Maslu

Taina Sfantului Maslu se savarseste in Biserica Ortodoxa pentru vindecarea bolnavilor. Ea se intemeiaza pe invatatura Sf. Apostol Iacov care spune:

"Este cineva in suferinta ? Sa se roage... Este cineva bolnav intre voi ? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el ungandu-l cu untdelemn in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si, de va fi facut pacate, se vor ierta lui". (Iacob 5, 13-15)

Sfantul Maslu se face, de obicei, in zilele de post cu trei, cu cinci sau cu sapte preoti. Iar credinciosii bolnavi si rudele lor, care participa la aceasta taina si doresc cu adevarat sa-si usureze suferinta trupului si a sufletului, trebuie sa vina la Sfantul Maslu cu mare credinta in Dumnezeu, impacati cu toti, spovediti, postiti si intariti cu multe rugaciuni.

Participantii la Taina Sfantului Maslu trebuie sa aduca la biserica putina faina, ulei si o haina sau lenjerie de la bolnavi pentru binecuvantare, apoi sa asculte cu credinta slujba Sfantului Maslu. Acasa sa faca mici turtite din faina si ulei sfintit, pe care sa le manance bolnavii in loc de anafura.

Efectele harice ale Sfantului Maslu sunt mai multe, dintre care Sf. Apostol Iacov aminteste doua: vindecarea partiala sau integrala a suferintelor trupesti si iertarea pacatelor. Iata ce zice in Epistola sa: "Rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica si, de va fi facut pacate, se vor ierta lui". (Iacob 5, 15) Astfel, taina Sfantului Maslu vindeca atat trupul de boli, cat si sufletul de pacate, prin ungerea cu untdelemn sfintit. Alte efecte harice ale Sfantului Maslu sunt si acestea: intareste credinta in Dumnezeu si nadejdea mantuirii, aduce pace si smerenie in inima, pregateste sufletul pentru marea calatorie spre cer si primirea Sfintei Impartasanii, alunga frica de moarte, uneste si impaca pe credinciosi prin Harul Duhului Sfant si ne invredniceste pe toti de sfarsit crestinesc. De aceea, Sfantul Maslu se savarseste saptamanal pentru cei bolnavi, in zilele de post.

Sfantul Maslu cu mai multi preoti, facut cu credinta si post pentru cei bolnavi si ungerea lor cu untdelemn sfintit formeaza cea mai puternica slujba si randuiala de vindecare si alinare a bolilor sufletesti si trupesti in Biserica Ortodoxa.

In unele cazuri se mai pot citi si alte rugaciuni de sanatate pe capul bolnavilor. Iar celor posedati de duhuri rele, adica celor demonizati si epileptici, li se pot citi dupa Sfantul Maslu si molitfele Sf. Vasile cel Mare si ale Sf. Ioan Gura de Aur, pentru izgonirea diavolilor si a farmecelor din oameni. Aceste rugaciuni se citesc mai ales de preoti batrani, cu har, cu multa credinta si cu post. De asemenea, atat bolnavii cat si rudele lor, trebuie sa fie spovediti din copilarie, sa se roage cu mare evlavie si sa posteasca dupa putere, pentru a fi miluiti si vindecati de Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii. Fara aceste conditii obligatorii - credinta dreapta, spovedanie generala, rugaciune multa cu lacrimi si post, impacare cu toti si parasirea definitiva a pacatelor mari, de moarte, din partea celor bolnavi si a rudelor lor - Sfantul Maslu si rugaciunile de vindecare si de izgonire a duhurilor rele nu-si ating pe deplin scopul, iar bolnavii se intorc acasa doar usurati.

Timpul cel mai potrivit pentru savarsirea Sfantului Maslu este perioada postului, atat in cele patru posturi, cat si in zilele de miercuri si vineri. In aceste zile, crestinii care participa la Sfantul Maslu trebuie sa posteasca pana seara, sa se roage mai mult si sa-si marturiseasca mai intai pacatele la duhovnic.

In cazuri grele de boala si primejdie de moarte, Sfantul Maslu se poate savarsi in orice zi, ori de cate ori este nevoie, in casele celor suferinzi, dupa ce mai intai bolnavii sunt spovediti din copilarie si impacati cu toti, spre a lor alinare si iertare, ca sa nu plece la Hristos fara aceasta Sfanta Taina. La urma, cei grav bolnavi trebuie impartasiti cu Trupul si Sangele Domnului, ca sa fie pe deplin pregatiti pentru marea calatorie la cer. Aceasta este cea mai buna si cea mai completa pregatire pentru moarte, pe care o ofera Biserica Ortodoxa fiilor ei pe pamant. Adica, Spovedania, Sfantul Maslu si Sfanta Impartasanie.

Cel mai solemn Sfant Maslu in Biserica Ortodoxa se savarseste in Sfanta si Marea Miercuri din saptamana Sfintelor Patimi, in amintirea femeii pacatoase care a uns cu mir picioarele Domnului, inaintea mantuitoarelor Sale patimi (Matei 26, 7-13; Luca 7, 37-38). In aceasta zi se face Sfantul Maslu solemn si in Biserica Sfantului Mormant, cu sapte mitropoliti, in frunte cu Patriarhul Ierusalimului, in prezenta a zeci de mii de pelerini din toata lumea.

Cele mai multe vindecari de boli le-a facut insusi Fiul lui Dumnezeu, cat a stat pe pamant, despre care se scrie pe larg in Sf. Evanghelie. Dupa inaltarea Sa la cer si dupa pogorarea Duhului Sfant, a dat aceasta putere harismatica, de vindecare a bolilor si de izgonire a diavolilor din oameni, Sfintilor Apostoli si, prin ei, episcopilor, preotilor si tuturor barbatilor sfinti.

Iata cuvintele Domnului, adresate ucenicilor Sai inainte de Inaltare: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: in numele Meu vor izgoni demoni, in limbi noi vor grai, serpi vor lua in mana si de vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; peste bolnavi isi vor pune mainile si se vor face sanatosi". (Marcu 16, 15-18)

Pe cine vindeca Hristos? In majoritatea cazurilor, Domnul vindeca numai pe cei bolnavi care cereau aceasta cu credinta, atat ei, cat si rudele sau insotitorii lor. Cei care nu aveau credinta puternica nu se faceau sanatosi. Iata cateva exemple de vindecari.

Cel bolnav de lepra se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne daca voiesti, poti sa ma curatesti. Iar Mantuitorul i-a raspuns: Voiesc, curateste-te! Si indata s-a curatit de lepra sa." (Matei 8, 23)

Doi orbi strigau si cereau vindecare, iar Fiul lui Dumnezeu i-a intrebat: "Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Da, Doamne!, au raspuns ei. Dupa credinta voastra fie voua, le-a zis Domnul" (Matei 9, 28-29) si s-au vindecat ochii lor.

Tatal unui copil demonizat cerea cu indoiala vindecarea fiului sau. Iar Domnul i-a spus: "De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede". Dupa ce tatal a strigat cu lacrimi: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!", atunci Hristos a izgonit demonul din copil. (Marcu 9, 22-24)

"Altadata, patru oameni au adus la Hristos un slabanog. Dar, vazand ca nu pot ajunge la El, au desfacut acoperisul casei si l-au pus inaintea Lui. Domnul, vazand credinta lor, l-a vindecat pe cel bolnav". (Marcu 2, 3-12)

Deci, prima conditie obligatorie a oricarei vindecari miraculoase in Biserica lui Hristos este credinta tare si statornica in harul si mila lui Dumnezeu. Fara acestea, Sfantul Maslu nu vindeca deplin.

Observam, de asemenea, ca Mantuitorul a intrebat pe cel ce si-a adus copilul bolnav ca sa fie vindecat: "Cata vreme este de cand i-a iesit aceasta? Si tatal a raspuns: Din pruncie". (Marcu 9, 21) Adica mai intai Domnul l-a marturisit pe cel bolnav si apoi l-a vindecat, stiind ca o boala veche, sufleteasca sau trupeasca, mai greu se vindeca.

A doua conditie obligatorie pentru cel ce vine la Sfantul Maslu si doreste sa se vindece este ca mai intai sa-si marturiseasca toate pacatele si sa le paraseasca, apoi sa ceara sanatate si iertare.

Cum ii vindeca Hristos pe cei bolnavi? In cele mai multe cazuri ii vindeca prin atingerea cu mana de trupul si de ranile celor ce veneau la El cu credinta. Asa a vindecat Domnul pe soacra lui Petru. Numai s-a atins de mana ei si au lasat-o frigurile si s-a sculat si Ii slujea Lui (Matei 8, 14-15). Iar cand veneau la El bolnavi multi, Iisus Hristos, punandu-si mainile pe fiecare dintre ei, ii facea sanatosi (Luca 4, 40).

Prin atingerea cu mana de ochii celui orb din nastere si prin ungerea cu tina si spalare, l-a vindecat de intunericul orbirii (Ioan 9, 2-7). Prin atingerea cu mana de vesmintele Domnului, s-a vindecat de curgerea sangelui femeia bolnava de 12 ani.(Luca 8, 43-46)

Aceeasi putere a Duhului Sfant iese din Hristos si o primim tainic cand ne atingem cu credinta de El, prin Sfanta Impartasanie, cand ne atingem de Sfintele Icoane, de Sfintele Moaste, de Sfanta Evanghelie, de untdelemnul sfintit la Sfantul Maslu, de Sfantul Potir si de mainile si de vesmintele preotilor care savarsesc cele sfinte in Biserica lui Dumnezeu.

De aceea credinciosii se ating cu evlavie de toate cele sfinte si le saruta, caci poarta in ele harul Duhului Sfant.

Iata pentru ce parintii isi duc copiii la Sfintele Slujbe sau cei sanatosi isi duc bolnavii sau macar hainele lor la Sfantul Maslu, ca, prin atingerea de Evanghelie, de Cruce, de agheasma si de mainile si de vesmintele preotilor sa-si vindece bolile sufletesti si trupesti, sa se izbaveasca de patimi, de diavoli, de vrajitorie, de toata rautatea si sa se intoarca sanatosi si mangaiati la casele lor.

Citind Evanghelia cu vindecarea slabanogului de 38 de ani, vedem ca el era bolnav din cauza pacatelor sale din tinerete. De aceea, cand zacea bolnav, Domnul l-a intrebat: "Voiesti sa te faci sanatos? Iar el a raspuns: Doamne, nu am om care sa ma arunce in scaldatoare". (Ioan 5, 6-7) Scaldatoarea bolnavilor este Sfanta Spovedanie, numita si "al doilea botez". Iar omul care poate spala sufletul in aceasta baie este preotul. El este dator, ca duhovnic, sa spovedeasca pe cei ce asteapta vindecarea si, numai dupa marturisire, sa savarseasca slujba Sfantului Maslu, cu multa credinta, evlavie si post.

Dupa vindecare l-a intalnit Hristos in Biserica pe cel ce fusese slabanog si i-a spus: "Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau!" (Ioan 5, 14) Prin aceste cuvinte, Mantuitorul face atenti pe toti credinciosii care iau parte la Sfantul Maslu sa paraseasca definitiv pacatele facute pana atunci, ca sa nu se imbolnaveasca mai greu dupa vindecare sau sa le fie "mai rau", adica sa moara in pacatele lor, fara pocainta.

5. Taina Sfintei Impartasanii

Sfanta Impartasanie, numita si Euharistie, este Insusi Trupul si Sangele lui Hristos, pe care Domnul l-a purtat pe pamant dupa Inviere si pe care ni-l ofera in dar tuturor celor ce credem in El si facem voia Lui, spre iertarea pacatelor si viata de veci.

Trebuie sa o primim cu mare evlavie si credinta, stiind ca este foc mistuitor care curata si iarta pe cei vrednici, iar pe cei nevrednici ii arde si-i osandeste. Daca Taina Botezului si Taina Mirungerii ne fac fii ai Bisericii si ai lui Dumnezeu dupa har, Taina Spovedaniei si Taina Impartasaniei ne fac fii si mostenitori ai Imparatiei cerurilor. "De nu veti manca trupul Fiului Omului si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi". (Ioan 6, 53)

Sfanta Impartasanie este cea mai inalta hrana duhovniceasca oferita in dar omului pe pamant, care desavarseste iertarea pacatelor spovedite si ne uneste cel mai mult cu Dumnezeu. Ea se da numai celor vrednici, cu dezlegarea duhovnicului, cel putin de patru ori pe an, in cele patru posturi. Bolnavii se vor impartasi la 40 de zile, iar cei pe patul de moarte si cei care merg la operatie, mai des.

Efectele harice ale Tainei Sfintei Impartasanii sunt urmatoarele:

- ne iarta pacatele deja marturisite la duhovnic;

- ne inmulteste cel mai mult harul Duhului Sfant primit la Botez, daca ducem o viata cu totul curata si placuta lui Dumnezeu;

- ne ajuta la despatimire, iluminare, desavarsire, mantuire si sfarsit crestinesc minunat.

De aceea, prima grija pentru cei bolnavi si batrani este sa-si sfarseasca viata impacati cu toti, spovediti si impartasiti, conditii fara de care nu ne putem mantui.

6. Taina Sfintei Cununii

Nunta este cea mai veche taina, intemeiata de Insusi Dumnezeu in Rai. Ea sta la temelia vietii pe pamant. De aceea a fost binecuvantata de Mantuitorul, care a participat la nunta din Cana Galileei si a facut aici prima Sa minune.

Familia se va bucura pe deplin de sanatate sufleteasca si trupeasca daca va respecta conditiile principale ale Nuntii ortodoxe si daca vor ajunge sa implineasca scopul Nuntii crestine.

Conditiile principale ale nuntii sunt:

- iubirea dintre cei doi tineri;

- sa fie amandoi ortodocsi si sa se ia de buna voie;

- sa aiba binecuvantarea parintilor;

- ambii miri sa duca viata curata in feciorie pana la cununie;

- inainte de casatorie sa se spovedeasca si sa se impartaseasca la duhovnicii lor;

- sa-si aleaga nasi ortodocsi, cu viata curata si iubitori de Biserica;

- sa se casatoreasca numai cu scopul nasterii de copii si a unirii sufletesti pe viata, pentru ducerea jugului casniciei pana la moarte.

Implinirea conditiilor principale ale Nuntii va aduce cu siguranta trairea unei vieti crestine dupa Evanghelie, in infranare, in rugaciune, in curatenie, in milostenie, in post si in toate faptele bune, cu nadejdea mantuirii sufletelor.

Pacatele care au imbolnavit fara vindecare familia si societatea crestina de astazi, sunt urmatoarele:

- necredinta in Dumnezeu si indoiala in credinta;

- indiferentismul religios;

- lipsa totala de educatie religioasa a tinerilor, a sotilor si a copiilor;

- instrainarea aproape totala de Biserica, de rugaciune, de pocainta si de Sfintele Taine;

- sectarismul si lepadarea de dreapta credinta;

- ura si razbunarea dintre parinti, copii si rude;

- lacomia si iubirea de averi;

-desfranarea sub toate formele ei: concubinajul (casatoria fara cununie religioasa), adulterul (inselarea sotului sau a sotiei), sodomia (pacatele trupesti impotriva firii), malahia sau onania (pacate trupesti individuale) etc.;

- pazirea conjugala de orice fel, pentru a nu avea copii;

- avortul sau uciderea de copii, sub toate formele;

- vanzarea si abandonarea de copii;

- alcoolismul (betia), cu toate urmarile lui;

- televizorul, radioul, video etc.;

- pornografia in familie, prin filme, discoteci, carti, reviste si imagini obscene de tot felul;

- divortul cu toate urmarile lui - casatoria a doua, a treia, sinuciderea;

- uitarea de Dumnezeu;

- hulirea de Dumnezeu;

- vrajitoria;

- osandirea si clevetirea;

- nemultumirea pentru darurile primite;

- moartea fara pocainta.

Acestea sunt cele mai grele pacate care au indepartat harul lui Dumnezeu din familie, ducand la aparitia bolilor sufletesti si trupesti fara leac, la moartea sufletului si a trupului. Cei ce nu vor sa duca viata conjugala cu randuiala si infranare, spun parintii batrani, nasc uneori copii bolnavi, redusi mintal, copii nervosi si patimasi, ca si parintii lor, caci efectele pacatelor si slabiciunile parintilor se transmit copiilor, chiar din clipa zamislirii lor.

Femeia crestina, in timpul sarcinii, trebuie sa se comporte in felul urmator:

- sa fie intotdeauna multumita si bucuroasa, dand slava lui Dumnezeu ca este insarcinata, oricati copii ar avea, stiind ca pentru aceasta s-a casatorit si ca, prin nastere de copii, isi lucreaza mantuirea sufletului ei;

- sa se roage mai mult, sa nu lipseasca de la biserica, sa se impartaseasca mai des, sa evite certurile, adunarile rele, vinul, fumatul, petrecerile lumesti, umblatul pe drumuri, frigul si mai ales medicamentele luate fara prescriptia medicului. Toate acestea sunt necuviincioase unei mame crestine, impiedica dezvoltarea normala a copilului si contribuie mult la nasterea de copii handicapati, bolnavi de nervi sau chiar la pierderea sarcinii;

- sa nu asculte de persoanele care o indeamna sa-si avorteze copilul, sa fie permanent in pace si liniste cu sotul si rudele, sa manance mancaruri potrivite, sa doarma la timp, sa nu bea cafea si alcool deloc si sa traiasca cu sotul in totala curatenie si infranare conjugala;

- sa nasca spovedita si impartasita, pentru ca trupul, in durerile nasterii, se afla intre viata si moarte.

Familia nu trebuie sa uite ca intr-un fel va fi un copil zamislit la betie, in zilele de post sau in sarbatori si nedorit de parinti si altfel va arata un copil zamislit ca rod al rugaciunii, in zile randuite si dorit de parintii sai. Copilul care se zamisleste la intamplare, fara randuiala crestina, din pacat, dupa avort si paza si nedorit de parinti va fi, de cele mai multe ori, un copil neascultator, agitat, indaratnic, lenes la rugaciune si invatatura si stapanit din frageda varsta de pacate trupesti si boli. Un asemenea copil va iubi mai mult cele pamantesti decat cele sufletesti, va fugi de biserica si va aduce multe necazuri parintilor.

Copiii se imbolnavesc trupeste in general din cauza pacatelor parintilor care nu s-au marturisit la timp la preot si nici n-au facut canon pentru ele. Aceasta este cauza principala a suferintelor in familie. Alte cauze sunt si acestea:

-daca parintii au gresit trupeste inainte de cununia religioasa;

-daca sotii s-au pazit conjugal un timp, ca sa nu aiba copii;

-daca mama a facut avorturi inainte si dupa nastere;

-daca parintii amandoi, sau unul din ei, au facut grele pacate trupesti si au cazut in desfranare;

- daca sotii nu merg regulat la biserica si nu au grija de sufletul lor si al copiilor;

-daca sotii nu cred cu tarie in Dumnezeu, nici nu se roaga mai mult cu post si metanii;

-daca parintii sunt stapaniti de patima mandriei, pentru care Dumnezeu ii smereste prin necazuri, saracie si boli;

-daca parintii nu-si duc copiii regulat la spovedanie si Sfanta Impartasanie si nu ii cresc in iubire de Hristos si in caldura Duhului Sfant.

Parintii care au copii bolnavi trebuie sa implineasca urmatoarele:

- sa se spovedeasca imediat amandoi parintii, impreuna cu toata familia;

- sa-si impartaseasca mai des copiii bolnavi;

- sa faca agheasma si Sfantul Maslu in casa;

- sa promita lui Dumnezeu si duhovnicului ca nu vor mai avorta copii si, in locul celor avortati, vor naste alti copii (cand este cazul);

- sa citeasca zilnic doua-trei catisme din Psaltire si Paraclisul Maicii Domnului, cu credinta, cu post si metanii;

- sa faca milostenie la saraci si la cei cu copii multi;

- sa mearga regulat la biserica in sarbatori si Duminica;

- sa urmeze intru toate sfatul preotului.

Daca copilul bolnav nu se face sanatos, este semn ca unul din parinti sau amandoi inca nu s-au spovedit la preot si n-au parasit pacatele de moarte.

In educatia religioasa a copiilor, parintii sa nu minimalizeze rolul major al preotului duhovnic. In timp ce parintii trupesti ii influenteaza numai emotional si firesc pe copii, preotul ii influenteaza mai ales haric, divin. Cuvantul lui este cuvantul lui Hristos, rugaciunea lui coboara Duhul Sfant peste oameni, binecuvantarea lui lumineaza mintea si inima, dezlegarea facuta de el elibereaza sufletul de pacate si de diavoli si il uneste cu Hristos.

Putini tineri care doresc sa-si intemeieze o familie apeleaza la ajutorul Bisericii, la sfatul preotului, la spovedanie si la sfanta rugaciune. Si aceasta nu din necredinta in Dumnezeu, ci mai ales din lipsa de educatie si de sfatuire din partea parintilor si a preotilor, fapt care ii mentine in starea de indiferenta.

Numai viata spirituala, alcatuita din multe eforturi, ii poate aduce pe membrii familiei la o constiinta crestina, la un raport direct si personal cu Dumnezeu.

CUVANT DESPRE UCIDEREA DE COPII (AVORTUL)

"Iata, fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodului pantecelui.

Precum sunt sagetile in mana celui viteaz, asa sunt copiii parintilor tineri.

Fericit este omul care-si va umple casa de copii; nu se va rusina cand va grai cu vrajmasii sai in poarta." (Ps. 126, 3,4,5)

Un adevar strigator la cer, dar pe care nu-l aude decat Dumnezeu, ne arata ca, in ultimii noua ani, in tara noastra s-au facut peste 11.000.000 de avorturi. Un adevarat genocid national, peste un milion de avorturi pe an!

Atatea suflete pierdute intr-o tara de crestini, care pana mai ieri lupta contra invaziei paganilor.

Oamenii trebuie sa realizeze ca, in momentul conceptiei, o noua existenta isi castiga dreptul sau la viata, acelasi drept pe care il are un nou nascut, un copil de scoala ori un adult. Este un pacat de neiertat, impotriva Duhului Sfant, ca mama sa stinga licarul acelei vieti. Iar pacatul este cu atat mai mare cu cat este savarsit impotriva unei fiinte care este condamnata la moarte fara nici o vina, pacat de moarte impotriva unei fiinte neajutorate, pacat de moarte impotriva lui Dumnezeu si chiar impotriva propriului neam, pe care il saraceste in numarul sau.

Oare cate talente ori oameni de geniu se vor fi sfarsit inainte de a vedea lumina zilei?

Sufletul viu al fatului ucis poarta chipul lui Dumnezeu in el, iesind desavarsit din mainile Creatorului. Gravitatea pacatului este cu atat mai cutremuratoare, atunci cand rodul pantecelui este ucis de propria lui mama.

Toate pacatele se pot ierta spun Sfintii Parinti, dar pacatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor mari nevointe, care uneori pot dura o viata intreaga, pentru ca acei prunci avortati plang inaintea lui Dumnezeu si cer razbunarea sangelui varsat de mama. De asemenea este bine sa retinem ca sufletele copiilor avortati stau intr-un loc unde nu este nici intuneric, nici lumina. Nici nu se bucura, nici nu se chinuiesc. Si ei striga la Dumnezeu "Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei Tale, caci noi nu am vazut lumina soarelui, nu am vazut frumusetile din aceasta lume si nici nu am facut vreun pacat?" . Si atunci glasul lor se ridica la Dumnezeu iar Dumnezeu va cere sufletele din mana mamelor ucigase. Iar parintii care au omorat copiii in pantece, daca fac canon, ii elibereaza pe copiii lor din acea stare.

Cel mai mare bine pe care-l putem face in viata, ca om casatorit, este sa dam viata mai departe. Oricat am posti, oricat ne-am ruga, oricat am da de pomana, oricata nevointa am face in viata, nu este mai mare lucru ca atunci cand dam viata unui om. Toti sfintii din ceruri, cu toti ingerii si intregul cer se bucura cand se naste un copil.

Mama, daca refuza a da viata, refuza ea insasi a avea viata vesnica. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifica faptul ca nu nasc copii mai mult datorita contextului in care traiesc: ca nu au cu ce sa-i hraneasca si sa-i creasca. Insa aceasta este o mare cursa pe care le-o intinde satana.

Trebuie sa fim constienti ca Dumnezeu niciodata nu va da voie sa se nasca un copil fara a avea asigurata bucatica lui de paine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor sa se intample asa. Atunci cand nu avem credinta in Dumnezeu se produce nefirescul, iar cand o mama isi avorteaza roada pantecelui, nu are credinta in Bunul Dumnezeu, in faptul ca El este deasupra si va ocroti acel copil.

Daca vom dori cu adevarat sanatatea familiei, aceasta stare de lucruri trebuie sa inceteze, dandu-ne toata silinta pentru redobandirea credintei in Dumnezeu si inlaturarea indiferentei din sufletele noastre. Sfaturile parintilor duhovnici date celor ce nu voiesc sa aiba copii sunt:

Ř sa nu se casatoreasca, pazindu-si fecioria;

Ř sa traiasca in infranare (curatie), cu invoirea ambilor soti.

Mantuitorul aseamana pe cei ce se casatoresc numai pentru pacat sau de ochii lumii sau pentru avere, cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca nici o roada pe pamant. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie sociala, fireasca, ci este mai intai o porunca dumnezeiasca, care contribuie foarte mult la mantuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care ii avorteaza sau practica pacatul pazei, sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri in viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osanda vesnica ...

7. Taina Sfintei Preotii

Prin Taina Preotiei intelegem cele trei trepte ale slujirilor bisericesti - diaconi, preoti, episcopi - care sunt hirotoniti, adica sfintiti de episcopi prin punerea mainilor pe capul lor si prin chemarea harului Duhului Sfant peste ei, in timpul Sfintei Liturghii. Preotii si episcopii, prin hirotonie, primesc de la Dumnezeu intreita putere de a invata lumea cuvantul Sfintei Evanghelii, de a savarsi sfintele slujbe sfintind pe oameni prin Sfintele Taine si de a conduce pe toti care cred in Hristos pe calea mantuirii.

Fara preoti nu putem avea vindecare de boli, pentru ca harul vindecarii de boala vine de la Dumnezeu, neavand cine sa mijloceasca pentru noi.

Numai prin preotie se savarseste lucrarea Duhului Sfant pe pamant, in Biserica, in familie, in societate, pentru ca ea prelungeste pana la sfarsitul veacului preotia Mantuitorului.

Sfintitii preoti si episcopi formeaza puterea harica de legatura dintre Dumnezeu si oameni, dintre cer si pamant, dintre Hristos si Biserica, prin harul Duhului Sfant pe care l-au primit la hirotonie si prin Sfintele Taine, Sfanta Liturghie si toate slujbele pe care le savarsesc. Ei se roaga, de asemenea, Mantuitorului, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor sa mijloceasca inaintea Prea Sfintei Treimi pentru intoarcerea la dreapta credinta si mantuirea tuturor oamenilor, caci Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pentru toti. De asemenea, preotii sunt avocatii lui Hristos, lucrand dupa legile lui Dumnezeu si orientandu-se in toate situatiile dupa canoanele Bisericii, care reprezinta coduri ale Duhului Sfant.

Mai trebuie retinut faptul ca nu exista nici o deosebire harica intre preotii de parohie si cei de manastiri: harul si cinstea preotiei sunt aceleasi. Preotii de mir cu atat se deosebesc de cei din manastiri, ca sunt casatoriti si au parohie, adica au un numar de suflete incredintate lor spre pastorire, pentru care trebuie sa dea raspuns in fata lui Dumnezeu.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Sfaturi pentru o crestere sanatoasa a copiilor

Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Curatia. Talcuire la rugaciunea sfantului Efrem Sirul

Crestinul in fata bolii, suferintei si mortii

Indrumar de spovedanie

Pacatele tineretii si sanatatea familiei

Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi

Indrumar pentru Spovedanie

Canon de pocainta pentru pruncii avortati

Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul