I. ASPECTE PRIVIND SANATATEA, BOALA, VINDECAREA

• « Inapoi
• Inainte »

A. SANATATEA

Imediat dupa ce Dumnezeu l-a facut pe om din tarana pamantului si i-a suflat suflare de viata, sufletul si trupul sau posedau o sanatate deplina, pentru ca erau patrunse de energiile divine. Astfel, Sf. Grigore Palama noteaza ca harul dumnezeiesc completa, prin foarte multe binefaceri, insuficienta naturii noastre.

"Erau feriti de boala (...) datorita darurilor primite la creatie", remarca Sf. Vasile.

Datorita pacatului neascultarii protoparintilor nostri Adam si Eva, am pierdut haina de lumina protectoare dumnezeiasca, trecand in aceasta lume trecatoare si pieritoare, fiind osanditi sa ducem o viata care este prada multor rele si nenorociri. Acum, sanatatea trupului, pentru orice om, nu mai poate fi un bun dobandit in mod definitiv; ea nu exista niciodata in mod absolut si de fapt nu este altceva decat un echilibru partial si provizoriu, o stare de mai putina boala.

Sfantul Maxim Marturisitorul noteaza la modul general: "O viata bine ordonata este cauza a sanatatii", in schimb dezordinile spirituale se traduc inevitabil, in suflet si trup, prin tulburari patologice.

Atunci cand sufletul participa la pacea divina si la ordinea harului, el comunica aceasta pace si ordine functiilor trupului, putandu-se realiza chiar si la varste inaintate o uimitoare vigoare si o tinerete surprinzatoare.

In cazul sfintilor, uneori trupul face dovada suferintei si a stricaciunii, iar alteori le este dat sa manifeste in corp sanatate prin harul lui Dumnezeu, transformand soarta obisnuita a materiei. Sf. Ioan Scararul scrie in aceasta privinta:"Atunci cand omul este unit si amestecat launtric cu iubirea dumnezeiasca, se vede stralucind pe trupul sau ca intr-o oglinda, stralucirea si linistirea sufletului sau, precum s-a petrecut cu Moise atunci cand, dupa ce a fost cinstit cu vederea lui Dumnezeu, fata sa a devenit toata plina de lumina. De aici putem trage concluzia ca trupurile sfintilor s-au facut nestricacioase pentru ca au fost curatite de aceasta flacara prea curata a dragostei dumnezeiesti, fiind patrunse de harul divin, dobandind astfel insusirea nestricaciunii. Fiind cei dintai care realizeaza in aceasta lume premizele transfigurarii si ale Invierii asigurate intregului neam omenesc prin Hristos, ei marturisesc inaintea tuturor oamenilor despre sfarsitul oricarei boli, despre vindecarea naturii umane totale prin "doctorul suprem al sufletelor si al trupurilor", manifestand primele roade ale acestora si aducand o chezasie a sanatatii superioare si definitive din Imparatia cerurilor.

E firesc deci ca trebuie sa preferam sanatatea, dar cu conditia ca sa fie traita in Dumnezeu si pentru Dumnezeu. Intoarcerea la sanatatea fizica are sens, dupa invatatura sfintilor parinti, in raport cu scopurile ultime ale omului si cu mantuirea intregii sale fiinte, care nu este cu putinta decat prin biruinta asupra pacatului. Daca omul ramane bolnav sufleteste, sanatatea trupului nu-i slujeste la nimic, caci el ramane "trup" (cf. In. 6, 63 ) si nu-si foloseste organele spre a-L slavi pe Dumnezeu, luand la sfarsitul vietii pamantesti destinatia gheenei.

Sanatatea data de Dumnezeu si de medicina nu este aceeasi. Dumnezeu vindeca atat sufletul cat si trupul, iar medicina cel mult trupul, pentru scurta durata si precar. Deci sanatatea trupeasca este provizorie, iar in sanatatea sufleteasca se cuprinde inceputul vietii vesnice. Este importanta sanatatea sufleteasca si, cu atat mai insemnata, cu cat sufletul e superior trupului (Sf. Ioan Gura de Aur).

"Dumnezeu este Cel ce da sanatate celui ce sufera, cand voieste", zice Sf. Varsanufie, voia Sa tinzand, asa cum am vazut, spre ceea ce este mai bine pentru fiecare din punct de vedere duhovnicesc. Deci sanatatea este un dar pretios de la Dumnezeu. Bogatia, fara sanatate, este pentru om aproape totuna cu ceea ce reprezinta drumul pentru un om fara picioare. In zilele noastre, rareori se intampla ca in trupul sanatos sa vietuiasca un suflet sanatos, ci in cea mai mare parte, si aproape intotdeauna, sufletul sanatos vietuieste in trupul neputincios, iar sanatatea trupului ii deschide omului usa spre multe capricii si pacate, iar neputinta trupului o inchide (Sf. Tihon Zadonschi).

Un batran oarecare deseori se imbolnavea. In cursul unui an s-a intamplat sa nu fie bolnav; batranul se mahnea foarte mult din aceasta pricina si plangea zicand: "M-a parasit Dumnezeul meu si nu m-a cercetat". (Patericul egiptean)

B. BOALA

Un insotitor inevitabil al vietii noastre este boala. Oricat am vrea s-o evitam, oricat ne-am stradui sa ne pastram sanatatea, totusi, candva, aceasta se va clatina si va cadea si, astfel ne vom imbolnavi, adica ne vom gasi in patul durerii: batrani, tineri si copii, barbati si femei, buni si rai. Toti, fara nici o deosebire, trecem prin aceasta "proba de foc" care este boala.

Dumnezeu ingaduie lipsurile si neajunsurile in viata noastra nu fara un scop anume; intotdeauna scopul lui Dumnezeu este relatia nostra cu El. Durerea trupeasca are drept scop sa ne determine a ne apropia de Hristos. Nu trebuie sa fim dezamagiti daca Hristos ne refuza ceea ce Ii cerem si ne da altceva mult mai important - mantuirea noastra sufleteasca. Sanatatea sufleteasca este infinit mai scumpa decat cea trupeasca.

O nenorocire grava, o boala grea si istovitoare ne nimiceste egoismul, ne face sa intelegem ca nu suntem nimic si totodata ne determina sa ne gandim la Dumnezeul Cel uitat de noi, sa ne pocaim, sa ne plangem pacatele, sa alergam la duhovnic si cu durere in suflet sa cerem dumnezeiasca mila, iar la sfarsit Sfanta Euharistie. Si atunci, dar numai atunci, sufletul nostru se va usura si va reinvia din starea de morbiditate. E mai bine ca in toata viata de aici sa fii bolnav cu trupul, dar cu sufletul sa fii sanatos, decat sa fii sanatos cu trupul, iar cu sufletul sa fii neputincios.

Pentru trup, bolile sunt o bautura amara, iar, pentru suflet, o tamaduire mantuitoare. Asa cum sarea impiedica putreziciunea carnii si pestelui si nu ingaduie sa se zamisleasca intr-insele viermii, tot asa orice boala fereste Duhul nostru de putreziciunea si descompunerea duhovniceasca si nu ingaduie patimilor, ca unor viermi sufletesti sa se zamisleasca in noi (Sf. Tihon Zadonschi).

Bolile trupesti curata bolile sufletesti (Schimonahul Macarie). In vremea bolii noi simtim ca viata omeneasca este asemenea unei flori care se usuca aproape imediat dupa ce isi desface petalele si asemenea unui nor, care se risipeste si nu lasa nici o urma.

Daca te molipsesti de vreo boala, nu te deznadajdui si nu te imputina cu duhul, ci multumeste-i lui Dumnezeu, ca El se ingrijeste ca sa-ti procure prin aceasta boala un bine (Avva Isaia).

Din lectia rostita catre slabanog: "Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau" (Ioan 5, 14), cunoastem ca pricinile bolilor sunt de fapt pacatele noastre si ca, prin urmare, cea dintai lecuire impotriva lor consta, intotdeauna, nu atat in picaturile prescrise de doctori, cat in picaturile care curg dintr-o inima zdrobita si infranta. Boala este urmarea indepartarii harului lui Dumnezeu de omul cazut in pacat, care este moarte a sufletului si a trupului.

Cele mai grele pacate, care au imbolnavit aproape in intregime societatea crestina, sunt:

-mandria;

-neascultarea (iesirea de sub ascultarea preotilor duhovnici, implicit a Bisericii);

-ateismul si indiferenta.

"Zis-a cel nebun intru inima sa: Nu este Dumnezeu!". (Ps.52, 1)

In anii de pe urma, spun Sfintii Parinti, trei pacate mari vor stapani si vor pustii tot pamantul:

- necredinta in Dumnezeu;

- mandria - izvorul sectelor;

- desfranarea, cu toate fiicele ei.

Toate trei sunt simbolizate alegoric in Apocalipsa prin cei trei de sase - 666 (cap.13, 18). Aceste zile, prevestite de Sfanta Scriptura si de Sfintii Parinti, cu multi ani in urma, le traim acum.

Moartea sufleteasca, produsa de aceste pacate grele, a dus la aparitia bolilor in care vindecarea este aproape imposibil de realizat. In boala, inainte de a apela la doctori si medicamente, foloseste-te de rugaciuni (Sf. Nil Sinaitul).

In vremea bolii, fiecare trebuie sa se gandeasca si sa spuna: "Cine stie? Poate ca in boala mea mi se deschid portile vesniciei". Cel ce se insanatoseste dupa boala, indeosebi dupa una serioasa si primejdioasa, trebuie sa simta si sa spuna: "Mi s-a dat de sus un termen de amanare, ca sa ma pocaiesc si sa-mi indrept viata potrivit poruncii lui Hristos".

Pravila Bisericeasca ne marturiseste ca:

- Boala este urmare a pacatului stramosesc si ne serveste ca introducere sau aducerea aminte de ceasul mortii (Fac.3, 17 - 19). "In tot ceea ce faci, adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veci nu vei pacatui". (Sirah 7, 38)

Dumnezeu sloboade bolile sub diferite forme si scopuri, pe care Providenta le urmareste pentru binele oamenilor:

- Prin boala unor oameni se arata lucrurile Providentei si atotputernicia lui Dumnezeu in lume. (Ioan 9, 3, 11, 4)

- Alteori, boala este un rau preventiv, spre a nu aluneca in pacate mai mari. (II Corinteni 12, 7 - 10)

- Iar alteori boala este o rasplata a pacatelor. (Exod. 15, 16 Ioan 5, 14)

Numai pe cei rai si nevrednici boala ii duce la deznadejde si pacat. Pe cei credinciosi - ca pe Iov - ea ii incearca si le sfinteste trupul si sufletul, ca si lui Lazar (Ioan 11, 1 - 44; Luca 16, 20 - 22). Sa nu uitam ca puterea lui Dumnezeu in cei neputinciosi se desavarseste si ca prin multe suferinte ne este dat sa intram in imparatia lui Dumnezeu.

"Fiule, in boala ta, nu fi nebagator de seama, ci te roaga Domnului si El te va tamadui. Departeaza pacatul, tinde-ti mainile spre faptele cele drepte si-ti curateste inima de toata calcarea de lege".

"Sa aduci tamaie si jertfa de pomenire din floarea tamaiei, si junghie jertfe grase, pe cat te ajuta puterile. Apoi da rand doctorului, ca si pe el Domnul l-a facut; si sa nu se departeze de langa tine, fiindca si el este de trebuinta, ca uneori izbanda este in mainile lui. Ca si el se roaga Domnului ca sa-l ajute in mestesugul lui si tamaduire sa dea spre insanatosirea bolnavului".

"Cel ce pacatuieste fata de Ziditorul sau sa cada in mainile doctorului! Domnul scoate leacurile din pamant si omul intelegator nu le dispretuieste.

Oare nu din lemn s-a indulcit odinioara apa, pentru ca Dumnezeu sa-si vadeasca puterea Sa? si El insusi a dat oamenilor stiinta, ca sa Se preamareasca intru lucrurile Sale cele minunate. Cu acestea vindeca doctorul si alunga durerea, iar spiterul pregateste din alifiile sale, asa incat lucrurile Domnului sa nu conteneasca; si sanatatea, poruncita de El, sa stapaneasca pe fata pamantului" (Sirah 38 , 4 - 15)

Esential, pentru om in general si pentru cel bolnav in special, este ca el sa obtina trezvia launtrica, pazirea mintii si curatia inimii, singurele mijloace de a ne intoarce la harul desavarsit al Duhului ce ne-a fost dat la inceput prin botez.

"Pana la o vreme va suferi cel indelung-rabdator, dupa aceea-i va rasari veselia".

C. VINDECAREA

Pocainta si marturisirea noastra sincera trebuie sa faca inceputul vindecarii noastre. Ca sa ajungem la insanatosirea trupesca, este necesar ca mai intai minunea sa se intample inlauntrul nostru. Adica, mai intai trebuie sa ne lepadam de omul cel vechi si sa ne imbracam cu cel nou. Hristos se afla intotdeauna aproape de noi, langa noi, gata sa ne ajute; este suficient sa-L chemam. De aceea Domnul ne avertizeaza: "In lume necazuri veti avea, dar indrazniti ! Eu am biruit lumea ".

Vindecarea omului poate fi prezentata in urmatoarele etape:

- vindecarea clinica, pusa in evidenta prin disparitia simptomelor de boala;

- vindecarea paraclinica, concretizata prin revenirea analizelor la parametrii normali;

- vindecarea bacteriologica, constatata in urma disparitiei agresorilor biologici;

- vindecarea imunologica, pusa in evidenta de aparitia anticorpilor specifici de individ;

- vindecarea sufleteasca finalizata odata cu indeplinirea canonului dat de duhovnic si impartasirea cu vrednicie cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.

Foarte important este sa parcurgem in totalitate cele cinci trepte ale vindecarii, care-l vor ajuta pe om sa-si puna in valoare puterile fizice si spirituale existente in fiinta sa, sa patrunda in cele mai ascunse taine ale vietii, indumnezeindu-si firea omeneasca prin har si transformandu-si personalitatea sa intr-un mediu de actiune a energiilor divine.

Pentru a fi mai convingatori in ce priveste necesitatea restabilirii fara ragaz a fiecaruia dintre noi, va prezentam didactic, la Anexa 1, schema procesului de vindecare in crestinism. De asemenea, aceasta ne va fi de un real folos si pentru intelegerea clara a informatiilor prezentate, legate de scopul vietii crestine.

"De vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tau si vei face lucruri drepte inaintea Lui si vei lua aminte la poruncile Lui si vei pazi legile Lui, nu voi aduce asupra ta nici una din bolile, pe care le-am adus asupra Egiptenilor, ca Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te vindeca". (Iesirea 15, 26)

Chiar atunci cand ne credem deplin sanatosi, boala se afla deja in noi si va fi deajuns sa slabeasca unul sau altul din mijloacele noastre de aparare pentru ca ea sa apara intr-o forma sau alta. De aceea, boala si suferintele nu trebuie considerate ca realitati autonome, de natura pur fiziologica, ce pot fi tratate intr-un mod exclusiv tehnic si numai in plan corporal.

Medicina actuala trebuie sa-l ajute pe bolnav sa-si asume bolile si sa-l faca sa creada ca starea sa si destinul sau se afla cu totul in mainile lui Dumnezeu si ca tehnicile medicale foarte mult avansate nu raman decat mijloace prin care poate lucra dumnezeirea, pentru ca Domnul a dat inteligenta si stiinta oamenilor. In concluzie, bolnavul trebuie, prin colaborarea dintre stiinta si credinta, sa treaca de la un mod pasiv de a-si trai boala, asteptand vindecarea si usurarea numai de la medicina, la un mod activ, printr-un elan personal, cerand Creatorului harul vindecarii.

In cazul vindecarii bolnavilor mintali, bibliografia patristica ne marturiseste: boala poate fi produsa si reprodusa, extinsa, dezvoltata, multiplicata si intarita si uneori chiar intrupata, de "puterile intunericului si ale rautatii". Diavolii pot deveni unul din principalele izvoare ale bolilor, manifestandu-se cel mai adesea prin ele in mod indirect, dar uneori si mijlocit, ca in cazurile de posesiune, ocupand atunci ei in om locul gol al lui Dumnezeu. Demonii insotesc starile patologice create, strecurand in sufletul suferinzilor ganduri de descurajare, de tristete, de acedie, de iritare, de enervare, de disperare, de revolta. Cand exista asemenea situatii, Domnul nostru Iisus Hristos ne da foarte clar solutia vindecarii: "Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta, si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post". (Matei 17, 20 - 21)

Cu aceste situatii, oamenii induhovniciti sunt uneori chiar mai loviti decat ceilalti oameni. Explicatia, in acest sens, ar avea doua motive:

- unul tine de iconomia dumnezeiasca;

- altul tine de o actiune directa a demonilor care cauta, in acest mod, sa-i tulbure, sa le perturbe activitatea launtrica, sa-i deturneze de la sarcina lor esentiala.

Este important sa retinem ca Dumnezeu, fara a fi vreodata cauza bolilor si suferintelor, poate totusi sa le autorizeze si sa le foloseasca in vederea progresului spiritual al omului si pentru zidirea duhovniceasca a celor din jurul lui. Cel afectat primeste in acelasi timp puterea de a folosi necazurile care vin asupra sa spre binele sau duhovnicesc. Dumnezeu pune unele limite lucrarii diavolesti (cf. Iov 12, 2, 6) si nu permite ca omul sa fie ispitit peste puterile sale (I Corinteni 10, 13). Iar cei ce vor reusi sa suporte relele diavolesti intru ei, vor dobandi imense binefaceri spirituale pe care altfel, dupa voia lor proprie, nu le-ar fi putut cunoaste.

Mantuitorul ne invata de asemenea ca, in reusita vindecarii semenilor nostri aflati in suferinta, sa ne implicam cu totii, pentru ca nenorocirile sunt legate atat de pacatele celor loviti de ele, cat si de pacatele omenirii intregi. De aceea El ii cheama pe toti la pocainta. "Fiecare dintre noi este vinovat in fata tuturor pentru toti si pentru toate" (Dostoievschi).

Multi oameni duhovnicesti, in fata bolilor personale sau ale celor de care ei se ocupa, cer lui Dumnezeu, in primul rand, nu vindecarea trupesca pe care indrumarul a prezentat-o sub cele patru aspecte ale ei, ci vindecarea sufleteasca, care este mai de folos si aduce mai multe binefaceri din punct de vedere duhovnicesc, iar in acelasi timp face sa se rupa legatura dintre cauza si efectul bolii la nivel spiritual. Dobandind vindecarea sufleteasca, Sf. Ioan Hrisostom ne precizeaza ca Dumnezeu "... a vrut sa ne faca mai buni, mai intelepti si mai supusi vointei Sale, ceea ce este temeiul a toata mantuirea".

Tot legat de aceeasi insanatosire sufleteasca, Sf. Isaac Sirul scrie: "Privegheaza asupra ta si ia seama (...) la multimea leacurilor pe care ti le trimite adevaratul Doctor pentru sanatatea omului tau celui dinauntru. Dumnezeu trimite bolile pentru sanatatea sufletului".

Parcurgand toate cele cinci trepte ale vindecarii, mai intai avem prilejul de a ne arata si de a ne intari credinta, iar in al doilea rand vom dobandi virtutea fundamentala a rabdarii si chiar de a atinge treapta ei cea mai inalta - rabdarea in durere. "Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre". (Lc. 21, 19) Din rabdarea astfel dobandita decurg numeroase bunuri spirituale cum ar fi de exemplu nadejdea, smerenia, recunostinta. "Suferinta aduce rabdarea, si rabdarea incercare, incercarea nadejde". (Rom.5, 3 - 4)

Iar daca vindecarea intarzie, Sf. Varsanufie sfatuieste: "Fiti atenti la capatul rabdarii, nu disperati, nu descurajati". Caci Dumnezeu este aproape, El care zice: "Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi". (Evr.13, 5) Din punct de vedere duhovnicesc, poate fi mai profitabil pentru bolnav sa nu primeasca de la Dumnezeu o vindecare imediata. Iar cand trebuie sa suferim asalturile bolii, Apostolul a zis: "Cand sunt slab, atunci sunt tare". (2 Cor. 12, 10)

Si daca boala trebuie sa duca la moarte, nu trebuie sa ne temem mai mult, caci, precum invata Sf. Ap. Pavel: "Daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca se va strica, avem zidire facuta de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri". (2 Cor.5, 1)

Cand cerem prin rugaciune, in mod sistematic, numai vindecarea trupului, facem dovada unei iubiri egoiste de sine, dorind cu orice pret indeplinirea propriei noastre vointe. Dar uneori Dumnezeu ne amana vindecarea spre a ne uni mai strans cu El, prin conformarea voii noastre cu a Sa. Vointa dumnezeiasca inseamna vindecarea sufletului si a trupului operata de Hristos, dar si slavirea lui Dumnezeu, pentru care ofera prilej orice boala si orice neputinta.

Parcurgerea in totalitate a celor cinci trepte ale vindecarii apare ca o datorie pentru crestin, dupa cum noteaza, de pilda, Sf. Isaac Sirul: "Cel ce este bolnav si isi cunoaste boala trebuie sa ceara tamaduire".

Hristos Doctorul, care a venit printre oameni pentru a vindeca bolile sufletesti, n-a ezitat niciodata sa-i usureze de bolile si neputintele lor trupesti pe cei ce-L rugau. El n-a vazut in ele o durere necesara si a dat pilda in ce priveste atitudinea pe care se cuvine s-o adoptam impotriva lor. El nu ezita niciodata sa Se prezinte oamenilor ca doctor: "Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi". (Mt. 9, 12; Mc. 2, 17; Lc. 7, 31)

"Acesta neputintele noastre a luat si bolile noastre le-a purtat". (Mt. 8, 16 - 17; Ic. 53, 5) In acest sens, Sfintii Parinti si intreaga traditie a Bisericii au grija sa-L prezinte atat ca "Doctor al trupurilor" cat si ca "Doctor al sufletelor".

Chemandu-i pe cei doisprezece ucenici ai Sai, Hristos le transmite puterea Sa de tamaduire: El face din ei doctori dupa asemanarea Sa, dandu-le puterea de a porunci duhurilor necurate si de a le izgoni (Mc. 6, 7; Lc. 9, 1), precum si de a tamadui toata boala si toata neputinta (Mt. 10, 1 si 8; Lc. 9, 2). Aceasta putere tamaduitoare a fost transmisa apoi ierarhiei bisericesti si se mentine in continuare pana la sfarsitul vietii pamantesti.

Hristos ramane totusi "singurul Doctor" caci, prin apostoli si sfinti, El este intotdeauna Cel care vindeca. Atunci cand Sf. Antonie savarsea o minune, intotdeauna multumea lui Dumnezeu. El le reamintea bolnavilor ca puterea de a vindeca nu este a lui, nici a nimanui altcuiva, caci acest fapt Ii este rezervat numai lui Dumnezeu. Cei vindecati erau invatati sa multumeasca nu lui Antonie, ci numai lui Dumnezeu. Si insusi Sf. Antonie precizeaza: "N-am aceasta putere de a vindeca (...), eu nevrednicul. Tamaduirea este lucrarea Mantuitorului; El se milostiveste, in tot locul, spre cei ce-L cheama. Domnul Si-a plecat urechea la rugaciunea mea si Si-a aratat iubirea Sa de oameni, desoperindu-mi ca va tamadui (...)".

Pentru a-i acorda omului vindecarea pe care acesta o cere, Dumnezeu nu-i cere decat un lucru, sa se roage Lui cu credinta: "Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Mt. 21, 22); iar Sf. Apostol Iacov (5, 16) recomanda:

"Rugati-va unii pentru altii, ca sa va vindecati".

Sa ne obisnuim sa ne rugam Sfintilor nu numai ca unor rugatori si mijlocitori, ci si, in acelasi timp, ca unii care au ei insisi puterea de a vindeca, fiind indumnezeiti prin har si facuti partasi ai Vietii si Puterii dumnezeiesti. Sa ne rugam mai ales Nascatoarei de Dumnezeu, cea dintai dintre persoanele umane care a fost deplin indumnezeita si preamarita, "mangaierea celor necajiti si vindecarea celor bolnavi, nadejdea celor fara de nadejde, ajutorarea celor fara de ajutor, izvor nesecat si nesfarsit de tamaduire, care face minuni si izvoraste tamaduiri".

In incheierea acestor cateva consideratii legate de notiunea de vindecare, amintim crestinilor ca nu exista nici o piedica de a face apel, in caz de nevoie, la medici si de a aplica remediile preconizate de ei. Sf. Vasile noteaza in acest sens: "Este o incapatanare sa refuzi ajutorul artei medicilor".

In functie de starea duhovnicesca a fiecaruia, Sf. Varsanufie scrie: "Cat despre aratarea la doctor, celui mai desavarsit ii e propriu sa lase totul pe seama lui Dumnezeu, chiar daca lucrul acesta ii este cu greutate. Iar cel mai slab, sa se arate doctorului pentru ca nu poate inca sa se incredinteze cu totul Proniatorului sau".

Foarte important este ca, oricand se recurge la medici si la medicamente, sa nu se uite niciodata ca Dumnezeu este intotdeauna Cel care vindeca prin ele. Medicina si leacurile ei nu sunt decat mijloace ale Providentei divine care face sa straluceasca peste toti soarele slavei Sale (Mt. 5, 45). In vindecare, ca si in boala, omul nu trebuie sa piarda din vedere scopul sau ultim, care este mantuirea totala si definitiva a fiintei sale intregi, in Iisus Hristos.

• « Inapoi
• Inainte »