DESPRE CHILIILE CELE SPECIALE

Capitolul 45

DESPRE CHILIILE CELE SPECIALE

Se  cuvine  sa  se  faca  o  chilie,  o  casa  pentru  a  se  aduna  la  lucrul  mainilor   practic  pentru  ca  sa  lucreze impreuna. Toate cele ce se lucreaza cu mainile dupa randuiala  asa-ziselor vietilor de obste iar unul dintre frati care este  cunoscut  ca  face  fapte bune  sa  fie pus  la  anare peste  cei  multi  pentru a-i  povatui  iar uneori  pentru ca  sa  le citeasca fratilor celor care lucreaza si alteori pentru a incerca cu ei pentru ca sa nu rada si altii dar si pentru ca sa lucreze cu dansii deci,  cu alte cuvinte,  el sa-i priveasca si sa-i ocarmuiasca atat la lucrul pe-afara  cat si la lucrul mainilor pe ceilalti frati. Dar si pe cei neanvatati pentru ca sa-i invete pe dansii Dumnezeiestile Scripturi.

Iar atunci cand  cel  mai  mare  nu este in  Manastire se  cuvine  ca  acesta  sa  ia locul  lui  si  intru  cele  duhovnicesti  daca  va  fi vrednic. Iar daca nu va fi atunci va avea macar grija de cele trupesti ca sa fie el in amandoua treburile lucrand si slavind si astfel sa urmeze Scripturi pana cand il va vedea cel mai mare pe unul ca acesta ca este deplin intru slujire iar daca se va intampla sa se arate adevarul cum ca cel mai mare este vrednic spre slujbe sau ca acesta nu-i slujeste in tacere lui  Dumnezeu, atunci  bine face ca sa  fie schimbat si in locul lui sa se duca altul, iar daca  nu este altul, atunci sa se lase Slujba pana cand se va gasi cineva potrivit pentru Slujba asta.

Carti Ortodoxe

Cuprins

Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 27.00 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 22.00 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 40.00 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic Principiile ortodoxe de creștere a copiilor al lui Philip Mamalakis a fost publicat și tradus în mai multe limbi. Faptul că a fost pus în practică de părinți de diverse confesiuni vine să confirme încă o dată regăsirea unui bun simț comun în privința 21.14 Lei
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni Nu vă întristați, fiilor, pentru ispitele pe care le înfruntați fiecare, ci aveți răbdare, și rugați‑L pe Dumnezeu, și spuneți: „Nu ne duce pe noi în ispită, Doamne, ci ne izbăvește de cel viclean!” În ispite, necazuri, mâhniri să cereți ajutor de la 21.14 Lei
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii Biserica Mântuitorului Hristos este corabia mântuirii noastre. Ori de câte ori suntem loviți de furtunile greu­tăților, ispitelor, necazurilor, venim grabnic și ne adăpostim în această corabie duhovnicească, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când 15.86 Lei
Jane - Vacanta pe insula
Jane - Vacanta pe insula Romanul scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetițe aflate în pragul adolescenței, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, cea mai dureroasă fiind separarea părinților săi. Două vacanțe pline de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact