5. Reactia celor nemultumiti

• « Inapoi
• Inainte »

Data fiind aceasta atitudine era firesc ca aceia care fusesera certati sa se manie si sa coalizeze impotriva lui. Atata timp cat a mustrat doar pe clerici zice istoricul Socrates, viclesugul urzit impotriva lui a fost slab si fara efect. Dar indata ce a incercat sa-i mustre pe cei din afara clerului, indeosebi pe nobili, s-a aprins mania multora impotriva lui, iar acuzele formulate au inceput sa fie crezute. Acestei tensiuni i-a pus varf cuvantarea rostita impotriva lui Eutropius. Acesta, vrand sa pedepseasca pe cei condamnati, care isi gaseau refugiul in biserica, a staruit pe langa imparat sa emita o lege prin care sa se ia Bisericii dreptul de a-i ocroti pe acestia in incinta ei. Curand insa Eutropius insusi a venit in conflict cu imparatul si el insusi s-a refugiat in biserica. Atunci, episcopul Ioan a tinut un cuvant in care a vorbit despre desertaciunea vietii prezente si a mustrat pe Eutropius pentru demersurile facute pentru a i se rapi Bisericii acest drept .

Nemultumitilor li s-a adaugat un grup de episcopi, dintre care unii, Ia inceput i-au fost prieteni lui Ioan; este vorba despre Acacius de Bereea, Severian de Gabala si Antioh al Ptolemaidei.

Venind la Constantinopol, Acacius nu s-a bucurat de o sedere placuta. El s-a maniat pentru acest fapt, l-a pus pe seama episcopului Ioan, si, coplesit de ganduri nestapanite, a rostit, din prisosul mintii sale, un cuvant nesabuit, vrednic de mintea lui, impotriva lui loan .

Antioh al Ptolemaidei a venit in Constantinopol spre a castiga bani pentru biserica lui. Vorbea frumos si, dupa ce si-a implinit gandul, s-a intors in eparhia lui. Fiind sirieni, episcopul Ioan i-a primit cu blandete, ba chiar le-a dat tot concursul. Ei au revenit in Constantinopol si, in lipsa episcopului Ioan, care se afla Ia Efes pentru hirotonirea episcopului de acolo, impinsi de mandrie, au dezbinat Biserica .

Acestui grup i s-a atasat cu multa usurinta Teofil al Alexandriei, cel care nu dorise pe Ioan ca episcop de Constantinopol. Motivul intrarii lui Teofil in aceasta polemica a fost primirea de catre episcopul Ioan la Constantinopol a monahilor pe care Teofil ii prigonise in Egipt.

Avva Isidor, monah cu o statura morala impresionanta, - care avusese de implinit la Roma, in timpul razboiului dintre imparatul Teodosie si tiranul Maxim, o misiune in numele lui Teofil, fapt pentru care Teofil il si sustinuse pentru ocuparea postului de episcop in Constantinopol -, a primit din partea vaduvei unui dregator o suma de bani, pentru a-i cheltui in folosul saracilor. Ea I-a rugat pe Avva Isidor "sa nu faca cunoscut acest lucru Iui Teofil, ca nu cumva acesta, luandu-i, sa-i cheltuiasca pe pietre (de constructie), pentru ca il stapanea lithomania faraonica, constructiile de care Biserica in nici un fel nu are nevoie" .

Afland despre acest fapt, Teofil s-a maniat pe Avva Isidor si a nascocit o scrisoare impotriva lui, invinuindu-l de viata imorala. Atunci Isidor s-a retras printre monahii din pustiul Nitriei, unde isi petrecuse anii tineretii, intrucat s-a savarsit aceasta nesabuinta, un numar de sapte episcopi egipteni, trei episcopi din Libia, impreuna cu douazeci de clerici din Alexandria au caterisit pe Teofil. Aducandu-se la cunostinta acest lucru papei, el i-a scris lui Teofil, pentru a nu mai proceda in acest chip cu monahii. Acesta insa i-a raspuns ca nu accepta amestecul papei in eparhia sa. Drept urmare, papa, indignat, a acceptat caterisirea lui Teofil . Dar Teofil devine violent. El a scris episcopilor din imprejurimi sa alunge pe conducatorii monahilor, iar el i-a excomunicat pe motivul ca sunt origenisti. Mai mult decat atat, venind in toiul noptii, cu oaste,a dat foc chiliilor monahilor.

• « Inapoi
• Inainte »