Folclorul romanesc - marturie pentru data Sarbatorii Nasterii Domnului 

Din omilia Sf. Ioan Gura de Aur, tinuta in ziua de 25 decembrie, in anul 386 (387) reiese ca pana la data aceea, in Antiohia si, desigur, in intreaga Sirie, sarbatoarea Nasterii Domnului nu se praznuia dupa datina occidentala. Apusul insa, mai precis tinuturile din Tracia si pana in Gadira (Spania) celebrau evenimentul de la inceput, la data considerata in vechime a fi timpul solstitiului de iarna : 25 decembrie.

Din cuvantarea Fericitului Ieronim, tinuta in Betleem, intre anii 401- 410 aflam ca nici pana la data aceea Palestina nu adoptase noua zi de praznuire a Craciunului. Asa stand lucrurile, o intrebare foarte importanta se ridica in fata cercetatorului si anume : Dar in partile din stanga Dunarii, locuite de stramosii nostri, la ce data s-a praznuit Craciunul si de cand s-a serbat in felul acela ? Iar pentru ca izvoare propriu-zise pentru lamurirea acestei probleme nu exista, noi cutezam sa punem in discutie urmatoarea teza :

Oare folclorul nostru romanesc nu poate sa ne spuna nimic in aceasta privinta ?

De la inceput socotim necesar sa afirmam ca, din studiul productiilor populare ale neamului nostru, intreprins de noi, vechimea sarbatorii Craciunului, ca si timpul de celebrare al acestui praznic se desprind clar.

Sigur, noi nu avem pretentia ca am tratat aceasta problema exhaustiv, desi ne-am straduit s-o facem. Noutatea subiectului, vastitatea materialului de consultat, - imensul tezaur folcloric romanesc, - si concomitent, bogatia de nuante si subintelesuri a celor mai multe piese din folclor, constituie nesfarsite piedici, carora trebuie sa li se faca fata. Pana la urma insa, osteneala nu ramane fara rezultat. Pentru ca desi multe din creatiile poporului care vorbesc despre Craciun exprima ideile respective in chip figurat, totusi alegoriile folosite sunt suficient de stravezii pentru ca din continutul lor sa extragem informatiile pretioase care ne intereseaza.

Deci, sintetic prezentata, problema este urmatoarea: Avand in vedere ca in prezenta lucrare noi sustinem si dovedim, ca nasterea Domnului a fost praznuita de la inceput in preajma solstitiului de iarna, s-a socotit dupa vechile calendare, mai intai la 6 ianuarie si apoi la 25 decembrie, cum dovedim prin folclor, ca in tinuturile romanesti sarbatoarea Craciunului s-a praznuit de la inceput la 25 decembrie?

Parerea noastra este ca acest lucru va deveni evident in masura in care noi vom izbuti sa prezentam creatii populare, in care fenomele legate de solstitiu, apar in stransa legatura cu nasterea Domnului, si invers. Asemenea creatii populare exista.

De pilda, intr-o povestire despre nasterea Domnului, din Bucovina se spune : Aflandu-se ca Prea Curata Fecioara e ingreunata, oamenii au zgornit-o din loc in loc, pana cand sarmana de dansa a gasit ascunzatoare intr-o pestera, unde a si nascut pe Iisus Hristos.

"La ea s-a coborat soarele, luna si stelele si au venit la rodini (ursitori). Minunea aceasta a vazut-o si un cioban; a alergat o zi intrega spre a prinde un miel ; l-a prins si l-a adus Maicii Domnului. De aceea se vede pe icoana lui Iisus Hristos si mielutul".

Dupa cum se vede, in aceasta povestire noaptea cea lunga si intunericul de la solstitiu, sunt minunat si, in maniera folclorica, veridic explicate, prin coborarea in pestera nasterii Domnului a tuturor luminatorilor ceresti, veniti "la rodini" (la ursitori). Tot din cuprinsul acestei povestiri se vede ca, in timpul fenomenelor de la solstitiu, Domnul e nascut, dar se afla inca in pestera, in pestera fiind si soarele, luna si stelele, se intelege de ce afara, in lume, nu mai e lumina.

Dupa parerea noastra, cu greu s-ar fi reusit sa se realizeze o apropiere mai izbutita intre nasterea Domnului si solstitiu decat aceasta, plina de gingasie si in acelasi timp cu o deosebita incarcatura emotionala.

E cazul sa amintim insa, ca alte productii populare nu prezinta fenomenele de la solstitiu sub acest aspect pasnic, ci, pun accentul pe lupta care se pare ca are loc atunci intre intuneric si lumina, simbolizata prin batalia dintre doi vulturi, asa cum se vede in unele colinde argesene, si mai ales in colindele care povestesc asa-numita "Pradare a raiului" Mentionam ca relatarea acestei actiuni, greu de explicat si din punct de vedere religios si din punct de vedere etnografic, ocupa in colinde un loc atat de insemnat incat e de mirare ca n-a format obiectul unor studii adecvate, sau macar al unor lucrari literare de larga respiratie.

Deschidem aici o paranteza ca sa evidentiem prin comparatie amploarea actului pradarii raiului. Odinioara, in vremuri imemoriale, revolta lui Lucifer a constituit, dupa cum se stie, un eveniment crucial si de dimensiuni incomparabil mai mari, desigur, insa, si pradarea Edenului de catre Iuda, Irod, sau alti dusmani ai noii credinte revelate, descrisa in colinde, care, de fapt se inscrie, pastrand proportiile, pe aceeasi linie de neacceptare a ordinii stabilite de Dumnezeu, are o mare importanta.

Ea contine elemente de drama cosmica si chiar de epopee in schema. Pentru ca in timp ce revolta lui Lucifer si a ingerilor sai a fost curmata chiar in momentul in care a fost gandita, actiunea lui Iuda se desfasoara in timp si spatiu si contine toate fazele unui razboi clasic de epopee : lupta, biruinta, insusirea prazilor, interventia altor forte supranaturale, infrangerea agresorilor, luarea inapoi a prazilor si restabilirea ordinii firesti a lucrurilor. Ori, toate acestea ce sunt ? Desigur, nu dezordini provocate de pacatul stramosesc, cum s-a spus, ci, dupa parerea noastra, o explicatie sui generis a lungii nopti de la solstitiu, o prezentare simbolica si dramatizata a fenomenelor care au loc in acel timp in legatura cu cresterea si descresterea-intunericului si a luminii, inexplicabile in acele vremuri pentru popor si care au impresionat foarte mult, dupa cum se vede si dupa cum era de asteptat, sensibilitatea stramosilor nostri.

Mentionam ca ceea ce arata colindele, care istorisesc pradarea raiului, nu e insasi lupta, ci numai, putem spune, ecoul ei, sau scurte referinte despre ea, pe care le prezinta de obicei, insisi luptatorii intorsi infranti de pe campul de lupta. Multimea acestor referinte ne da insa posibilitatea sa ne facem o idee despre amploarea bataliei. Reliefam, de asemenea, din aceste colinde, rolul povestitorului, care, asemenea corului din tragediile antice, nu numai ca istoriseste evenimentele ci, cand e cazul, face si aprecieri asupra faptelor si persoanelor. Exemplu : "O, Iroade, imparate, te-ai umplut de rautate".

Si acum iata doua productii folclorice, care explica, in maniera colindelor, cum a fost posibila patrunderea lui Iuda in rai, si in fond, cauza fenomenelor de la solstitiu,

Colindul nr.1

"Deasupra la rasaritu                                Si Iuda te-a-nceltuitu.

Doamne, Domnului nostru                         Iuda-n rai ca a intratu

Greu e Domnul adormitu,                          Ce-a fost bun tot a luatu

Iarba verde L-a-ngraditu.                           Luat-a luna si lumina

Scoala, Doamne, nu dormire                       Si soarele cu razele,

Ca de cand ai adormitu                               Si cerul cu stelele...".

Colindul nr. 2

"Sus in varful muntelui                           Iuda in rai a sosit

La Domnul Hristos                                  A lua luna si lumina

Sade Maica Domnului                              Soarele cu razele

Sade, sade si se roaga                             Si le-a dus pe toate-n Iad,

Pentru toata lumea-ntreaga                     Si iadul s-a luminat

Si-a gresit si-a adormit.                             Iar raiul s-a intunecat...".

Urmarind mai departe in colinde aceasta istorisire aflam ca, asa cum era de asteptat, atacarea raiului afecteaza intreaga lume de sus : ingerii si sfintii crestini. De lucrul acesta luam cunostinta in ceea ce ii priveste pe ingeri, dintr-un asa-numit "colind de preot". Pe scurt, cuprinsul acestui colind este urmatorul: In cadrul unei liturghii deosebit de solemne, oficiata de preot "sub aripa cerului", intr-o "dalba manastire", de fata fiind "Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul si "Batranul Craciun", "un stol de ingeri" vin si spun Sfintei Fecioare :

"Noi pe Dumnezeu catam                      Si cheile raiului

Noi cu Iuda ne-am batut!                       Si caldarea de botez

Ne-am batut, ne-a biruit!                        Si carjele ingeresti...

Ne-a luat luna cu lumina                          Toate acestea le-a luat

Si soarele cu caldura                               Si in iad ca le-a bagat".

E cazul sa precizam ca, pe linia legaturii pe care vrem s-o stabilim intre nasterea Domnului si evenimentele care se istorisesc in acest colind, ca si in altele, e neaparat necesar sa precizam intelesul expresiilor "Bunul Dumnezeu" si "Batranul Craciun". Pentru ca, de pilda, prin expresia "Bunul Dumnezeu" in multe colinde, ca si in acesta, nu trebuie sa intelegem pe Dumnezeu-Tatal, cum am fi inclinati sa credem, ci pe Pruncul Iisus, cel de curand nascut, iar aceasta denumire e inca un indiciu ca cele povestite se petrec in vremea Nasterii Domnului.

In ceea ce priveste cuvintele "Batranul Craciun", ele reprezinta personificarea, des intalnita in productiile populare religioase, a sarbatorii Nasterii Domnului. Prezentam aici colindul care clarifica expresiile de mai sus, si in care nu stii ce sa admiri mai intai: gingasia cu care se pun problemele, sau istetimea cu care se rezolva ? Povestirea e simpla si, de obicei, autohtonizata.

"Icea-n ceste curti, se spune, Bunul Dumnezeu, Craciun Sfantu' batranu' si cu Ion, Sfant Ion, stau la masa cu gazda (N.), care le pune intrebarea : Cine e mai mare si mai de demult intre ei ? La inceput tac toti, apoi ia cuvantul Bunul Dumnezeu si raspunde : "Fatul meu, eu va sunt mai mare si mai de demult". Atunci se ridica Batranul Craciun si, toarte subtil strecoara in discutie ideea nasterii in timp a Mantuitorului, nastere potrivit careia Domnul Hristos e mare ca Dumnezeu, dar ca om e mai tanar decat toti cei de fata :

"Doamne Hristoase

Tu ne-esti mai mare

Mare

De marire

Dar mai mic de zile".

Si batranul povesteste mai departe, in minunatul grai al colindelor nasterea suprafireasca a Domnului si evenimentele care i-au urmat, neomitand sa adauge pe linia argumentarii lui, si informatia care urmeaza, si din care se vede ca expresia "Bunul Dumnezeu" e numele pe care Batranul Craciun si Sf. Ioan Botezatorul I l-au dat Domnului la botez:

"Noi te-am botezat

Noi te-am crestinat

Numele Ti-am pus

Bunul Dumnezeu".

La fel de clar se vede si din versurile urmatoare, ca prin expresia "Bunul Dumnezeu", colindele desemneaza pe cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi :

"Sus, Doamne, la cap de masa

Mi-e un leagan de matase.

Dar in leagan, cine-mi sade ?

Sade-si Bunul Dumnezeu".

Colindul urmator prezinta o importanta deosebita pentru subiectul nostru, fiindca arata stransa legatura intre sarbatoarea Craciunului si episodul pradarii raiului. Din continutul lui intelegem ca faptele despre care e vorba acolo, nu se petrec candva, indiferent in ce timp al anului, ci imediat dupa nasterea Domnului, cand Mantuitorul e "mititel si-nfasatel", iar Iuda, patruns in rai, "Cata-ntr-una, Crucea si lumina".

Pe scurt, continutul colindului este urmatorul: Dumnezeu, "mititel si-nfasatel", sade la masa cu Sfantul Petru - "sluguta lui cea dreapta". Sluga iesind afara,

"S-a uitat la rasarit                              A vazut cum a intrat

Si ce-a vazut s-a-ngrozit                      Iuda-n rai si l-a pradat".

Sluga da de stire Domnului, iar cand Acesta il intreaba ce-a luat Iuda din Rai, el raspunde :

"Ulcicuta cea de vin                            Ciubarul botezului

Lingurita cea de mir                            Si-acum cata-n una

Scaunul judetului                                Crucea si lumina".

E interesant de constatat ca stirea despre pradarea raiului ajunge si pe pamant, asa cum se arata in colindul banatean care urmeaza :

"Grea veste ca ne-a sosit,                    Si-a luat luna si lumina

Pe-o micuta randunea,                        Soarele si razele

Marul Doamne,                                   Caldarita de botez

C-a tunat Iuda in rai,                            Scaunutul de judet".

Cum era de asteptat, odata informati despre cele petrecute in cer, si pamantenii se grabesc sa iasa la lupta impotriva lui Iuda. Aflam lucrul acesta dintr-un asa-numit "Colindul lui Ovid", precum si dintr-un colind din judetul Dambovita, in care insisi colindatorii relateaza :

"Ceasta seara-i seara mare                    Ca noi ne-am batut cu Iuda

Noi plecam si colindam                          Si Iuda ne-a biruit

Colindam lui Dumnezeu                         Ne-a luat luna cu lumina

......................................                  Si soarele cu caldura" .

Retinem din aceste colinde mai intai doua lucruri :

1. Ca pradarea raiului nu se face fara impotrivire, fapt care corespunde pe deplin, in credinta poporului, presupusei lupte dintre stihiile contrare, din timpul solstitiului. Lumea de sus, ingerii si sfintii, ca si lumea de jos, neamul omenesc, lupta din greu impotriva lui Iuda, personificarea intunericului, pentru ca lumina sa nu dispara.

2. Lupta nu are sorti de izbanda pe plan folcloric, pentru ca nu are sorti de izbanda pe plan fizic. Legile implacabile ale firii nu pot fi infrante. Iuda triumfa. Toate sursele de lumina existente in rai - soare, luna, stele, sunt pradate si duse in iad. Edenul se intuneca, iar aparatorii lui revin, ca de pe un veritabil camp de batalie : care ranit, care cu ochii-n lacrimi, care cu armele frante. Sfantul Petru, de pilda, se spune intr-un colind din Muscel, vine :

"D-un picior cam stangacind

Din ochi negri lacramand".

Sfantul Vasile apare :

"Pe-un cal negru alb in spuma

Si cu ghioaga franta-n mana".

Relatarea lui e scurta si clara, ca un raport militar de pe front. Repetand insa ca un leitmotiv comunicarea pe care am gasit-o, cu mici deosebiri, aproape in fiecare din colindele cercetate :

"Eu cu Iuda m-am batut                    Si soarele cu caldura

M-am batut si m-a batut                    Si campul cu florile

Tot Iuda m-a biruit,                           Si cerul cu stelele"

Mi-a luat luna cu lumina

Dar datorita acelorasi legi naturale, urmate indeaproape de folclor, perioada solstitiului trece, in consecinta nici triumful lui Iuda nu dureaza, trimisii lui Dumnezeu si mai ales Sfantul Ilie, il infrang, iar luminatorii ceresti isi reiau locul si menirea fixate la creatie.

In sfarsit, iata un alt colind, care exprima cu finete si profunzime nasterea Domnului Iisus Hristos, pe care Maica Domnului il cauta in lumea aceasta, dar El vine de sus, rasarind ca un soare.

"Umbla Maica dupa fiu                     Printre stele si privi

Prin livezi de foionfiu                        Cum rasare Fiul sfant

Deodata ea zari                               Fiul sfant pe-acest pamant".

Dupa cum se vede insa, nici aceste versuri nu pot fi socotite fara legatura cu finalul colindelor care istorisesc pradarea raiului si in care, pana la urma, luminatorii ceresti isi reiau locul pe firmament.

2. Alte creatii populare religioase care atesta vechimea Sarbatorii Nasterii Domnului in tara noastra

Dintre celelalte productii populare religioase romanesti, care, dupa parerea noastra, confirma vechimea sarbatorii nasterii Domnului, amintim doua colinde, pe care le putem socoti adevarate calendare folclorice. Iata cum se face prezentarea sfintilor in primul dintre ele : in mijlocul raiului, sub umbra unui chiparos, intr-un pat mare, stau patru oameni la rand :

"Unul este mai batran .                    Altul ete mai balan

Si mi-l cheama Sfant Craciun              Si mi-l cheama Sfant Stefan

Altul este tras prin fire                      Si-mi ceteste, proceteste

Si mi-l cheama Sfant Vasile                 Si se roaga prea se roaga

Altul este balaior                               Pentru asta lume-ntreaga

Si mi-l cheama Sfant Ion,

Dupa cum se vede, si in acest colind, sarbatoarea Craciunului e personificata. Cei trei mari sfinti, care se serbeaza in timpul asa-numitelor sarbatori de iarna, sunt amintiti, dar nu in ordinea praznuirii. In ordinea fireasca, calendaristica, se afla trecuti in alt colind, care-i prezinta astfel :

"Sub aripa cerului

La umbrita marului

Este-un scaunel de prun.

Dar in scaun cine sade ?

Sade Bunul Dumnezeu

Sade Batranul Craciun

Sade Sfantul, Sfant Stefan ;

Dupa Sfantul Sfant - Stefan

Sade Sfantul Sfant Vasile

Dupa Sfantul Sfant Vasile

Sade Sfantul Sfant Ioan

Dupa Sfantul Sfant Ioan Sade Sfantul Sfant Ilie

Dupa Sfantul Sfant Ilie

Sade toti Sfintii la rand"

Se observa usor, ca acest colind e si mai exact si mai cuprinzator decat primul. El prezinta lista sfintilor mari, in ordinea in care ii praznuim Si noi azi, in ciclul sarbatorilor Craciunului, decat ca, desigur, pentru ratiuni folclorice, s-a adaugat la urma si Sfantul Ilie, - cel care rezolva in majoritatea cazurilor in colinde problema cuceririi luminatorilor ceresti.

O varianta din Muscel, a colindului de mai sus, in care Boboteaza apare personificata si stand la masa impreuna cu ceilalti sfinti, dar exact intre sarbatorile intre care se praznuieste si azi, indreptateste aceasta parere.

"Ceaste case, ceaste curti,                    Langa Mosul, Mos Craciun,

Domnule, Domn din cer,                        Sade Sfant, Sfantul Stefan,

Asa-nalte si frumoase,                            Langa Sfant, Sfantul Stefan

Dar in ele cine-mi sade ?                        Sade Sfant, Sfantul Vasile

-Sade Bunul Dumnezeu                          Langa Sfant, Sfantul Vasile

Si cu Maica Precista                               Sade Sfanta Boboteaza,

Langa Bunul Dumnezeu                          Langa Sfanta Boboteaza

Sade Mosul, Mos Craciun,                        Sade, Sfant, Sfantul Ion...".

In concluzie, putem spune, ca, desigur, acesta este calendarul sarbatorilor de iarna pe care l-a avut in fata poporul roman, atunci cand, cum se zice, a deschis ochii pe lume. Daca atunci, sau candva dupa aceea, el ar fi praznuit cele doua mari sarbatori, Craciunul si Boboteaza, la alte date si in alta ordine, lucrul acesta n-ar fi ramas fara ecou in colinde, care, dupa cum s-a vazut, s-au dovedit deosebit de sensibile la slujba Bisericii si la calendarul ei. In acest caz, n-am intalni azi, pe intregul cuprins al patriei noastre, elemente din minunea nasterii Domnului, asociate cu fenomenele de la solstitiu, in povestiri atat de organic inchegate, cum sunt colindele care povestesc pradarea raiului, intr-o multitudine de variante, dar aceleasi in esenta, in Banat, Bucovina, Muntenia si Ardeal.

Aceste creatii populare, care incep enumerarea sfintilor cu sarbatoarea Craciunului personificata, confirma si amplifica informatia pe care am gasit-o in omilia Sfantului Ioan Gura de Aur, ca ziua nasterii Domnului de la 25 decembrie, "dintr-un inceput a fost cunoscuta si cinstita de locuitorii din Tracia si pana in Gadira (Spania)". Iata deci, ca nu numai in Tracia, ci si dincolo de limitele ei nordice, in hotarele fostei provincii romane, Dacia, poporul autohton, n-a cunoscut alte date de praznuire a nasterii Domnului, decat pe aceea serbata in aceste tinuturi, pana in zilele noastre, 25 decembrie, care are loc in vremea solstitiului de iarna.

De fapt, existenta separata din vremuri stravechi, a celor doua mari sarbatori, Nasterea Domnului si Botezul, e aratata clar si in urmatoarele versuri ale altui colind :

"Frumos praznic a trecut Acesta-i mai luminat

In carele te-ai nascut. In care te-ai botezat".

Dupa cum se vede, nu e greu de identificat nici in acest colind traditia Bisericii in privinta Nasterii si Botezului Domnului, despre care vorbeste si Sf. Grigore de Nisa, in cuvantarea sa la Epifanie.

"Hristos s-a nascut acum cateva zile, ...astazi El s-a botezat".

In concluzie, remarcabil prin vechimea si autenticitatea lui, folclorul romanesc confirma ca in partile noastre, de la inceput si intotdeauna, sarbatoarea Nasterii Domnului s-a praznuit ca si astazi, in vremea solstitiului de iarna (25 decembrie).

Parintele Nicolae Nicolescu

 

 

 

 

 

• Sarbatori de iarna in Tara Sfanta
  Publicat in : Pelerinaje
• Etimologia cuvantului Craciun
  Publicat in : Craciun ortodox
• Sarbatorile de iarna la romani
  Publicat in : Craciun ortodox
• Sarbatorile de iarna in traditia populara
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii