Se apropie sfârșitul anului 2020, un an „presărat” cu „convulsii” sociale și zbateri interioare, dar și cu lucruri bune, depinde din ce unghi le privim.

Unii încearcă poate o nostalgie, alții așteaptă cu nerăbdare revelionul...

Una peste alta, fiecare se străduiește să-și trăiască viața așa cum crede de cuviință, dintr-un imbold și dor firesc de a fi fericiți și împliniți.

Dincolo de realizări și eșecuri, de dureri și tristeți, ar trebui să cunoaștem, să simțim și să păstrăm în inimile noastre bucuria Întrupării Domnului Iisus Hristos.

Această negrăită Taină ne dă puterea și certitudinea că nimic nu e mai de preț în această lume decât Bucuria Sfântă de a fi mereu împreună cu Dumnezeu, uniți întru Duhul Iubirii Veșnice.

Mai presus de chipul lumii, încărcat cu podoabe care îți fură ochii, Mântuitorul Iisus ne arată măreția și nemărginirea chipului nostru, pe care l-am cam uitat.

Ne arată că inimile noastre nu pot fi „umplute” de nimic și de nimeni de pe pământ și din ceruri, în afară de Dumnezeu, întrucât Dumnezeu ne-a creat pentru Sine, ca să ne împărtășim veșnic de Iubirea Lui, nu pentru a deveni robii lucrurilor trecătoare.

Ne mai arată că „hrana” sufletului nostru nu este mâncarea și băutura, cadourile, ornamentele multicolore scânteind la tot pasul..., ci roadele Sfântului Duh, ca împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția...” (Galateni 5, 22-23).

Sfântul Isaac Sirul spunea că „obişnuinţa cu oamenii şi petrecerea împreună cu ei este după trup; iar unirea cu Dumnezeu se face prin pomenirea Lui în suflet, prin luarea aminte la rugăciune...”.

Acolo unde nu este Hristos de față, deoarece noi Îl alungăm cu păcatele noastre, acolo nu e Bucurie în suflet. Poate fi muzică, veselie, dans, mâncare și băutură din belșug, lipsește însă Bucuria întreagă, deplină.

Dovada este una simplă: certurile și scandalurile care apar, bârfele, flecăreala, glumele de prost gust, lipsa de măsură în toate..., care fac ca aproape toți participanții la o astfel de petrecere să se „trezească” mahmuri și plini de tristețe, pentru că sursele falsei bucurii, adică evenimentul în sine, mâncarea, băutura, flirtul, dezmățul... s-au dus pe apa sâmbetei.

Și apoi mai este un motiv, pentru care niciodată bucuria noastră nu va fi una desăvârșită: durerile și suferințele semenilor noștri bolnavi, săraci, uitați de noi..., a căror glas strigă neîncetat către Dumnezeu.

Și-atunci, omul încearcă să-și „încarce bateriile”, orientându-se către următorul eveniment, cu speranța că o va face iar „lată” și astfel va uita de nefericirea dinlăuntru.

Și uite așa, omul caută la nesfârșit noi prilejuri de a se distra, fără nicio consistență sufletească, duhovnicească nici atât: a trecut Crăciunul, nu-i nimic, pentru că vine revelionul, apoi Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Botezătorul...

Am o întrebare, pentru cei care i-au în derâdere Biserica: de ce petreceți în Sfintele Sărbători, nu doar de Crăciun, ci și în toate celelalte praznice legate de numele unor Sfinți ori Sfinte?

Aceste cuvinte nu sunt o critică ori o lecție de morală, ci doar o încercare de a conștientiza împreună „derapajele” unei lumi, din care facem și noi parte, care se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de viața adevărată.

Bucuria și pacea interioară, ca daruri ale lui Dumnezeu, nu trec, pentru că nu sunt legate de împrejurări, de lume, de lucruri și cu atât mai puțin de plăcerile trupești: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27).

Se pare că, nici după mai bine de două milenii de creștinism, nu prea știm cine suntem. Am fost creați după chipul lui Dumnezeu, iar acest chip ne-a fost dat în mod deplin, chip care nu poate fi distrus nici de păcatele noastre, nici de nimic din cele create de Dumnezeu: oameni, făpturi necuvântătoare ori diavoli.

Marea noastră problemă e lipsa de râvnă curată și statornică, pentru a ajunge asemenea lui Dumnezeu, adică să fim și noi sfinți precum Dumnezeu Tatăl: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Dumnezeu ne-a dat puterea să creștem în asemănare cu El, dar asta implică osteneală, renunțări, chiar jertfă din partea noastră..., ceva considerat „anacronic” în raport cu spiritul „căldicel” și „descurcăreț” al vremurilor actuale.

Din acest motiv, Sf. Vasile cel Mare spunea: „Dacă Ziditorul ţi le-ar fi dat pe toate, cum ţi s-ar mai fi deschis Împărăţia Cerurilor? Se cuvenea deci a se da ţie doar o parte, lăsându-se cealaltă neîmplinită, tocmai ca să o plineşti tu însuţi şi să te învredniceşti de răsplătirea care vine de la Dumnezeu”.

Să fim sănătoși, în primul rând sufletește, mai iubitori și iertători, mai milostivi, mai râvnitori către Dumnezeu și cele sfinte, mai uniți prin harul credinței și al dragostei frățești, și să ne rugăm din inimă unii pentru alții.

Și să nu uităm nicio clipă că în ce vom fi aflați, în aceea vom fi judecați, în păcate ori în pocăință! Și asta, aici pe pământ, mai înainte de Judecata de Apoi.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Sorin Lungu

• Pastorala Sfantului Sinod la Duminica Ortodoxiei din anul 2020
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei
• Provocari contemporane la adresa pastoratiei parintilor si copiilor
  Publicat in : Credinta