Anul 2020 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”, această decizie arătând că, pentru arhipăstori, chestiunea familiei rămâne una de importanţă fundamentală. Desigur, familia a fost şi ramâne o realitate esenţială din planul lui Dumnezeu pentru om. Incepând cu prima familie, alcătuită de Adam şi Eva după porunca Creatorului, continuând cu sfânta unire a Dumnezeieştilor Părinţi loachim şi Ana care au dat-o lumii şi Sfintei Treimi pe Maica Domnului, continuând cu binecuvântarea dată de Mântuitorul Hristos la nunta din Cana Galileii, importanţa sa teologică este, practic, incomensurabilă, depăşind circumstanţele istorice şi sociale ale morfologiei sale.
In textul de faţă căutăm să precizăm condiţiile şi provocările specifice contextului actual pentru a înţelege cum anume poate fi articulată pastoraţia familiei astăzi şi căror probleme trebuie să ne adresăm în efortul nostru misionar de tămăduire, consolidare şi hrănire spirituală a binecuvântatei uniuni dintre femeie şi bărbat şi roadelor acesteia: copiii.
Aspecte sociale
România a trecut şi trece în continuare, în ultimele decade, prin schimbări sociale bulversante care antrenează şi familia românească. Sărăcirea multor familii petrecută în anii 90, exodul demografic, practic neîntrerupt, al românilor în ţările din Uniunea Europeană, creşterea ratei divorţurilor, scăderea ratei natalităţii, fenomenele de disoluţie mascată a familiei prin plecarea ambilor sau a unuia dintre părinţi la muncă în străinătate, slăbirea mecanismelor de control social tradiţional, toate acestea au dus la o continuă criză a familiei româneşti1.
In aceste condiţii, Biserica este chemată să asiste familia prin acţiuni sociale filantropice, dar şi prin pastoraţie menită tămăduirii multelor răni sufleteşti produse de separare, fie din cauza divorţurilor, a migraţiei sau chiar abandonului interior prin neasumarea rolului de soţ şi părinte. Acestor rosturi li se adaugă rolul mai specific, pentru Biserica din diaspora, de a menţine vie legăturile sociale dintre familiile româneşti, în efortul de a construi o comunitate funcţională în care membrii acesteia să se poată bizui unii pe alţii.
In faţa presiunilor dizolvante exercitate de transformările sociale bruşte, pastoraţia se îndreaptă către atenuarea şocurilor şi recuperarea unei viziuni profunde privind sensul întemeierii familiei şi al dobândirii de prunci. Criza socială este dublată şi de o criză a sensului, iar pastoraţia trebuie să aibă în vedere ambele dimensiuni. Concentrarea pe o singură dimensiune este incompletă şi, prin urmare, poate deveni ineficace. Doar filantropia socială nu e suficientă în redresarea familiei româneşti. Doar reiterare teologică a importanţei rolurilor de părinte şi de soţ se poate tranforma în retorică goală de conţinut. Tezaurul vast al Bisericii în ceea ce priveşte pastoraţia familiei trebuie reactualizat, inclusiv pentru a nu deveni în abordarea noastră excesiv de tributari noilor metode terapeutice psihologice de remediere a problemelor în familie2 .
Pastoraţia oferă mult mai mult decât terapie, oferă sensul veşniciei şi reanimă sufletele spre dobândirea sfinţeniei şi a împărăţiei cerurilor.
Aspecte culturale
Alături de provocările sociale, familia românească a trecut printr-o serie de schimbări-de mentalitate şi de valori. Comunismul ateist nu a reuşit, din acest punct de vedere, să dizolve concepţia tradiţională asupra familiei, adânc înrădăcinată în viaţa societăţii noastre. Valoarea căsătoriei, importanţa familiei lărgite, care include mai multe generaţii, familia ca grup social cu roluri sociale extinse, care nu se rezumă doar la nucleul soţ-soţie, toate acestea au supravieţuit perioadei comuniste, dar au fost puternic erodate de impactul cultural al integării în societatea globală capitalistă. O nouă mentalitate, în care primează dezvoltarea personală, individuală, mai degrabă decât binele familial şi în care reuşitele pe plan personal sunt mai importante decât calitatea relaţiilor sociale din grupul familial, se afirmă în societatea noastră3.
Procesul e mai accelerat în diaspora, unde valorile dominante sunt pronunţate în direcţia amintită. Desigur că deseori ne consolăm cu gândul că românii din diaspora au luat biserica după ei şi ţin Ia unele obiceiuri culturale, inclusiv familiale. Dar presiunea integrării va face ca aceste reziduuri culturale să fie diminuate sau chiar uitate în cel mult o generaţie. Pe planul transformărilor ideologic-culturale, familia se află sub presiunea noii stângi culturale, care contestă radical definiţia normalităţii în ceea ce priveşte căsătoria şi familia, dar chiar şi substanţialitatea genurilor feminin şi masculin. Riscul major este ca această agendă ideologică extremă să fie „normalizată’', adoptată de parlamente şi guverne, precum se vede în răspândirea deja generalizată a uniunilor civile ale persoanelor de acelaşi sex şi chiar şi a adopţiilor de copii de către cupluri homosexuale în multe ţări din Uniunea Europeană.
Un aspect ce nu trebuie să scape atenţiei noastre, mai ales în acest context puternic ideologizat, este fenomenul „deşcolarizării României’'4. Şcoala, una din instituţiile fundamentale care vizează familia, a trecut şi trece printr-o succesiune de „reforme” care transformă actul educaţional într-un risc la adresa copilului şi familiei. Corespunzător acestui fenomen, dar mult mai cuprinzător, este şi procesul invadării vieţii familiale de noile tehnologii: telefoane inteligente, tablete, jocuri video, reţelele de socializare etc5.Virtualizarea relaţiilor sociale, ispita compensării lipsurilor emoţionale şi materiale din viaţa reală prin evadarea în lumea digitală, slăbirea legăturilor intra-familiale şi provocările ridicate de dependenţa de noile tehnologii trebuie avute în vedere în pastoraţia noastră.
In faţa acestor provocări, pastoraţia Bisericii trebuie să readucă aminte de valorile tari şi perene familiale, ale dedicării de sine pentru soţ/soţie şi copii, ca adevărată realizare de sine, să reafirme temeiul dumnezeiesc al omului, care este bărbat şi femeie, şi să ofere familiilor instituţii alternative educaţionale, prin valorificarea orei de religie, a şcolilor confesionale şi a altor forme de lucru formativ în parohii cu copii, precum şi cu o permanentă rechemare a părinţilor şi copiilor în viaţa reală, prin depăşirea ispitei virtualităţii digitale.
Aspecte liturgice
Provocările la adresa familiei sunt suficient de puternice astfel încât să conştientizăm că singura soluţie autentică pentru consolidarea şi păstrarea integrităţii acesteia este ancorarea ei în viaţa liturgică a Bisericii. Dacă până acum câteva decade familia tradiţională subzista şi pentru că existau valori şi mentalităţi dominante care o afirmau şi
protejau, în acest moment această protecţie este sfâşiată de multitudinea de crize sociale şi culturale pe care le experiem cu o intensitate din ce în ce mai mare. Aşadar, este necesară o trăire conştientă a vocaţiei de părinte şi de copil prin conectarea la energiile dumnezeieşti necreate în Sfintele Taine ale Bisericii.
In acest sens, se impune o reconsiderare şi recatehizare a momentelor importante familiale consacrate în Biserică. Botezul şi Cununia nu trebuie să rămână obiceiuri sociale săvârşite în Biserică, ci momente definitorii, pe larg explicate şi conştientizate în cateheze şi în trăirea duhovnicească, care structurează şi fundamentează viaţa familială. O viaţă liturgică intensă, prin participarea, pe cât se poate, plenară a tuturor membrilor familiei, la sfintele liturghii, la cateheze, la activităţile misionare ale comunităţii euharistice, este absolut vitală pentru familiile confruntate cu un mediu social şi cultural tot mai ostil.
O atenţie crescută trebuie acordată noii provocări pentru viaţa liturgică adusă de criza pandemică a anului 2020, care se va prelungi, după toate semnele, în anii următori. Aşa cum am afirmat, o viaţă liturgică intensă şi o viaţă comunitară bisericească este vitală pentru familiile creştine. Insă restricţiile impuse în numele combaterii pandemiei anulează sau restrâng drastic tocmai această posibilitate, punând accentul strict pe supravieţuirea biologică. Dacă în comunism Biserica a putut furniza permanent Sfintele Taine celor credincioşi (neputând, în schimb, catehiza), iată că acum ne aflăm într-o criză a vieţii liturgice care ne forţează să căutăm noi modalităţi de a ne reuni în jurul potirului, păstori şi păstoriţi, familia mică şi cea lărgită.
Concluzii
Pastoraţia părinţilor şi a copiilor se desfăşoară într-un context deosebit de dificil, marcat de multiple crize sociale, culturale şi liturgice. Familia este ameninţată de fenomenul disoluţiei şi al reinventării cultural-ideologice. Pentru familiile creştine, devine o provocare însăşi participarea elementară la viaţa liturgică a Bisericii, într-un fel care nu s-a întâmplat nici măcar în timpul comunismului. Suntem chemaţi, ca păstori, în misiunea noastră de evanghelizare a părinţilor şi copiilor, să ţinem seamă de aceste provocări şi să le integrăm în demersurile noastre, oferind poporului lui Dumnezeu întărire prin reafirmarea sensurilor esenţiale şi adevărurilor vieţii, prilejuri de formare şi trăire duhovnicească, precum şi acces neîngrădit la Preacuratul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Hristos, singura temelie de nezdruncinat pe care se poate construi familia.
+ PS Macarie DRĂGOI
Fragment din cartea " Educatia crestina intr-o cultura pluralista. Cum crestem copiii in lumea de azi. Vol. I", Editura REINTREGIREA FELICITAS
Note:
1 Câteva repere în acest sens: Gh. NISTOR. „Familia românească între conservatorism şi modernitate’', în Familia în societatea românească. Pregătirea copiilor şi tinerilor pentru viaţa de familie, coord. Gh. Nistor. 1. Neacşu. E. Simion. Bucureşti, Edit. Universitară. 2018, p. 44-55.
2 Câteva repere teologice în acest sens. enumerate ilustrativ, iar nu exhaustiv: Mihai IORDACHE, Familia creştină şi educaţia copiilor. Izvoare patristice, repere morale şi provocări actuale. Bucureşti. Edit. Basilica, 2020; Josiah TRENHAM.
3Căsătorie şi feciorie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, laşi. Edit. Doxologia. 2020; John ABDALAH. Episcop de Worcester şi Nicolas MAMEY DAVID. Temeliile căsătoriei ortodoxe. Iaşi. Edit. Doxologia. 2019: C. FORD. Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului loan Gură de Aur. Bucureşti. Edit. Sophia. 2004 şi multe altele. Desigur, a se vedea şi scrierile sau cuvântările folositoare despre viaţa familială, traduse în română, ale unor sfinţi contemporani precum Cuvioşii Porfirie Kavsokalyvitul şi Paisie Aghioritul. Vezi şi Pastorala la învierea Domnului, „Cui dăm viaţa noastră?”, Stockholm,
2018.
4 Mircea PLATON, Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc. Bucureşti, Edit. Ideea Europeană, 2020.
5 Jean-Claude LARCHET, Captivi în internet. Bucureşti, Edit. Sophia, 2018.
Bibliografie
1. ABDALAH, John, DAVID Nicolas MAMEY, Temeliile căsătoriei ortodoxe, Iaşi, Edit. Doxologia, 2019;
2. FORD, C., Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Bucureşti, Edit. Sophia, 2004;
3. IORDACHE, Mihai, Familia creştină şi educaţia copiilor. Izvoare patristice, repere morale şi provocări actuale, Bucureşti, Edit. Basilica, 2020;
4. LARCHET, Jean-Claude, Captivi în internet, Bucureşti, Edit. Sophia, 2018;
5. PS MACARIE DRĂGOI, Pastorală la învierea Domnului, „Cui dăm viaţa noastră?”, Stockholm, 2018; 6. NISTOR, Gh., „Familia românească între conservatorism şi
modernitate”, în Familia în societatea românească. Pregătirea copiilor şi tinerilor pentru viaţa de familie, coord. Gh. Nistor, 1. Neacşu, E. Simion, Bucureşti, Edit. Universitară, 2018;
7. PLATON, Mircea. Deşcolarizarea României. Scopurile, cârtiţele şi arhitecţii reformei învăţământului românesc, Bucureşti, Edit. Ideea Europeană, 2020;
8. TRENHAM, Josiah, Căsătorie şi feciorie în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, laşi, Edit. Doxologia, 2020.
-
Familia crestina intre traditie si modernitate
Publicat in : Religie -
Familia crestina - Parintele Vasile Vasilache
Publicat in : Predici de duminica -
Familia crestina
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.