In Hristos exista doua nasteri, una este dinainte de veci din Tatal, mai presus de cauza, de cuvant, de timp si de fire, iar cealalta s-a facut pentru noi din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu in timp prin "purtare in pantece", dar "mai presus de legea purtarii in pantece", deoarece a fost zamislit de la Duhul Sfant, iar nu din samanta barbateasca.
Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu S-a nascut inainte de toate veacurile din Tata Fecior, fara de mama, iar in timp S-a nascut din Maica Fecioara, fara de tata trupesc.
Amandoua nasterile au fost fara de patima si fara de schimbare, pentru ca nici Dumnezeu Tatal prin nastere nu a suferit vreo schimbare, dar nici Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu si-a pierdut fecioria.
Amandoua nasterile sunt de neinteles pentru ratiunea omeneasca. Noi primim adevarul revalat ca S-a nascut din Tatal fara de schimbare, iar din Maica Domnului fara de samanta, fara sa analizam rational aceste fapte. Pentru ca, potrivit cuvantului Sfantului Grigorie Theologul, incercarea de intelegere a tainelor mai presus de cuvant poate sa conduca pe om la nebunie. Ceea ce ne intereseaza este faptul ca amandoua aceste nasteri dau certitudinea necesara ca omul se poate mantui numai prin Hristos, pentru ca Hristos a indreptat greseala lui Adam si l-a condus pe om la scopul ar fi ajuns si Adam daca nu ar fi pacatuit.
Sfantul Ioan Damaschin face unele observatii etimologice subtile referitoare la cuvintele "agénitos" (nefacut, nedevenit) si "genitós" (facut, devenit), care provin de la cuvantul "gígnomai" (a deveni), iar pe de alta parte la cuvintele "agénnitos" (nenascut) si "gennitós" (nascut) care provin de la verbul "gennómai" (a se naste). Aceste observatii etimologice exprima esenta teologiei ortodoxe.
Cuvintele "agénitos" (nefacut, nedevenit) si "genitós" (facut, devenit) arata faptul ca "nefacutul" nu a fost creat, iar "facutul" a fost creat candva. In acest sens, Dumnezeu este "nefacut" si "necreat", iar creatia este "facuta". Prin cuvintele "agénitos" si "genitós" ne referim la fire.
Cuvintele "agénnitos" (nenascut) si "gennitós" (nascut) scrise cu dublu "n" nu desemneaza firea, ci ipostasul, si se refera la Dumnezeu si la om. Tatal este nenascut, pentru ca nu s-a nascut din nimeni, Fiul - dupa firea dumnezeiasca - este "nascut", pentru ca S-a nascut din Tatal mai inainte de veci. Exact acelasi lucru observam si la oameni, pentru ca si omul se naste, cu deosebirea ca omul este creat, este faptura.
Avand aceste premise, intelegem ca Tatal este "agénitos" (nefacut, nedevenit), pentru ca este necreat si nu este supus devenirii, nu are un inceput al existentei, si, in acelasi timp, este "agénnitos" (nenascut), pentru ca El nu s-a nascut, ci El naste pe Fiul si purcede pe Duhul Sfant.
Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu este "agénitos" (nefacut, nedevenit), pentru ca, Dumnezeu fiind, este necreat, dar "gennitós" (nascut), pentru ca S-a nascut din Tatal mai inainte de veci. De asemenea, dupa firea omeneasca este "gennitós" (nascut), pentru ca S-a nascut din Fecioara Maria in timp.
Acest lucru are o mare insemnatate pentru hristologie, pentru ca arata Dumnezeirea Cuvantului lui Dumnezeu, dar si faptul ca dupa Nastere este Ipostas al Sfintei Treimi, deoarece "gennitós" (nascut) este insusirea caracteristica a Ipostasului, de aceea Maica Domnului a nascut un Ipostas Care este cunoscut in doua firi.
Biserica a dogmatizat ca Hristos este Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, adica Dumnezeu-Om, ca firea omeneasca s-a unit cu cea dumnezeiasca in ipostasul cuvantului si, prin urmare, Hristos are “doua firi fara amestecare, fara schimbare, fara despartire, fara impartire”. Aceasta invatatura se pastreaza intr-un tropar inchinat Maicii Domnului din octoih, scris de Sfantul Ioan Damaschin: “nicicum n-a rabdat osebirea amandurora firilor”. Cu alte cuvinte, fiecare fire a pastat propriile sale trasaturi si, astfel, cele doua firi nici nu s-au schimbat, nici nu s-au amestecat, dar nici nu s-au despartit.
In continuare, va trebui sa ne oprim asupra cuvintelor “fara schimbare, fara amestecare si fara despartire“, in conformitate cu invatatura Sfantului Ioan Damaschin, pentru ca in acestea se ascunde taina legaturii dintre cele doua firi ale lui Hristos.
“Fara schimbare” arata ca fiecare fire si-a pastrat propriile sale trasaturi. Atunci cand s-au petrecut moartea si invierea lui Lazar, firea omeneasca a lui Hristos a varsat lacrimi, care sunt caracteristice firii omenesti, in vreme ce firea dumnezeiasca l-a inviat pe Lazar, lucru propriu firii dumnezeiesti. Asadar, in Hristos, ziditul ramane zidit, muritor, descriptibil si vazut, in vreme ce neziditul raamne nezidit, nemuritor, nedescriptibil si nevazut.
“Fara amestecare” desemneaza faptul ca nu exista nici o confuzie intre lucrarile celor doua firi. In cazul lui Lazar, viata nu ii este redata de firea omeneasca, iar lacrimile nu sunt varsate de firea dumnezeiasca. Toate minunile au fost facute de dumnezeiesc, dar nu fara trup, si toate cele smerite au fost facute de omenesc, dar nu fara dumnezeiesc. Asadar, adevarul este ca, in Hristos, nu exista amestecare intre lucrarile celor doua firi. Firea dumnezeiasca impartaseste slava, dar ramane pasiva atunci cand trupul patimeste.
Cuvintele “fara schimbare” si “fara amestecare” trebuie sa fie neaparat analizate impreuna cu cel de-al treilea cuvant, care este “fara despartire”.
“Fara despartire” inseamna ca cele doua firi sunt nedespartite si inseparabile, adica nu se despart niciodata. Fiecare lucrare lucreaza in Hristos “in comuniune cu cealalta”. In exemplul invierii lui Lazar, spunem ca a lacrimat firea omeneasca si ca a dat viata firea dumnezeiasca, dar cele doua firi erau unite in permanenta, datorita ipostasului. Prin urmare, Lazar, a fost inviat de intreaga fiinta a lui Hristos. Atunci cand patimea trupul, Dumnezeirea era unita cu trupul, dar ramanea pasiva, iar cand actiona Dumnezeirea Cuvantului, sfantul cuget al lui Hristos era legat de Dumnezeire, cunoscand cele care se savarseau.
Datorita unirii ipostatice, Hristos nu le savarsea pe cele omenesti ca un om, pentru ca, in acelasi timp, El era si Dumnezeu, dar nici pe cele dumnezeiesti nu le savarsea ca un Dumnezeu, pentru ca era si om. Aceasta este consecinta adevarului ca cele doua firi s-au unit ipostatic, adica s-au unit fara schimbare, fara amestecare, fara despartire, astfel incat fiecare dintre ele se misca in comuniune cu cealalta, in ipostasul Cuvantului.
Dupa unirea ipostatica a celor doua firi, a exsitat o singura Persoana intr-un singur ipostas. Prin gandire filosofica, Nestorie a ajuns sa sustina categoric ca fiecare fire isi are persoana sa. El spunea ca, prin unirea celor doua firi, Hristos a luat doua persoane, adica Persoana dumnezeirii si cea a omenescului, si ca astfel, a rezultat o a treia persoana, pe care el a numit-o “persoana iconomiei” sau “persoana legii“. Dupa gandirea lui Nestorie, persoana lui Hristos nu se identifica nici cu persoana lui Dumnezeu, si nici cu persoana omului; de aceea, atunci cand cele doua firi se separa, aceasta persoana inceteaza sa mai existe.
Si aceste puncte de vedere eretice au fost respinse de Biserica. Unirea celor doua firi a avut loc in Persoana Cuvantului. Dupa cum spune Sfantul Ioan Damaschin, Insusi Dumnezeu Cuvantul a devenit ipostas in trup. “Dumnezeu Cuvantul S-a facut ipostas al trupului“. Hristos este unul, Dumnezeu desavarsit si om desavrarsit, si Se smereste intru totul, in alcatuirea Sa din fire dumnezeiasca si omeneasca. Prin urmare, si trupul primeste inchinare tocmai pentru ca Dumnezeu Cuvantul S-a facut ipostas in el. Aceasta inseamna ca Hristos nu este alcatuit din doua persoane si mai inseamna ca, prin unire, nu s-a format o persoana a legii, pentru ca Dumnezeu Cuvantul S-a facut ipostas al trupului, iar firea dumnezeiasca si cea omeneasca s-au unit fara schimbare, fara amestecare, fara despartire in ipostasul Cuvantului.
Mai mult decat atat, cele doua firi ale lui Hristos se intrepatrund fara sa isi piarda caracateristicile. Trebuie insa precizat faptul ca intrepatrunderea se face numai de catre firea dumnezeiasca, pentru ca fiind nezidita, aceasta trece prin toate si nimic nu poate sa treaca prin ea. Asadar, intruparea a insemnat unirea si infasurarea celor doua firi, dar numai de catre firea dumnezeiasca, in acelasi fel in care soarele transmite energiile sale catre noi, dar ramane in afara energiilor noastre.
Desigur, avand doua firi, Hristos a avut doua lucrari si doua voiri. Lucrarile nu sunt ale persoanei, ci ale firilor. Aceste energii vin totusi de la Persoana comuna, de la ipostasul Cuvantului. Asadar, firile nu lucreaza fara a depinde de ipostasul Cuvantului. La fel se petrece cu lucrarile.
Mitropolitul Ierótheos Vlachos
Predici la Marile Sarbatori, Ed. Egumenita
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.