"Nu maniindu-ne impotriva bolnavilor, ci luptand impotriva bolii."
Avand in vedere ca astazi unele curente de gandire incearca sa-i convinga pe crestini ca trebuie sa paraseasca crestinismul traditional si sa-l aduca "la zi", trebuie sa afirmam inca de la inceput ca nimic nu s-a schimbat. Adica, in pofida faptului ca multi oameni de astazi nu mai traiesc realitatea privind-o prin ochii Bisericii, totusi realitatea este aceeasi, asa cum o descrie Biserica de 2000 de ani: cu firea cazuta, cu mantuirea adusa de Domnul Iisus Hristos, cu diavolul, cu lumea "paralela" a ingerilor si sfintilor si cu raiul si iadul din viata de dupa moarte.
Omul este acelasi, cu aceleasi patimi si virtuti, cu acelasi diavol care-l ispiteste si Domn care-l mantuieste, chiar daca astazi sta la bloc, se uita la televizor, vorbeste la mobil si se plimba cu avionul. Viata omului este mai intai de toate una religioasa, chiar daca viziunea religioasa asupra vietii nu mai e la moda, ca in secolele din urma.
Chiar aceste cuvinte, religios, crestin, sunt doar niste conventii lingvistice, aparute pentru a delimita diversele opinii ale oamenilor, deoarece lumea in intregul ei este exact asa cum o descrie Biserica. Noi stim ca firea lumii este crestina, dar noua toleranta vrea sa ne convinga ca viziunea crestina nu este decat una dintre multele explicatii posibile ale lumii.
Urmand aceeasi perspectiva fireasca crestina asupra vietii, marturisim ca pe acest pamant se da o batalie ingrozitoare pentru fiecare suflet in parte, fie ca stim sau nu stim, ca vrem sau nu vrem sa credem acest lucru. Asa numita viata religioasa nu poate fi privatizata, nu poate ramane doar un simplu compartiment al vietii noastre, deoarece orice retragere a viziunii crestine din vreun sector al vietii (economic, politic, stiintific, medical) inseamna o luare in posesie a acelui sector de catre vrajmasul mantuirii, diavolul.
Si fiindca miza principala este una 'religioasa' (mantuirea sufletului), el se va folosi de orice mijloace din aceste sectoare descrestinate pentru a periclita mantuirea noastra, apropierea noastra de Domnul Iisus Hristos, Tatal nostru.
Iata ce spunea, cu multa inspiratie, in ultima sa carte, cunoscutul dramaturg roman, Eugen Ionescu: "O Mare Batalie se da, in intregul Cosmos, pe pamant, pe tarini si in Ceruri. Se da o Mare Batalie. Ea se da, de asemenea - pe Terra noastra, si pe pamantul nostru va avea loc, are loc Batalia decisiva - intre Marile Puteri Ceresti si cele infernale. Sunt in miezul Bataliei, suntem in plina Batalie. Este, poate, batalia finala... inlauntrul inimilor noastre, de ce sa nu spunem "a sufletului nostru" - in sufletul fiecaruia dintre ceilalti (...) ne-a devenit clar ca ceea ce a inceput de la inceputul secolelor... aceasta mai poate dura, insa numai pentru o vreme oarecare, sau mai mult, cine stie, un secol? Mult mai putin? Peste un secol se va sti totul. Pamantul, lumea aceasta nu este deci, cum gandeam, asa cum eram ispitit sa cred, o iluzie, a irealului - ci locul Bataliei."
De aceea, crestinul, fara vreo crispare fanatica, ci cu multa credinta in Iisus Hristos biruitorul, trebuie sa fie intr-o permanenta "stare de asediu", dupa cum zicea poetul monah Daniil Sandu Tudor, intr-o permanenta trezvie, si "sa stea ca o tinta si sa astepte sa fie ochit de vrajmas. Sa nu astepte timp de odihna, toata viata lui, chiar daca Dumnezeu o sa-i dea adeseori si odihna" (Gheron Iosif, Epistola 15).
Termenul "toleranta" poate fi inteles in cel putin doua feluri. In primul rand toleranta presupune opozitia in fata oricarei violente fata de cei care sustin alte puncte de vedere decat al nostru. Acceptam ca cineva poate avea o parere sau un comportament diferit de al nostru. Aceasta conotatie a cuvantului a fost si este ferm sustinuta de invatatura crestina, chiar daca unii s-au folosit de argumente aparent crestine pentru a-si sustine ura, violenta si alte patimi.
Al doilea, de care ne vom ocupa mai pe larg in continuare, este acea interpretare a cuvantului prin care se incearca sustinerea absurdei teorii cum ca "fiecare are adevarul lui" si ca trebuie sa fim toleranti, in sensul de a nu sustine vreodata ca numai o invatatura (religie) poate avea adevarul. In aceasta acceptiune a cuvantului, in categoria acceptarii celor "diferiti", se incearca sa se puna pe acelasi plan diferenta normala (de rasa, nationalitate, apartenenta la o anumita cultura, inteligenta) cu pacatul (homosexualitatea, erezia, ateismul).
Dar solutia "tolerantei" nu este cea normala, caci nu poate duce la o adevarata comuniune intre oameni, ci poate doar la o simpla coabitare non-violenta. De aceea, cred ca mai firesc ar fi ca oamenii sa se uneasca intru adevar, caci un crestin poate sa afirme ca invatatura crestin-ortodoxa este singura explicatie adevarata si coerenta a lumii acesteia si in acelasi timp sa aiba o milostiva dragoste netarmurita fata de cei care nu cred acelasi lucru, dupa cum marturisea si Sfantul Isaac Sirul.
Si in acelasi timp aceasta dragoste sa nu se transforme niciodata in acceptarea faptului ca "se poate ca si altii sa aiba adevarul", precum se incearca prin curentele de gandire actuale. Oare nu aceasta este calea Sfantului Apostol Pavel care pe de o parte zicea: "Mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii. Caci as fi dorit sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, cei ae un neam cu mine, dupa trup" (Romani 9, 3-4), iar pe de alta parte arata cu multa bunavointa spre mantuire unde gresesc carturarii iudei.
Dar Sfantul Prooroc Moise, cata dragoste ne invata ca trebuie sa avem fata de fratii nostri (in locul carora putem ajunge si noi oricand, mai ales cand ii judecam nemilostiv) amagiti de vrajmas in orice chip? "Iar a doua zi a zis Moise catre popor: Ati facut pacat mare; ma voi sui acum la Domnul sa vad de nu cumva voi sterge pacatul vostru. Si s-a intors Moise la Domnul si a zis: O, Doamne, poporul acesta a savarsit pacat mare, facandu-si dumnezeu de aur. Rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta, iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, in care m-ai scris." (Iesire. 32, 30-32).
Daca pana acum toleranta era definita in dictionare ca fiind "faptul de a ingadui un lucru nepermis de obicei", deci o "trecere cu vederea", acum se incearca sa se defineasca cel tolerant ca fiind acela care accepta punctul de vedere al corectitudinii politice. Asadar criteriul de judecata nu mai este cuvantul lui Dumnezeu, ci o autoritate ascunsa care ne dicteaza ce trebuie sa gandim si ce nu, ce e bine si ce nu.
Oare la ce dumnezeu se inchina aceasta autoritate? De unde isi trage "intelepciunea" cu care vrea sa ne lumineze? A gasit vreo cale ascunsa de a afla voia lui Dumnezeu pe care noi nu o stim? Nimic din toate acestea! Este pur si simplu duhul cel rau care incearca sa se puna in locul (caci aceasta inseamna in limba greaca anti) Domnului Iisus Hristos si sa ne faca (inconstient) fii ai pierzarii, atragandu-ne in aceasta confuzie relativista. Acest fapt a fost proorocit de insusi Mantuitorul si de sfintii Sai, iar mai nou, foarte bine a diagnosticat societatea de azi fericitul parinte Serafim Rose.
Asadar greseala fundamentala a teoreticienilor noii tolerante, savarsita cu secole in urma in Occident si perpetuata pana astazi, consta in extinderea conceptului de toleranta de la o virtute politica, ce permite convietuirea pasnica a diverselor comunitati de credinta, a adevarului cu minciuna, la o noua filozofie de viata.
"In vreme ce in secolul al XVII-lea toleranta era considerata un fel de rau necesar, astazi este vazuta de multi ca fiind o valoare in ea insasi." De la o virtute ce implineste cuvantul Domnului ce ne-a spus sa lasam sa creasca si neghina laolalta cu graul (Mt. 13, 29) stiind ca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa (I Cor. 7, 14) s-a ajuns la un pacat.
S-a trecut de la toleranta fireasca, crestina, ce se definea prin "purtarea sarcinilor unii altora", prin ingaduirea caderii din Adevar a celuilalt cu nadejdea intoarcerii lui, toleranta ce nu-si permite fortarea libertatii aproapelui, la ceea ce unii au numit "toleranta epistemologica", adica o toleranta ce s-a infiltrat din planul non-violentei fizice, in planul adevarului si al minciunii, in planul cunoasterii umane, unde a ajuns "sa faca legea".
Si legea sa este: nu se poate cunoaste adevarul, deci toate credintele trebuie tolerate, caci nu se poate spune care este adevarata si care falsa. Daca inainte era vorba de o toleranta bazata pe porunca Domnului, acum s-a ajuns la o toleranta bazata pe invatatura gresita a omului.
Articol din cartea "Zeul tolerantei" si descrestinarea crestinismului
-
Toleranta spirituala
Publicat in : Editoriale -
Toleranta Crestina
Publicat in : Religie -
Toleranta si intoleranta romanilor
Publicat in : Editoriale -
De Ziua Minoritatilor Nationale un indemn la toleranta, intelegere si armonie
Publicat in : Interviuri
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.