Gresesc daca ma rog pentru cei de alta credinta?

Gresesc daca ma rog pentru cei de alta credinta?

Am mare evlavie la Sfântul Siluan Athonitul, care a plâns pentru întregul Adam, deşi a fost ortodox. Eu, ortodoxă, înconjurată de catolici şi de reformaţi, în ţara unde trăiesc, greşesc, dacă mă rog pentru ei?

Nu. Ai greşi, dacă nu te-ai ruga pentru ei. Să te rogi pentru ei şi să-i iubeşti. Şi să nu-i judecăm! Pentru că noi îi îndepărtăm pe cei din alte confesiuni sau pe necredincioşi prin faptul că-i judecăm: „A, uite ce face, nu posteşte!". Păi, posteşte tu şi pentru celălalt! Nu judecaţi! V-am spus şi aseară, şi vă spun şi dumneavoastră, celor care n-aţi fost, că, dacă Dumnezeu ţi-a dat harul să vezi ceva rău la celălalt, nu ţi l-a dat degeaba: un credincios dintr-acesta fierbinte s-a dus la Muntele Athos, a stat la priveghere, la Sfânta Liturghie, s-a împărtăşit, s-a odihnit, a doua zi s-a dus la ascultare şi s-a întors înnebunit la părintele duhovnic: „Părinte, e ceva cumplit, am văzut ceva îngrozitor!"- „Ce, fiule?". „Un călugăr, când a ieşit la ascultare..., Părinte, nici nu vă spun ce-a făcut!

A luat roaba, a scuipat în palme... Se împărtăşise, Părinte, şi a scuipat!..." Părintele, pătruns de trăirea fiului său duhovnicesc, i-a zis: „Fiule, dacă Duhul Sfânt ţi-a dat asemenea har, ca să vezi asta, înseamnă că trebuie să te rogi pentru acest suflet care e în pericol să piară. Patruzeci de zile să faci câte-o mie de mătănii pentru el!".

Aşa-i ajutăm - nejudecându-i! Gândiţi-vă: s-au născut în acele circumstanţe, s-au rătăcit, s-au lăsat intimidaţi. „Doamne, dar eu n-am făcut nimic să merit să fiu credincios, să fiu ortodox. M-am născut si-Ti mulţumesc că m-ai păzit, că m-ai păstrat aici!". Da? Să nu judecăm! Şi le va face poftă bucuria noastră şi viaţa noastră!

Monahia Siluana Vlad

Fragment din cartea "Trairea ortodoxa in contextul provocarilor de azi", Editura Doxologia
 

Pe aceeaşi temă

15 Decembrie 2022

Vizualizari: 1142

Voteaza:

Gresesc daca ma rog pentru cei de alta credinta? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Prima spovedanie
Prima spovedanie Ediția de față, concepută în stilul cărților ilustrate de altădată,  este o alternativă pentru serile petrecute în familie fără tele­foane. Cele două povestiri tematice ale marelui Cehov, traduse de ­părintele ­Savatie Baștovoi și împodobite cu lucrări 40.00 Lei
Singuratatea. Cum sa te ajuti pe tine insuti si sa-l ajuti si pe celalalt
Singuratatea. Cum sa te ajuti pe tine insuti si sa-l ajuti si pe celalalt Unul dintre scopurile esenţiale ale acestei cărţi este acela de a lămuri cititorul în privința formelor „singurătății” şi mai ales a cauzelor care le generează. Învăţând să facă distincţie între singurătatea impusă şi cea de bunăvoie, între singurătatea 27.00 Lei
Rugaciunea si viata moderna. Rugaciuni alese
Rugaciunea si viata moderna. Rugaciuni alese Prima lucrare în rugăciune este cea de a alege cuvinte de care nu ne ruşinăm, în care ne regăsim pe de-a-ntregul şi care ni se potrivesc, iar apoi a le aduce lui Dumnezeu cu toată înţelegerea de care suntem în stare. Şi trebuie să ne punem întreaga inimă 12.00 Lei
De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfantului Ioan Casian
De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituala a Sfantului Ioan Casian De la omul exterior la omul interior – călătoria propusă de Sfântul Ioan Casian și reconstituită în paginile acestei lucrări – răspunde frământărilor actuale, arătând cum drumul spre inima curățită este totodată drumul spre vindecare și împlinire personal 66.00 Lei
Sarbatoarea sarbatorilor
Sarbatoarea sarbatorilor De la învierea lui Lazăr și până la Pogorârea Sfântului Duh, Sărbătoarea sărbătorilor însoțește copilul pas cu pas prin ultimele zile ale vieții pământești a Domnului, prin evenimente care stau la temelia credinței creștine: învierea lui Lazăr, Intrarea 32.00 Lei
Nebunul
Nebunul ediția a 4-a De la bun început, trebuie să spun că textul de față nu este un sinaxar, ci un roman scris cu toate uneltele necesare unei proze artistice, inspirat din realitățile consemnate în viața Sfîntului Simeon cel Nebun pentru Hristos din Edessa. 26.43 Lei
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a 31.71 Lei
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce 19.03 Lei
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100 Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia, – unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină, – altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact