Rugăciunea înseamnă pentru mine relaţie personală. Nu am fost credincios, însă L‑am descoperit deodată pe Dumnezeu, şi El mi S‑a înfăţişat îndată ca valoare supremă şi întreg sens al vieţii, dar totodată şi ca persoană. Cred că rugăciunea nu înseamnă nimic pentru cel pentru care nu există obiect al rugăciunii. Nu îl puteţi învăţa să se roage pe omul care nu are simţirea lui Dumnezeu Celui Viu; îl puteţi învăţa să se poarte întocmai ca şi cum ar crede, însă aceasta nu va fi mişcare vie, aşa cum este rugăciunea adevărată.
De aceea, ca introducere la aceste cuvinte despre rugăciune, aş vrea să vă transmit tocmai convingerea mea despre realitatea personală a unui Dumnezeu cu Care poate fi stabilită o relaţie. După aceea, îl voi ruga pe cititor să Îl privească pe Dumnezeu ca pe o persoană vie, ca pe un vecin, şi să exprime această cunoaştere a sa în aceleaşi categorii în care îşi exprimă relaţia cu un frate sau un prieten. Cred că acesta este lucrul cel mai important.
Una dintre cauzele care face rugăciunea - publică sau privată - să pară atât de moartă sau atât de formală este aceea că prea des lipseşte actul închinării la Dumnezeu săvârşit în inima care comunică cu El. Fiecare expresie - prin cuvânt sau faptă - poate fi de ajutor, dar toate acestea nu fac decât să exprime principalul, şi anume profunda tăcere a comunicării.
Din experienţa relaţiilor omeneşti ştim cu toţii că dragostea şi prietenia sunt profunde atunci când putem tăcea împreună - iar dacă pentru a menţine contactul avem neapărată nevoie să vorbim, trebuie să recunoaştem, neîndoielnic şi cu amărăciune, că relaţia respectivă rămâne încă una superficială. De aceea, dacă vrem să ne închinăm lui Dumnezeu rugându‑ne, trebuie întâi de toate să învăţăm să simţim bucurie pe urma faptului de a rămâne cu El în tăcere. Lucrul acesta e mai uşor decât poate părea la început; pentru aceasta e nevoie de puţin timp, puţină încredere şi hotărârea de a începe.
Odată, parohul din Ars (Preot francez din secolul al XIX‑lea, canonizat de către catolici (n. tr.). l‑a întrebat pe un ţăran bătrân ce face şezând ore întregi în biserică, aparent nici măcar rugându‑se; ţăranul i‑a răspuns: „Mă uit la El, El Se uită la mine, şi ne simţim bine împreună.”
Omul acela învăţase să stea de vorbă cu Dumnezeu fără a încălca prin cuvinte liniştea aproprierii. Dacă ne pricepem să facem asta, putem folosi orice formă de rugăciune - dar, dacă vrem ca rugăciunea să constea, ca atare, în cuvintele pe care le folosim, vom obosi de ele în mod inevitabil, căci fără adâncimea rugăciunii cuvintele acestea vor fi superficiale şi plicticoase.
Câtă însuflare pot aduce însă cuvintele atunci când în spatele lor stă liniştea, când ele sunt pline de duh drept! Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta (Ps. 50, 17).
Mitrop. Antonie de Suroj,
Cumpara cartea "Rugăciunea și viața modernă. Rugăciuni alese", Editura Sophia
-
Cum sa ne rugam corect
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cum sa ne rugam cand nu ne ajunge timpul
Publicat in : Religie -
Cum sa ne rugam
Publicat in : Editoriale -
Cum sa ne rugam?
Publicat in : Credinta -
Cum sa ne rugam in asa fel incat Domnul sa ne auda
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.