"Hristos a inviat, bucuria mea!". Acestea erau cuvintele pe care Sfantul Serafim de Sarov le rostea catre cei care il cercetau. Era salutul sau catre ei. Nu erau niste cuvinte rostite doar de dragul de a fi spuse sau pentru a se diferentia de ceilalti. Ci ele veneau ca rod al trairii sale. Era dovada ca el insusi a inviat, ca a iesit biruitor din lupta cu patimile. Iar aceasta lupta, il facea sa nu vada Invierea ca pe un eveniment care s-a petrecut candva, ci ca pe un prezent. Din acest motiv, el nu se comporta diferit dupa Sarbatoarea Sfintelor Pasti. Intalnirea cu vorbele sale sau simpla binecuvantare, deveneau intalniri cu Dumnezeu insusi.
Ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca omul nu poate face nimic fara harul lui Dumnezeu. Omul nu se poate uni cu Dumnezeu prin propriile sale puteri. Cand omul incearca prin propriile puteri sa devina Dumnezeu, ajunge doar la cadere, la separare de Dumnezeu.
Dumnezeu fiind iubitor Se salasluieste in cei iubitori, fiind smerit Se salasluieste in cei smeriti, fiind bland Se salasluieste in cei blanzi, iar "cel ce iubeste pe Dumnezeu si nu socoteste nimic mai de pret decat iubirea de Dumnezeu si aproapele a cunoscut si adancurile dumnezeiesti, si tainele imparatiei Lui" (Cuv. Nichita Stithatul).
Omul este chemat sa se uneasca cu Dumnezeu, unire ce depaseste intelegerea noastra, caci "minune straina se intampla in cer si pe pamant, ca Dumnezeu este pe pamant si omul in ceruri". (Talasie Libianul)
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.