Tot ce facem trece prin conştiinţă, deci ne face responsabili. Dacă simţurile sunt lăsate la întâmplare ajung la exces, dacă li se adaugă fantezia devin patimă, iar patima degradează şi distruge însăşi viaţa.
Concepţia materialistă, care pune la baza ei nesaţiul după plăceri, nu numai că nu oferă saţiul senzorial, dar în final îi distruge şi spiritual pe oameni, până când aceştia, epuizaţi în cele materiale, obosiţi în plăceri nestăpânite, nemulţumiţi, goi şi decăzuţi ajung a fi mai răi decât animalele, dezlănţuindu-se în dezmăţ şi denaturări ori în ură, mişelie şi bestialitate.
Nimic nu trebuie făcut în exces. De pildă, nu avem dreptul să mâncăm decât atât cât e bine să mâncăm, nici mai mult, nici mai puţin, răul fiind şi-n ispitele de-a dreapta, şi-n cele de-a stânga. Dar simţurile nu au limită, ci limita trebuie să o pună conştiinţa. Conştiinţa intră în aparent conflict cu simţurile când le înfrânează spre norma firească, dar şi simţurile intră în conflict cu conştiinţa când îndeamnă la exces.
Prin viaţa religioasă omul primeşte luminare de sus ca să descopere chipul adevărat al lumii. Acesta nu este un proces strict intelectual, ci unul de trăire, adică un proces de rupere de lume prin înfrânare şi asceză. Asceza aduce cu sine bucuria vieţii şi pacea dintre oameni.
Patimile şi păcatele trebuie frânate. La început se vor înfrâna patimile săvârşite cu fapta, apoi cele săvârşite cu limba, iar în cele din urmă trebuie smulsă însăşi rădăcina patimilor din gând, până la curăţirea minţii şi a imaginaţiei. Bătălia trebuie dată zilnic, prin cercetarea atentă a conştiinţei şi prin hotărârea fermă de înfrânare.
Armele simt multe şi variate. Postul subţiază mădularele trupului până ce devin transparente şi mintea le poate citi adevărata rostuire. Dar postul are rigorile şi primejdiile lui, deci trebuie practicat disciplinat. Rugăciunea ajută mintea să vadă voia lui Dumnezeu, rostul vieţii şi raţiunile lucrurilor. Ea este irigarea cu har a oamenilor. Privegherea e necesară, căci prin ea ne smulgem din preocupările cotidiene şi cugetăm la cele înalte, dumnezeieşti şi veşnice. Lectura Sfintei Scripturi are şi ea o uriaşă înrâurire asupra oamenilor, iar relaţiile cu ceilalţi se cer şi ele a fi bine orânduite. Cadrul exterior în general îl influenţează pe om şi acesta trebuie să ştie să-şi afle mediul prielnic.
Când mediul nu este favorabil şi sufletul este asaltat violent de patimi, se pot lua măsuri mai aspre, care să disciplineze simţurile şi mintea. Munca, istovirea trupească, sportul sunt mijloace cu eficacitate pedagogică. Boala, suferinţa, durerea sunt prilejuri de tămăduire sufletească. Cugetarea la moarte are şi ea mare înrâurire asupra conştiinţei. De mare importanţă este şi atenţia lăuntrică: o imagine pătimaşă obsesivă prin plăcere poate fi contracarată voluntar cu o imagine a urâţeniei acelei plăceri, până ce se spulberă plăcerea însăşi. Trebuie evitate prilejurile care starnesc patimi. Paza severa trebuie pusa in primul rand in gand.
Ioan Ianolide
Fragment din cartea "Intoarcerea la Hristos", Editura Christiana
-
Postul Craciunului
Publicat in : Post -
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Publicat in : Post -
Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii
Publicat in : Viata liturgica -
Postul, intoarcere in rai
Publicat in : Viata liturgica -
Lasata Secului pentru Postul Craciunului
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.