Războiul duhovnicesc este singura opțiune a oricărui creștin, pentru că doar luptătorii „probaţi” în războaiele purtate în numele Împăratului Hristos vor fi încununați cu cununa cea neveștejită.
Din acest motiv, ceea ce ni se cere mai întâi este să vrem din inimă să biruim ispitele, pe cele care vin dinlăuntru și pe cele ce vin de la lume și de la vrăjmașii noștri nevăzuți.
Doar așa, rugându-ne lui Dumnezeu, harul Sf. Duh nu va lipsi de la noi (Părintele Arsenie Papacioc).
Mergem la Biserică, ne spovedim, ne împărtășim, facem milostenie..., și totuși rămânem „căldicei”, deoarece deschidem „ferestruici”, prin care căldura inimii se pierde.
E ca și când ți-ai îngădui o clipă de răgaz ori ai încerca să faci pace cu cel care ne ispitește neîncetat, ceea ce ar fi o strategie neinspirată.
De exemplu, irosim timpul la televizor ori în fața calculatorului, ne risipim mintea în discuții fără niciun folos, ne îmbuibăm, dormim peste măsură, ne mândrim, clevetim, judecăm pe alții..., și atunci „toată cucernicia rugăciunii dispare în câteva secunde” (Arhim. Arsenie Kotsopoulos).
Asta arată că încă nu-L iubim „în întregime” pe Dumnezeu şi de aceea nu sporim duhovnicește.
Cât despre lucrarea interioară, această „artă a artelor” și „știință a științelor”, știm că ea nu se dobândește într-un mod autodidactic, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu, prin relație personală cu un Părinte duhovnicesc, la care se adaugă ascultarea și propriul efort.
Fără povățuirea unui Duhovnic e greu, dacă nu chiar imposibil, să înaintezi pe calea mântuirii sufletului.
Pentru că atacurile ispitelor sunt uneori atât de puternice, încât „te amețesc”, iar strategia pe care trebuie să o adopți în războiul nevăzut nu e una singulară, învățată din cărți ori prin mijloacele de comunicare în masă.
Important este să nu ne împotrivim răului cu pizmă, ci să lucrăm cu atenţie, simplu, blând, fără îngrijorare, cu bucurie și cu intenție bună, pentru că doar atunci vine harul lui Dumnezeu (Sf. Porfirie Kavsokalivitul).
Din moment ce ne dorim cât mai multe bunătăți materiale, mâncarea cea mai gustoasă, haine după ultima modă, funcții cât mai înalte, afirmare de sine, slava oamenilor..., nu știu câtă iubire de Dumnezeu și de aproapele mai este în inimile noastre.
De aceea, măcar în ceasul al unsprezecelea, când ne așezăm în pat, să avem și un cuget duhovnicesc, unul smerit, din puținul nostru lăuntric, ca o interogație: Dumnezeul meu, Te doresc şi pe Tine la fel de mult în viaţa mea, așa cum îmi doresc atâtea lucruri spre slava deșartă?
Iubirea este cea dintâi „putere” care se dăruiește neîncetat, în chip de smerenie absolută, prin care toate se vindecă și se desăvârșesc.
În contrast cu iubirea jertfelnică este lucrarea făcută din interes, care încearcă prin orice mijloace să acapareze cât mai mult din cele trecătoare și perisabile.
Este expresia nefericită a iubirii denaturate, întoarsă eminamente spre sine și spre materie, cu toate manifestările ei distructive: iubirea de plăceri, iubirea de arginţi, iubirea de slavă lumească...
Poate că a sosit vremea să ne delimităm clar de acea lume care, în mod fățiș, este potrivnică lui Dumnezeu și mântuirii omului, care cultivă învățături, ideologii și „moduri de viață” străine de Adevăr.
Pentru că a fi creștin adevărat înseamnă să fii lucrător în această lume, dar nu robit de duhul cel lumesc, ci deasupra lumii prin trăire în Hristos Dumnezeu.
Aceasta înseamnă să-ți deschizi întreaga ființă către prezenţa lui Dumnezeu, nu spre idolii fără viață ai acestei lumi.
Doar Dumnezeu poate să vindece, să hrănească, să dea viață și lumină sufletelor noastre. Când nu ne „hrănim” cu prezența lui Dumnezeu, atunci ajungem să ne hrănim doar cu cele materiale.
Lucrarea dezinteresată este „antibioticul în epoca noastră bolnavă”, întrucât numai ceea ce se face cu dezinteres are „sănătate, rodnicie şi folos duhovnicesc”.
Societatea contemporană ne propune neîncetat false modele, de oameni „mici”, care s-au realizat în viață prin lucrări făcute din interes ori care au ieșit la rampă, propulsați de o mass-media manipulatoare.
Dacă am fi un pic mai atenți, am vedea pe cine „adulăm” și cine sunt cei care au ajuns subiecte de discuție pentru o națiune întreagă.
Din păcate, pe oamenii adevărați, pe cei „dezinteresaţi” de faimă și slavă deșartă, îi „ascundem”, pentru că nu ne sunt „simpatici” sau ni se par neinteresanți.
Dumnezeu însă nu-i uită niciodată. El le dă „avânt şi le vădeşte măreţia. Şi pe cea de aici, şi pe cea cerească” (Arhim. Arsenie Kotsopoulos).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
Publicat in : Pilda zilei
-
Ispitele
Publicat in : Editoriale -
Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ispitele din cadrul slujbelor
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.