Razboiul dintre Dumnezeu si satana

Razboiul dintre Dumnezeu si satana Mareste imaginea.

Caracterul războiului dintre Dumnezeu şi satana reiese şi mai limpede din faptul că în concepţia primilor creştini lumea prezentă, văzută şi nevăzută, creată de Dumnezeu în chip pozitiv şi liber, este singura lume reală pentru om. Lumea ideilor nenăscute, fără început şi timp şi enipostatice este o nălucire a filosofilor inexistentă. „Cei doi pomi, al vieţii şi al cunoştinţei, nu erau în alt pământ, ci doar în Rai. Că Raiul este pământ şi a fost sădit pe pământ ne spune Scriptura: Dumnezeu a sădit o grădină in Eden, spre răsărit ş.a.m.d." . „(...) au fost exilaţi protopărinţii (...) de pe pământ, dar nu de pe pământul acesta." Nici îngerii nu sunt duhuri pure din afara lumii. Dimpotrivă, sunt făpturi create: „sunt numiţi imateriali şi necorporali în comparaţie cu oamenii, deşi tot ceea ce se compară cu Dumnezeu, Cel mai presus de orice comparaţie, este inferior Lui prin grosime şi materialitate, numai dumnezeiescul fiind cu adevărat imaterial şi necorporal." Tradiţia iudeo-creştină nu face distincţie între lumea aparentă şi cea reală, dar face distincţie radicală între Dumnezeu şi creaţie. Lumea, văzută şi nevăzută, aşa cum a fost creată de Dumnezeu, este „bună foarte" şi întru totul reală, pentru că aşa voieşte Dumnezeu. Exact din această raţiune, moartea este decăderea tragică a omului şi lucrarea diavolului pentru că „Dumnezeu n-a făcut moartea" .

Moartea, aşadar, nu este un fenomen natural de la Dumnezeu, mântuirea de ea nu constă doar în fuga omului, mai ales a sufletului nemuritor, din această lume aşa-zis fenomenală într-o alta, reală şi prin firea sa fără sfârşit. După moarte drepţii şi nedrepţii se pogoară dimpreună în acelaşi loc, în iad, „unde se pogoară şi se reunesc toate sufletele fără excepţie ale celor ce mor" , si acolo îşi aşteaptă împreună chipul de condamnare sau mântuire finală unic, învierea şi judecata de obşte. Moartea lucrată de satana înseamnă zădărnicirea reală, deşi temporară, a planului dumnezeiesc privitor la lume. înainte de pogorârea lui Hristos la iad, satana era singurul care avea stăpânirea morţii. Odată rănită firea omului de către boala morţii, toţi viii şi morţii ajungeau prizonieri ai diavolului.

Pentru drepţii Vechiului Testament care aveau să se mântuiască, robia fată de satana a fost nedreaptă. îndreptăţirea acestora s-a înfăptuit prin readucerea lor la viaţă de către Domnul. De aceea Pavel subliniază că lui Avraam i s-a dat făgăduinţa privitoare la mântuire; însă aceasta nu este însăşi mântuirea: „Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege." Legea nu le poate da viaţă celor morţi. „Nu era cu putinţă altcuiva să prefacă muritorul în nemuritor decât numai Celui Ce era Viaţa-însăşi." Singurul mod de zdrobire a puterii diavolului este învierea morţilor prin călcarea morţii. Aceasta numai Dumnezeu era cu putinţă să înfăptuiască. înnoirea şi rezidirea lumii sunt continuarea şi noua etapă a lucrării creatoare, care este puterea lui Dumnezeu. „Cum s-ar putea mântui dacă nu Dumnezeu ar fi cel ce ar lucra mântuirea lor?"

Cu o foarte mare vivacitate descrie Irineu faptul că „întreagă iconomia mântuirii omului s-a făcut după bunăvoinţa lui Dumnezeu, astfel încât nici puterea, nici înţelepciunea lui Dumnezeu să nu se arate a fi mai mici [una faţă de alta]. Căci, dacă omul creat de Dumnezeu pentru viaţă, după pierderea vieţii din pricina păgubirii şi pervertirii aduse de şarpe, nu s-ar întoarce din nou la viaţă, ci ar fi abandonat pentru totdeauna în moarte, puterea lui Dumnezeu s-ar fi plecat şi răutatea şarpelui ar fi biruit asupra voii lui Dumnezeu" . „Iar dacă trupurile urmează să fie ţinute în pământ, atunci tirania sa [a diavolului] dăinuie, atâta timp cât acelea sunt ţinute şi alt trup nu există întru care se va birui el. Iar dacă se întâmplă, lucrul de care a vorbit Pavel - ceea ce se va şi întâmpla atunci se va arăta luminoasa biruinţă, de vreme ce Dumnezeu va învia trupurile de sub stăpânirea acestuia.

De altfel, şi vrăjmaşul este învins atunci când i se răpeşte prada, nu când i se lasă. Iar dacă nu se va încerca să i se ia cele ce-i aparţin, cum vom putea spune că a fost biruit?" Stăpânirea de-a pururi în lume şi în om a morţii ar fi fost o izbândă triumfătoare a satanei asupra lui Dumnezeu. O altă presupusă lume nenăscută, unde sufletul ar putea merge după moarte, spre a-şi afla liniştea şi fericirea, nu există. Aici, în lumea asta se află câmpul de luptă împotriva răului şi aici se va încheia lupta odată cu învierea morţilor. Lupta dintre Dumnezeu şi satana nu are loc în acord cu anumite reguli prestabilite, pe care combatanţii trebuie să le respecte. Satana nu recunoaşte asemenea reguli. Dumnezeu întotdeauna prin iubire, dar şi prin lucrarea Sa dreaptă împotriva nedreptăţii asigură victoria finală a drepţilor. In această luptă nu-şi au locul sentimentalisme amăgitoare şi idealiste ale unor idei nedefinite despre bine. Hristos nu a pregetat să caracterizeze lucrarea Sa potrivnică diavolului drept răpire a celor pe nedrept ţinuţi de satana. „Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?"

In gândirea primilor creştini, ca şi a tuturor Părinţilor greci, un loc central şi esenţial deţine învăţătura biblică că Dumnezeu S-a făcut om spre a nimici pe diavolul şi a călca moartea. Sfântul Ignatie scrie că „i-a scăpat stăpânului veacului acestuia fecioria Măriei şi naşterea ei, la fel şi moartea Domnului; trei taine covârşitoare, care s-au săvârşit în tăcere (...), de aici au început toate, spre a se pune la cale nimicirea morţii" . Iustin menţionează că Iisus „S-a făcut om din voia lui Dumnezeu şi a Tatălui, născându-Se pentru oamenii ce aveau să creadă şi spre nimicirea demonilor" . „A îngăduit să Se întrupeze din Fecioară, ca prin iconomia aceasta şarpele cel ce s-a arătat viclean dintru început şi îngerii care l-au urmat să se nimicească (...)" „Căci a propovăduit prin aceasta taina prin care se va nimici puterea şarpelui care a lucrat săvârşirea încălcării poruncii de către Adam."

Prin Hristos „Dumnezeu nimiceşte şarpele şi pe îngerii şi oamenii cei asemenea lui, lucrând pentru cei ce se pocăiesc de rele şi cred în El slobozirea de moarte" . „Căci dacă nu ar fi biruit omul pe vrăjmaşul omului, vrăjmaşul n-ar fi fost de fapt biruit. De asemenea, dacă Dumnezeu nu ar fi dăruit mântuirea în chip liber, aceasta n-ar fi fost niciodată avuţia noastră de netăgăduit." Cuvântul „în vremurile cele mai de pe urmă S-a făcut om între oameni, a reînnoit neamul omenesc, a nimicit şi biruit pe vrăjmaşul omului şi i-a dat lucrului mâinilor Sale biruinţa asupra vrăjmaşului" . „Cum, de aşijderea, ar fi fost cu putinţă lui Hristos să supună pe cel ce s-a arătat a fi mai puternic decât oamenii, pe cel ce nu doar l-a învins pe om, ci l-a şi ţinut sub stăpânia sa, şi cum ar fi putut să domnească asupra celui ce a domnit şi să sloboadă omenirea aflată sub puterea lui, dacă n-ar fi fost mai mare şi mai puternic decât omul cel înfrânt?" „Dar, aşa cum unul şi acelaşi e Cel Ce ne-a făcut pe noi la început şi Care la sfârşit a trimis pe Fiul Său, Domnul a împlinit porunca Tatălui născându-Se din femeie şi săvârşind amândouă lucrurile: nimicirea vrăjmaşului şi desăvârşirea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu." „Atunci când satana este legat, omul este eliberat."

Dumnezeu, „făcut om prin Fecioară după voia Tatălui pentru mântuirea celor ce au crezut în El, a primit a fi umilit şi a pătimi, ca, murind şi înviind, să biruiască moartea" ; „(...) pe nici o altă cale nu am fi putut avea parte de nestricăciune şi nemurire decât prin unirea cu Nestricăciunea şi Nemurirea" . „Adam de îndată ce a fost luat în stăpânire, i s-a luat întreaga viaţă. Drept aceea, atunci când vrăjmaşul a fost luat la rândul său în stăpânire, Adam a primit o viaţă nouă, şi cel din urmă vrăjmaş, moartea, care a pus la început stăpânire asupra omului, a fost nimicită, (...) mântuirea acestuia fiind nimicirea morţii. Aşadar, în clipa în care Domnul dă viaţă omului, adică lui Adam, şi moartea este nimicită" ; „...viclenia şarpelui a fost biruită de nevinovăţia porumbiţei, odată ce au fost dezlegate legăturile care ne ţineau prizonieri ai morţii" .

Nu trebuie uitat că zămislirea fără de sămânţă a lui Hristos din Fecioară are pentru teologia patristică a Răsăritului o semnificaţie fundamental dogmatică în relaţie cu nimicirea satanei şi a morţii, semnificaţie pe care nu o poate avea în sistemele dogmatice apusene. Pentru aceste sisteme, moartea, întrucât este o pedeapsă de obşte de la Dumnezeu, poate fi nimicită pur şi simplu printr-o hotărâre dumnezeiască, fără nevoia distrugerii satanei. Dumnezeu ia hotărârea aceasta spre satisfacerea firii dumnezeieşti aşa-zis ofensate. Pe temeiul acestor premise, e cu putinţă, în acord cu apusenii, ca întruparea să aibă loc şi prin mijlocirea unei forme de naştere obişnuită, aşa cum destui protestanţi acceptă, recunoscând, în privinţa celorlalte, dumnezeirea lui Hristos.

Moştenirea păcatului strămoşesc nu reprezintă o problemă pentru papişti, de vreme ce, potrivit acestora, Fecioara s-a născut în chip imaculat. In general vorbind, în Apus zămislirea lui Hristos prin fecioria Măriei şi de la Duhul Sfânt are doar un scop apologetic, încercând să se demonstreze astfel fie zămislirea diferită şi dumnezeiască a lui Hristos în raport cu ceilalţi oameni, cu scopul prezervării măreţiei lui Dumnezeu (care totuşi se află în contradicţie cu ideea unui Dumnezeu născut într-o peşteră), fie semnificaţia soteriologică (pentru cei ce nu acceptă zămislirea imaculata a Născătoarei de Dumnezeu), dat fiind că altfel Iisus ar fi moştenit vina strămoşească. Din pricina acestor premise teologice la teologii apuseni lipseşte această motivaţie a naşterii lui Hristos de la Duhul Sfânt şi din Fecioară.

Ignatie scrie: „I-a scăpat stăpânului veacului acestuia fecioria Măriei şi naşterea ei." Sfântul Irineu lămureşte: „Puterea Celui Preaînalt a adumbrit-o, şi pentru aceea Sfântul, născut din ea, este Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt şi al Părintelui a toate, Cel Care a săvârşit întruparea Acestuia şi a arătat pentru prima dată o naştere nouă. Şi, precum prin naşterea cea dintâi am moştenit moartea, la fel vom moşteni în urma acestei naşteri viaţa." In urma înmulţirii fireşti a neamului [omenesc], omul moşteneşte boala morţii şi astfel se află la grade diferite sub stăpânirea diavolului şi a păcatului. Această suveranitate a diavolului în creaţie a încetat întâia dată în Hristos prin naşterea Sa. „Căci în ce chip [omul] va scăpa de naşterea sa supusă morţii dacă nu printr-o altă naştere, dăruită în chip minunat şi neaşteptat de către Dumnezeu, [adică] prin renaşterea aceea din Fecioară şi prin credinţă? Sau în ce chip vor primi aceştia [scil. oamenii] înfierea de la Dumnezeu dacă vor rămâne în această naştere, pe care omul o are după fire în lumea aceasta?"

Naşterea lui Hristos prin Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria are o semnificaţie esenţială pentru mântuirea lumii de moarte şi păcat; însă nu din perspectiva moştenirii vinovăţiei, ci în sensul că altminteri şi Domnul S-ar fi aflat, asemenea tuturor, sub stăpânirea morţii, păcatului şi diavolului, adică sub starea ereditară a păcatului. Aceasta însă nu înseamnă, aşa cum învăţa Iulian de Halicarnassus, că firea umană a lui Hristos era din naştere nestricăcioasă şi nepătimitoare , ci doar că Domnul nu S-a născut sub stăpânirea morţii. Ca şi în cazul protopărinţilor , firea, înainte de înviere, a lui Hristos nu era nici nestricăcioasă, nici sub puterea morţii. De aceea Hristos este al doilea Adam. El a suferit pătimirile şi moartea de bunăvoie, fără a se afla niciodată sub stăpânirea diavolului şi a păcatului.

Dimpotrivă, dumnezeirea lui Hristos a călcat moartea şi a nimicit împărăţia satanei prin aducerea la viaţă a morţilor. Hristos este „Arhiereul Căruia I s-a încredinţat Sfânta Sfintelor (...), fiind uşa Tatălui prin care intră Avraam, Isaac şi Ia- cov, Proorocii şi Apostolii şi Biserica" .

Ioannis Romanidis

Pacatul stramosesc, Editura Sophia

Cumpara cartea "Pacatul stramosesc"

 

Pe aceeaşi temă

30 Octombrie 2017

Vizualizari: 1142

Voteaza:

Razboiul dintre Dumnezeu si satana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE