Iconografia ortodoxa bizantina a produs lucrari in care sunt exprimate toate temele eschatologice prezente in Sfanta Scriptura si in Traditia Bisericii. Dintre acestea, cele mai importante teme intalnite in erminiile bizantine sunt: Judecata de Apoi, Scara lui Ioan Climax, Apocalipsa, Moartea dreptului si moartea pacatosului, Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Astfel de imagini eschatologice ce fac referire la iad sau la diavol, ne sunt cunoscute atat din programul iconografic al multor biserici, cat si din icoanele pe lemn sau pe sticla.

Judecata de Apoi

Judecata de Apoi reprezinta tema eschatologica cel mai larg raspandita. Judecata de Apoi reprezinta confruntarea istoriei si a individului cu dreptatea lui Dumnezeu la sfarsitul veacurilor, cand se spune ca vor fi chemati toti oamenii pentru a li se hotari fericirea sau osanda vesnica. Tema este foarte raspandita in iconografia crestina si se bazeaza pe credinta in a doua venire a lui Iisus si este alcatuita din imagini care infatiseaza pe Iisus Pantocrator, Maria si Ioan Botezatorul ("tribunalul ceresc“) ca intercesori, apostolii si ingerii, ca asistenti, tronul "hetimasiei“ (tronul pe care se afla Evanghelia, Sfantul Duh si crucea care reprezinta simbolul celei de a doua veniri a lui Iisus); cetele dreptilor, conduse de Pavel, cetele pacatosilor conduse de Moise, raiul, iadul, raul de foc, monstrul Leviatha, invierea mortilor.

Primele reprezentari ale Judecatii de Apoi sunt simple, avand la baza doar cuvintele Mantuitorului din Evanghelia dupa Matei cap. 25 vers.31-46, in care Hristos foloseste ca imagine a Judecatii despartirea oilor de capre de catre ciobani. Astfel apare reprezentata Judecata de Apoi in catacombe.

Cu timpul, scena s-a modificat, s-a imbogatit si cu alte elemente preluate din paginile Sfintei Scripturi si din invataturile Sfintilor Parinti. La baza reprezentarilor din Evul Mediu stau diferite erminii, dar si capacitatea creatoare a mesterilor zugravi, care pentru a o face mai impunatoare au adaugat unele elemente noi, surprinzatoare.

Cele mai des intrebuintate erminii de pictura cu privire la scena Judecatii de Apoi sunt Erminia athonita si Erminia lui Dionisie din Furna. Iata cum este descrisa aceasta scena: Erminia athonita: "Hristos stand pe un tron de foc, invesmantat in alb, venind in slava; cetele ingeresti stau inspaimantate inaintea Lui; cu mana dreapta binecuvinteaza sfintii, iar cu stanga arata pacatosilor, chinurile vesnice. In partea dreapta se afla Fecioara Maria, iar in partea stanga Sfantul Ioan Inaintemergatorul care I se inchina; alaturi stau cei doisprezece apostoli pe tronuri, in dreapta lor sfintii poarta ramuri in maini, ca simbol al virtutilor personale: primii sunt patriarhii si proorocii, apoi episcopii, mucenicii si pustnicii si in al treilea rand, regii dreptcredinciosi, cuvioasele si mucenitele.

In partea stanga a lui Hristos se vad pacatosii, impreuna cu diavolii si tradatorul Iuda, regii tirani, inchinatorii la idoli, antihristii, ereticii, ucigasii,…etc. Acestia tipa, isi smulg barbile si isi rup imbracamintea. In fata iudeilor, Moise tine in mana un rotulus pe care scrie: "Prooroc din mijlocul tau si din fratii tai, ca si Mine, iti va ridica Domnul Dumnezeul tau: pe Acela sa-L ascultati.”. In fata Tronului Judecatii sunt pictate Sfanta Cruce si Cartea Vietii. De sub picioarele Mantuitorului tasneste un rau de foc, in care diavolii ii arunca pe cei pacatosi chinuindu-i cu lanci si carlige sau afundandu-i in flacari” .

La acest canon, s-au adaugat regional unele elemente, cum ar fi: intrarea in Rai a dreptilor, invierea mortilor, judecata particulara a sufletelor, moartea dreptului si moartea pacatosului, strangerea de catre ingeri a cerului cu semnele zodiacale si Dumnezeu Tatal in mijloc. In unele scene, de exemplu: invierea mortilor -reprezentarea antropomorfica a pamantului si a marii- semnele zodiacale , apar motive preluate din mitologia populara si pagana ( judecata sufletului cu balanta, idee preluata din mitologia egipteana ). Aceste elemente au fost integrate mai tarziu in canonul reprezentarii Judecatii de Apoi.

Cea mai completa descriere a modului in care trebuie zugravita scena Judecatii de apoi o aflam la Dionisie din Furna in Erminia sa. Aceasta erminie a fost folosita in mod cert si de zugravii de la Voronet datorita faptului ca Judecata de la biserica manastirii pastreaza cu fidelitate instructiunile acestei erminii, care spune astfel: "Judecata viitoare a toata lumea care se zugraveste in slonul bisericii”.

Locul pictarii scenei Judecatii in spatiul bisericii s-a stabilit cu greu, a variat de la o tara la alta, fiind pictata atat in interior cat si in exterior. In interior , Judecata a fost pictata in noas, pronaos si in exonartex, iar in exterior pe zidul de apus ori de miazazi, iar uneori chiar si in trapeza.

Ansamblul compozitional pe tema Judecatii de Apoi difera de la o biserica la alta, in functie de spatiul pe care pictorul il are la dispozitie. Se respecta, in general, structura iconografica, dar apar mici modificari de detaliu. In bisericile de lemn, unde spatiul este mai restrans, compozitia Judecatii de Apoi contine mai putine elemente. Reprezentarea lui Dumnezeu-Tatal si a zodiacului lipseste sau este mult stilizata, nu apare tronul Hetimasiei nici potirul de impartasanie. Sunt prezente, in schimb, vamile vazduhului, parabola celor zece fecioare, raiul cu bunastarea regasita si iadul cu pacatosii chinuiti de diavoli in felurite chipuri. Acest ultim fragment iconografic se constituie intr-un veritabil tablou de critica sociala, teren de decantare a tuturor resentimentelor si spaimelor.

Balanta sufletului

Balanta sufletului, care face parte din compozitia iconografica referitoare la Judecata de Apoi, este sugestiva in acest sens. Sufletul sta sub balanta, iar ingerii si diavolii si-l disputa cu fervoare. Diavolii au in aceasta scena manifestari exuberante: strecoara pietre pe talerul balantei, se agata cu propria lor greutate de bratul acesteia sau o trag cu carlige pentru a castiga sufletul judecat, iar alteori il imping pe pacatos inspre raul de foc. Unii ingerii, la randul lor, indreapta sageti inspre diavoli, indepartandu-i de fiinta pe care incearca s-o duca in lumea chinurilor vesnice. La fel de tensionata este si imaginea raului de foc in care dracii ii imping si-i chinuie pe pacatosi. Interesante sunt, in acest sens, imaginile din compozitiile de la Moldovita, Humor, Patrauti, Arbore sau Sucevita.

Scara lui Ioan Climax

O alta tema eschatologica importanta este Scara lui Ioan Climax, care nu a cunoscut o atat de larga raspandire in iconografia din spatiul cultural romanesc. La fel de rar apare si Apocalipsa, tema care beneficiaza in acele veritabile manuale de pictura bizantina care sunt erminiile, de cea mai ampla descriere.

Apocalipsa

Apocalipsa apare mai rar in iconografie, la fel ca si reprezentarea Scarii lui Ioan Climax, unde este impresionanta ordinea ingerilor, in opozitie cu haosul iadului. Cea mai reusita compozitie iconografica romaneasca pe aceasta tema este cea de la Manastirea Sucevita, unde pictura pare a fi un fragment din geografia celeilalte lumi, care poate fi infinit mai mare, dar care pastreaza aceste caracteristici.

Devieri de la erminie in reprezentarea iadului

Desi libertatea pictorilor de biserici a fost destul de restransa, ei trebuind sa se supuna unor reguli de realizare a picturilor, descrise in erminii, exista multe devieri de la aceste norme.

La biserica din Desesti, Maramures, scena Iadului cunoaste o ampla dezvoltare, intinzandu-se pe trei pereti. Raul de foc iese de sub picioarele lui Iisus si se varsa in gura monstrului Leviathan. Pictorul a inclus printre pacatosi "varsatorii de sange”, "preacurvari”, "calugaritele curve”, "spanul” (comitele), „judele”, care sunt asezati in roabe impinse de diavoli. In raul de foc, in pline chinuri sunt pictati "furii” si „giudecatorii nedrepti”. Intr-o parte a Iadului se afla doi diavoli care tortureaza o fata asezata pe un pat, iar inscriptia de langa explica semnificatia scenei: "Fata care doarme dumineca”.

Lumea Iadului maramuresean include insa anumite reprezentari care nu sunt descrise de catre cartile de iconografie. La Desesti, in partea superioara a Iadului sunt pictate, stand pe scaune, Lenea, Moartea, Ciuma si Foamea. Ulterior, zugravul Radu Munteanu a inclus aceste personaje: in anul 1785 in cadrul compozitiei Judecatii de Apoi din Rogoz, zona Lapusului.

Totodata primele trei personificari amintite se intalnesc si in bisericile din zona Codrului, la Corund si Ortata. In partea inferioara a peretelui apusean pictorul a redat alti pacatosi chinuiti de diavoli: „mincinosului” i se scoate limba, iar cel care si-a ucis parintii este lovit de diavol cu o secure. Alt registru contine urmatoarele scene: "Gheena cea imputita”, "Tartaru” "Scrasnirea dintilor” si "Viermi neadormiti”. In registrul superior al peretelui sudic, se afla imaginea lui Moise care conduce cetele de neamuri spre tronul de judecata al lui Iisus. Popoarele sunt identificabile prin inscriptii: "jidovi”, "turci”, "nemti”, "tatari”, "franci”.

Analizand iconografia pe tema eschatologiei putem observa ca fiintele malefice (diavolii, dracii), avand infatisari diferite in functie de imaginatia pictorilor, apar frecvent in aceste reprezentari. Diavolul, care in iconografia occidentala, in special italiana, este o prezenta activa, exuberanta, conducand supliciile infernale carora cei pedepsiti le-au cazut victima, are o prezenta destul de modesta in iconografia bizantina. Aceeasi prezenta activa o au insa diavolii in iconografia romaneasca, indiferent daca este vorba de reprezentari din Moldova, din Transilvania sau din Oltenia.

Iadul in icoana si in invatatura Sfintilor Parinti

Caracteristica imaginilor eshatologice este faptul de a reprezenta iadul ca loc de tortura, al unor suferinte fizice extreme, iar pe diavoli, ca fiinte infricosatoare, avand coarne, cu coada etc. Exista teologi care spun ca aceste reprezentari sunt influentate mai degraba de teologia apuseana - si implicit literatura medievala clasica (Dante) – decat de pespectiva teologica ortodoxa a Sfintilor Parinti cu privire la iad si diavol. In opinia acestora, reprezentarile de acest tip tind sa induca ideea unui Dumnezeu razbunator, care isi varsa mania prin intermediul pedepsei vesnice.

In romano-catolicism si protestantism moartea este incadrata intr-un context juridic. Aceasta este o pedeapsa pentru pacat. Parintii Bisericii nu impartasesc aceasi perpectiva legalista, si nici consecinta cu privire la pedeapsa.

Potrivit invataturii ortodoxe, sufletele ajunse in iad dupa moarte nu suporta chinuri materiale sau un foc material, conform unei invataturi dezvoltate mai ales in teologia catolica. E vorba mai mult de neputinta sufletelor de a-si indrepta dorinta spre comuniunea cu Dumnezeu ca bun spiritual, ramanand intr-un continuu regret ca nu se mai pot bucura de placerile materiale sau ale orgoliului cu care s-au obisnuit in mod exclusiv. In acest sens, Sfantul Ioan Damaschinul afirma: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute” , altfel spus cand spune ca focul iadului consta in poftele care nu-si gasesc materia pentru a se satisface.

Sfantul Isaac Sirul afirma de asemenea ca ”este gresit sa gandim ca pacatosii din iad sunt lipsiti se dragostea lui Dumnezeu.” Dumnezeu da dragostea tuturor insa puterea dragostei actioneaza in doua feluri: acealasi foc, iubirea lui Dumnezeu, ce arde in inimile credinciosilor, se preschimba in experienta celor care o resping, in focul iadului.

Sfantul Macarie Egipteanul lamureste starea sufleteasca a unora si a celorlalti, astfel: "Precum imparatia intunericului si pacatul stau ascunse in suflet pana in ziua Invierii, cand chiar si trupul celor pacatosi este invaluit in intunericul ce sta inca ascuns in suflet, tot asa si imparatia luminii si chipul ceresc care este Iisus Hristos lumineaza in chip tainic sufletul si straluceste (stapaneste) in sufletul celor sfinti".

Sfantul Vasile cel Mare explica de asemenea: "Domnul este un fel de loc care cuprinde in Sine pe cei drepti: asa ca dreptul care se gaseste in acest loc in chip necesar se simte bine dispus si vesel. De altfel si dreptul este un fel de foc al lui Dumnezeu, atunci cand primeste pe Dumnezeu in el. Cel pacatos harazeste locul acesta diavolului".

Iadul in aceasta perspectiva este inteles ca prezenta a lui Dumnezeu experiata de o persoana care, prin libera alegere, respinge dragostea Sa. Este torturat de dragostea lui Dumnezeu, tortura de a fi in prezenta eterna a lui Dumnezeu fara a fi in comuniune cu El.

Dragostea dumnezeiasca este focul care nu se stinge niciodata, iar dispozitia si suferinta sufletului in prezenta lui Dumnezeu, pe care Il respinge, este "viermele neadormit”.

Radu Alexandru

• Imparatia Cerurilor si iadul
  Publicat in : Dogma
• Iadul: loc sau stare?
  Publicat in : Viata vesnica
• Raiul meu si iadul meu
  Publicat in : Editoriale
• Iadul sunt ceilalti !?
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: