Potrivit invataturii credintei ortodoxe, fiecare om poarta o cruce, asa cum insasi Domnul Iisus Hristos si-a purtat crucea Sa. Unii poarta crucea in spate, altii la piept, dar majoritatea o poarta in suflet. Astazi va prezentam crucea unui tanar.

Intr un sat de evrei traia un tamplar alaturi de sotia sa si de un fiu pe care l cresteau impreuna cu dragoste. Intr un an s au abatut asupra intregii asezari o seceta cumplita si o molima care decimau zilnic oameni si animale.

Din cauza foametei au hotarat sa paraseasca satul, in speranta aflarii unui loc mai ferit de necazuri.

Cu fiecare zi se stingeau dintre ei copii, batrani, dar unii isi puteau pune speranta in rudele, fiii, fratii ramasi in viata. Tamplarul n avea decat pe sotia si pe fiul sau si gandul acesta il imbolnavea mai mult decat orice alt rau. Slabita de grija copilului si macinata de boala, nu dupa multa vreme, femeia isi da duhul, fiind ingropata alaturi de ceilalti morti ai satului. Pana cand sa se hotarasca plecarea tuturor, tamplarul cade si el bolnav.Dar in clipa mortii isi chema fiul mai aproape ca oricand si i ceru sa plece alaturi de ceilalti oameni fara sa se mai gandeasca la nimic. Cu mintea sa putina, dar cu dragoste multa in inima, tanarul nu intelege de ce i se cere acest lucru, dupa ce mereu fusese crescut pentru a fi alaturi de parinti.Caravana porneste, lasand in urma morminte si amintirea unei vieti devenite cosmar. Tanarul nu si paraseste parintele, coplesit si de teama de a nu pieri in desert fara nici un ajutor, fara apa si hrana.

Nu dupa mult timp, cu ultimele puteri, tamplarul ii da fiului sau un saculet de panza in care i pusese, ca merindea cea mai de pret, ultima bucata de paine uscata. Apoi il roaga sa faca drumul prin desert in cautarea unui loc plin de verdeata, cu apa de izvor, unde sa traiasca indestulat; dar sa nu deschida saculetul si sa nu manance painea uscata decat atunci cand se va afla in acel loc. Altfel, sufletul batranului si cel al sotiei sale nu se vor mantui niciodata, fiindca pe lumea aceasta ei au avut doar un copil, singura lor nadejde, si n au apucat sa l vada fericit.

Fiul tamplarului porneste la drum, fara prea multa speranta in viata, ci mai mult spre a implini dorinta tatalui. Ajunge din urma caravana: lesuri peste tot, animale si oameni, dar nicaieri vreo picatura de apa. Inainteaza mereu, uneori agonizand, cu gandul ca moartea este aproape.Toata hrana se sfarsise de mult, doar saculetul de panza ii ardea pielea din dreptul inimii. Caldura ii fulgera crestetul si lui i se parea c o sa ploua, inaintea ochilor i se faceau panze de paianjen pe care se teseau oaze racoroase si se tara spre ele pe nisipul miscator ca pe un val de mare. Dar daca mananca doar o firimitura din painea cea uscata? Va prinde puteri si va ajunge mai repede!

Vrea sa desfaca sforile panzei, insa degetele cu pielea plesnita si plina de sange o scapa, o scapa mereu, mereu o scapa! Deodata, iata l in curtea casei lor, privindu l pe tamplar cum lucreaza. Chiar aude ca il trimite sa ii aduca apa in burduful pe care l avea in mana.

Dar de ce se ridica asa de greu? Isi simte tot corpul o rana, dar se taraste pentru a i aduce batranului apa in burduf. Greu, greu, tot mai greu, tatal sau asteapta apa de atatea zile, poate de saptamani intregi.

Deodata, in fata ochilor i se arata oameni care alearga spre el; au vase cu apa si isi va umple burduful? Se aude siroind chiar un izvor? Dar cine il priveste de acolo fericit?
Isi revine incetul cu incetul; desenate pe apa stau in asteptare duhurile parintilor sai. Deschide saculetul si da sa manance painea uscata.Era o bucata de lemn. Nu-i asa, speranta moare ultima.

Doamne Iisuse Hristoase ai mila de toti credinciosii si ajuta, pe fiecare in parte, sa-si poata duce crucea cu demnitate, fie ca o poarta pe aceasta in spate, la piept sau in suflet! Amin!

Doamne, ajuta!
Stefan Popa

 

.

• Speranta
  Publicat in : Religie
• Speranta si credinta
  Publicat in : Editoriale
• Speranta Invierii
  Publicat in : Religie