
Se spune cateodata: "Dumnezeu l-a creat pe om pentru societate". Aceasta idee trebuie putintel corectata: omul a fost zidit pentru impartasirea cu Dumnezeu - acesta este scopul lui principal. Tocmai de aceea, cand omul a cazut de la Dumnezeu, Fiul Lui Cel Unul-Nascut a binevoit a Se pogori pe pamant ca sa-l uneasca iarasi cu Dumnezeu.
Iata ce insemnata si indispensabila este aceasta impartasire! Dar intrucat pentru a intra in aceasta impartasire si a se intari in ea omul are nevoie sa traiasca un scurt rastimp pe pamant, iar aici ii este greu sa traiasca singur, i s-a dat pentru o vreme si atractia spre viata sociala - nu ca un lucru principal, ci ca anexa, alaturi de alte inclinari ce tin de viata pamanteasca. Salasul tuturor acestora este in suflet - dar duhul nu este pamantesc.
Ca atare, cand el prinde putere, inabusa glasul cerintelor pamantesti si rupe toate legaturile ce tin sufletul si de care sufletul nu se poate desface singur.
Omul se simte atunci usurat si in largul sau: este in elementul sau. Vai societatii unde viata sociala e scop in sine! Atunci se deplaseaza centrul real si incep tulburarea si neoranduiala.
Sfantul Teofan Zavoratul
Articol preluat din volumul "Raspunsuri la intrebari ale intelectualilor", Ed. Sophia
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.