Reprezentarea mitica a lunilor
Numele popular al lunilor releva uneori un fond mitic exprimat prin alegorii. Lunile sunt personificate in batrani sau tineri care prin infatisarea lor urmaresc sa redea un anumit grad de antropomorfizare, daca nu de divinificare a fenomenului meteorologiei proprii anotimpurilor Romaniei. Numele lunilor de iarna : Undrea (decembrie) Gerar (ianuarie), Faurar (februarie) figureaza ca mosi rautaciosi si capriciosi; numele lunilor de primavara Martisor (martie), Prier (aprilie) si Florar (mai) figureaza ca tineri zvapaiati, galagiosi, furtunosi; numele lunilor de vara: (Ciresar (iunie), Cuptor (iulie), si Gustar (august) figureaza ca barbati maturi, vrednici, in plina vigoare creatoare; iar lunile de toamna Rapciune (septembrie ), Brumarel (octombrie) si Brumar (noiembrie) figureaza ca fapturi imbatranite inainte de vreme.
Legenda mitica a numelor lunilor s-a pierdut, in schimb s-au pastrat basmele mitice in care numele unor luni sunt implicate intr-o fabulatie contingenta rosturilor lor mitice. Intr-o legenda (alterata) despre cele douasprezece luni ale anului se insista asupra unui episod anecdotic referitor la luna Februar, figurata printr-un fecior ciudat.
In alta legenda sunt reprezentate lunile Martie si Aprilie prin doi mosnegi. Se insista insa asupra reprezentarii Mosneagului Martie, hatru si capricios, caruia ii place sa-si bata joc de semenii lui, de celelalte luni, si de oameni. Isi bate joc de Aprilie, care invitat la masa de Martie s-a dus in vizita in caruta. Martie atunci s-a pornit pe nins, iar Aprilie s-a oprit in drum si si-a facut o sanie. Atunci Martie a starnit o ploaie, iar Aprilie si-a facut o luntre, ca sa ajunga la Martie. In Martie au loc zilele Babelor (primele 9 zile) si zilele Mosilor (urmatoarele 9 zile), care sunt reprezentari mitice ale intemperiilor ce tin atat de deziernare cat si de imprimavarare.
In trei legende mitice referitoare la lunile octombrie, Brumarel, si noiembrie, Brumarul, sunt reprezentate de asemeni intemperiile lunilor ce fac tranzitia de la toamna la iarna. Brumarelul este personificat printr-un "voinicel cu parul balan" care alearga calare peste campii, maguri si dealuri sa ia parfumul florilor, iar Brumarul printr-un "voinic calare - alb ca fulgul de ninsoare" care vestejeste si ucide florile.
In prima legenda mitica, cu forma contaminata, Brumarel este "voinicelul balai la fata" care prin farmecele lui seduce florile ca sa le ia mirosurile. Mergand calare prin vai, lunci si poiene intalneste o garofita sub care dormea o copilita , cu bratele si sinul plin de fiori. Ii este mila s-o trezeasca din somn. Nechezatul murgului lui insa o scoala, voinicul se apropie de ea si-i cere sa-1 sarute, "ea raspunde "ca nu e fata mare/ sa dea gura la oricare/ (...) ci sunt floare (sfanta) mare/ cine ma miroase moare !". Voinicelul ii raspunde "sa-i de(...)gurita/ca nici el nu-i voinicel/ ci un mandru Brumarel/ mor florile tot cu el./ Astazi sunt Brumarul mic/ florilor mirosul stric/ Maine sunt Brumarul mare/ ieau cu mine orice floare/ seara peste ele pic,/ in pranz mare ma ridic,/ fetele la toate stric/ Nu mai plange si ofta,/acum poti sa-mi dai gura". Voinicelul coboara de pe murg, o saruta si ia floarea cu el, lasand singura gradina si poienita. Brumarelul merge cu floarea la mama fetei "la maica-sa Tomnica", personificarea toamnei (nu sfanta Domnica), care ii imbratiseaza si ii cununa. Face o mandra nunta", cum n-a mai fost intre flori; "nunta unde mi-o facea/ liora unde mi-o'nvartea ?/ Tot in gradina craiasca" (de zana, de sfanta).
In a doua legenda Brumarelul zareste "intr-o verde gradinita/(...) o dalba copilita/ pe asternut de calofir/ la umbra de trandafir". Voinicul Brumarel o intreaba : "ce esti fata sau nevasta,/ ori zana din cer picata?" Ea-i raspunde ca nu e decat o simpla floare, "o floare garofita / rasarita-n gradinita". Voinicul ii spune: "Eu sunt draga Brumarelul/ care seara pe racoare/unde cad stric orice floare; /ma culc dupa scapatare,/ ma scol soare cand rasare" si, in fine, in ultima legenda, consacrata personificarii lunii noiembrie, Brumarul zareste de asemeni o floare "sub umbra de ros-marin/ pe-un scaun de calonfir/ seade-o tanara Domnita/eu flori galbene-n cosita./ Pana soarele rasare/iata un voinic calare/ alb ca fulgul de ninsoare/ - D'alei tanara Domnita/cu flori galbene-n cosita/ fir-ai fata ori nevasta/ ori zana din cer picata ? - (...) ci sant floarea soarelui,/ sed in poarta raiului,/ ca sa judec florile/ ce-au facut miroasele?/Mi-au raspuns sarmanele,/ c-a dat o ploaie cu vant/ si le-a culcat la pamant;/ a batut un vant turbat/ si mirosul le-a luat !/ - Dar tu, cine sa fii oare/ voinicelule calare?/ Brumarul mare :/ de cad ziua-n pranzul mare/ iau mirosul de la floare,/ si cand iau miroasele / vestejesc si florile".
Romulus Vulcanescu
-
Anul, primul zeu al omenirii
Publicat in : Anul Nou -
Superstitiile moldovenilor
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Reprezentarea mitica a zilelor saptamanii
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Refrigerium in mitologia si in istoria poporului roman
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.