Anul, primul zeu al omenirii
Anul este o personificare a Soarelui numit la solstitiul de iarna An Vechi, inainte de a muri la miezul noptii de Revelion, si, imediat dupa renastere, An Nou.
Sinonim cu marii zei ai omenirii, el se naste, creste, imbatraneste si moare impreuna cu timpul calendaristic pentru a renaste dupa 365 de zile, 366 in anii bisecti. Sfintii Calendarului popular sunt mai tineri sau mai batrani, dupa sansa avuta de acestia la impartirea sarbatorilor: Sanvasai, celebrat in prima zi a anului, este un tanar chefliu care sta calare pe butoi, iubeste si petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezinta zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sangiorzul (23 aprilie), Santoaderul sunt tineri calari pe cai; Santilie (20 iulie) si Samedru (26 octombrie) sunt maturi, dupa care urmeaza generatia sfintilor-mosi, Mos Andrei (30 noiembrie), Mos Nicolae (6 decembrie), Mos Ajun (24 decembrie) si Mos Craciun (25 decembrie).
Oricat de diferite ar parea vechile culturi ale lumii, acestea aveau in comun speranta de regenerare anuala sau sezonala a universului inconjurator. Anul este o personificare a Soarelui numit la solstitiul de iarna An Vechi, inainte de miezul noptii de Revelion, si An Nou, dupa miezul noptii, sinonim cu Zeus, Saturn, Craciun, Siva, Mitra, Iisus.
Marea divinitate se naste, creste, imbatraneste si moare impreuna cu timpul calendaristic pentru a renaste dupa 365 de zile, 366 in anii bisecti. Anul a fost imaginat ca un ciclu care avea un inceput si un sfarsit. La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desfasura un spectaculos ritual cure urmarea, in esenta, un singur scop: renovarea simbolica a lumii. Taierea "sagetii" unidimensionale a timpului si obtinerea unei figuri circulare numita an a devenit simbolul fundamental al stapanirii timpului.
Ceea ce i-a inspirat pe oameni sa-si masoare existenta nu in zile insirate la infinit, ci in perioade repetabile si egale ca numar de zile, adica in ani, au fost ritmurile cosmice (fazele Lunii, alternanta zilei cu noaptea, a solstitiilor cu echinoctiile) si terestre (succesiunea sezoanelor secetoase cu cele ploioase, a sezoanelor calduroase cu cele friguroase, ciclurile vegetale si animale divizate in perioade caracteristice prin fertilitate sau sterilitate, aparitia si disparitia animalelor si pasarilor prin mi-gratie sau hibernare etc).
Innoirea anului cuprindea ideea perfectiunii inceputurilor, a beatitudinii "varstei de aur", motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor asteptau cu mare nerabdare sosirea noului an. Dar, indepartarea de ziua care marca noul ciclu calendaristic insemna si pierderea treptata a perfectiunii initiale; acumularea zilelor aducea imbatranire, degenerare si pierdere (Eliade). Timpul se naste anual, se maturizeaza in vremea coacerii recoltelor si apoi imbatraneste si moare, conditie esentiala pentru reinceperea unei noi perioade calendaristice.
In unele legende populare, intre varsta timpului calendaristic (zilele de Ia 1 ianuarie la 31 decembrie) si varsta sfintilor, exista o corespondenta usor sesizabila. Sfintii repartizati pe zilele calendarului popular sunt tineri, maturi si batrani, in functie de norocul avut de acestia la impartirea sarbatorilor, mai aproape sau mai departe de Anul Nou. Cei serbati in preajma Anului nou sunt tineri, cei serbati la finele anului sunt batrani.
Astfel, Sfantul Vasile cel Mare, pentru ca a avut sansa sa fie sarbatorit in prima zi a anului, apare in legendele populare ca un tanar chefliu care sta calare pe butoi, bea si mananca, petrece si iubeste. Treptat, simultan cu scurgerea timpului, sfintii se maturizeaza, pentru ca spre sfarsitul anului sa domine generatia sfintilor-mosi: Mos Craciun, Mos Ajun.
Ion Ghinoiu
-
Anul Nou - Obiceiuri de Anul Nou
Publicat in : Anul Nou -
Sorcova
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Jocul Ursului
Publicat in : Anul Nou
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.