Aspecte ale vietii morale in proverbele romanesti
In ansamblul creatiilor spirituale ale poporului, folclorul se evidentiaza ca material de o deosebita valoare pentru definirea viziunii, conceptiei romanesti despre lume si viata, a modului romanesc propriu de a gandi.
In centrul tematicii folclorului romanesc a stat dintotdeauna cu evidenta, problematica vietii, cu legatura ei infinita de sensuri, cu adevarurile si realitatile ei.
Proverbele au aparut aproape concomitent cu popoarele. Pentru convietuirea armonioasa dintre oameni, din vechi timpuri s-au impus tacit norme de comportare ; inainte de a fi putut scrie si citi, oamenii au formulat proverbe, le-au cultivat si perpetuat, transmitand experienta de viata prin traditie orala.
Proverbele si aforistica populara in general formuleaza concis si concentrat, cu uimitoare intelepciune, o multime infinita de situatii de viata, contureaza un tablou vast al existentei umane in multiplele ei ipostaze.
Urmarind ansamblul de idei morale cuprinse in tezaurul romanesc de proverbe am selectionat cateva grupe de probleme ce ilustreaza aspecte ale vietii morale pe care incercam sa le sistematizam potrivit categoriilor morale.
Dincolo de aparente, exigenta morala a poporului a intuit si apreciat intotdeauna calitatile si virtutile omului simplu, caracterul lui superior moral : cinstea sinceritatea, demnitatea, bunatatea, simtul dreptatii, dragostea, vrednicia, destoinicia, cumpatarea, intelepciunea, taria de caracter, intr-un cuvant omenia.
Omul din popor are o morala simpla, pozitiva, o cumintenie innascuta. Virtutile sunt practicate din convingere iar pacatele sunt exceptii condamnabile. A fi "om de omenie", "in randul oamenilor", este pentru poporul nostru indreptatirea cea mai adanca a unei vieti pe pamant. "Omenia omenie cere si cinstea cinste" sau "Cine pe altul cinsteste pe sine se omeneste". In Sfanta Scriptura intalnim urmatorul verset in acest sens:"Cea ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea" (Matei VII, 12).
Cel ce pierde omenia si cinstea cade intr-un umililor sentiment de rusine. O viata necinstita, nedemna, nu-si are sens deoarece si-a pierdut rostul si importanta. "Cine si-a pierduit cinstea, da-i colac si luminare". Aceasta realitate este exprimata astfel: "Cine de omenie nu se rusineaza, nici de Dumnezeu nu se infricoseaza". Observam apropierea acestei gandiri de cuvintele Sfantului Apostol Ioan " Cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu pe care nu-l vede ?" (I Ioan IV, 20).
Alaturi de cinste si tot in sfera omeniei, poporul nostru pretuieste cu prisosinta intelepciunea, "Decat un car de frumusete, mai bine un car de minte". "Omului cu-nvatatura ii curge miere din gura", "Nu e orfan cel fara de mama si fara de tata, ci cel fara invatatura".
Intelepciunea este insa si o virtute care se dobandeste, se imbogateste prin cultivare, are ca fundament experienta de viata. Experienta castigata este inteleasa in popor drept acumulare de invataminte trase de pe urma unor "patanii", ea constituie un criteriu sigur in aprecierea lucrurilor si intamplarilor vietii, este un indreptar in activitatea practica si conduita morala, in aprecierea poporului, omul intelept este omul "patit", omul calit in greutatile vietii, iscusit, cumpatat in judecata, prevazator "Cel mai bun dascal e patania". "Traind omul, cand si cand / Afla ce nu-i da prin gand".
Dobindirea de intelepciune este considerata de catre popor, ca un proces continuu, in decursul caruia omul reuseste sa progreseze in intelegerea lucrurilor, fara a putea ajunge in rastimpul vietii sa inteleaga totul. Intelepciunea populara recunoaste ca "omul cat traieste invata si tot neinvatat moare. Cumpatarea, este apreciata fie direct, fie indirect prin osandirea lacomiei, betiei, maniei, vorbirii fara rost etc, pacate ce iau nastere prin lipsa de dreapta masura si cumpatare - "Cumpatarea nepoate, e buna la toate"; "Doctorul cel mai bun e cumpatul".
Fata de lipsa de masura, poporul a marturisit: "Toata lumea isi bea vinul dar nu-si bea mintea".
Cel ce ingenuncheaza in fata banului si se inrobeste bunurilor materiale, isi calca in picioare constiinta si demnitatea. Omul simplu care a vazut ca "Banul vorbeste", si stie ca "Banul si pe nerod il face iubit", "Banul iti castiga prieteni".
Proverbele exprima realist si categoric pretuirea omului adevarat, a calitatilor omenesti "Malura din grau / S-alege la rau", "Aurul si-n glod straluceste", sau aratand diversitatea caracterelor "Nu e om fara cusur nici grau fara neghina"" insa afirma posibilitatea educatiei si o priveste cu toata seriozitatea: "E anevoie sa tai pom / Si sa cioplesti om".
Conceptia populara asupra posibilitatii educatiei este optimista si exprimata de proverbul "Dintr-un lemn iese si cruce si maciuca".
In privinta mijloacelor de educatie se afirma primatul si puterea cuvantului, a pildei, a invataturii si imbunatatirii morale "Omul nu se bate cu batul ci cu vantul".
Transformarea morala a omului, formarea si cresterea lui morala, specifica umanismului popular, este categoric conditionata mediul social "Cine da din maini nu se ineaca", "Da din maini daca vrei sa iesi la liman".
In contrast cu pretuirea omului care munceste, fata de lenesi, exista o traditionala repulsie si animozitate a colectivitatii "La mancare leu si la lucru bou". "Parca mi-e rusine mie / Ca nu ti-e rusine tie". "Cine-n lene se taraste. Dumnezeu il paraseste".
Poporul pune pret pe fapte satirizand pe cei ce-si ascund lenevia prin vorbe inutile "Vorba lunga, saracia-n punga". Omul este apreciat pe masura efortului constructiv si a calitatii acestuia "Precum e omul asa-i si lucrul". Orice munca, orice efort cinstit este pretuit, chiar si a omului celui mai simplu "Acul e mic dar scumpe haine coase". Pentru omul din popor munca e sfanta si constituie un semnde noblete. "La treaba se vede omul ce poate", "Treaba de azi n-o lasa pe maine", "De unde muncesti de acolo trebuie sa si maninci".
In gandirea populara munca constructiva presupune totdeauna efort: "Viata nu-i o masa intinsa, nici un trandafir fara spini”.
Dreptatea - Reliefand valoarea morala a dreptatii si legatura stransa intre drept si morala, poporul afirma "Ce tie nu-ti place, altuia nu face", "Dreptatea niciodata nu piere", "Dreptatea pana la urma trebuie sa iasa, ca untdelemnul deasupra apei".
Intrajutorarea - Cel inconjurat de oameni face fata diferitelor neajunsuri si "necazuri ale vietii pentru care fapt proverbul intareste "Gardul cu proptele bune nu cade in timp de furtuna".
Insa pentru cunoasterea reala a oamenilor si intentiilor lor este necesara o observatie indelungata si serioasa. "Trebuie sa mananci un car de sare cu cineva ca sa-l poti cunoaste bine".
Pentru popor criteriul de apreciere si selectie nu-l constituie aparentele exterioare, de cele mai multe ori false, inselatoare "Nu toate apele fac valuri mari", "Nu tot ce straluceste e aur”.
Spiritul intrajutorarii este exprimat astfel: "Mainile cele mai multe aduc si roduri mai multe", "Doi ochi vad mai bine decat unul", "Multe maini fac sarcina usoara".
Postulatul raspunderii integrale pentru faptele proprii defineste valoarea caracterului uman "Cum iti vei asterne asa vei dormi".
Casatoria este considerata un act ce presupune obligatii si responsabilitati legate de infaptuirile unei vieti intregi, de aceea perspectiva unui trai in lipsuri, fara siguranta si linistea zilei de
In concluzie putem spune ca gandirea populara, pornind de la experienta cu finalitate practica imediata, se ridica la generalizari ce tind sa cuprinda lumea intr-o viziune unitara si organica.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.