Uniforma: chipul din afara al omului celui dinauntru
Uniforma monahala, in afara de situatii exceptionale in afara manastirii, in traditia ortodoxa este obligatorie. Ea ii da monahului sentimentul ca e inregimentat, ca e in lupta continua pentru cucerirea Imparatiei lui Dumnezeu si ca nu e singur in aceasta lupta. In uniforma, monahul e in conditie de sacru. El oficiaza mereu, ca preotul in Liturghie, de aceea poarta mereu vesminte speciale. Zicala ca "nu uniforma il face pe monah" e adevarata, dar si ea il face, asa cum il defineste, de pilda, pe militar. Uniforma il imbraca pe monah in sensuri exprimate prin simboluri, pe care el trebuie sa le aiba mereu prezente in fata ochilor si in constiinta. Uniforma i le aduce aminte. Ea e una din formele trezviei monahului. Eliberat de uniforma, el se simte gol, despuiat de sens. Proverbul romanesc: "Ori vorbeste cum ti-e portul, ori te poarta cum ti-e vorba" e plin de intelepciune. Ne intelegem mai bine sensurile cand le intrupam in ceva. Ca sa fie inteles, si Dumnezeu s-a intrupat.
Uniforma e traditionala si e instrument al traditiei, in aceeasi masura in care sunt slujbele si ceremonialul tunderii cu asumarea voturilor. Ea transmite ceea ce se afla dincolo de materialul si forma ei, forma chipului duhovnicesc pe care trebuie sa-I imbrace monahul. Infatisarea omului nou, a ucenicului lui Hristos care s-a hotarat pentru daruire speciala, diferita de a celorlalti frati crestini.
Iata ce i se spune monahului in momentul in care, in timpul ceremoniaiului tunderii, e imbracat piesa cu piesa de catre staret:
Aratandu-i si atingandu-i camasa (cu care e deja imbracat, dar se presupune ca s-a prezentat absolut gol), staretul ii spune:
"Fratele nostru (numele) se imbraca in haina veseliei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste" .
Dandu-i crucea de la piept:
- "Fratele nostru ia semnul crucii Domnului pe pieptul sau, ca sa se nevoiasca pe cat va fi cu putinta a urma pe Domnul, si in tot ceasul a-si aduce aminte de patimile, de scuiparile, de defaimarile, de ranele, de loviturile peste obraz, de rastignirea si de moartea Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care de buna voie le-a rabdat pentru noi, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste!"
Dandu-i braul:
- "Fratele nostru isi incinge mijlocul sau cu puterea adevarului, spre omorarea trupului si innoirea Duhului, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste!"
Dandu-i potcapul:
-Fratele nostru se acopere cu coiful, nadejdea mantuirii, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste!
Dandu-i rasa:
- "Fratele nostru se imbraca cu haina mantuirii si in zaua dreptatii, spre a se feri de toata nedreptatea, de toate gandurile cele rele si de indemnul voii sale, iar gandul mortii totdeauna sa-l aiba in mintea lui, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste!"
Dandu-i sandalele:
- "Fratele nostru se incalta cu sandalele spre propovaduirea Evangheliei pacii in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste!"
Dandu-i mantia:
- Fratele nostru primeste mantia, logodirea marelui si ingerescului chip, spre imbracaminte de nestricaciune si de curatie, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Sa zicem pentru dansul: Doamne miluieste".
Dandu-i metaniile:
- "Fratele nostru primeste sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu spre rugaciunea cea din tot ceasul catre Hristos. Ca esti dator in toata vremea a avea in minte, in inima, in cuget si in gura ta numele Domnului Iisus si a zice: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".
Dandu-i apoi in mana o cruce, ii aminteste:
"A zis Domnul: De voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie".
Dupa ce e imbracat astfel, i se da o faclie aprinsa, amintindui-se iarasi:
- "A zis Domnul: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru cel din ceruri".
Cum ar putea monahul sa paraseasca aceste simboluri incarcate de sens, fara riscul de a se simti iesit din noua sa conditie? Uniforma monahala este ca si manastirea, casa monahului. Fara ea e fara domiciliu si fara identitate. Fara ea nu mai este el. Fara ea poate uita de dansul. Uniforma e "Regula" iesita din cuvant si litera, e "Regula" imbracata. Ea e in acelasi timp semnul traditiei, ca semn comun al tuturor, ca semn al solidaritatii, al comuniunii si mai presus de toate, al legamantului, de care trebuie sa-si aminteasca in permanenta. De aceea, potrivit traditiei unor manastiri mai rigoriste, calugarii nu se dezbraca de uniforma nici noaptea. Iar celor ce Se dezbraca, atunci cand se imbraca din nou, li se spune sa faca vot de recalugarire in fiecare dimineata!
Experienta occidentala arata ca se poate si fara uniforma, dar se pare ca ceea ce ramane fara uniforma nu mai este acelasi lucru cu ceea ce era inainte. Experienta aceasta a fost rezultatul unei crize, nu al unei deliberari linistite. De altfel ea a dus nu numai la renuntarea la uniforma monahala, ci, in multe locuri, a mers mult mai departe. Cei care s-au oprit doar la renuntarea la uniforma, au fost cei care totusi aveau un dram de vocatie, dar o simteau prea incorsetata in rigiditatea "Regulelor". S-au revoltat impotriva Regulelor, poate pe drept cuvant, dar nu au stiut unde sa se opreasca. De altfel, chiar un occidental ca Irinee Hausherr spune despre dictonul ca "nu haina face pe monah", ci trebuie inteles ca nu numai ea il face, dar si ea, asa cum roba il face totusi pe avocat si pentru ca pe judecatorul englez.
IPS Antonie Plamadeala
Citeste si: Vesmintele liturgice - origine si semnificatie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.