Am intalnit oameni care, fiind pusi sa fie “Mos Craciun”, nu se pricepeau sa stea de vorba cu copiii. Nu erau lipsiti de grai. Probabil erau lipsiti de prezenta copilului in ei.
Am vazut parinti care isi priveau copiii ca pe o povara. Copilul a devenit pentru acestia o sursa de stres. E cutremurator. Am ajuns sa spunem ca nu mai avem liniste langa copii.
Am observat ca numarul copiilor “inexistenti”, parasiti la nastere, este in crestere. Viziunea de viata a omului modern a alterat intreaga noastra structura sufleteasca. Ne despartim de copil ca de un gunoi. Nu-mi imaginam ca vom ajunge sa vorbim daca un copil este pastrat sau nu de parinti.
Omul e in fuga sa filmeze si sa prezinte multimii cum un copil trebuie sa infrunte abuzul, molestarile, incestul, etc venite din partea unui parinte. Uitam ca orice copil in astfel de cazuri, nu se vrea filmat, ci imbratisat.
Copilul a ajuns sa fuga de acasa. Spune fara retineri ca se simte mai bine printre straini. Acest copil nu mai rosteste zilnic cuvintele: “mama” si “tata”.
Avem copii disparuti. De soarta lor nu se mai stie nimic. Ne-am multumit sa-i numim “copii pe care nu am fost in stare sa-i gasim la timp”. Am ramas ineficienti in aceste cautari.
Copilul a ajuns sa fie mintit. Se pierde din vedere ca el primeste tot ceea ce-i impartasesti fara acea sfasiere launtrica a indoielii.
Suntem omul care traieste numai in grija. Ne spunem ca ne e de ajuns un copil, ca mai mult nu ne permitem. Lumea te crede nebun, te arata cu degetul daca ai mai multi copii.
In Sfanta Scriptura gasim calea ce duce catre Imparatia Cerurilor: “Adevar va spun voua: de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei XVIII, 3). Astfel, pentru a avea garantia ca vom fi prezenti in Imparatia Cerurilor, e necesar sa facem cale intoarsa. Sa ne intoarcem la copilul din noi.
Adrian Cocosila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.