Adevarata viata a crestinului sta in "a-si lua crucea sa in toate zilele" pentru a urma lui Hristos, sau chiar de "a urca pe Crucea lui Iisus", de-a fi rastignit impreuna cu El, pentru a putea invia impreuna cu El. Astfel, toata viata crestinului, toate gesturile si gandurile sale trebuie marcate de semnul Crucii. Urcand pe Cruce, imbracand Crucea, crestinul ajunge mort pentru lume si viu pentru Dumnezeu. Viata sa nu mai poate fi ranita de nici un pa­cat. Dupa a imbracat crucea mortificarii poftelor trupesti, a realizat doar dimensiunea orizontala a Crucii lui Hristos.

Aceasta trebuie completata cu dimensiu­nea ei verticala: rastignirea mintii in rugaciune, urcusul spre Dumnezeu in contemplatie si lupta impotriva oricarui gand strain, care nu poate avea limita.

Sfantul Chril al Ierusalimului ne invata: "Din coasta lui Adam a intrat stricaciunea in lume, iar din coasta lui Hristos a izvorat viata in lume. In paradis a rasarit moartea, iar pe cruce a fost desfiintata si s-a deschis raiul. Ia ca temelie nezdruncinata Crucea si cladeste pe ea toate celelalte puncte de credinta.”

Mantuitorul spune: "Cine va cauta sa-si scape viata sa o va pierde; iar cine o va pierde, o va dobandi" (Luca XVII, 39). In aceste cuvinte, nu se vorbeste de distrugerea chipului divin din noi, nu este vorba aici de pierdere, caci "Fiul Omului n-a venit sa piarda, ci sa mantuiasca" (Luca IX, 55). Este vorba de lepadare si de pierde a iubirii patimase de sine: a raului, a ceea ce a devenit stricacios in noi, "pentru ca ceea ce e muritor sa fie inghitit de viata" (II Cor. V, 4). E vorba de rastignirea unei lumi si firi vechi pentru a obtine in schimb, cum spune Mantuitorul, "o dovada", un "castig", mai multa "viata, un plus de existenta. "A muri este castig" zice Sfantul Pavel (Filip. 1, 21). "Grauntele de grau daca moare, multa roada aduce" (Ioan XII, 24). Crucea aduce o noua viata: Invierea. De aceea Biserica o preamareste: "Bucura-te cruce vistierul vietii; bucura-te cruce vasul luminii; bucura-te cruce usa tainelor.!". In timpul rastignirii, Domnul era supus ultimei ispitiri: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu coboara-Te de pe cruce" (Matei XXVII, 42-43). Insa, El pentru cruce a venit! Si, a invia e cu mult mai mult decat a se cobori de pe cruce. A cobori, ar exprima intoarcerea la un trecut depasit. Prin cruce nu ne impartasim de o viata cazuta in pacat, ci de viata dumnezeiasca.

De aceea crestinul se insemneaza cu semnul crucii, ca si cu o pecete a lui Hristos. Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, preotul binecuvinteaza pruncul, in chipul crucii, rostind asupra lui: "Sa se insemneze Doamne lumina fetii Tale peste robul Tau acesta., si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui. La Botez si indeosebi la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza toate simturile si incheieturile, rostindu-se: "Pecetea darului Sfantului Duh"; a Sfantului Duh care pecetluieste in noi viata, crucea si invierea lui Hristos.

De-a lungul intregii vieti, crestinul dreptmaritor se insemneaza cu acest semn dumnezeiesc: cand incepe rugaciunea, in timpul ei, si cand o termina; la iesirea din casa, la plecarea in calatorie, ca si la intoarcere; la inceputul ca si la sfarsitul lucrului; inainte de culcare, pentru a ne incredinta grijii lui Dumnezeu, si la trezirea din somn, spre a ne agonisi binecuvantarea Lui, in toata ziua; cand ne asezam si ne ridicam de la masa; in vreme de mahnire, primejdie sau ganduri rele… Si in atatea imprejurari asa cum faceau cei dintai crestini, dupa cum ne da marturie scriitorul bisericesc Tertulian ( 160-240) care spune: "Inainte si in timpul treburilor, intrind si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate lucrarile noastre, la fiecare pas si la fiecare fapta, noi ne insemnam cu semnul sfintei cruci" (P.L. II, col. 99).

In chipul crucii preotul binecuvinteaza credinciosii; cu aceasta incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la altar, ca si apa, zidirea toata. Si tot crucea sta pe altar, ea insasi fiind altar precum si deasupra Sfintelor locasuri, cele mai multe fiind zidite in forma ei. Crucea se zugraveste pe sfintele vase, pe odajdii, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspintai de drumuri; se aseaza la capataiul celor adormiti intru nadejdea invierii si a vietii de veci. Cuprinde astfel intreg orizontul vietii noastre, este semnul prin definitie al crestinului drept-credincios si aceasta pentru ca esential e semnul iubirii.

Fragmente din lemnul Sfintei Cruci se pastreaza in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, Venetia, Constantinopol, in Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela "La Vraie-Croix" din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul "Sf. Cruce" din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana) etc. La Manastirea Xiropotamou (Muntele Athos), se afla cel mai mare fragment din Sfanta Cruce. Acesta a fost adus in anul 1992, pentru cateva saptamani si in tara noastra, spre inchinare.

.